¿Qué representa el Banco Nacional de la República de Moldavia?

El Banco Nacional de Moldavia fue creado por Decreto del Presidente de la República de Moldavia el 4 de junio de 1991, con el nombramiento del gobernador, Leonid Talmaci. El objetivo fundamental del Banco Nacional de Moldavia es garantizar y mantener la estabilidad de precios.

El NBM tiene las siguientes atribuciones básicas:

1. establece e implementa la política monetaria y cambiaria en el estado;
2. actúa como banquero y agente fiscal del estado;
3. licencia, supervisa y regula la actividad de las instituciones financieras;
4. establece, licencia, opera, regula y supervisa las infraestructuras de los mercados financieros, en las condiciones establecidas por la ley, y promueve su funcionamiento estable y eficiente;
5. actúa como único organismo emisor de la moneda nacional;
6. establece el régimen cambiario de la moneda nacional;
7. mantener y gestionar las reservas de divisas del estado;
8. elabora la balanza de pagos del estado;
9. lleva a cabo la regulación monetaria en el territorio de la República de Moldavia;
10. actúa como autoridad de resolución;
11. licencia, regula y supervisa la actividad de prestación de servicios de pago y la actividad de emisión de moneda electrónica s.a.

El Banco Nacional de Moldavia desempeña un papel importante en el proceso de transición a la economía de mercado de la República de Moldavia. Desde 1991 hasta ahora, se han desarrollado e implementado una serie de medidas efectivas para estabilizar el entorno monetario y crediticio. El paso más importante a este respecto fue la introducción en circulación el 29 de noviembre de 1993 de la moneda nacional, el leu moldavo, con la posterior promoción de una política monetaria y crediticia antiinflacionaria. Así fue posible detener la inflación galopante desde principios de los años 90. Hasta la introducción de la moneda nacional, en el territorio de la República de Moldavia circulaban rublos soviéticos y cupones moldavos.

bancamea.md

El Banco Nacional de Moldova tiene el derecho exclusivo de emitir en el territorio de la República de Moldova y retirar de la circulación billetes y monedas como medio de pago. Además, el Banco Nacional tiene el derecho exclusivo de emitir billetes y monedas conmemorativas en el territorio de la República de Moldova como medio de pago y con fines numismáticos. La primera emisión numismática tuvo lugar en 1996, con la circulación de la moneda conmemorativa dedicada al quinto aniversario de la proclamación de la independencia de la República de Moldavia.

En 1995, el Parlamento de la República de Moldavia adoptó la Ley del Banco Nacional de Moldavia y la Ley de Instituciones Financieras. Según la primera ley, el NBM es independiente en el ejercicio de sus funciones y es responsable ante el Parlamento. La segunda ley tenía como objetivo crear un sector financiero fuerte y competitivo, evitando riesgos excesivos en este sistema y protegiendo los intereses de los depositantes.

A partir de 1998, el Banco Nacional abandonó la práctica de establecer el tipo de cambio oficial de la moneda nacional frente al dólar estadounidense en la Bolsa de Cambios y procedió a determinarlo como un promedio aritmético simple de los promedios ponderados de los tipos de compra y venta de el dólar estadounidense frente al lei moldavo en el mercado interbancario e intrabancario. Este hecho permitió la descentralización del mercado de divisas interno de acuerdo con las prácticas de los países desarrollados.

Como resultado de la liquidación de riesgos excesivos en los bancos y la creación de las condiciones necesarias para mantener su estabilidad financiera, en julio de 2004 se estableció el sistema de garantía de depósitos, mediante el lanzamiento de la actividad del Fondo de Garantía de Depósitos en el sistema bancario. El estatuto jurídico de este fondo garantiza la independencia jurídica, operativa, financiera y administrativa. Todos los bancos autorizados por el Banco Nacional de Moldavia deben participar en el sistema de garantía de depósitos. Los fondos destinados a garantizar los depósitos se acumulan con las aportaciones de los bancos.

Además, en el contexto de la armonización con las normas internacionales, en 2006 el Banco Nacional de Moldavia implementó un nuevo sistema automatizado de pagos interbancarios (SAPI). Se compone del sistema de liquidación bruta en tiempo real para procesar pagos urgentes y de alto valor y del sistema de compensación de liquidación neta para procesar pagos de bajo valor. Así, se creó una infraestructura de pago moderna, que creó importantes premisas para la prestación de servicios de pago de alta calidad y la facilitación de pagos sin efectivo.

En 2012, la Ley de servicios de pago y moneda electrónica núm. 114 de 18.05.2012, con el fin de establecer un marco legal uniforme para promover una actividad eficiente y competitiva en el mercado de prestación de servicios de pago, emisión y canje de moneda electrónica y para proteger los derechos e intereses legítimos de los usuarios de servicios de pago y de los poseedores de moneda electrónica.

La entrada en vigor de esta ley, cuyas disposiciones fueron transpuestas del marco regulatorio de la UE, creó las condiciones para la aparición de nuevos actores en el mercado de los servicios de pago electrónico, a saber, los proveedores de servicios de pago no bancarios, hecho que impulsó el desarrollo y diversificación de métodos de pago distintos del efectivo.

Para aprovechar las oportunidades e iniciativas para promover nuevos instrumentos de pago sin efectivo, el Banco Nacional de Moldavia creó, en 2013, el Consejo Nacional de Pagos (CNP), un foro de consulta profesional de alto nivel entre diversas instituciones públicas y privadas, para apoyar el funcionamiento seguro y estable del sistema de pagos en la República de Moldavia. El CNP facilitará la alineación de los servicios de pago con la demanda del mercado y los más altos estándares internacionales y contribuirá a fomentar la competencia en el mercado de pagos sin efectivo, de modo que los agentes económicos y la población se beneficien de servicios de pago de calidad a precios ventajosos.

Además, para la eficiencia de las transferencias de fondos, en el sector bancario de la República de Moldavia, durante los años 2013-2017, se implementó el código IBAN (Número de Cuenta Bancaria Internacional) tanto para transferencias internacionales como nacionales, con el objetivo de minimizar errores, tiempo de procesamiento de datos y reducir los costos de los servicios de transferencia.

Desde 2013, el Banco Nacional ha pasado al régimen de objetivos directos de inflación.

De acuerdo con la estrategia de política monetaria a mediano plazo (aprobada por la Decisión del Consejo de Administración del Banco Nacional de Moldavia nº 303 del 27 de diciembre de 2012), el BNB estableció el objetivo de inflación calculado sobre la base del precio al consumidor. índice por un monto del 5,0% anual con una posible desviación de ±1,5 puntos porcentuales. Al mismo tiempo, de conformidad con el objetivo de inflación, el Banco Nacional de Moldavia optó por el régimen de flotación controlada del tipo de cambio, sin tener un objetivo predeterminado.

Con el fin de fortalecer las capacidades del Banco Nacional de Moldavia para intervenir en situaciones de crisis, mediante la Ley n.º 232, de 3 de octubre de 2016, sobre recuperación y resolución de bancos, la República de Moldavia transpuso la Directiva 2014/59/UE sobre recuperación y resolución de entidades de crédito y de empresas de servicios de inversión, siendo éste también un compromiso asumido por nuestro país en el marco del Acuerdo de Asociación con la Unión Europea. Así, con la implementación de esta ley, el Banco Nacional de Moldavia, como autoridad de resolución, dispone de palancas legales para prevenir la insolvencia o, si se produce, minimizar las consecuencias negativas manteniendo importantes funciones sistémicas de la institución en esta situación.

De conformidad con la Ley núm. 202/2017 sobre la actividad de los bancos, así como en el contexto de la alineación con las normas de Basilea III, en agosto de 2018, el NBM implementó el primer conjunto de instrumentos macroprudenciales: colchones de capital. Su objetivo es aumentar la resiliencia de los bancos frente a posibles pérdidas resultantes de la materialización de determinados riesgos sistémicos. El NBM revisa periódicamente los porcentajes de colchón de capital establecidos y, si es necesario, los ajusta.

El Banco Nacional de Moldavia llevó a cabo su actividad bajo la dirección de los gobernadores Leonid Talmaci, Dorin Draguțanu, Sergiu Cioclea y Octavian Armașu. Desde el 22 de diciembre de 2023, la gobernadora del Banco Nacional es Anca Dragu.

What is the National Bank of the Republic of Moldova?

The National Bank of Moldova was established by the Decree of the President of the Republic of Moldova on June 4, 1991, with the appointment of the Governor - Leonid Talmaci. The fundamental objective of the National Bank of Moldova is to ensure and maintain price stability.

https://www.pinterest.com/pin/346284658840541153/

The NBM has the following basic responsibilities:

1. establishes and implements the monetary and exchange rate policy in the state;
2. acts as the state banker and fiscal agent;
3. licenses, supervises and regulates the activity of financial institutions;
4. establishes, licenses, operates, regulates and supervises the financial market infrastructures, under the conditions established by law, and promotes their stable and efficient functioning;
5. acts as the sole body issuing the national currency;
6. establishes the exchange rate regime of the national currency;
7. maintains and manages the state's foreign exchange reserves;
8. draws up the state's balance of payments;
9. carries out foreign exchange regulation on the territory of the Republic of Moldova;
10. acts as a resolution authority;
11. licenses, regulates and supervises the activity of providing payment services and the activity of issuing electronic money, etc.

The National Bank of Moldova plays an important role in the transition to a market economy of the Republic of Moldova. Since 1991, a number of effective measures have been developed and implemented to stabilize the monetary and credit environment. The most important step in this direction was the introduction into circulation on November 29, 1993 of the national currency - the Moldovan leu - with the subsequent promotion of an anti-inflationary monetary and credit policy. Thus, it was possible to stop the galloping inflation since the beginning of the 90s. Until the introduction of the national currency, Soviet rubles and Moldovan coupons circulated on the territory of the Republic of Moldova.

national currency - the Moldovan leu - bancamea.md

The National Bank of Moldova has the exclusive right to issue banknotes and coins as a means of payment on the territory of the Republic of Moldova and to withdraw them from circulation. The National Bank also has the exclusive right to issue banknotes and commemorative coins on the territory of the Republic of Moldova as a means of payment and for numismatic purposes. The first numismatic issue took place in 1996, with the release of a commemorative coin dedicated to the 5th anniversary of the proclamation of the independence of the Republic of Moldova.

In 1995, the Parliament of the Republic of Moldova adopted the Law on the National Bank of Moldova and the Law on Financial Institutions. According to the first law, the NBM is independent in the exercise of its powers, being accountable to the Parliament. The second law aimed to create a strong and competitive financial sector, to prevent excessive risk in this system and to protect the interests of depositors.

Since 1998, the National Bank has abandoned the practice of setting the official exchange rate of the national currency against the US dollar at the Foreign Exchange and has proceeded to determine it as a simple arithmetic average of the weighted averages of the buying and selling rates of the US dollar against the Moldovan lei on the inter- and intrabank market. This fact has allowed the decentralization of the domestic foreign exchange market in accordance with the practices of developed countries.

As a result of the liquidation of excessive risks in banks and the creation of the necessary conditions for maintaining their financial stability, in July 2004, the deposit guarantee system was established by launching the activity of the Deposit Guarantee Fund in the banking system. The legal status of this fund ensures its legal, operational, financial and administrative independence. All banks licensed by the National Bank of Moldova must participate in the deposit guarantee system. The funds intended for deposit guarantee are accumulated from the contributions of banks.

Also, in the context of alignment with international standards, in 2006, the National Bank of Moldova implemented a new automated interbank payment system (SAPI). It consists of the real-time gross settlement system intended for processing urgent and large-value payments and the net settlement clearing system intended for processing small-value payments. Thus, a modern payment infrastructure was created, which created important premises for the provision of high-quality payment services and facilitating the implementation of cashless payments.

In 2012, the Law on Payment Services and Electronic Money No. 114 of 18.05.2012, for the purpose of establishing a uniform legal framework for promoting efficient and competitive activity on the market for the provision of payment services, issuance and redemption of electronic money and for protecting the legitimate rights and interests of payment service users and electronic money holders.

The entry into force of this law, the provisions of which were transposed from the EU regulatory framework, created premises for the emergence of new players on the electronic payment services market, namely non-bank payment service providers, which boosted the development and diversification of cashless payment methods.

In order to capitalize on the opportunities and initiatives to promote new cashless payment instruments, the National Bank of Moldova established, in 2013, the National Payments Council (NPC), a professional forum for high-level consultation between various public and private institutions, to support the safe and stable functioning of the payment system in the Republic of Moldova. The NPC will facilitate the alignment of payment services with market demand and the highest international standards and will contribute to encouraging competition on the cashless payments market, so that economic agents and the population benefit from quality payment services at advantageous prices.

Also, to streamline fund transfers, in the banking sector of the Republic of Moldova, during the period 2013-2017, the IBAN (International Bank Account Number) code was implemented for both international and national transfers, in order to minimize errors, data processing time and reduce the costs of transfer services.

Since 2013, the National Bank has switched to the direct inflation targeting regime.

In accordance with the Medium-Term Monetary Policy Strategy (approved by Decision of the Board of Directors of the National Bank of Moldova No. 303 of December 27, 2012), the NBM has established the inflation target calculated based on the consumer price index at 5.0% annually with a possible deviation of ±1.5 percentage points. At the same time, in line with the inflation target, the National Bank of Moldova opted for a managed exchange rate float regime, without having a pre-established target.

In order to strengthen the capacities of the National Bank of Moldova to intervene in crisis situations, through Law no. 232 of 3.10.2016 on the recovery and resolution of banks, the Republic of Moldova transposed Directive 2014/59/EU on the recovery and resolution of credit institutions and investment firms, which is also a commitment assumed by our country in the context of the Association Agreement with the European Union. Thus, with the implementation of this law, the National Bank of Moldova, as a resolution authority, has legal levers to prevent insolvency or, if it occurs, to minimize the negative consequences by maintaining the systemically important functions of the institution in this situation.

Pursuant to Law no. 202/2017 on the activity of banks, as well as in the context of alignment with Basel III standards, in August 2018, the NBM implemented the first set of macroprudential instruments – capital buffers. They aim to increase the resilience of banks against potential losses resulting from the materialization of certain systemic risks. The NBM periodically reviews the established capital buffer rates and, if necessary, adjusts them.

The National Bank of Moldova has carried out its activity under the leadership of Governors Leonid Talmaci, Dorin Draguțanu, Sergiu Cioclea, Octavian Armașu. Since December 22, 2023, the Governor of the National Bank is Anca Dragu.

Porția de istorie / Istoria, soarta și pogromurile anti-evreiesc din Chișinău (3 articole)

La 6-8 aprilie 1903 (19-21 aprilie, conform calendarului pe stil nou), la Chișinău a avut loc tragicul eveniment - Pogromul evreiesc. În acest context, Comunitatea Evreiască din Republica Moldova, cu susținerea Primăriei municipiului Chișinău va organiza un șir de evenimente comemorative, care vor avea loc timp de două zile, pe 20 și 21 aprilie.

„Soarele a strălucit, salcâmul a înflorit, ucigașul a înjunghiat”, sunt o parte din versurile poemului Orașul Măcelului, scrisă de poetul evreu Haim Nahman Bialik cu referire la pogromul antievreiesc din 6 -8 aprilie 1903. Declanșat după ce ziarul de limbă rusă „Bessarabeț” a relatat că în luna februarie a aceluiași an ar fi fost ucis un copil creștin la Dubăsari în cadrul unui ceremonial religios iudaic, acest progrom a tulburat opinia publică internațională, fiind considerat a fi „cel mai oribil masacru anti-evreiesc de până la Buchenwald și Auschwitz”.

Prințul Serghei Urusov care a fost guvernator al Basarabiei între 1903 – 1904 a fost trimis în gubernie pentru a restabili ordinea publică și a asigura un proces de „reparare” a urmărilor pogromului. Înainte de a fi trimis în Basarabia, Urusov a descris pogromul în următorul fel:

Citiți și Când și cum au ajuns nordul și sudul Basarabiei un „mozaic de etnii”

„Am avut atunci impresia că pogromul s-a produs din cauza certei unei evreice, proprietară de carusel, cu un om de rând care dorise să se dea gratis cu caruselul, că autoritățile locale și poliția s-au fâstâcit și au dat dovadă de pasivitate și că unica persoană care prevăzuse posibilitatea unor tulburări antievreiești de Paști fusese șeful secției de la Chișinău, a poliției secrete, baronul Lowendahl Lavrenti Nikolaevici”, scria în memoriile sale.

Articolul complet poate fi citit aici.

Iată doar câteva date care arată evoluția tragică a comunității evreiești din Moldova:

- Către sosirea puterii ruse în anul 1812, în Basarabia locuia comunitatea evreiască constantă, care număra în jurul a 20.000 de oameni. Erau 16 şcoli evreieşti în număr de 2100 de elevi şi 70 de sinagogi.

- În anul 1836, populaţia evreiască a crescut până la 94.045 oameni, iar către anul 1897 deja număra 228.620 de evrei, locuitori ai Basarabiei (11,8% din toată populaţia). Către sfârşitul secolului 19, evreii constituiau circa jumătate din populaţia Chişinăului, în număr de 125.000 oameni.

- În timpul guvernării Imperiului Rusesc Ţarist, în perioada Zilelor de paşti, la 6-7 aprilie anul 1903, au fost asasinaţi 49 de evrei, circa 500 au fost răniţi, au fost grav deteriorate sute de case şi prăvălii evreieşti în timpul pogroamelor petrecute în Chişinău. Circa 2000 de familii evreieşti au rămas fără adăpost.

- Al doilea pogrom al comunităţii evreieşti a avut loc la 19-20 octombrie 1905, în timpul căruia 19 evrei au fost asasinaţi şi 56 au fost răniţi.

- În perioada celui de-al doilea Război Mondial, zeci de mii de evrei au fost împuşcaţi în masă, deportaţi în ghetouri, şi lagăre de concentrare pe teritoriul Basarabiei şi Ucrainei. Un număr mare de evrei basarabeni au fost deportaţi în Transnistria sau masacraţi de către subdiviziunile germane de „curăţare”. Comunitatea evreiască a Chişinăului a fost complet exterminată, şi anume naziştii au extirpat 53000 din 65000 locuitori ai oraşului.

Articolul complet poate fi citit aici.

Un răspuns clar la această întrebare nu există, or primele mărturii documentare despre evreii din spațiul nostru pot fi găsite în jurnalele unor călători arabi din sec. IX - X. Cu toate acestea, având în vedere descoperirile arheologice, se presupune că apariția acestora ar data încă din perioada Daciei Romane, or chiar din sec. al II-lea, ei venind cel mai probabil, urmare a valului de coloniști aduși aici de împăratul Traian.

Ceva mai multă claritate istorică găsim totuși abia în perioada primilor domni ai Țării Moldovei, în cazul de față Roman I (1391 - 1394) și Alexandru cel Bun (1400 - 1432), care printr-o serie de hrisoave acordă unele înlesniri comercianților evrei așkenazi. Cu timpul, comunitățile evreiești vor apărea în toate orașele și târgurile din Țara Moldovei, mai ales că în zonă vor apărea și evreii sefarzi, de origine spaniolă.

La Chișinăul, evreii sunt atestați în 1774, când în urma unui recensământ efectuat de trupele ruse, sunt înregistrați 600 de evrei, din populația totală a orașului de 7.000 de locuitori. La nivelul întregii regiuni a Basarabiei, populația evreiască reprezenta 4%, conform recensământului din 1818.

Articolul complet poate fi citit aici.

PORȚIA de istorie: Când și cum au ajuns nordul și sudul Basarabiei un „mozaic de etnii”

Anexată la Imperiul Rus în urma tratatului de la București din mai 1812, Basarabia a devenit în scurt timp teritoriul unde au început a fi aplicate „politicile standard” ale țarilor de la Petersburg. Aceasta a însemnat nu doar integrarea provinciei în structurile Imperiului ci și rusificarea acesteia, în special prin intermediul politicilor de colonizare a teritoriilor.

Motivația din spatele acestui proces nu a fost atât reprezentată doar de politica de rusificare derulată de Moscova, cât și de necesitatea de a exploata multe dintre pământurile rămase libere, în vederea creării unei baze social de sprijin a regimului. Acest lucru era valabil în special pentru sudul regiunii, cunoscut o lungă perioadă sub numele de Bugeac și locuit anterior de tătari, care după anexare, au fugit fie în Imperiul Otoman, fie au fost strămutați forțat în Crimeea și alte regiuni ale Imperiului.

Pământuri libere?

Odată cu emigrarea în masă a tătarilor din sudul Basarabiei, autoritățile ruse au estimat că pământurile libere reprezentau circa 500.000 de ha, care urmau să fie ocupate de coloniștii ademeniți de promisiunile guvernului țarist. Asta deși, la anexare Basarabia avea, conform art. IV al Tratatului de Pace de la București, o suprafață de 45.630 km2 și o populație de 51.121 de familii sau 482.630 de locuitori, după cum afirmă istoricul I. Nistor în „Istoria Basarabiei”.

În acest context, unul din comandanții trupelor ruse, M. Kutuzov, urmat de amiralul P. Ciceagov a asigurat strămutarea chiar la scurt timp după anexare, a 482 de familii bulgare și găgăuze, de rând cu alte 38 de familii de moldoveni, după cum afirmă Mihail Ciachiar în „Originea găgăuzilor” din revista Viața Basarabiei din 1933. Totodată, au fost făcute și o serie de „rugăminți” pe lângă primul guvernator al Basarabiei, Scarlat Sturza, să mai înlesnească așezarea în regiune a coloniștilor străini.

Accesați și acest link pentru a citi soarta evreilor din Chișinău. 

PORȚIA de istorie: Cum a reușit România să construiască aproape 2.000 de școli în Basarabia

La începutul anului 1918, după 106 ani de stăpânire rusească, pe teritoriul Basarabiei numărul de școli era foarte mic, iar nivelul analfabetismului, mai ales în rândul populației băștinașe, era unul înalt. Acest lucru era cauzat, în mare parte, de lipsa cadrelor didactice, a școlilor dar și a politicilor de deznaționalizare și rusificare promovate de autoritățile țariste. În articolul de astăzi, vom analiza cum a reușit România, în cei 22 de ani ai perioadei interbelice, să construiască aproape 2.000 de școli în toată Basarabia, dar și ce lecții pot trage actualii guvernanți din acest succes major al istoriei noastre.

Cum luna educației este pe final la AGORA, vă propunem o călătorie, în timp, pe vremea când străbunicii sau chiar bunicii noștri erau elevi și studenți, fiind probabil printre primii din familia lor care ajungeau să poată citi și scrie grație eforturilor constante ale noilor autorități de la București.

A fi unul dintre cei care știau a scrie și a citi, în Basarabia de la începutul sec. XX, însemna a face parte dintr-o minoritate. Cel puțin asta arată datele unui recensământ făcut, ce-i drept, în 1897, unde găsim că în gubernia rusă Basarabia, autoritățile țariste constatau că doar 19,4% din cei 1,9 milioane de locuitori ai regiunii cunoșteau a scrie și a citi. Situația arată însă mult mai grav dacă ne cufundăm un pic în cifre, unde vom constata că de fapt doar 10,3% din numărul total al moldovenilor erau cărturari.

Am putea spune că era o situație tipică, în condițiile în care peste 55% din moldoveni trăiau în mediul rural, lipsit în multe cazuri de școli sau biblioteci. Chiar și acolo unde ele existau, predarea se făcea în limba rusă, româna fiind exclusă definitiv, fapt pentru care puțini copii de țărani frecventau școlile, acolo unde aveau posibilitatea. Surprinzător sau nu, acest factor, de rând cu accentul pus de autoritățile țariste pe rusificarea și instruirea nobilimii, a și permis păstrarea caracterului românesc al populației în cei 106 ani de ocupație.

România interbelică - o țară a extremelor?

Unirea Basarabiei cu România, începută la 27 martie 1918 prin votarea de către Sfatul Țării de la Chișinău a unei declarații în acest sens, a permis autorităților române să inițieze probabil una din cele mai vaste și mai de succes reforme în provincie, fiind vorba de creșterea gradului de alfabetizare a populației și a numărului de școli în localitățile rurale. Chiar și așa, nu trebuie să uităm că situația din Basarabia era diferită de cea din Vechiul Regat spre exemplu, unde în ciuda reformelor lui Cuza și Spiru Haret, știutorii de carte nu reprezentau mai mult de circa 38% din populație.

Articolul complet poate fi citit aici.

PORȚIA de istorie | Febra care a devastat România și afectat Basarabia în anii Primului Război Mondial

Pentru istoria spațiului românesc, anii 1916 – 1922 poartă o amprentă negativă și dramatică, în care doar victoria din Primul Război Mondial și Marea Unire de la 1918 mai reprezintă o pată de culoare în acest peisaj al unui trecut alb-negru. Motivul principal al acestei situații este legat de prezența și impactul devastator al epidemiilor de tifos exantematic, gripa spaniolă și malaria, care au fost prezente la rândul lor și în Basarabia, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial.

Dintre toate însă, boala care a produs cele mai teribile consecințe în acești ani a fost epidemia de tifos exantematic din perioada anilor 1916 – 1922. Impactul acesteia a fost atât de grav, încât unii politicieni români recunoșteau că a provocat chiar mai multe morți decât însăși marele război. Apărută inițial în Serbia, tifosul exantematic s-a răspândit rapid, în lipsa unui sistem de sănătate eficient, pe întreg Frontul de Est, în special în România și Imperiul Rus. Doar în această parte a lumii, boala a provocat între 2,5 și 3 milioane de morți.

Ce este tifosul exantematic

Mai cunoscut și sub denumirea de febra tifoidă, tifosul exantematic este o boală infecțioasă cauzată de bacteria numită Salmonella typhi. Printre simptomele acestei boli se numără o febră persistentă, dureri  de cap, abdominale și o erupție cutanată caracteristică pe suprafața pielii.

Transmis de păduchele de corp, tifosul exantematic s-a răspândit rapid în special grație lipsei de igienă, atât pe front cât și în spatele acestuia, care la rândul său a cauzat și apariția unui focar de păduchi.

Istoricii și cercetătorii francezi, în special Didier Raoul și Philippe Brouqui în lucrarea „Tifosul în primul Război Mondial” consemnează că boala a căpătat o răspândire largă pe Frontul de Est începând cu anul 1914, când a apărut în Serbia, acolo unde în urma bombardării orașelor și satelor, a fost distrusă și infrastructura medicală, fapt ce a afectat iremediabil și starea sănătății populației. Combinată cu malnutriția, supraaglomerarea și lipsa de igienă, tifosul s-a transmis în rândul refugiaților și a soldaților, care l-au răspândit mai departe în lagărele de război.

Articolul complet poate fi citit aici.

PORȚIA de istorie | Acuzații de fraudă, abuzuri și bătăi electorale. Ce relata presa despre alegerile din România interbelică

Manifestații comuniste, amenințări cu moartea sau acuzații de fraudă - toate acestea erau la ordinea zilei în campaniile electorale pentru alegerile locale din Basarabia interbelică.

Presa vremii descrie în detalii, ceea ce trebuia să fie o exprimare liberă a voinței poporului, dar ajungea un exercițiu de confirmare a popularității partidului aflat la putere.

Localele și județenele, mai rare decât parlamentarele

În România interbelică, alegerile locale, cunoscute mai des sub numele de comunale sau județene, au fost organizate mai rar decât cele parlamentare. Iar asta pentru că, de multe ori, din cauza incompetenței sau corupției autorităților locale, precum și a instabilității politice, localitățile ajungeau a fi conduse de „comisii interimare”.

Practic, în urma unui raport care semnala mai multe nereguli, prefectul județului, deseori recent numit de partidul de la guvernare, care se pregătea de alegeri, dispunea dizolvarea Consiliului local și uneori încetarea mandatului de edil. În loc, venea un alt grup de cetățeni, cu mandat de administrare a treburilor comunei, până la organizarea unor noi alegeri, ceea ce dura destul de mult timp.

După cum remarcau unii observatori ai perioadei, cei numiți nu trebuiau să fie competenți ci „electori” adică „să știe să facă alegeri” pentru a asigura un scor cât mai mare pentru partidul de la putere.

Astfel, în istoria României interbelice, cele mai importante scrutine de acest gen au avut loc în 1926, 1930 și 1936-1937. La nivel local, existau însă și alte scrutine, în intervale mult mai mici.

În cadrul acestui articol, ne vom axa pe alegerile locale din 1930, importante și unice, fiindcă este primul scrutin în care femeile din România Mare au primit dreptul la vot, ce-i drept la pachet cu o serie de condiții. Puteau participa femeile cu studii medii sau superioare, veteranele de război, cele licențiate etc.

Articolul complet poate fi citit aici. 

PORȚIA de istorie: Germanii din Basarabia - de la sprijinul țarilor la emigrarea forțată

Fiind printre cei mai căutați și apreciați coloniști, fapt pentru care țarismul le-a oferit o serie de privilegii, germanii din Basarabia au avut o prezență de circa 130 de ani pe acest teritoriu. Astăzi, chiar dacă uneori doar numele localităților mai aduce aminte de prezența lor, istoria germanilor din Basarabia rămâne o filă interesantă din istoria regiunii pruto-nistrene, arătând modul în care politica de colonizare a schimbat componența etnică a populației și a contribuit la o exploatare mai eficientă a ținuturilor.

Venirea germanilor pe pământul Basarabiei s-a produs în condițiile în care, sudul regiunii în special, era depopulat, urmare a migrării în masă a tătarilor, care fie au ales să plece în Imperiul Otoman, fie au fost strămutați de autorități în zona Crimeii. Astfel, în scopul exploatării zecilor de mii de hectare libere, autoritățile țariste au decis să aducă în zonă bulgari, găgăuzi, ucraineni și inclusiv ruși, în detrimentul moldovenilor din zonă, care se confruntau cu unele lipsuri în ce privește pământurile arabile libere.

Sprijiniți de țari

În acest mod, cu scopul de a-i atrage în Basarabia, autoritățile țariste anunță o serie de privilegii și promisiuni adresate coloniștilor germani. Acestea includeau oferirea unui statut special și a unei autonomii de nivel local. Mai mult, se promitea scutirea de impozite și alte obligații fiscale față de stat pentru circa 10 ani, eliberarea de la serviciul militar, acordarea unui lot agricol de 60 de desetine pentru fiecare familie, un sprijin bănesc inițial de 270 de ruble și cinci copeici acordate zilnic fiecărui colonist până la prima recoltă de cereale, după cum menționează doctorul hab. în istorie, Elena Ploșnița pentru revista Akademos.

Articolul complet poate fi citit aici.