„Acei 22 de ani de viață națională în cadrul statului român au dus la progrese enorme pe terenul cultural, social și economic. Analfabetismul, această rușine a stăpânirii țariste, aproape dispare. Reforma agrară făcută în mod egal pentru toate naționalitățile duce la o înflorire a economiei rurale, iar minoritățile din Basarabia se bucură de drepturi de care nu s-au bucurat niciodată sub Ruși. Dovada este că, cu toată propaganda comunistă prin numeroși agenți, prin crearea Republicei moldovenești, care de altfel este un indiciu că elementul românesc este predominant chiar între Nistru și Bug, prin înființarea postului de radio-emisiune pentru aceleași scopuri de la Tiraspol, n-a dat rezultate; în Basarabia a domnit liniște perfectă. Iar numeroasele alegeri libere din Basarabia, care au avut un caracter cu adevărat plebiscitar pentru această provincie, cu mulți deputați minoritari, au fost o confirmare strălucită a sentimentelor bune pentru România ale întregii populații din Basarabia”. Protestul d-lui prof. Ștefan Ciobanu, rostit la ședința comisiunilor Afacerilor Streine a Camerei și Senatului, în ședința din 2 Iulie 1940.
Considerând modernitatea/modernizarea drept un amplu şi complex proces de reevaluare a ierarhiei valorilor, a instituţiilor care însoţesc sau preced o creştere social-economică, dar şi un progres intelectual remarcabil1, putem afirma că anul 1918 a constituit nu numai momentul decisiv în făurirea statului naţional unitar român, prin includerea în componenţa sa a tuturor teritoriilor româneşti aflate până atunci sub dominaţie străină2, ci a marcat, totodată, intrarea întregului continent european într-o etapă istorică nouă şi total diferită de perioada antebelică3. Aceasta, deoarece în acel an s-a pronunţat sentinţa definitivă în uriaşul proces istoric dintre stat şi naţiune care, deschis de decenii, s-a judecat în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris din 1919-1920. „Asistăm – menţiona în acest context sociologul Dimitrie Gusti – la înscrierea unui însemnat capitol în istorie: la o înmormântare şi la o înviere. Statul vechi, veşnic agresiv şi cuceritor, bazat, înlăuntru şi în afară, pe simpla putere brutală, a murit, iar statul nou, întemeiat pe o idee, pe ideea naţională şi democratică, i-a luat locul”4.
Începutul modernizării
Cu referire la România şi, în egală măsură la Basarabia de după Primul Război Mondial, dezvoltarea social-economică, politică şi culturală a decurs în cadrul unui efort prin care s-a încercat „arderea etapelor” parcurse pe drumul modernizării de către statele Europei Occidentale; efortul a fost încununat cu succese incontestabile în varii domenii de activitate, dar a determinat şi o asimilare incompletă, iar uneori chiar distorsionată, a unor aspecte fundamentale ce caracterizau societăţile ţărilor dezvoltate5.
Pentru Basarabia în special, unirea din 1918 a fost precondiţia efortului de modernizare politică, economico-socială şi culturală, efort produs în cadrul procesului de difuzare a unor valori şi forme de organizare instituţională şi economică dinspre Occident prin intermediul factorilor de decizie ai României. Aşa cum afirma preşedintele Consiliului de Miniştri Ion I.C. Brătianu, „România Nouă constituie temelia unei vieţi naţionale, în cadrul căreia se va putea dezvolta de aci înainte în pace şi în fericire întregul neam românesc”6.
Acelaşi Ion I.C. Brătianu menţiona, pe bună dreptate, că Unirea de la 1918 „(...) izvorăşte din puterea de viaţă a poporului român, din vitejia soldaţilor noştri şi din voinţa hotărâtă a românilor de pretutindeni. Ea se întemeiază pe fiinţa însăşi a neamului românesc, care de aproape două mii de ani, în mijlocul tuturor vitregiilor vremii, a ştiut să-şi păstreze neatins caracterul de conştiinţă naţională. Ea se reazimă pe cerinţele istoriei, care îi impun desfiinţarea tuturor graniţelor nedrepte şi nefireşti şi statornicirea statelor după principiile naţionalităţilor. Ea e voită, în fine, de nevoile neamului românesc care nu poate trăi despărţit şi care numai prin unirea laolaltă a tuturor fiilor lui îşi poate îndeplini cu folos pentru omenire şi cu strălucire pentru el misiunea civilizatoare în această parte a lumii”7.
Rolul regelui Ferdinand
Unul dintre promotorii indiscutabili ai acţiunii de modernizare a Basarabiei în primii ani postbelici a fost însuşi regele Ferdinand I (1914-1927) care, prin o serie de decrete-legi, a contribuit efectiv la difuzarea şi implementarea unor elemente esenţiale ale modernităţii europene.
Astfel, cu referire la modernizarea politică, prin decretul regal nr. 3675 din 13 decembrie 1918, corpul electoral al tuturor cetăţenilor români majori din teritoriul vechi al României şi din Basarabia era convocat, pentru prima oară în istoria acestui ţinut, să aleagă „pe circumscripţii electorale, prin vot universal, direct, obligator şi secret, şi pe baza reprezentării proporţionale” numărul de deputaţi şi de senatori stabilit prin acelaşi decret8. Acest prim exerciţiu electoral s-a produs în martie 1919, când, în Basarabia, din circa 506.000 de alegători cu drept de vot, s-au prezentat la urne 386.000, reprezentând 77-78% din total. Au fost aleşi 90 de deputaţi în cadrul scrutinului din zilele de 15, 16 şi 17 martie 1919, şi 37 de senatori în zilele de 20 şi 21 martie. Din cei 90 de deputaţi aleşi, 72 aparţineau Partidului Ţărănesc, iar 18 s-au afiliat Ligii Poporului9.
Articolul complet poate fi citit aici.
