O nouă expoziție specializată de turism ,,FITUR 2024”, în cadrul căreia Republica Moldova participă în premieră cu stand de țară. Despre ce țară e vorba

Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova anunță printr-un comunicat de presă că începând de astăzi, 24 ianuarie, la Madrid, Regatul Spaniei, a început expoziția specializată de turism „FITUR 2024”, în cadrul căreia Republica Moldova participă în premieră cu stand de țară. Evenimentul reprezintă unul de referință pentru profesioniștii în domeniul turismului din Europa și America Latină cu participarea a 130 de țări.

Delegația Republicii Moldova este compusă din reprezentații: Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Medical Tourism Association of Moldova, Asociația Patronală a Industriei Turismului din RM - APIT, Asociatia Nationala pentru Turism Receptor si Intern. De asemenea menționăm și cele 3 agenții de turism receptor: GoAdventure, Tatrabis, Ways Travel, vinăria Castel Mimi și compania aeriană FLYONE.

În cadrul evenimentului va fi prezentată Agenda cultural-turistică ,,Pomul Vieții” 2024, care include 40 de evenimente, harta și broșura turistică de țară. Totodată, vizitatorii expoziției de turism vor avea posibilitatea de a se informa despre tururile gastronomice, vinicole, culturale și de a face cunoștință și cu alte oferte ale agențiilor de turism.

Acest eveniment contribuie pe deplin la dezvoltarea și promovarea Republicii Moldova ca destinație turistică, având ca scop atragerea turiștilor străini, care vor rămâne convinși de faptul că Republica Moldova este o destinație turistică autentică și competitivă.

Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Spaniei, E.S. Eugeniu Revenco, a vizitat standul Republicii Moldovei, salutând inițiativa de prezentare a țării noastre ca o destinație turistică autentică pe piața Spaniei, aceasta fiind una cu potențial sporit pentru Moldova.

Participarea și reprezentarea Republicii Moldova la #FITUR, Madrid are loc cu suportul Ministerului Culturii și a Oficiului Național al Turismului.

Mai multe poze de la eveniment, vedeți aici.

Cât de dezvoltat era orașul Soroca acum un secol? Avea cinematograf, vreo nouă hoteluri și restaurante

În orașul Soroca, pe atunci capitala județului cu același nume, se afla Prefectura, Tribunalul, o Judecătorie mixtă și alta de Ocol rurală, un Barou al avocaţilor, doi  2 notari publici, Poliţia oraşului, Brigada de Siguranţă, secţie judeţeană a Camerei de Comerţ şi Industrie, Administraţia financiară, Percepţia fiscală, Vama, Revizoratul şcolar, dar și mai multe servicii, cum ar fi tehnic, sanitar şi veterinar, de pompieri, de poduri şi şosele și unul silvic. La fel aici activa Biroul măsurilor şi greutăţilor, Consilieratul agricol, Consiliul judeţean, o uzină electrică comunală și alta judeţeană.

Acum aproape un secol în Soroca erau trei băi, una comunală, și două la Eugeniu Brazulea și Alexandra Lunchevici. Aici activau “Banca Basarabiei”, “Banca Românească”, Banca Soroca pentru Industrie, Agricultură şi Comerţ și o Tovărăşie de credit şi Împrumut. 

Mult multe informații, citiți pe pagina online a publicației Observatorul de Nord.

Expoziție specializată de turism Matka Nordic Travel Fair 2024, cel mai mare eveniment de promovare a turismului în Europa de Nord

Pe data de 18 ianuarie, în capitala Finlandei, Helsinki, a început expoziția specializată de turism Matka Nordic Travel Fair 2024 - cel mai mare eveniment de promovare a turismului în Europa de Nord, unde Republica Moldova este prezentă cu stand de țară.

Delegația Republicii Moldova este compusă din reprezentanți al Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova, Medical Tourism Association of Moldova, Asociatia Nationala pentru Turism Receptor si Intern și 3 operatori de turism receptor: Visit Moldova · Incoming Tourism, Enjoy Moldova by Solei Tourism și Tatrabis.

În cadrul expoziției este promovată oferta turistică națională prin materiale informative precum Agenda cultural-turistică ,,Pomul Vieții” 2024, care include 40 de evenimente, harta și broșura turistică de țară. Totodată turiștii din piața nordică vor face cunoștință cu tururi gastronomice, vinicole, culturale și pachetele turistice prezentate de agențiile de turism.

Participarea Republicii Moldova în acest an reprezintă o continuare a eforturilor de promovare a țării ca destinație turistică pe această piață, având ca scop poziționarea pe harta turistică globală.

Participarea și reprezentarea Republicii Moldova în cadrul expoziției din acest an, are loc cu suportul Ministerul Culturii și Oficiul Național al Turismului.

Mai multe poze de la eveniment - aici.

Cine a fost Arcadi Zalțman, născut în orașul Chișinău: scurtă biografie, unul din autorii clădirii președinției Republicii Moldova

Arcadi Zalţman (Arkady Zaltsman) s-a născut la 1 decembrie 1955 la Chişinău, în familia inginerului-constructor Alexandru Zalţman şi a profesoarei de limbă engleză Faina Zalţman (Fişberg). Ambii părinţi au suferit pe timpul Holocaustului, fiind internaţi în ghetourile naziste. După sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, s-au stabilit cu traiul în oraşul Chişinău. În anii 1961–1972 Arcadi Zalțman a studiat la Școala medie nr. 53 din Chişinău, iar în 1968–1972 la Școala orăşenească de pictură „Alexei Şciusev”. 

Arhitect Arcadi ZALŢMAN, (01.12.1955 –11.09.2001)

În 1977 a absolvit cu menţiune Facultatea de Urbanism şi Arhitectură a Institutului Politehnic din Chişinău. Din 1977 a fost angajat la Institutul de proiectare de stat „Chişinăugorproiect”, unde a activat în calitate de arhitect. Printre lucrările realizate de acest specialist se numără mai mult de 50 de construcţii arhitecturale: clădirea Agenţiei republicane de telegraf din Chişinău; complexul curativ-profilactic al Societăţii Sportive Benevole „Moldova” din Chişinău; Palatul Pionierilor din Comrat ş.a.

Arcadi Zalţman a luat parte la amenajarea cartierului delimitat de străzile Kiev (actualmente – str. 31 August 1989), Puşkin, Iskra (București) şi Gogol (Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni), precum şi a microraionului Poşta Veche. A proiectat hotelul pentru 924 de locuri de pe str. Timoşenko (actualmente – bd. Decebal, construcţia lui nu a fost terminată), un bloc de locuit cu 12 etaje de pe str. Ismail, un bloc de locuit din beton monolit cu 20 de etaje de pe str. Ogorodnaia (actualmente – str.  Grădinilor), corpul principal al Institutului Politehnic de pe str. Studenţilor, corpul de inginerie cu laboratoare al filialei Institutului „Ghiproselmaş”, corpul curativ al Spitalului nr. 2 de pe str. Pavlov (actualmente – str. Petru Rareș), edificiul serviciilor de inginerie ale Ministerului Drumurilor Auto de pe str. Cosmonauţilor (actualmente – str. Constantin Tănase), toate din Chişinău, ş.a. În 1980 Arcadi Zalţman a devenit membru al Uniunii Arhitecţilor din RSSM.

Arhitectul Ghenadie Solominov, laureat al Premiului de Stat al RSSM, care i-a dat recomandarea pentru intrarea în rândurile Uniunii Arhitecţilor din RSSM, scria:

„Lucrările lui se disting prin precizie, eleganţă, chibzuinţă şi progresivitate. Arhitectul Zalţman A. A. se remarcă printr-un simţ bun al spaţiului, prin înţelegerea funcţiilor unui sau altui obiect şi prin îmbinarea formei, a funcţiilor şi a esteticii”. 

A reprezentat republica la mai multe concursuri unionale de arhitectură şi la concursul internaţional din Paris cu proiectul edificiului Societăţii „Tête-Défence”. A participat la concursul internaţional organizat în oraşul Plovdiv cu proiectul unui cinematograf. Însă cea mai mare realizare a lui Arcadi Zalţman este contribuția sa, în coautorat cu alți specialiști, la proiectarea complexului clădirilor Sovietului Suprem din RSSM, actuala Preşedinţie a Republicii Moldova, arhitect-şef al proiectului fiind arhitectul principal al Institutului „Chişinăugorproiect”, Iuri Tumanean. În 1989 Zalţman emigrează împreună cu soţia, fiica şi părinţii în Statele Unite ale Americii, stabilindu-se cu traiul la New York. Iniţial a studiat câţiva ani pentru confirmarea diplomei de arhitect obţinute la Chişinău şi a activat într-un atelier ordinar de arhitectură, ajungând ulterior coordonator al Secţiei de interioare a renumitei companii de arhitectură, urbanism şi inginerie „Skidmore, Owings and Merrill” (SOM), cu care au colaborat reputaţii maeştri Edward Charles Bassett, Gordon Bunshaft, David Childs, Lucien Lagrange ş.a. 

Pe la mijlocul anului 2001 candidatura lui Zalţman a fost examinată pentru ocuparea în viitorul apropiat a postului de cel de-al doilea director al acestei companii. Printre lucrările proiectate de arhitect la acea vreme pot fi menţionate numeroase interioare, locuinţe individuale şi oficii, propunerea de proiect al Memorialului din Oklahoma City, dedicat jertfelor atacului terorist din 19 aprilie 1995, proiectul modernizării aeroportului din Toronto ş.a. După proiectele specialistului au fost construite mai multe clădiri în Iugoslavia, Belgia, Canada, Rusia, SUA şi în alte țări. 

Arcadi Zalţman a fost membru al Uniunii Arhitecţilor din SUA. La 11  septembrie 2001, arhitectul a participat la adunarea anuală a companiei SOM la etajul 105 al Turnului de Sud al World Trade Center din New York. În acea zi Arcadi Zalţman a căzut jertfă a atentatului de la World Trade Center

Cine este Iuri Tumanean, unul din autorii concepției arhitecturale a clădirii președinției din Chișinău

Iuri Tumanean (Yuri Tumanyan) s-a născut la 7 februarie 1938 în oraşul Taşkent, Uzbekistan, în familia lectorului Conservatorului din Taşkent, violoncelistul Leonid Edelman, şi a pianistei Emma Tumanean. În 1961 a absolvit Facultatea de Arhitectură a Institutului Politehnic din Taşkent. În anii 1961–1965 activează în cadrul Institutului de proiectare de stat „Kazgorstroiproiect” din Alma-Ata, Kazahstan.

 Elaborează, inclusiv în coautorat: proiectul urbanistic de detaliu al zonei balneare Şciucinskaia; proiectul zonei balneare Borovoe; planul general al oraşului Kustanai; planul general al orăşelului Belogorie, regiunea Pavlodar; planul urbanistic de detaliu al raionului de locuit din oraşul Djambul; planul general al oraşului Issîk ş. a. În 1964 devine membru al Uniunii Arhitecţilor din RSS Kazahă. Din 1965 ţine cursuri de teoria şi istoria arhitecturii şi de proiectare arhitecturală la Facultatea de Arhitectură a Institutului Politehnic din Kazahstan. În 1967 este invitat în calitate de arhitect principal la Institutul de proiectare „Almaataghiprogor”, devenind ulterior şef al atelierului de proiectare a Pieţei Centrale (pe atunci Piaţa „L. I. Brejnev”) din Alma-Ata. 

Din 1973 face parte din conducerea Secţiei Kazahe a Uniunii Arhitecţilor din URSS. În 1974 Iuri Tumanean a vizitat câteva oraşe din Germania, în componenţa delegaţiei Uniunii Arhitecţilor din URSS. În anii 1967–1975 a realizat o serie de proiecte arhitecturale pentru Alma-Ata, printre care spitalul din zona periferică a oraşului, un imobil de locuit pentru 112 apartamente, Colegiul Coregrafic, complexul Sovietului Suprem al RSS Kazahe (proiect de concurs), Colegiul de Arte, o clădire de locuit de pe str. N. Gogol, complexul de locuit de pe str. M. Gorki, Casa de odihnă a Societăţii orbilor pentru 200 de locuri, complexul Pieţei Centrale ş.a. Ultimul proiect a fost distins în anul 1982 cu Premiul de Stat al URSS. În 1975 Iuri Tumanean este invitat la Chişinău în calitate de arhitect-şef al Institutului de proiectare de stat „Chişinăugorproiect”. Sub egida sa, în anii 1975– 1900 au fost elaborate: planul general al Chişinăului; proiectul urbanistic de detaliu al centrului oraşului Chişinău; proiectul urbanistic de detaliu al raionului de locuit Budeşti–1; proiectul construcţiei complexe a str. Naberejnaia (actualmente – str. Albișoara) şi a bd. Tineretului (actualmente – bd.  Grigore Vieru); proiectul construcţiei complexe a bd. Păcii (actualmente bd. Dacia) cu amplasamentul unui hotel pentru 1 200 de locuri; complexul clădirilor Sovietului Suprem al RSSM, actualul Palat al Preşedintelui Republicii Moldova; clădirea Comitetului Executiv Orăşenesc; Complexul Asociaţiei Agro-Industriale „Victoria”; Casa Prieteniei Popoarelor Lumii; Palatul Tineretului de pe str. Iskra (actualmente – str. București); un hotel cu 30 de etaje şi 1 200 de locuri de pe bd. Păcii (actualmente – bd.  Dacia); clădirea Policlinicii Direcţiei Principale nr. IV a Sovietului Miniştrilor al RSSM; Hotelul „Concordia” ş.a. În 1976 este ales în conducerea Uniunii Arhitecţilor din Moldova. În 1982 vizitează, în cadrul unei delegaţii oficiale, SUA, iar în 1983 – Franţa. 

De atunci este un admirator înfocat şi promotor al arhitecturii postmoderniste. În 1982 a fost desemnat laureat al Premiului de Stat al URSS. Din 1983 este ales vicepreședinte al Uniunii Arhitecţilor din RSSM. Concomitent, Iuri Tumanean a profesat pictura şi grafica, fiind autor al mai multor lucrări originale şi al tratatului Pictura analitică. Teoria și practica (manuscris), inspirat de creaţia lui Pavel Filonov, pictor rus şi sovietic, fondator şi teoretician al artei analitice. În 1990 se mută cu traiul în oraşul Starîi Oskol, regiunea Belgorod, Rusia, unde activează în calitate de arhitect-şef al Institutului de proiectare „Ghiprogor”. În anii 1990–1996 realizează: proiectul urbanistic de detaliu al raionului Averino din oraşul Gubkin; propunere de proiect pentru reconstrucţia centrului istoric al oraşului Starîi Oskol; proiectul construcţiei raionului Dubrava–1; paraclisul din cimitirul oraşului Starîi Oskol; proiectul reconstrucţiei faţadelor şi interioarelor Palatului Sportului Acvatic din oraşul Starîi Oskol; biserica din satul Rogovatoe; paraclisul din oraşul Gubkin; Institutul de Finanţe şi Economie Rus din oraşul Moscova ş.a. În 1994 este desemnat consilier al Academiei Ruse de Arhitectură şi Construcţii. S-a stins din viaţă la 26 august 1997 şi a fost înmormântat în cimitirul oraşului Starîi Oskol, chiar în apropierea paraclisului proiectat de el însuşi.

Istoria clădirii președinției Republicii Moldova: scurt istoric

Proiectul actualului Palat al Preşedintelui Republicii Moldova (fostul Soviet Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti) a fost elaborat în anii 1980–1985 de arhitecţii Iuri Tumanean, Arcadi Zalțman, Victor Iavorski și inginerul Anatolie Liutîi. 

Din punct de vedere constructiv, el reprezintă un edificiu compus din trei blocuri care includ nucleul vertical şi două anexe laterale joase. Palatul Președinției Republicii Moldova constituie una dintre primele construcţii moldoveneşti realizate în stilul postmodernist. Autorii proiectului au apelat însă nu numai la modele postmoderniste, ci şi la patrimoniul arhitectural şi decorativ autohton („floarea de piatră”), utilizând și anumite elemente stilizate ale ordinelor clasice (capiteluri de pilaştri, cornişe denticulate ş.a.), ale arhitecturii caucaziene (sistemul de acoperire de tip „glhatun” sau „darbazi” ş.a.) şi ale celei interbelice (plafoane cu casete ş.a.).

 Acest edificiu reprezintă un accent urbanistic important în centrul istoric al Chişinăului și un monument ușor recognoscibil de chișinăuieni, oaspeții capitalei și turiștii străini. 

Până în secolul al XIX-lea, locul pe care se înalță actualul Palat al Președintelui Republicii Moldova (Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.  154, Chișinău – 2073) făcea parte din moșia Buicani (Buiucani), stăpânită din 1690 de Mănăstirea Galata din Iași, mănăstire închinată Patriarhiei Ierusalimului. Terenul a intrat în componența orașului Chișinău după anexarea interfluviului moldovenesc dintre Nistru și Prut de către Imperiul Rus în 1812, când acest târg nu prea mare devine capitala nou instituitei provincii „Regiunea (ulterior, din 1873, Gubernia) Basarabia”. Includerea locului în moșia Chișinăului se poate deja constata pe „Planul de dezvoltare în perspectivă a orașului”, alcătuit în 1817 de arhitectul și inginerul cadastral al Basarabiei Mihail Ozmidov. În scurt timp, în 1818, Patriarhia Ierusalimului a dăruit moșia Buicani coroanei ruse [1, p. 42-86, 95-123, 154-166].

O poză rară din perioada când se construia clădirea unde astăzi se află Președinția Republicii Moldova. Anii 1984-1987.

Sursa: pagina de Facebook, Radar Politic.

Articolul complet poate fi citit aici.

Ritualul vizitei Casei Regale în orașul Chișinău în anul 1920, în presa timpului și în memoriile contemporanilor

Recomand atenției dvs un articol scris de Lucia Argint despre Ritualul vizitei Casei Regale în orașul Chișinău în anul 1920, în presa timpului și în memoriile contemporanilor. 

„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre.” – MSR Mihai I

Anii 2015-2016 pot fi considerați bogați în vizite efectuate de membrii Familiei Regale a României la Chișinău3 . La 28 septembrie 2015 Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a fost prezent la Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, unde A.S.R. Principele Radu, în prezența autorităților locale, a oamenilor de știință, profesorilor, studenților și elevilor Liceului Academiei de Ştiinţe a Moldovei, a primit titlul de doctor honoris causa al acestei universități.

Tot atunci, A.S.R. Principele Radu a vizitat Liceul Academic de Arte Plastice „Igor Vieru” din orașul Chișinău și a acceptat să-şi ofere Înaltul Patronaj. Liceul „Igor Vieru” este prima instituţie din Republica Moldova care primeşte Înaltul Patronaj al Principelui Radu al României4 . În luna februarie 2015, Altețele Lor Regale Principele Radu și Principele Nicolae al României au fost oaspeți de onoare în cadrul unei vizite oficiale la mai multe instituții de învățământ din diferite localități ale Republicii Moldova. Pe 18 aprilie 2016, Alteța Sa Regală Principele Radu și-a început o nouă vizită în Republica Moldova cu întâîlniri cu profesorii, elevii și studenții din diverse instituții de învățământ: Liceul Teoretic „Regele Mihai” din Cimișeni, Academia Militară „Alexandru cel Bun”, unde a ținut o prelegere pe teme de securitate națională, la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, la Liceul Academiei Republicii Moldova, unde cu această ocazie, a făcut o donație de carte de specialitate academiei. La Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din municipiul Chișinău, Alteța Sa Principele Radu a fost însoțit să viziteze capela fostului Liceu de Fete „Regina Maria” din Chișinău și vechea clădire a fostei instituții. După un discurs ținut în fața elevilor și al profesorilor acestui liceu, Alteța Sa Regală Principele Radu a anunțat că un grup de profesori vor fi invitați să participe la 10 mai 2016 la sărbătoarea dedicată jubileului de 150 de ani de la crearea Casei Regale a României, la Palatul Peleș (Sinaia, România).

O călătorie în Chișinăul interbelic al anului 1931. Ce însemna „orașul românesc” de atunci

O plimbare prin Chișinăul interbelic al anului 1931, mai ales în centrul vechi, te duce în atmosfera vremurilor de dinainte de anexarea Basarabiei la Imperiul Rus din 1812. În porția de astăzi, „vom merge” împreună cu istoricul Petre Constantinescu-Iași pe străzile centrului interbelic și vom afla povestea a trei case vechi emblematice, demult uitate, care nu mai există, dar a căror istorie își are rădăcinile în vremurile Țării Moldovei.

Chișinăul la finele anilor 1880

Albumul fotografului M.P. Condrațchii

De altfel, la venirea rușilor în zonă, la 1812, Chișinăul avea între 1.500 și 7.000 de locuitori (cifrele diferă în diferite surse). Ștefan Ciobanu estima, în 1925, că cel mai probabil, numărul locuitorilor era de 10 - 12 mii, întrucât orașul avea 2.109 case și 448 de prăvălii.

La venirea în 1816 a țarului Alexandru I, generalul Pavel Kisellef i-ar fi spus despre Chișinău că nu era decât „un sat mare, murdar și prost cu patru sau cinci case de piatră”.

Cu câțiva ani mai înainte, călătorul rus Anatolii Demidov, care a trecut prin Chișinău în 1838, scria cu o anumită doză de ironie: „Despre Chișinău nu putem spune nimic, în afară de aceia doar, că el este foarte vast și că el, ca și Roma, este așezat pe câteva coline.”

Articolul complet poate fi citit aici.

Află istoria Podului Feroviar, pe Prut, de la Ungheni

Vasile Iucal, istoric și angajat al Muzeului de Istorie din orașul Ungheni, Rep. Moldova a scris o carte despre istoria Podului Feroviar de pe râul Prut. 

Istoria Podului Feroviar este plasat pe platforma scribd.com și poate fi accesat aici. 

Parcul boieresc din satul Ivancea, raionul Orhei: istoria construcției conacului și fondării parcului dendrologic

În raionul Orhei pe timpuri au fost fondate câteva parcuri dendrologice, dintre care mai principial este cel din satul Ivancea, fondat de către boierul Carabet Balioz pe la sfârșitul secolului XIX și parcul deondrologic din satul Pohrebeni, creat de boierul Pavel Dicescu la începutul secolului XX. Satul Ivancea este situat la 10-12 km sud-est de centrul raional Orhei și la 30-32 km de Chișinău. Din toată Moldova raionul Orhei, în special, localitățile din jurul satului Ivancea, sunt cxele mai bogate în păduri seculare. Ca atare, satul Ivancea a apărut în mijlocul pădurii. 

Din memoriile lui Alexandru Usatiuc-Bulgăr, desprindem, că pe aceste locuri din cele mai vechi timpuri se stabileau cu traiul grupe de oameni care ,defrișând pădurea, își construiau case, formînd sate. Însă dezvoltarea acestora adesea era întreruptă de năvălitorii străini, care deseori se abăteau asupra lor, jefuind și arzându-le localitățile respective. Pe vetrele satelor arse se ridicau altele. Așa s-a întâplat că locuitorii rămași în viață, după retragerea barbarilor, pe vetrele vechi își fondau așezări noi. Se pare că așa a luat naștere și satul Ivancea. 

După cum se indică într-un hrisov, semnat de domnitorul Racoviță, pe la începutul sec. XVIII, se menționează că încă voievodul Ieremia Movilă i-a acordat vornicului Nicoară Donici localitatea Ivancea. La rândul său, Nicoară Donici a dăruit moșia Ivancea succesorului Andrei Donici, iar ultimul o transmite lui Darie Donici, care a ctitorit și biserica din sat (1789). 

Darie Donici lasă moștenire moșia Ivancea lui Manolache Donici (un om foarte bogat), care avea în proprietate și moșia Miclești. După decesul boierului Manolache Donici, proprietar al moșiei Ivancea devine Iancu Russo (tatăl scriitorului Alecu Russo) și un oarecare Deonis Donici, care, printre altele, a fost ultimul proprietar al moșiei Ivancea din dinastia Donici. 

Din anul 1825 în Ivancea apare o nouă familie boierească care devine proprietar al moșiei. Este vorba de boierul armean Carabet Arakelian Balioz. C. Balioz a fost căsătorit cu sora lui Manuc-Bei, care a decedat înainte de a fi construit conacul din parcul Ivancea. De numele acestui boier este legată construcția conacului și crearea parcului dendrologic din satul Ivancea. 

Istoria construcției conacului și fondării parcului dendrologic

Îm anii 1825-1830 în satul Ivancea, din cauza epidemiilor ce bântuiau pe aceste meleaguri, numărul populației a scăzut considerabil. Probabil de aceea noul boier, Carabet Balioz, a apărut în Ivancea, pentru a-și întreține moșia și a începe construcția conaculuii a adus coloniști din Ucraina, cumpărând de la boierul Deonis Donici 3,5 ha de pământ. Pe această suprafață, în prima jumătate a sec. XIX, C. Balioz construiește conacul cu două nivele, cu scări înalte, rotunde în partea de sus. Conacul este o construcție capitală, care a ajuns fără modificări până în zilele noastre. 

Alături de conac, în stânga lui, a fost construită o casă pentru oaspeți cu bucătărie, spălătorie și o casă mai mică pentru servitori și slujbași.  Toate acestea făceau parte din curtea principală, numită „Curtea albă”. În partea de sud a parcului, delimitată de acesta printr-un gard de piatră, se afla curtea gospodărească. Aici C. Balioz a construit o moară cu aburi , unde se măcina făina de porumb și de grâu, atât pentru necesitățile curții, cât și pentru locuitorii satului Ivacnea și a satelor din apropiere. 

În jurul parcului, plasat pe o pantă liniștită cu o expiziție sudică, a fost construit un zid de piatră care înconjoară parcul, delimitându-l pe drumul satului. Pe lângă zid, au fwsott sădite plante conifere (molizi) și plante foioase (Mesteacăn, Frasin, Castan etc.). Intrarea principală în parc se află în partea de sud-vest, unde este instalată o poartă frumoasă din metal, care se deschide în două părți, iar alături - o portiță. De la poartă și până la conac este amenajată o alee de Castan porcesc. În lunile de primăvară-vară, mai ales în timpul înfloririi lor, castanii redau parcului un aspect de sărbătoare.

Descrierea parcului

Parcul a fost sădit în stil regulat în a doua jumătate a sec. XIX (1853-1873), pe o suprafață de aproape 3 hectare. Boierul C. Balioz începe crearea parcului cu amenajarea unui scuar simpatic de la intrarea în parc, iar la est, până în apropiere de „Curtea albă”. Scuarul este format din plante conifere (molizi, brazi, pini și sempervirens), dar și alți copaci. În mijlocul scuarului, în partea lui de nord, chiar în fața conacului, o parte din terenul lui a fost separată printr-un zid din piatră, pe care a fost instalat un gărduleț frumos din metal. 

La mijlocul acestui patrulater neregulat au fost construite două havuzuri cu statui de marmură albă. Astăzi, aici a rămas doar locul acestor havuzuri, înconjurat de o bordură dreptunghiulară, formată din plante de Buxus sempervirens și câte doi brazi în partea de sus și de jos a fostelor havuzuri. În scuar, după gardul de metal, în partea lui de sud-vest, sunt plasate mai multe exemplare de Biotă, Castan, Lămâiță, Lilian etc., iar în partea lui de nord-est cresc mai multe exemplare de Brad alb, pini, Ginco, Mălin american, Tei, Cununiță etc. În partea de sud a scuarului este plasat un rând de castani. 

A doua parte a parcului, situată în dreapta conacului, se întinde de la aleea de castani de la intrarea în parc până la zidul de piatră din nordul parcului. La vest și în partea de nord această parte a parcului se mărginește cu gardul de piatră care înconjoară parcul în întregime, separându-l de drumurile și casele satului. La est parcul se mărginește cu conacul pe lângă care trece o alee din brazi, care începe de la colțul drept al conacului, ieșind la drmuuml pietruit din spatele conacului.

A treia structură compozițională a parcului, situată în partea de nord din spatele conacului, o alcătuia livada, formată din soiuri vechi de pomi fructiferi din Basarabia de atunci: meri, peri, cireși, nuci, piersici etc. Livada ocupa mai mult de jumătate din suprafața totală a parcului. 

P. Leontiev, în planul parcului Ivancea, prezentat în una din lucrările sale, indică doar faptul că aici a existat numai movila artificială, iar la sfârșitul acestei alei, în bazinul care se vede și astăzi, a fost instalată stația de pompare a apei. Structura compozițională a parcului din Ivancea, după cum menționa și V. Dormidontova, consta din cinci secotare de sistematizare, dintre care trei erau strâns legate de blocul conacului  și formau partea cea mai frumoasă și mai luxoasă a parcului. 

Soarta parcului.

După moartea boierului Carabet Balioz, moșia a rămas soției sale Ana, care a locuit în conac până la o vremem, apoi a dispărut fără urmă. Moșia și curtea boierească rămân în stăpânirea fiilor lui C. Balioz. În anul 1913 feciorii lui Balioz au vândut averea părinților (moșia, conacul și parcul) boierului Bogdasarov. Acesta era faorte bogat: avea fabrici și uzine în România, pe teritoriul Ucrainei de azi și în Basarabia. Parcul și livada erau îngrijite foarte bine ca și pe timpul lui  Balioz. Bogdasarov a făcut în prc anumite modificări și renovări benefice. Acesta avea trei fiice: Elena, Maria și Olga. Una s-a căsătorit cu arhitectul Mihai Bengulescu, Elena s-a căsătorit cu un mare fabricant de țigări din Odesa - D. A. Popov, armean de naționalitate.

După Marea Unire din 1918, în România au avut loc anumite schimbări - reforma agrară și împroprietărirea țăranilor cu pământ. Cele 300 desetine de pământ pe care le deținea familia Bogdasarov, au fost împărțite între surori, întrucât boierii aveau dreptul să dețină până la 100 desetine. Între timp, a decedat fabricantul D. Popov, corpul neînsuflețit al căruia a fost dus la Chișinău și înmormântat la cimitirul central de pe str. Armenească. Înainte de ocuparea Basarabiei de armatele sovietice în 1940, surorile familiei Bogdasarov au lăsat în Ivancea totul baltă și s-au refugiat la București. Odată cu ocuparea Basarabiei de Rusia sovietică în 1940 apoi ăn 1944, soarta parcului și a conacului boieresc n-a fost să fie din cele mai strălucite. Au dispărut havuzurile și statuile din marmură albă, florăria, plantele agățătoare, curățenia și luxul de altă dată. 

În perioada ocupației sovietice curtea boierească de la Ivancea, împreună cu parcul, a fost trecută în subordinea Ministerului Sănătății și altor organizații, care au exploatat conacul așa cum dorit. 

Sursa: Tarhon, Petru Gh. Parcurile vechiși boierești din Republica Moldova : Istoria fondării, starea actuală, structura compoziţională, diversitatea dendroflorei şi particularităţile ecologo-biologice ale plantelor / Petru Tarhon. Cartea este editată la Chișinău, editura Pontos, în anul 2013. 

Un reportat video la temă, realziat de Teleradio Moldova poate fi accesat mai jos.

Totodată, redacția NATURA a scris un articol Conacul familiei Balioz din Ivancea.

Drd. Cristina CIOBANU, cercetător ştiinţific stagiar, Laboratorul Impact Ecologic şi Reglementări de Mediu, Institutul de Ecologie şi Geografie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei a scris un articol care poate fi citit aici.

Nu uitați și de articolul de la diez.md, unde puteți vedea cum arată acest conac din Orhei.

Un set de imagini din Parcul istoric Ivancea din satul Ivancea, raionul Orhei, octombrie, 2015 pot fi văzute aici.

Dolna, despre istoria satului și a muzeului

Gheorghe BUDEANU scrie pentru revista Natura un articol ce face referință la satul Dolna. Acesta spune că „Dolna, o localitate mică, acum din raionul Strășeni, este satul meu de baștină. Dar nu numai acest lucru mă face să spun că Dolna-i cea mai frumoasă așezare de oameni dintre munții Carpați și Marea Neagră. Însuși poetul Grigore Vieru afirma acest lucru după vizitele sale la Dolna făcute cu ocazia Zilei poeziei – sărbătoare care, în timpuri sovietice, era dedicată poetului rus Aleksandr Pușkin. În satul meu de baștină exista un muzeu consacrat poetului rus, iar localitatea se numea pe atunci Pușkino. La o asemenea sărbătoare am făcut cunoștință în 1970 cu poeta Leonida Lari, care îmi va fi apoi ca o soră de cruce...”

În articol se mai scrie despre faptul că muzeul a dus vestea satului. 

Există în părțile dinspre Micleușeni ale satului Dolna un loc numit de localnici La Cornești. Cândva, pe acolo au fost descoperite câteva temelii de construcții, despre care chiar și unii bătrâni spuneau că localitatea noastră fusese inițiată mai întâi acolo, prin secolul XV, menționată documentar în anul 1618. Dar apele care veneau de pe povârnișurile dinspre Bursuc i-au făcut pe dolneni să-și mute casele peste deal, într-o potcoavă de pădure, acolo unde se află astăzi Dolna.

Pe toți îi minunează peisajele de paradis de aici în vremuri de verde și de argintiu ale anului. Tocmai aceste peisaje și conacul boierului Ralli au făcut ca, la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului trecut, la Dolna să fie înființat muzeul „A.S. Pușkin”, iar satul – să poarte numele celui care a scris poemul „Țiganii”. Adevărul e că anume muzeul a dus vestea satului chiar și prin îndepărtate locuri din fosta Uniune Sovietică. În anii ’70 ai secolului trecut, muzeul, a fost restaurat, după care a urmat o altă renovare îndată după 2000. 

Conacul de la Dolna i-a aparținut căminarului grec Zamfirache Arbore Ralli, bunicul cunoscutului scriitor și istoric Zamfir Ralli-Arbore. Sigur, în timpurile sovietice, nu se vorbea mai nimic despre stăpânul adevărat al conacului, dar m-am bucurat să aflu că de la o vreme muzeul nu mai poartă numele lui A. Pușkin, ci este promovat ca drept „Conacul Zamfir Ralli-Arbore”, în care ghidul îți va vorbi nu numai de sosirea la Dolna a marelui poetul rus, ci și despre boierul căruia i-a aparținut conacul, inclusiv despre urmașii lui.

Casa Muzeu Dolna - toate sunt autentice, vechi, au o istorie lungă și interesantă și aparțin secolelor 18-19. Anume în luna iulie 1821, boierul Zamfirachi Ralli l-a invitat pe Pușkin la moșia sa în moșia sa, unde a trăit timp de trei săptămâni. Aceștia doi erau prieteni, iar Aleksandr Sergheevici se bucura de traiul într-o casă splendidă, din pădurile Moldovei.

Începând cu anii '80, în fiecare an, localnicii sărbătoresc o sărbătoare, dedicată marelui poet rus și operelor sale, mai adineaori, în anul 2010, sărbătoarea a avut loc în jubileul său, a 30-a oară. În fiecare an, în aceste locuri Casa Muzeu Dolna vin un mare număr de fani ai operelor lui Pușkin, oaspeți din capitală, locuitori locali, din toate colțurile Moldovei și din diferite țări. În legătură cu ziua de naștere a poetului, 6 iunie, au decis să sărbătorească sărbătoarea în fiecare prima duminică a acestei luni.

Conacul Ralli este recunoscut prin faptul că aici, în anul 1821, pentru câteva săptămâni, a locuit poetul rus Alexandru Pușkin, în timpul exilului său în Basarabia (1820-1823). El a fost deportat din cauza poeziei sale iubitoare de libertate. În timpul aflării sale în Basarabia, Pușkin a făcut cunoștință cu proprietarul de pământuri locale Zamfir Ralli-Arbore, care l-a invitat la moșia sa din satul Dolna. Se spune că anume aici Pușkin a întâlnit-o pe țiganca Zemfira, fiica baronului, a cărei frumusețe l-a copleșit și l-a inspirat să scrie în anul 1824 faimosul său poem “Țiganii”. În 1946 conacul a fost transformat într-o casă-muzeu, cu o expoziție permanentă dedicată lui Pușkin, care păstrează atmosfera din conac din perioada în care poetul s-a aflat aici.

Monumentul regelui Ferdinand I din Chișinău

La 16 ianuarie 1937, în memoria a 20 ani de la Congresul Militar Moldovenesc din Chişinău, ofiţerii de rezervă (veterani) din Basarabia, în număr de 15 persoane, sub preşedinţia lui Gherman Pântea, asistat de Elefterie Sinicliu ca secretar, organizează comitetul care a decis ridicarea la Chişinău, prin colectă publică, a monumentului neuitatului rege al României Ferdinand I, Întregitorul de Neam şi Ţară.

Noi, ofiţerii de rezervă din Basarabia care, în anul 1917, am convocat şi organizat marele Congres Militar Moldovenesc din Chişinău, unde am proclamat autonomia Basarabiei, astăzi în anul 1937, când se împlinesc 20 de ani de la acest măreţ act istoric, care a fost preludiul Unirii cu Patria Mumă, conştienţi mai mult ca oricând de misiunea noastră naţională, credem că cel mai patriotic act, pe care suntem datori să-l facem, în momentul de faţă, este să închinăm inimile noastre cu devotament şi smerenie pentru înălţarea unui monument Marelui şi Neuitatului Rege Ferdinand I Întregitorul, sub a cărui glorioasă domnie s-a înfăptuit Unirea pe veci a Basarabiei cu România. Statuia Regelui Erou, în capitala Basarabiei noastre, va fi o pildă de pioasă recunoştinţă în amintirea Regelui Ţăranilor, pe cari i-a înstăpânit în brazda lor strămoşească şi, totodată, un simbol de granit şi neclintită credinţă în veşnicia pietrei de hotar, aşezată la graniţa Nistrului Românesc”.

În concepţia lui Gh. Pântea, statuia regelui Ferdinand I din Chişinău urma să fie „o pildă de pioasă recunoştinţă în amintirea Regelui Țăranilor, pe care i-a înstăpînit în brazda lor strămoşească şi totodată un simbol de neclintită credinţă în veşnicia pietrei de hotar, aşezată la graniţa Nistrului Românesc”.

Mai multe detalii pot fi citite aici. 

Poze vechi dedicat monumentului Ferdinand I pot fi văzute aici, aici.

The village on the Dniester where the vine grows on terraces for 200 years

The village of Stroiești in Rîbnița district lies harmoniously on the left bank of the Dniester river, and the October sun leaves its color on the leaves of the trees and on the surrounding valleys. The houses are placed at the foot of the rocky hills or among them. As in many localities located on the banks of the Dniester, the houses are small and have preserved the traditional rural architecture. The stone fences are waist-high and the gates remain the same height. (Click here for pictures).

The luckiest seem to be the households "from the first rows", because every season they are shown a new painting of the river from the window. What makes the village even more special is the large number of springs and terraces of vines planted by the German-born Russian officer Wittgenstein.

In the village of Stroiești there are so many springs that people long ago stopped "baptizing" them. The director of the local museum, Rasina Vacari, says that one of the springs is called "Желанный" (from Russian: desired). Legend has it that a spring had appeared between the lands belonging to two men. They always quarreled and could not share the water resource. One day, Catherine the Great, empress of Russia, would have come to Stroiesti. She found out about the spring and asked one of the two men to take care of it. At night, the other man would have dreamed that another spring was flowing in his garden, under a stone. As soon as he wakes up, he runs into the garden and finds the dream stone. This is how the spring with the name "Желанный" - the desired spring - would have appeared.

"There are many stories and legends in our village," adds Rasina. The woman tells about a family deported to Siberia who, after a decade of living there, returns home to Stroiesti. But the daughter stays in Siberia with her new family and after some time she falls ill. One night, she dreams that at one end of her home village is a spring of healing water. The daughter sends a letter to the father and asks him to bring her water from that spring. That's what Dad does. He takes the water and goes to Siberia to save his daughter. After the first sip of water from the spring in Stroiesti, it is said that the girl was cured.

Wittgenstein

If you go around the village and ask people who Wittgenstein is, you will surely get a prompt answer, because the village developed precisely because of him. Ludwig Adolph Peter Wittgenstein (1769-1843) is the descendant of an old German family. He commanded the Russian army in the Russo-Turkish war of 1828. The base of action of Wittgenstein's armies was Bessarabia. But his family arrived in this region as early as 1805, after Count Wittgenstein's wife bought land here. In 1819 he began to build a mansion in Camenca, at that time still part of the historical region of Podolia.

In the 1920s, Wittgenstein decided to plant vines on the hilly massif in the area of the Dniester River. It invites winegrowers from Germany, who bring the experience of organizing wine terraces on sloping land. He brings planting material from Germany and France, such as varieties of Pinot Noir, Riesling, Traminer, Muscat, Chasselas.

Due to the favorable conditions, the orientation of the slope to the south, and being protected from the cold northern winds, he builds terraces with vineyards reinforced with stone retaining walls. Over ten years, the household from Camenca becomes one of the largest producers and suppliers of wine in the southern region of the Russian Empire.

"An intensive model vineyard. This fact was only possible through the artificial terracing of the vines, thus making the appearance of one of the oldest agricultural landscapes inscribed in a natural site, without diminishing its aesthetic value. On the contrary, once subjected to anthropization, it became more expressive", explains Aurelia Trifan in her doctoral thesis in architecture on the "Architecture of wine complexes in Moldova", published in 2020.

Identical terraces were also built 30 km away along the Dniester river, in the village of Stroiesti. Local people called these places "slope without shade". "Because there is never any shade here. The sun rises on one side of the slope and sets on the other side", explains the director of the museum in the village of Stroiesti, Rasina Vacari. If you get to this village, people may point to the hillside terraces when you ask who Wittgenstein is.

The woman tells that this count had seven children: six boys and one girl. "Because he loved his daughter very much, he gave her the town of Stroiesti," says Rasina. Years later, Emilia, Wittgenstein's daughter, builds the "Wind Tower" on top of a hill in Stroiesti, dedicated to her father. The tower is about five meters high and is built without any kind of "glue" between the perfectly polished natural stones. Even though lightning struck a column of the tower, it still stands today.

After Emilia Wittgenstein-Trubețcaia, Stroiești belonged to Wittgenstein's niece – Maria. At the beginning of the last century, she builds the countess's gazebo on the same rock where the Tower of the Winds is located. Rasina Vacari tells that this countess was a very sad woman. She came from Russia only in the fall, when the apples were ripening. She was brought in her arms and placed in the gazebo. Rasina says that Maria came with a lot of candies, which she distributed to the children in the village. He got all these stories about the countess from the children of that time, today the village elders.

The foundation of the gazebo follows the same construction technique as in the case of the tower. The stones were quarried from the hills of the area, polished by hand in such a way that they did not need glue. Over time, people have in some places restored the gazebo as best they could. Today you can see some cement over the natural stone foundation, the wood of the gazebo is visibly rotting, and part of the roof has been "stolen" by the wind.

The estate belonged to the Wittgenstein family until 1917, when the October Revolution took place. The revolted peasants destroyed the mansion to the ground, and the family would have taken refuge in Germany. Then, during the collectivization period, the vineyards on the terraces became the property of a state farm. In the second half of the 20th century, the 90-year-old vine is deforested, writes Aurelia Trifan in her doctoral thesis "Architecture of wine-growing complexes in Moldova".

Mistress of the copper mountain

You cannot leave Stroiesti without visiting Iulia Gavrilovna, "хозяйка медной горы" (from Russian: mistress of the copper mountain). Her greatest joy is receiving guests.

Iulia Paiul is almost 70 years old. She has been living in Stroiesti with her husband, Nicolae, for 50 years. In front of their gate they set up a round table with chairs made of logs, and on the fence she strung a traditional carpet that she wove with her mother as a child. He decorated the fence around with everything: a makeshift oven, a soccer ball, some towels hanging from the tree in the middle of the rest area.

ducción

Iulia invites us into the house. "It is said that if you drink water from the springs of Stroiesti, you will immediately come back. That's what happened to me too," the woman laughs. She and her husband studied in Orhei, where they were called to work and settle down, but Iulia refused. "I am the mistress of the copper mountain. I didn't want to leave the village. Stone by stone, we put one on top of the other and built the house. And I always said that in this little house lives love". Iulia was inspired by the Slavic mythology in which there is the "Mistress of the Copper Mountain", that is, the mistress of the Ural Mountains. She jokes that she would be "the mistress of the mountains of Stroiesti". She prepared a large round cheese pie. At other times, it serves tourists with sarmales, with traditional Moldovan desserts or simply with homemade bread. "I want to share with someone, even with a piece of bread. And I want a round table... I've made a simple little table here and I want someone to sit here," says the woman in a warm voice, pointing to the wooden table and chairs that have been brought out for the paint to dry. Once you step on the threshold of her house, Iulia takes care of you, embracing you with her kindness and warm words.

Today the woman can only receive guests for a few hours and feed them delicious dishes. Unfortunately, he cannot accommodate them, as the space he owns has no conditions. "I had a dream for many years. Someone has to see these places. I've been around the world before and I understood that there is something to do in these places... Not something fancy, not a museum, but something simple that pleases the eye. You also eat a piece of bread", says Iulia. Her dream is to be able to receive as many tourists as possible, to have as many people as possible come to see the village of Stroiesti and its beauties. Most of the visitors to the village of Stroiesti are from the right bank of the Dniester. And it's not just about visits - over time, close ties have been formed with the residents of the left bank. "Blood and water are not made and we are a whole," says Rasina Vacari, director of the museum in Stroiesti.

s https://www.moldova.org/satul-de-pe-nistru-unde-via-creste-pe-terase-de-200-de-ani/?fbclid=IwAR0mQFKHn-AUyIyzAFgqLsw6q1AhbMC5c6DghzTTx4ZSCMjcX5f1yF4uSHg