De-a lungul drumului național, orașul Bucovăț își ordonează casele puține și mici. Avantajul orașului sunt cei aproape 50 km până în Capitală, iar dezavantajul este că distanța aceasta mult prea mică îi face pe tineri să aleagă să învețe, lucreze și chiar să se mute acolo. Deși pare că își pierde an de an tinerii, iar trenurile internaționale nu se mai opresc la stația cochetă construită încă „de români”, orașul totuși încearcă să se modernizeze.
Echipa moldova.org a realizat un reportaj video despre ce poți vedea și face în orașul Bucovăț:
Turismul din Republica Moldova a cunoscut o dezvoltare frumoasă în ultimii ani. Totodată, muzeele din țară au pus accent pe tradițiile frumoase din raion. Totodată, Centrele de Informare turistică au prins contur și ne spun ce trasee turistice putem vedea în fiecare raion. În psotarea de astăzi, recomadnăm să vedeți câteva obiective turistice din raionul Călărași.
Orașul Călărași se așterne pe ambele maluri ale râului Bîc, în regiunea unor dealuri miraculoase de Codru, cam la jumătate de cale între Chișinău și Ungheni (59 de km până la Ungheni și 49 de km până la capitala Republicii Moldova și 132 km de municipiul Iași, România), îmbrățișând cele două artere de comunicație ce duc spre frontieră – autostrada și calea ferată. Dealul de lângă Tuzara, acoperit cu o pădure seculară, are o altitudine de 383 de m, cel ce urcă spre Nișcani, pe șoseaua Călărași-Orhei, se înalță la 353 m.
Călărășiul este pentru prima dată atestat documentar la 1432 – 1433 cu denumirea de Tuzara. Localitatea Tuzara este pomenită într-un șir de documente domnești ce aparțin diferitor perioade istorice: de la Alexandru cel Bun care a dat moșia Tuzarei spre stăpânire unui boier credincios domnului(înainte de 1430), până la Mihai Șutu, care a confirmat existența Tuzarei – tîrg stabilind aici diferite rânduieli (28 septembrie 1794).
Încă de la formarea statului medieval moldovenesc, teritoriul actualului raion Călărași ținea de ținutului Orhei – Lăpușna aceasta o demostrează recensământul din 1772-1774 unde găsim că exista ocolul Fața Bîcului.
După divizarea ținutului Orhei - Lăpușna în două județe separate, o parte din localități au trecut în județul Orhei iar altă parte în județul Lăpușna.
La 21 aprilie 1873 la Călărași vine primul tren. De atunci orașul începe a exporta în cantități mari fructe proaspete și uscate, precum și nuci în orașele mari ale Rusiei. Având școală parohială din 1864, în 1873 la Tuzora sau Călărași apăru o școală populară de alfabetizare, în 1881 aici instruiau copiii învățătorul Ion Oprea și preotul Gheorghe Cerchez. Între timp se deschise un spital cu 10 paturi și o poștă. În 1884 Tuzara-târg întrunea 288 de case, Călărași-sat – 447 de ogrăzi (sursă: wikipedia.org).
Cele mai frumoase locuri din Călărași sunt 4, panoramele ce vezi orașul ca în palmă în orice anotimp al anului, toamna și iarna sunt speciale.
Muzeul-fondat în 2014, edificiul monument istoric din 2019, iar din 2020 Centru de Informare Turistică.
Mai multe detalii despre activitatea Muzeului de Istorie și Etnografie Călărași aflați aici.
Aleea domnitorilor din orașul Călărași
La Călărași au fost edificate busturile a șase domnitori și clasici ai literaturii române. Detalii în știrea scrisă pedata de 27 aprilie 2024. Alte detalii despre Aleea domnitorilor din orașul Călărași citiți aici și aici.
Amfiteatrul și situl arheologic La Cavouri
Știați că? În orașul #Călărași se află unicul cavou din Republia Moldova conservat sub sticlă. „La Cavouri" este un obiectiv istorico-cultural, dar și turistic, descoperit în timpul unor lucrări de renovare a scărilor din oraș, în anul 2020. Cavourile descoperite sunt construite din cărămidă roşie și se presupune că pe acest loc ar fie existat şi o biserică din secolul XX.
Aici au fost găsite resturi de craniu uman, bucăți de pânză țesută cu fir argintat, bucăți de lemn putrezit, un nasture, dar și câteva cuie de metal.
Mai multe detalii povestește Mariana Iurcu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie orașul Călărași.
Agenţia Naţională Arheologică a informat despre cercetările perieghetice de la Călărași în urma cărora s-a indentificat un obiect arheologic de valoare istorică. Descoperirea a fost realizată la începutul lunii iulie, curent.
Potrivit agenției, într-un sit arheologic identificat recent de Iacob Mândrescu, muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie Călărași, a fost găsit un obiect arheologic, marcat „Călărași VI” și care reprezintă o așezare din prima epocă a fierului atribuită culturii Chișinău-Corlăteni. Acesta ar reprezenta o slabă locuire din epoca romană.
Muzeul Viorii din Călărași
Viora este astăzi un simbol al orașului Călărași și asta numai datorită multregretatului Vladimir Dodon, cel care a făcut lemnul sa cânte. Tainele acestei meseriei le-a însușit în atelierul lui Gherman Castrubin. Mereu setos de cunoștințe și de perfecționare el a mai efectuat stagieri în Romania și Franța ca mai apoi să se întoarcă în Republica Moldova și să confecționeze un set întreg de instrumente pentru Orchestra de Cameră, ce a rasunat în Sala cu Orgă la 11 mai 2006.
Multe din instrumentele create de lutierul Vladimir Dodon rasună astazi pe scenele lumii, acestea fiind utilizate de interpreti din Moldova, Franta, Germania, Italia și SUA. Mai multe detalii citiți aici și aici.
Un reportaj video de la Muzeul Viorii din Călărași, unic în Republica Moldova vedeți aici.
Fabrica de divinuri „Călăraşi Divin” SRL din orașul Călărași
Fabrica de divinuri „Călăraşi Divin” este una din cele mai vechi fabrici de divin din Republica Moldova, fondată în 1896.
Colecția de Aur de la Călărași Divin este o colecție de divinuri impecabile, create folosind cele mai bune tradiții și măiestrie. Fiecare băutură din această colecție este o operă de artă, creată pentru adevărații cunoscători de gust rafinat și aromă elegantă.
1896 - Este fondată fabrica de vinuri si divinuri Călărași Divin. Răspândirea și propagarea acestei industrii aparține savantului David Sarajishvili.
În 1898 în cuptoare de lut ars au fost montate 5 instalații de distilare. La această fabrică anual munceau peste 30 de angajati.
În anul 1899 au fost expediate catre Tbilisi peste 3000 de vadre de distilat, dupa prima distilare, cu tăria de 18-25% alc.
În iulie 1911 după decesul lui David Sarajishvili , carma întreprinderii e preluată de soția Ecaterina Ivanovna, care sub influența companiei antialcoolice, din 1914, în anul 1915 este nevoită să se dezică de această unitate economica.
15 iunie 1945 începe noua evoluţie a fabricii. Călărași Divin este declarată din unitate economică sinestătătoare, ca proprietate a statului. În funcţia de director a fost numit cetăţianul – Gaihman.
1988 - Fiind amplasată în zona cu cele mai bune condiţii climaterice pentru industria coniacului, distilatele produse la Călăraşi erau selectate şi repartizate de către ministere, la alte fabrici (Moscova, Tiraspol, Chişinău, Odesa, Kiev şi altele).
Mai multe detalii despre Fabrica de divinuri „Călăraşi Divin” SRL vedeți pe site-ul oficial.
Un tur virtual al vinăriei cu podgoriile ei poate fi văzut aici! Vinăria vă așteaptă și la turul real pentru a descoperi crama Tataru Wines!
Crama Tataru, un punct de atracție pentru turiști
Călătoriile cu Gust au ajuns la CRAMA TATARU din Pitușca, raionul Călărași
Dar ce știm noi despre Crama Tataru Wines?!
Crama este una relativ nouă pe piață dar cu dorința mare de a se afirma. Se află în satul Pitușca din Codrii Călărașilor. Crama - locul unde oricine poate să meargă să deguste un vin gustos cu pește prăjit, harbuz murat și multe alte delicii gătite de mâinile gospodinei Svetlana.
Noi recomandăm 👍👍👍 și va invităm să îi contactați pentru programări și degustări 🤗
Din Chișinău până la destinație sunt aproximativ 50 de kilometri.
Мuzeul „Casa Părintească” din Palanca
Mănăstiri
Conacul lui Dinu Ruso din satul Păulești, raionul Călărași - monument de arhitectură de importanță statală din RM.
În prezent, acesta reprezintă o clădire abandonată la marginea de sud a satului.
Conacul poate fi găsit pe drumul de trail biking/ de țară dintre satele Păulești și Pitușca. Fotografiile au fost realizate în cadrul unei ture cu bicicletele din data de 6 noiembrie anul curent.
Care sunt cele mai vechi localități din raionul Călărași? Peste 600 de ani de ISTORIE SCRISĂ!
Cele mai vechi localități din raionul Călărași sunt satele Horodiște, Sadova și Pitușca, pentru că la data de 25 aprilie 1420 s-au atestat aceste vechi așezări umane din raionul Călărași.
Și în acest muzeu găsiți unelte vechi din gospodăriile de cândva, și țoale și covoare, toate vechi și valoroase. Dar, ceea ce nu găsiți în altă parte (Noi, TURisto ACTIVisto, am descoperit prima dată așa ceva într-un muzeu) sunt jocurile de altă dată, jocurile copilăriei bunicilor și străbunicilor noștri. Aici, dna Antonina Diaconu, muzeograf, povestește turiștilor în ce au constat aceste jocuri. Mai mult decât atât, puteți chiar juca o partidă cu dna Diaconu, în timp ce exersați și un pic de franceză (dnei este și profesoară de limba franceză).
Deci, dacă sunteți curioși cu se joacă în "zduchi" sau în "arșăli", neaparat mergeți la muzeul din satul Sipoteni.
Casa Olarului „Vasilii Gonciari” din satul Hoginești
Satul Hodginesti a fost fondat în anul 1600. În prezent, împreună cu satul învecinat Slobodzia formează comuna Hodginești. Satul Hodginești este renumit de multă vreme ca unul dintre cele mai renumite centre de olărit din țară. Dinastia locală de olari, care numără cel puțin 10 generații de maeștri, are chiar și un nume de familie semnificativ - Gonchar.
Olăritul reprezintă o îndeletnicire străveche, pe care moldovenii o moștenesc din adîncul timpurilor, de la îndepărtații strămoși, dar și este una din cele mai propice modalități de materializare a talentelor artistice.
În satul Hoginești, descoperim o imensă colecție de elemente din ceramică a omului de artă – Vasilii Gonciari.
Anul fondării: 2010
Amplasare: r-nul Călărași, sat Hoginești
Distanță de orașul Chișinău: 75 km
Dotări: teren de fotbal, volei, baschet, bazin acvatic, loc de parcare, grup sanitar.
În satul Hoginești, descoperim o imensă colecție de elemente din ceramică a omului de artă – Vasilii Gonciari. Începând cu anul 1992, viitorul meșter iscusit, a preluat obiceiul de la tatăl său şi a devenit, de asemenea, olar. El a lucrat iniţial în satul său natal Hogineşti, iar odată ce acumulează experienţă şi măiestrie pleacă în Italia, unde înfiinţează un atelier. În cei peste aproape 15 ani petrecuţi în Italia, Vasilii a însuşit tot ce e mai progresiv în ceramica din lume. Revenit acasă, în sînul satului natal, creează cele mai frumoase elemente autohtone din ceramică. Acestea pot fi admirate în cadrul vestitului tîrg internaţional al meşterilor olari „La Vatra Olarului – Vasilii Gonciari”, desfășurat în curtea meșterului din Hoginești.
Turiștii au posibilitatea să cunoască obiectele din ceramică și să beneficieze de o prezentare masterclass. Totodată, aici va fi prezentat noul proiect, în care maestrul investește tot timpul, entuziasmul și creativitatea lui.
Vasile Gonciari: „Casa olarului de la Hoginești este deschisă tuturor doritorilor de a gusta bucate tradiționale pregătite în oale din lut, de a procura aceste vase și de a cunoaște mai multe despre această meserie milenară”. Un reportaj depsre olarul Vasile Gonciari, aflați ascultând reprotajul de la Radio Chișinău.
„Ograda cu salcâmi”, destinația perfectă pentru o evadare din rutina urbană
În inima raionului Călărași, unde turismul se dezvoltă în mod constant, în vara anului 2023 a apărut o oază de relaxare și farmec, sub numele de „Ograda cu salcâmi”. Nu este doar un simplu loc de cazare, ci un refugiu cu personalitate. De ce? Vă spunem în articolul ce urmează.
„Ograda cu salcâmi” este afacerea turistică a familiei Mocreac din satul Răciula. Casa este a bunicilor, iar inițiativa de a o restaura a venit din dorința de a-i păstra autenticitatea și de a crea un loc în care familia să se adune într-o atmosferă plăcută.
„Suntem o familie mare și unită. Fiind mulți și neavând suficient spațiu când mergem la părinți acasă, ne-am gândit să restaurăm casa bunicilor”, ne-a spus Ana Mocreac, una dintre gazde.
Inițial, proiectul de restaurare a fost doar o dorință personală, dar ulterior membrii familiei au dorit să-și împărtășească comoara și cu alții. Deși pandemia a adus cu sine provocări și a stopat temporar lucrările, familia a reușit să deschidă casa de vacanță în vara anului trecut.
Fiind inspirați din stilurile căsuțelor englezești și cel toscan, familia a păstrat cu grijă fațada și exteriorul, intervenind doar pentru a le restaura. În contrast, interiorul a fost complet reinventat.
„Exteriorul, care este al unei case tradiționale moldovenești și care astăzi se întâlnesc tot mai rar, a fost păstrat în totalitate și arată la fel ca și în anii '50 ai secolului trecut când a fost construită casa. Ceea ce avem în interior, însă, ține deja de contemporaneitate. Este o combinație între tradiție și modernism”, ne-a explicat Ana.
De ce „Ograda cu salcâmi”?
Chiar și alegerea numelui are o explicație. În împrejurimi există mulți salcâmi, iar unul dintre vecini are albine care produc miere de salcâm. S-a decis ca denumirea pensiunii să fie „Ograda cu salcâmi” deoarece „în chirie se dă toată ograda, nu doar căsuța”, a spus Simona. Având un mini-stadion și o zonă specială pentru hamac, „Ograda cu salcâmi” devine astfel o destinație completă, oferind o experiență autentică și relaxantă pentru toți cei care o aleg.
Experiența oaspeților
Căsuța dispune de 6 locuri de dormit, împărțite în 3 camere, alături de o bucătărie complet echipată. Dornicii de activități în aer liber pot face exerciții la bara fixă, juca fotbal, badminton și alte activități sportive, beneficiind de tot echipamentul necesar. Seara pot admira farmecul apusului de soare și viziona filme sub cerul liber pe un ecran instalat în spatele case, așezați comod în bean bag-uri colorate.
„Astfel, oaspeții au posibilitatea să evadeze din rutina orașului, practicând diferite activități. Avem jocuri de masă pentru toate gusturile, tablă de șah, darts. Unul dintre oaspeții noștri a zis că la „Ograda cu salcâmi” trebuie să vii pentru 3-4 zile pentru a reuși să le încerci pe toate. Pe viitor, ne propunem să organizăm și drumeții în preajma localității”, a explicat Simona.
Raionul Călărași prezintă și alte locuri de interes turistic, oferind oportunitate oaspeților să exploreze și să se bucure de diverse experiențe.
„Ograda cu salcâmi servește nu doar ca destinație de relaxare, ci și ca punct de plecare pentru vizitarea altor obiective turistice din zonă precum Casa Mierii, mănăstirile Răciula, Frumoasa, Hârbovăț și Hârjauca sau Casa Părintească din satul Palanca”, a adăugat Margareta.
Regulile casei
Membrii familiei au precizat că regulile nu au fost create pentru a impune, ci pentru a încuraja o experiență plăcută și respectuoasă pentru toți cei care pășesc pragul casei de vacanță.
„Rugăm oaspeții să evite ridicarea volumului boxelor la maxim, având în vedere prezența vecinilor ce împart cu noi bucuria acestui spațiu”, ne-a spus Ana.
De asemenea, „Ograda cu salcâmi” încurajează sortarea gunoiului în categoriile corespunzătoare: plastic, hârtie, sticlă și gunoi organic.
„Această practică simplă, dar semnificativă, reflectă responsabilitatea noastră față de natura care ne înconjoară”, a explicat Ana.
Impactul asupra comunității locale
„Suntem la început de cale, iar contribuția noastră până acum poate părea minimă”, a mărturisit cu sinceritate Margareta.
Cu toate acestea, în decursul celor patru ani cât a durat procesul de restaurare, mai multe persoane din sat au avut oportunitatea să lucreze la proiectul familiei.
„Am generat indirect câteva locuri de muncă. Pe viitor vom analiza opțiunea de a angaja personal local pentru a avea grijă de căsuță, pentru întreținerea grădinii și menținerea ordinii”, a explicat Margareta pentru moldpress.md.
Portalul #diez are un proiect împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel, ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
Foto: Hotelul Londra/ Anastasia Taburceanu
„Această casă cu 3 etaje, geamuri înalte și înguste, cu ornamente din faianță sub cornișă și balcoane minuscule cum numai pentru casa Babrie se potrivesc (absolut inutile unei țări cu o cultură de a păstra tot ce nu mai încape în paratament și ce nu vei mai folosi niciodată, la balcon) are toate semnele unei construcții postbelice a realismului socialist, pe față. Am stat de nenumărate ori sub zidurile ei, am mâncat o groază de Fornetti așteptând troleul acolo, și nu am bănuit că stau în fața unui celebru hotel al Chișinăului de la sfârșitul secolului XIX” scrie Anastasia Taburceanu.
Clădirea de azi
La sfârşitul anilor ’80 ai sec. al XIX-lea la intersecţia străzilor Puşkin şi Gostinnaia se afla casa unui oarecare Gherş Şilkrot. Acest domn Șilkrot a deschis în proria casă un hotel. Așa cum în acea perioadă mica noastră urbă devenea un punct de interes pentru tot mai mulți politicieni și oameni ai culturii, bussines-ul hotelier înflorea. Înflorea și afacerea lui Șilkort și deja în 1897, Gherș Şilkrot face un demers către Administraţia Orăşenească, prezentând planul de electrificare, unde cere permisiunea de a electrifica hotelul. Drept urmare, după numai doi ani (birocrația pe atunci înflorea și ea), hotelul Londra este electrificat. S-a intervenit şi în structura hotelului: bucătăria a fost transferată la parterul blocului central, ocupând două odăi spaţioase, bine dotate, în apropiere de restaurant. La 15 octombrie 1901, în urma unui control, efectuat de o comisie în frunte cu inginerul Gheorghe Cupcea, s-a stabilit că după reparaţiile întreprinse, hotelul Londra corespunde normelor tehnice şi sanitare, inclusiv celor antiincendiare, primind aprobarea de a-şi continua activitatea. Hotelul și-a tras linie telegrafic și astfel a fost clasificat ca și hotel de categoria I.
Și atunci erau nemulțumiți, mai ales țăranii satului Visterniceni, ... dar autoritățile orașului au hotărât, iar hotărârea se execută.
27 octombrie 1966, conform documentului de arhivă, constatăm că Circul de Stat din Chișinău urma să se construiască pe bulevardul Gagarin nr. 32, dar autoritățile s-au răzgândit și au decis să fie construit pe teritoriul fostului sat Visterniceni, au fost demolate 31 de case, nivelat tot, 79 de familii, în număr de 278 de persoane, evacuate din zona planificată pentru construcție, în schimb primit de la stat apartamente, la fel le-au fost despagubite roada de legume și fructe din grădinile nivelate.
P. S. ... pe 20 februarie 2022 , Circul de Stat din Chișinău i se atribuie statut de monument de istorie și arhitectură.
Ajungem la nordul Republicii la Fabrica de viori de la Fetești care a devenit o atracție pentru turiști. Fiecare vioară este creată cu migală și talent, de catre angajați întreprinderii care majoritatea sunt femei locuitoare ale satului. Atelierul a atras atenția nu doar a melomanilor din jur, ci și a sute de curioși care vin aici să afle cum prinde viață – acest grațios instrument muzical.
Un reprotaj la temă a fost realizat de TVR Moldova
Primul și singurul ansamblu de muzica românească format din cinci surori este cel al Surorilor Osoianu din R. Moldova. Ileana, Iulia, Valentina, Romela și Maria cântă împreună din copilărie, iar pe marile scene, de 45 de ani deja, formează un ansamblu folcloric inedit. Cântă atât de frumos, cu atâta pasiune și dăruire, participă la atât de multe spectacole acasă și peste hotare, încât nici nu au avut vreodată timp să se gândească și, poate, să facă demersuri pentru a ajunge în prestigioasa Carte a Recordurilor Guinness pentru unicitatea lor.
Frăția de sânge „cântă” întotdeauna altfel
Pentru că e ajun de 8 martie, zi în care suntem obișnuiți să sărbătorim Femeia, încercăm să înțelegem cum, într-o lume plină de conflicte și de contradicții, deseori chiar și între frați, cele cinci surori reușesc să rămână împreună, pe scena mare, de aproape 45 de ani, or, piesele lor muzicale nu ar putea fi cântate în supărare. Oricare dintre ele, fiind întrebată separat la acest subiect, spune, fără a pune la îndoială, că frăția lor le-a fost transmisă prin sânge și prin spirit de la părinți. Probabil, așa este. Să crești șase copii (cele cinci surori au avut și un frate, Alexandru) și să-ți construiești relațiile în casă astfel încât niciunul dintre cei mici să nu vadă și să nu audă vreodată certuri, voci ridicate, brutalitate sau violență, e un dar greu de estimat. Așa au fost părinții surorilor, Profira și Constantin Osoianu. Cele cinci surori mai spun că nu doar frățietatea, ci și darul lor muzical se trage din casă, din familie, de la Horești, Fălești, de pe malul Prutului.
Nu am mai cunoscut, cel puțin în spațiul românesc, vreun ansamblu format din cinci surori
Marele folclorist Andrei Tamazlâcaru ține cel mai bine minte că „din perioada sovietică, ele (Surorile Osoianu, n.r.) au fost primele care au îndrăznit să aducă în scenă cântecele pascale și colindele, primele care au adus în fața publicului acest tezaur național.” Acestea nu doar au adus acest tezaur în fața publicului, dar și au continuat să-l păstreze, să-l perpetueze în fiecare zi. Și pănă astăzi, repertoriul Surorilor include cântece de joc, colinde, cântece pascale, cântece de dragoste sau balade, care, prin efortul lor, devin neuitate.
L-am întrebat pe Iurie Nistorică, managerul și impresarul Surorilor Osoianu, de ce a ales să lucreze împreună cu ele. A urmat un răspuns surprinzător: „Din adolescență sunt fanul lor, de pe când erau în celebra «Tălăncuță». Am urmărit toate expedițiile folclorice la care au participat împreună cu marele folclorist Andrei Tamazlâcaru, toate evoluțiile scenice, aveam toate casetele cu imprimări ale muzicii lor. Mai târziu, am admirat cum sute de copii din toată republica învățau să cânte ca «Tălăncuța», în exclusivitate folclor autentic.”
Interviul complet paote fi citit aici, pe site-ul oficial Ziarul de Gardă.
Totodată, puteți să vă abonați la canalul de Youtube al surorilor Osoianu.
După Unirea Basarabiei cu România (1918), au fost create premizele necesare pentru racordarea învățământului din provincie la valorile naționale. Materiile de studiu se predau în limba română. La Chișinău, a funcționat un liceu militar care avea drept scop să formeze o elită militară și patriotică. Pe baza surselor de arhivă, a memorialisticii, a presei de epocă și a literaturii de specialitate, va fi prezentat procesul de constituire și evoluție a acestui institut de învățământ în cel de-al doilea oraș, după numărul populației, din România întregită. Vor fi reliefate, astfel, contextul istoric, resursele umane (profesorii, elevii) și cadrul de activitate al Liceului Militar „Ferdinand I” din Chișinău.
Liceul Militar din Chișinău a fost creat împreună cu alte două licee militare din România, prin Înaltul Decret nr. 3613 din 21 august 1919, semnat de regele Ferdinand I. Din perspectiva sistemului de învățământ, liceele militare se subordonau Direcției liceelor militare, iar din punct de vedere administrativ – corpurilor de armată în raza cărora se aflau. În cazul Liceului Militar din Chișinău, acesta se subordona Corpului III de Armată. La mijlocul anilor ʼ30, directorul liceelor militare era generalul Dumitru Marțian, iar generalul S. Ion Demetrescu era subdirector.
INAUGURAREA ȘI VIZITE OFICIALE
La inaugurarea Liceului Militar din Chișinău, la 16 noiembrie 1919, au participat generalii Lupescu şi Ghinescu, arhiepiscopul Nicodim, ministrul Basarabiei şi autoritățile orașului Chişinău.
Basarabia, în mod special Chișinăul, au onorat cu pietate memoria Casei Regale prin denumiri de licee, străzi, spitale, orfelinate, câmpuri sportive. În acest context, în anul 1920, numele regelui Ferdinand I l-a obținut Liceul Militar (Grati, 2020, p. 112). Liceul a fost vizitat de regele Ferdinand I şi de regina Maria, în mai 1920, de generalii francezi Berthelot şi Le Rond, de mareșalii Alexandru Averescu şi Ion Antonescu. În itinerarul trupelor ce defilau cu ocazia vizitelor oficiale în Chișinău era inclus și Liceul Militar. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în ziua de 1 noiembrie 1920, atunci când la Chișinău a sosit, cu trenul, președintele Consiliului de Miniștri, generalul Alexandru Averescu. Cu această ocazie, circulația trăsurilor a fost întreruptă pentru porțiunea str. Alexandru cel Bun, cuprinsă între str. Pușkin și Poștei, doar tramvaiele având dreptul să circule.
AMPLASAMENT
Inițial, localul edificiului s-a aflat într-un spațiu ce adăpostea și alte instituții din oraș, local impropriu unei școli cu specific militar. În 1926, Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău a pretins clădirea Liceului de Băieţi nr. 2 „M. Eminescu”, aflată pe artera principală a urbei1 . Pe baza deciziei autorităţilor, Liceul de Băieţi nr. 2 din Chişinău a fost evacuat din sediul său în favoarea Liceului Militar. Administrația Liceului de Băieţi a înaintat un memoriu preşedintelui Consiliului de Miniştri, în care a protestat față de această decizie, menționând că este: „o lovitură nemeritată adusă unei instituţii culturale cu un trecut vrednic de toată lauda”. În continuare, se relevă că statul a contribuit la construcția instituției cu doar o treime din valoarea lui, iar restul cheltuielilor au fost suportate de fondurile particulare ale Liceului şi din donații. Decizia autorităților însă a rămas în vigoare (Crețu, 2020, pp. 143-144). Instituția de învățământ se afla într-un edificiu monumental de pe bulevardul central Carol al II-lea, clădire ridicată în acest scop și care a fost distrusă în anul 1944.
Articolul complet poate fi accesat aici, fiind scris de istoricul Ion Valer XENOFONTOV.
Vinăria Chateau Vartely a fost distinsă cu premiul Booking.com Traveller Review Awards 2024, obținând un impresionant rating de 9.2!
Republica Moldova a devenit o destinație importantă pe harta globală a turismului vitivinicol. S-a dezvoltat și a crescut numărul vinăriilor și cramelor cu facilități turistice, care au completat „Drumului Vinului Moldovei”, ce cuprinde 1560 de kilometri de circuite în toate cele trei regiuni vitivinicole cu Indicație Geografică Protejată - Codru, Valul lui Traian, Ștefan Vodă - și totodată, oferă zeci de experiențe oeno-gastronomice și de aventură ușoară la cele 40 de crame, 12 vinoteci și 21 de evenimente cultural-vinicole.
Pentru cei care încă nu au reușit să ajungă Complexul Turistic Chateau Vartely, e bine să știe că aici veți găsi 3 case de tip hotelier, 2 săli de restaurant, 2 săli pentru degustare, o curte interioară imensă special amenajată pentru a vă simți liber şi relaxat în sânul naturii.
Vinăria primește fiecare vizitator în gospodăria sa vinicolă, transformând degustarea într-o experiență de neuitat. În sala principală de degustare puteţi alege unul din multiplele pachete de degustare, pentru a cunoaște vinurile produse de Chateau Vartely. Iar în cea de-a doua sală de degustare „World Collection”, veți găsi una din cele mai vaste colecții de vinuri din Republica Moldova de pe cele 5 continente.
Vin la Selgros – Chateau Vartely: Individo Saperavi și Taraboste
Pentru mai multe detalii accesați site-ul web vartely.md.
Chișinău (25-28 mai 1917). Congresul Învățătorilor din Basarabia. În mijloc recunoaștem pe prof. Ștefan Ciobanu și pe Onisifor Ghibu. „Am venit — a spus părintele Mateevici — să întâmpin și eu această sfântă zi de 25 mai. (Aplauze.) Primiți, fraților, felicitările mele călduroase,— ale unui om care a luptat și el în trecut cu vorba și cu scrisul pentru luminarea neamului întreg. Primiți felicitările mele de moldovean și rugăciunile mele de preot către Dumnezeu, ca să ne trimită ajutorul său pentru un lucru atât de sfânt și de mare.
Ca unul care vin cu toată dragostea mea în mijlocul d-voastră cred că pot să-mi îngăduiesc de a vă da unele sfaturi frățești. Mai întâi de toate să știți că:
Unde-i unul nu-i putere/La nevoi și la durere/Unde-s doi puterea crește,/Și dușmanul nu sporește.
Fără unire nu vom putea dobândi nimic. Deci să avem un gând, o inimă, un ideal!
Al doilea sfat e acesta. Lucrul drept poate înflori numai dacă se întemeiază pe idei drepte. Cu mâhnire am văzut astăzi că între d-voastră nu toți sunt uniți asupra unor idei drepte. Unii se socotesc moldoveni, alții – cei mai puțini – români. Ei bine, dacă ați luat asupra d-voastră sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie să dați poporului idei adevărate, căci altfel întreg învățământul e fără rost. Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. (Aplauze.) Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi! (Aplauze.)
Asta nu însemnează separatism, căci și cei din Transilvania, și cei din Bucovina, și cei din America se numesc tot români.
Trebuie să știm de unde ne tragem, căci altfel suntem niște nenorociți rătăciți. Trebuie să știm că suntem români, strănepoți de-ai romanilor, și frați cu italienii, francezii, spaniolii și portughezii.
Aceasta trebuie să le-o spunem și copiilor și tuturor celor neluminați. Să-i luminăm pe toți cu lumina dreaptă.
Al treilea sfat pe care vi-l dau este: să stați cu mare putere la straja intereselor naționale. Să trăim bine și cu străinii, dar să nu trădăm interesele noastre, căci altfel vom cădea pentru totdeauna.
Dacă vom fi slabi în lupta pentru viață, vom fi înghițiți de cei mai tari. Să nu ne alipim la partide străine, care nu luptă pentru neamul nostru și să nu luptăm pentru interesele de clasă, ci pentru cele de obște, naționale.
Și, în sfârșit, sfatul cel din urmă al meu e: să nu uităm norodul, țărănimea care a suferit atâta până acum! Să-l luminăm, să mergem mână în mână cu el, căci fără noi el nu poate face nimic, după cum nici noi nu putem face nimic fără el. Să-l îndreptăm pe calea adevărului, cu fapte, iar nu cu vorbe. Mântuirea țărănimii e în noi, și a noastră în ea.
Rog pe bunul Dumnezeu și sunt încredințat că El ne va trimite ajutorul Său cel preaputernic pentru izbândirea lucrului obștesc. El ne va trimite fericirea neamului și a d-voastră. (Cuvântarea a fost îndelung aplăudată.)
În cursul ședinței a II-a Al. Mateevici a mai avut o intervenție: „N-avem două limbi și două literaturi, ci numai una, aceeași cu cea de peste Prut. Aceasta să se știe din capul locului, ca să nu mai vorbim degeaba. (Aplauze.) Unii zic că limba românească e franțuzită. Asta nu-i adevărat! Ce e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular în limbă și în literatură. Noi trebuie să ajungem de la limba noastră proastă de astăzi numaidecât la limba literară românească!”
Ce cunoașteți voi oare despre str. Armeneasca? Foarte puține sau chiar nimic. E clar că in zilele noastre puțin sunt interesați să citească o carte de istorie plictisitoare, iar in timpul liber avem ceva mult mai important de făcut. Dacă stăm sa ne uităm mai bine putem descoperi istoria orașului pe ulițele vechi ale Chișinăului. Iar str. Armeneasca poate fi găsita în cele mai multe hârți vechi din Chișinău, chiar și in cele de acum 200 de ani când întregul oraș avea doar câteva cartiere. Și de ce srt. Armenească? Care este proveniența acestei denumiri?
„Chişinăul, asemeni unui şir de oraşe precum ar i Bucureştiul, Cernăuţiul, Lvovul, Kievul, Rostovul-pe-Don, Moscova dar şi Sankt Petersburgul, au găzduit însemnate comunităţi
de armeni, existenţa cărora şi-a lăsat amprenta asupra geograiei urbane a oraşului.
Unul dintre asemenea marcaje este şi str. Armenească, cu o lungime de 1,8 km din partea centrală a capitalei Republicii Moldova.
La începutul secolului al XIX-lea, când spaţiul dintre Prut şi Nistru a fost anexat la
imperiul Rus, iar noua provincie – Basarabia – a primit un şir de privilegii, inclusiv, comerciale, numărul armenilor în această regiune creşte semniicativ. Astfel, în Chişinău, prin
anii 1819–1820 comunitatea armeană număra 116 familii, care plăteau 1740 lei bir şi 1044
lei prestaţii locale.
Nu excludem faptul că denumirea str. Armeneşti ar i pornit de la aceste
familii stabilite aici, deoarece numele de Armenească i se atribuie cam în aceeaşi perioadă de
negustorii şi meseriaşii armeni. Planul oraşului vechi consemna regiunea str. Armeneşti cu
denumirea rusească Armeanskoe podvorie, adică curtea armenească. În această zonă se ala
reşedinţa episcopatului împreună cu mai multe case ale armenilor. Deşi în a doua jumătate
Conferința „Probleme actuale ale arheologiei, etnograiei şi studiului artelor”, 22-23 mai 2014
78
a secolului al XIX-lea o bună parte din case şi reşedinţa au fost mistuite de un incendiu,
precum şi afectate în al Doilea Război Mondial, totuşi, până astăzi s-au păstrat câteva clădiri
din acea perioadă.
Pe tot parcursul secolului al XIX-lea numele străzii a fost Armeană, ulterior când Basarabia devine parte componentă a României Întregite, un timp strada s-a numit Cetatea Albă,
iar apoi a fost numită în cinstea mareşalului italian Piero Badolio.
În urma războiului străzii
i s-a redat numele de Armenească.
Astăzi, str. Armenească din Chişinău igurează în categoria simbolurilor care „povestesc” nu doar relaţia dintre timp şi istorie, dar şi istoria devenirii unei ţări în care s-a înscris
comunitatea armeană. Deşi de la o etapă la alta această comunitate s-a subţiat constant, iind
suplinită cu noi reprezentanţi, mai ales în perioada sovietică dar şi post-sovietică, aceştia nu
întârzie să se regăsească imaginar în strada cu acelaşi nume dat de predecesorii lor. Astfel,
str. Armenească a devenit un loc care marchează nu doar „hărţile invizibile ale imaginarului
colectivităţii armene”, ci şi imaginarul unei societăţi în ansamblu, pentru care „locul memoriei” str. Armeneşti trezeşte curiozitatea trecutului, inluenţează pe nesimţite prezentul, dar şi
modelează într-un fel viitorul.
Pornim de la aserţiunea istoricului francez Pierre Nora că „lieux de mémoire” (în cazul
nostru str. Armenească din Chişinău) nu doar contribuie semniicativ, prin simpla ei prezenţă, la întipărirea în memoria noastră colectivă a unor fragmente de istorie, ci şi oferă valori
identitar-culturale pentru toate grupurile societăţi. Astfel, comunicarea pe care o propunem
îşi doreşte prezentarea str. Armeneşti din Chişinău ca şi marcator al imaginarului unei comunităţi cu acelaşi nume.
Pentru constituirea tabloului acestui subiect s-a apelat atât la literatura de specialitate,
sursele documentare, plasate în Arhiva Naţională a Republicii Moldova, cât şi la metoda istoriei orale, care ne-a permis să completăm unele lacune şi să redăm percepţia străzii asupra
imaginarului comunităţii armene din Moldova din cadrul temporal actual” scrie Lidia Prisac pentru site-ul web ibn.idsi.md.
La începutul sec. XX, strada a fost pavată, iar în 1913 dea lungul ei, până la actual str. Petru Rareș, a fost instalată prima linie de tramvai, care a funcționat până in 1961.
Partea de sus a străzii și-a păstrat mai puțin din trecutul istoric, dat fiind că a fost ars împreună cu vechile edificii în timpul de cel deal II Război Mondial. În schimb coloritul istoric mai poate fi admirat în partea de jos a străzii, acolo unde se mai înalță vechile clădiri.
Odinioară str. Armenească era cea mai calmă stradă a Chișinăului, fiindcă era strada care mergea spre cimitir. Tot această stradă a avut parte de o clădire pe care astăzi este uitată, dar este una foarte importantă. Este casa cu nr. 28. În această casă s-a aflat redacția primului ziar românesc din Basarabia, ziarul Basarabia.
Extinderea Imperiului Rus și mai ales anexarea
Basarabiei (1812) provoacă majorarea numărului de
negustori armeni la Chișinău, care devine centrul celor mai importante tranzacții comerciale19 cu pâine,
fructe proaspete și uscate, nuci, vin, sare, tutun, său,
lână, vite și piei20, aflat în noul context geopolitic, pe
linia care unea orașele Kameneț-Podolsk, Noua Suliță, Sculeni și Movilău cu Odesa21. Evident, această
sporire numerică a negustorilor armeni – drept element al consolidării frontierei imperiale occidentale22
–, se explică prin înlesnirea exportului de mărfuri ruseşti în Ţările Române şi importul mărfurilor de aici
în Imperiul Rus23, precum și prin acordarea unui șir
de privilegii, inclusiv comerciale, Basarabiei mai scrie Lidia Prisac într-un alt articol pentru ibn.idsi.md.
Cimitirul Armenesc din Chișinău
Cimitirul Central din Chişinău a fost fondat în anul 1811. În 1818 pe teritoriul său a fost zidită Biserica Tuturor Sfinţilor. În zilele noastre cimitirul se află în triunghiul străzilor Alexei Mateevici (fosta Sadovaia), Vasile Alecsandri (fosta Kotovski) şi Panteleimon Halippa. Singura întrare/ieşire în este din strada. A. Mateevici, și de la poarta sa începe strada Armenească. Anume din această cauză cimitirul poară numele de Cimitirul Armenesc.
Astăzi Cimitirul Central este cel mai onorabil şi oficial cimitir din oraș. În locurile speciale din Cimitirul Central în limita disponibilităţii, la propunerea unor instituţii publice, primarul general aprobă distribuirea sau concesionarea de loturi pentru înhumarea personalităţilor marcante ale Republicii Moldova. Beneficiază de dreptul rezervării loturilor la Cimitirul Central şi rudele de gradul I a persoanelor decedate şi înmormîntate aici, în baza actelor de confirmare a gradului de rudenie. După caz se permite înhumarea rudelor în aceleaşi morminte.
Cimitirul Armenesc este considerat ca fiind cel mai vechi din oraș. Înființarea lui datează în anul 1811, iar în 1818, după construirea Bisericii Tuturor Sfinților, cimitirul Armenesc devine principalul loc de înmormântare ortodox. Intrarea principală este de pe strada Armenească, de unde vine și numele.
Cimitirul funcționează ca loc pentru înmormântări, cât și ca complex memorial, deoarece aici sunt îngropați oameni celebri din Moldova: Prințesa Dadiani, familiile boierilor Krupensky și Mavrokordat, prințul sârb Alexei Karagheorghivic, politicei celebri sportivi și artiști din Moldova.
Aici regăsim destinse nume, înhumate întru veșnicie – Maria Bieșu, Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Alexe Mateevici, Nicolae Sulac, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Natalia Dadiani, Alexandru Plămădeală, Grigore Grigoriu, Timofei Moșneaga, Vladimir Herța, precum și alte nume vestite ale trecutului nostru glorios...
Un loc cunoscut în care regăsim nume sonore de care sunt legate cele mai importante momente ale istoriei și culturii noastre este Cimitirul Central din Chișinău, astfel că o plimbare prin cimitir ar putea fi o adevărată lecție de istorie. Ne ghidează prin acest loc și totodată prin diverse pagini ale istoriei noastre, dl. Octavian Țîcu, doctor în istorie.
Zece curiozități despre Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău
Lidia PRISAC și Ion Valer XENOFONTOV, doctori în istorie au scris pentru ziarul Moldova Suverană un articol ce face referință la Zece curiozități despre Biserica Apostolică Armeană „Sfânta Maica Domnului” din Chișinău. Tot în publicația online veți găsi imagini mai vechi și mai noi ale bisericii armene.
Consolidarea poziției Bisericii Apostolice Armene în Basarabia ține de procesul de extindere a Imperiul Rus în regiune, proces instituționalizat în 1809, atunci cînd pe teritoriul Principatelor Moldovei și Munteniei, printr-un ucaz al țarului Aleksandru I, a fost organizată o eparhie armeană distinctă. După anexarea Basarabiei, în 1812, arhiepiscopul armenilor (1809–1828) din Moldo-vlahia, Grigor Zakarian, a fost nevoit să se mute la Chișinău, titlul fiindu-i limitat la cel de arhiepiscop al armenilor din Basarabia, deși armenii de peste Prut continuau să i se subordoneze. Sub jurisdicția eparhiei armene din Basarabia intrau cele 400 de parohii și cinci biserici (Akkerman, Ismail, Tighina, Chișinău, Hotin) ale comunității armenești din regiune. După moartea lui Grigor Zakarian, conducerea eparhiei armene din Basarabia (1828–1843) a fost preluată de Nerses. În timpul acestuia, la 1830, eparhia a fost redenumită în Episcopia Armeană a Basarabiei și a Nahicevanului. Activitatea acesteia durează pînă în 1895, atunci cînd este redenumită în Eparhia Armeană a Noului Nahicevan și a Basarabiei, a cărei activitate ține pînă la 1918. În perioada interbelică, comunitatea armeană din Chișinău era estimată la 130 de familii, iar recunoașterea diecezei armene de către statul român, la 31 iulie 1931, și confirmarea statutului acesteia cîteva luni mai tîrziu îi plasează în cadrul Bisericii Apostolice Armene din România întregită. Relația puterii sovietice cu clerul Bisericii Apostolice Armene în URSS s-a construit exact după schema testată pe Biserica Ortodoxă Rusă. Este paradoxal însă un lucru, chiar dacă au fost redeschise mai multe lăcașuri sfinte armenești pe teritoriul URSS în contextul actualizării centrului istoric armean de la Etchimiadzin și inaugurării Consiliului Bisericii Apostolice Armene, în RSS Moldovenească se pare că lucrurile s-au derulat în cu totul altă direcție, bisericile armenești de aici fiind închise, ireversibil, pe tot parcursul perioadei sovietice.
Biserica Apostolică Armeană „Sfînta Maica Domnului”din Chișinău, denumită și cea Veche, reflectă în complexitate destinul comunității armenești din spațiul actual al Republicii Moldova.
1. Biserica Apostolică Armeană „Sfînta Maica Domnului”din Chișinău datează din 1803, fiind construită pe fundația unei biserici moldovenești deteriorate. Edificată la 1645, pe timpul lui Vasile Lupu (1634–1653), aceasta purta hramul „Sf. Nicolae” și i se mai spunea biserică domnească. Desele invazii ale tătarilor însă și distrugerile cauzate de războaiele ruso-turce au risipit-o într-atît, încît la 1741 era în ruine, fără ca tradiția să o mai consemneze. După locul amplasării, biserica a luat ființă în partea istorică a Chișinăului, fiind un important element de reper în planul urbanistic.
2. La începutul sec. XIX, terenul și ceea ce a mai rămas din biserica ctitorită altădată de Vasile Lupu a fost cumpărat de către un reprezentant armean de la autoritățile locale. Este vorba despre baronul armean Oganes, fiul lui Akopgian, care a contribuit la apariția lăcașului în memoria părinților.
3. În 1925, biserica a fost reparată cu contribuția nemijlocită a armeanului Harutiun Frenkian, „regele zahărului din România”, care a alocat în acest sens o sumă de 50 000 lei.
4. În perioada sovietică, potrivit comunității armene, biserica inițial a fost utilizată în calitate de depozit. După documentele de arhivă este clar că transformarea acesteia în locație de păstrare a unor bunuri a avut loc începînd cu vara anului 1944.
5. Prin rezoluția Consiliului de Miniștri al RSSM nr. 349 din 22 octombrie 1971, clădirea bisericii armenești de pe str. Armenească Veche (astăzi, Piața Veche nr. 8) a fost trecută în categoria monumentelor de istorie și cultură (de gradul 3), fiind luată sub protecția statului. Tot din 1971, lăcașul trece în posesia Consiliului Republican al Turismului și Excursiilor, fiind inițiate lucrări de restaurare pentru utilizarea clădirii bisericii în calitate de muzeu a două institute de proiectări care urmau să fie construite la 30 m de terenul bisericii.
6. Conform deciziei Ministerului Culturii al RSSM nr. 477 din 7 septembrie 1972, s-a dispus localizarea în interiorul bisericii a unei expoziții cu generic ateist al Muzeului de Istorie și de Studiere a Ținutului, ori adaptarea clădirii în casa de cultură a Comitetului Turistic. În procesul de pregătire a documentelor pentru reparația și restaurarea bisericii au fost implicați și cîțiva arhitecți armeni care locuiau în RSSM – prof. Arșavir H. Toramanean și arhitectul Agasi E. Ambarțumean.
7. La 8 ianuarie 1973, Institutul de Cercetări Științifice de Construcție a Utilajului Tehnic (ICȘCUT) din Chișinău înainta Ministerului Culturii din RSSM o cerere în care solicita pentru o perioadă de cinci ani clădirea bisericii armenești cu toate construcțiile adiacente în scopul utilizări acestora în calitate de laboratoare pentru măsurări electrostatice. Solicitarea era condiționată de faptul că în acest timp urma „să fie finisată construcția noii clădiri a Institutului” menționat. În schimbul acestei favori, ICȘCUT asigura Ministerul de Cultură că „va efectua din bani proprii toate lucrările de reparație și reconstrucție preconizate”. În cîteva luni după această solicitare, pe 31 mai 1973, clădirea bisericii cu acareturile adiacente era transmisă în folosință temporară ICȘCUT. Însă, în urma unui control efectuat pe 31 octombrie 1973, se adeverea că administrația Institutului a întreprins lucrări contrar prevederilor de reconstrucție. Drept urmare, Ministerul Culturii a reziliat contractul cu Institutul, iar în urma aprobării din septembrie 1973 a propunerii de proiect cu privire la restaurarea complexului arhitectural în cauză de către Consiliul Științifico-Metodologic Republican pentru Protecția Monumentelor de Cultură, lucrările propriu-zise de reconstrucție au început. Acestea s-au derulat pe parcursul a nouă ani, pînă în octombrie 1982.
8. Prin Hotărîrea Comitetului Executiv al Consiliului Orășenesc Chișinău nr. 294 din 29 august 1974, lăcașului i-au fost atribuite 0,70 ha de teren drept spațiu de protecție.
9. În pofida faptului că edificiului de cult armean i s-a suspendat activitatea religioasă, acesta a continuat să-i adune pe toți armenii din RSSM, devenind simbolul păstrării unității spirituale și identitare a acestora – „comunitatea armeană tot timpul s-a adunat în preajma bisericii, chiar și atunci cînd era închisă” (interviu realizat de Lidia Prisac la 25 mai 2012 cu Ghenadi S. Babaian, vicepreședintele Comunității Armene din Moldova).
10. După proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova (27 august 1991), cînd s-au constituit premise favorabile pentru promovarea pluralismului religios, comunitatea armeană a intrat în posesia Bisericii Armenești în 1992. Biserica și-a reluat activitatea la 19 iunie 1993, cînd a fost inaugurată de șeful Eparhiei Moscovei și a Nahicevanului, în prezența înalților demnitari, urmînd să fie slujită de un preot repartizat de Patriarhia Armeană de la Etchimiadzin.
Oficiul Național al Turismului, Ministerul Culturii al Republicii Moldova împreună cu Asociația Institutul pentru Orașe Vizionare din România anunță extinderea concursului ,,Destinatia Anului” în Republica Moldova, care este un proiect turistic și cultural de cea mai mare importanță în România.
1️⃣0️⃣ reprezentanți ai Republicii Moldova au oportunitatea de a se înscrie în concurs!
🎯Scopul proiectului este încurajarea competitivității în vederea creșterii notorietății și consolidării poziției Republicii Moldova ca destinație turistică prin promovarea brandului turistic de țară, a destinațiilor, formelor de turism și produselor turistice din Moldova pe piața internă și în România.
Concursul se va desfășura în 2 etape:
✅Etapa 1: Înscrieri și Nominalizări
✅Etapa 2: Scorul Final
🏆Se vor acorda următoarele premii:
✅ 7 premii pentru destinații turistice: Orașe care inspiră, Stațiuni turistice, Tărâmuri cu tradiție și istorie, Regiuni eco-turistice, Sat de poveste, Marele premiu Destinația Anului.
✅7 premii pentru atracții turistice: Distracție și aventură, Atracții cultural-educative, Wellness, Cazări epice- resorturi, Cazări epice – boutique, Experiențe gastronomice, Cea mai bună promovare.
✅Un premiu special: Destinația Anului în Republica Moldova .
👏Finaliștii din Republica Moldova vor fi votați în aceleași categorii ca și cele din România: Vot Public, Vot Juriu, Cercetarea Destinației Vizionare.
📥Votul publicului nu depinde de granițe: pot vota cetățeni români, moldoveni sau ai altor țări care doresc să-și exprime preferința.
🔺Dacă sunteți convinși că destinația Dvs. are cel mai mare potențial de atragere a turiștilor și promovează cultura, tradițiile și obiceiurile natale cel mai bine, vă recomandăm să vă înscrieți la acest concurs!
📩Propunerile, conform Formularului completat, se vor expedia către Oficiul Național al Turismului, la adresa office@turism.gov.md până la data de 14 martie 2024.
