El escritor Vladimir Beșleagă cumple 93 años: un talento de la nación

El escritor, traductor, ensayista y periodista Vladimir Beșleagă cumple hoy 93 años. En esta ocasión, en el Parlamento le dirigieron felicitaciones, informa Știri.md citando a la agencia de noticias IPN.

„Hoy se celebra al escritor Vladimir Beșleăgă, un gran talento de nuestra nación, un hombre que durante su carrera demostró coraje, generosidad y sencillez. ¡Maestros, feliz cumpleaños y mucha inspiración!”, afirmó el presidente del Parlamento, Igor Grosu, al inicio del encuentro.

Vladimir Beșleăgă nació el 25 de julio de 1931 en el pueblo de Mălăiesti, distrito de Grigoriopol. Su primera novela, "Flight Flight" (1966), es reconocida como una de las prosas más destacadas del período de posguerra, una de las novelas que cambió el rostro de la prosa moldava.

Vladimir Beșleăgă se destaca por el uso de nuevas técnicas narrativas, especialmente en la novela psicológica „La vida y muerte del desafortunado Filimon...”, escrita en los años 60, pero que no se publicó hasta 1988.

El Maestro Beșleăgă firmó numerosas tablillas, ensayos, reflexiones y notas conmemorativas. Recibió el Premio Estatal de la RSSM (1978). Es Escritor del Pueblo (1991).

Entre 1990 y 1994 fue diputado en el primer Parlamento de la República de Moldavia. Obtuvo la „Orden de la República” (en 1996, que rechazó). Los manuscritos de varias novelas („El vuelo roto”, „Ignat y Ana”, „Sangre en la nieve”, etc.) se conservan en la colección del Museo de Literatura Rumana „Mihail Kogălniceanu".

The writer Vladimir Beșleagă turns 93: A talent of the nation

The writer, translator, essayist and journalist Vladimir Beșleagă turns 93 today. On this occasion, congratulations were addressed to him in the Parliament, reports Știri.md with reference to the IPN news agency.

„Today the writer Vladimir Beșleăgă is celebrated - a great talent of our nation, a man who during his career showed courage, generosity, simplicity. Masters, happy birthday and lots of inspiration!”, said the President of the Parliament, Igor Grosu, at the beginning of the meeting.

Vladimir Beșleăgă was born on July 25, 1931, in the village of Mălăiesti, Grigoriopol district. His first novel, „Flight Flight” (1966), is recognized as one of the outstanding prose of the post-war period, one of the novels that changed the face of Moldovan prose.

Vladimir Beșleăgă is noted for the use of new narrative techniques, especially in the psychological novel „The Life and Death of the Unfortunate Filimon...”, written in the 60s, but which was only published in 1988.

Master Beșleăgă signed numerous tablets, essays, reflections and memorial notes. He received the State Prize of the RSSM (1978). He is Writer of the People (1991).

Between 1990-1994 he was a deputy in the first Parliament of the Republic of Moldova. He obtained the „Order of the Republic" (in 1996, which he refused). The manuscripts of several novels („Broken Flight", „Ignat and Ana”, „Blood on the Snow”, etc.) are kept in the collection of the Museum of Romanian Literature "Mihail Kogălniceanu”.

Olimpicii Moldovei: Denis Vieru, judocanul care a dus faima țării departe de hotarele ei

Sportivul s-a născut la 10 martie 1996, la Chișinău și este judocan moldovean care concurează la categoria semi-uşoară masculină, scrie noi.md. Denis Vieru a devenit cunoscut pentru prima dată după ce a cîștigat o medalie de aur la Campionatul European de Judo U-23 în 2016, primul moldovean care a făcut acest lucru după Marcel Trudov în 2005. 

Vieru a cîștigat medalii la o serie de evenimente IJF Grand Prix și Grand Slam în 2019, inclusiv prima medalie de aur a Moldovei la Judo Grand Prix la Grand Prix Antalya, un alt aur la Grand Slam Baku, și l-a învins pe campionul european din 2016 Vazha Margvelashvili și a cîștigat aurul la Grand Slam Paris. 

De asemenea, el l-a învins pe Ranto Katsura din Japonia și a cîștigat medalia de aur la Universiada de vară 2019 de la Napoli, unde a fost purtătorul de drapel al delegației moldovenești la ceremonia de deschidere. Totodată, Denis Vieru, a cîștigat o medalie de bronz la Campionatul Mondial de Judo în 2019. În 2021 la Judo Grand Slam Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, a cîștigat medalia de aur. A cîștigat medalia de aur și în 2022 la Judo Grand Prix Almada, care a avut loc în Portugalia.

Pasiunea pentru Judo a descoperit-o de la o vîrstă fragedă. ”Îmi amintesc prima dată cînd am intrat într-o sală de judo. Aveam 6 ani! Mi-au atras atenția sportivii care luptau într-o ținută albă, frumoasă și bine aranjată, cu centuri de diferite culori. Pe atunci nu știam ce semnifică acele centuri, dar am simțit o atracție față de acest sport. Un an mai tîrziu, am revenit în acea sală și am început să practic și eu Judo”, a povestit anterior judocanul într-un interviu oferit mass-mediei.

Denis Vieru recunoaște că în Republica Moldova este dificil să fac sport de performanță, dar nu este imposibil. ”E greu, dar e posibil. Sunt mîndru de faptul că fac parte din rîndul sportivilor care duc faima țării și reprezintă Republica Moldova la cel mai înalt nivel. Deși, de multe ori, condițiile în care se desfășoară antrenamentele lasă de dorit, sportivii moldoveni reușesc să obțină rezultate fantastice. Eu mă consider norocos deoarece sînt susținut de o echipă mare de oameni dragi și de parteneri de încredere”, a spus Denis. Evident, că principalii susținători ai săi sînt familia și membrii echipei. Un rol important, îl joacă conducerea și colegii din cadrul Federației Naționale de Judo. Jocurile Olimpice și Paraolimpice de la Paris vor avea loc în perioada 26 iulie - 8 septembrie 2024, în diferite locații din Paris și din regiunea Île-de-France.

Olímpicos moldavos: Denis Vieru, el judoka que llevó la fama del país más allá de sus fronteras

 Olímpicos moldavos: Denis Vieru, el judoka que llevó la fama del país más allá de sus fronteras.

Otro atleta del que la República de Moldavia puede estar orgullosa y que representará a nuestro país en los Juegos Olímpicos de París es el judoca Denis Vieru.

El deportista nació el 10 de marzo de 1996 en Chisinau y es un judoka moldavo que compite en la categoría semiligera masculina. Denis Vieru saltó a la fama por primera vez después de ganar una medalla de oro en el Campeonato Europeo de Judo Sub-23 en 2016, el primer moldavo en hacerlo desde Marcel Trudov en 2005. Vieru ha ganado medallas en varios eventos de la IJF, Grand Prix y Grand Slam, en 2019, incluida la primera medalla de oro de Moldavia en el Gran Premio de Judo en el Gran Premio de Antalya, otro oro en el Grand Slam de Bakú y la derrota de la campeona europea de 2016, Vazha Margvelashvili, para ganar el oro en el Grand Slam de París. También derrotó al japonés Ranto Katsura para ganar la medalla de oro en la Universiada de Verano de 2019 en Nápoles, donde fue el abanderado de la delegación moldava en la ceremonia de apertura. Al mismo tiempo, Denis Vieru ganó una medalla de bronce en el Campeonato Mundial de Judo en 2019. En 2021, en el Grand Slam de Judo de Abu Dhabi, Emiratos Árabes Unidos, ganó la medalla de oro. También ganó la medalla de oro en 2022 en el Gran Premio de Judo de Almada, que tuvo lugar en Portugal.

Descubrió su pasión por el Judo desde muy joven. „Recuerdo la primera vez que entré a un gimnasio de judo. ¡Tenía 6 años! Me llamaron la atención los atletas que luchaban con un hermoso y bien arreglado traje blanco con cinturones de diferentes colores. En ese momento no sabía qué significaban esos cinturones, pero sentí una atracción por este deporte. Un año después, regresé a esa habitación y comencé a practicar Judo yo mismo”, contó previamente el judoka en una entrevista concedida a los medios.

Denis Vieru admite que practicar deportes de alto rendimiento en la República de Moldavia es difícil, pero no imposible. „Es difícil, pero es posible. Estoy orgulloso de formar parte de los atletas que dan fama al país y representan a la República de Moldavia al más alto nivel. Aunque a menudo las condiciones en las que se desarrolla el entrenamiento dejan mucho que desear, los deportistas moldavos consiguen resultados fantásticos. Me considero afortunado porque cuento con el apoyo de un gran equipo de personas queridas y socios fiables”, afirmó Denis.

 

Evidentemente, sus principales apoyos son su familia y los miembros del equipo. La dirección y los compañeros de la Federación Nacional de Judo desempeñan un papel importante. Los Juegos Olímpicos y Paralímpicos de París se celebrarán del 26 de julio al 8 de septiembre de 2024 en varios lugares de París y de la región de Île-de-France.

Moldovan Olympians: Denis Vieru, the judoka who took the country's fame far beyond its borders

 Moldovan Olympians: Denis Vieru, the judoka who took the country's fame far beyond its borders.

Another athlete that the Republic of Moldova can be proud of and who will represent our country at the Olympic Games in Paris is judoka Denis Vieru.

The athlete was born on March 10, 1996, in Chisinau and is a Moldovan judoka who competes in the men's semi-light category. Denis Vieru first rose to prominence after winning a gold medal at the European U-23 Judo Championships in 2016, the first Moldovan to do so since Marcel Trudov in 2005. Vieru has won medals at a number of IJF events Grand Prix and Grand Slam in 2019, including Moldova's first Judo Grand Prix gold medal at the Antalya Grand Prix, another gold at the Baku Grand Slam, and defeating 2016 European champion Vazha Margvelashvili to win gold at the Paris Grand Slam . He also defeated Japan's Ranto Katsura to win the gold medal at the 2019 Summer Universiade in Naples, where he was the flag bearer of the Moldovan delegation at the opening ceremony. At the same time, Denis Vieru won a bronze medal at the World Judo Championship in 2019. In 2021 at the Judo Grand Slam Abu Dhabi, United Arab Emirates, he won the gold medal. He also won the gold medal in 2022 at the Judo Grand Prix Almada, which took place in Portugal.

He discovered his passion for Judo from an early age. „I remember the first time I entered a judo gym. I was 6 years old! My attention was drawn to the athletes fighting in a beautiful and well-arranged white outfit with belts of different colors. At the time I didn't know what those belts meant, but I felt an attraction towards this sport. A year later, I returned to that gym and started practicing Judo myself”, the judoka previously told in an interview given to the media.

Denis Vieru admits that in the Republic of Moldova it is difficult to do performance sports, but it is not impossible. „It's hard, but it's possible. I am proud of the fact that I am part of the athletes who bring the country's fame and represent the Republic of Moldova at the highest level. Although, often, the conditions in which the training takes place leaves much to be desired, Moldovan athletes manage to achieve fantastic results. I consider myself lucky because I am supported by a large team of dear people and reliable partners”, said Denis. Obviously, his main supporters are his family and team members. 

An important role is played by the management and colleagues of the National Judo Federation. The Paris Olympic and Paralympic Games will be held from July 26 to September 8, 2024, at various locations in Paris and the Île-de-France region.

Primăria Municipiului Chișinău anunță desfășurarea primei ediții a Festivalului „DOR de Chișinău”

Primăria Municipiului Chișinău anunță desfășurarea primei ediții a Festivalului „DOR de Chișinău”, un eveniment menit să celebreze Zilele Diasporei, care se desfășoară anual la sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august. În perioada 17-18 august 2024, strada pietonală „Eugen Doga” va deveni spațiu de întâlnire pentru toți cei care simt dorul de a reveni acasă.

Festivalul „DOR de Chișinău” are menirea de a aduce împreună, în inima țării, moldovenii de pretutindeni și de a pune în valoare bogăția culturală și conexiunile puternice cu țara și capitala, care nu slăbesc indiferent cât de departe s-ar afla cetățenii noștri. Așteptăm acasă diaspora din întreaga lume pentru a consolida legăturile și a împărtăși experiențe frumoase.

Programul festivalului include recitaluri ale artiștilor originari din Moldova, îndrăgiți atât în țară, cât și peste hotare, expoziții de artă, întâlniri cu scriitori și târguri de meșteșugari și artizani, ateliere creative și proiecții de film.

Pentru toți cei care revin acasă „DOR de Chișinău” reprezintă mai mult decât un simplu eveniment cultural – este o călătorie emoțională către rădăcini, este plăcerea de a simți gustul autentic al mâncării ca la mama acasă, de a revedea chipurile familiare ale celor dragi.

La finalul festivalului, toți participanții vor fi invitați la o horă a diasporei, simbol al unității. 

Persistence // The house where Valentina Rusu-Ciobanu lives allows a museum to be built, which will delight all visitors with the work of the most famous couple of plastic artists

Valentina Rusu-Ciobanu formed a formidable couple with plastic artist Glebus Sainciuc, who died three years ago. Together they raised their only son, Lică Sainciuc, who also became a prominent painter.

„I always see it coming”

The two artists - Glebus Sainciuc, born in 1919, and Valentina Rusu-Ciobanu, born two years later, met at a painting school, and after 5-6 years they got married.

„The main thing is that we are very different and in this way we complemented each other”, the artist said three years ago in the last interview given by the painters after 64 years spent together.

„If people have lived with each other long enough, they know each other from different points of view,” the painter also said, when she was still with the enthusiastic mask creator.

With a smile on her face, but with sad eyes, Valentina Rusu-Ciobanu examines each visitor to the exhibition, as if trying to recognize him. „My lady,” her husband used to call her tenderly. The painter admits that she misses him every day.

„Before October 28, when it was my birthday, it was such a beautiful time and it was as if I always saw Glebus coming here,” says the artist with emotion.

Counterbalance

Glebus Sainciuc valued his wife enormously. Every time he said that, although he is more famous, Valentina Rusu-Ciobanu is a bigger and more talented artist. „She was a counterbalance to Glebus Sainciuc, who was always present in society, active, but she sat in her solitude, in her isolation, and there she communicated with the gods”, believes the writer Vladimir Beșleăgă, present at the event.

With his characteristic modesty, Lică Sainciuc says that his mother's work inspired him. „There were three artists in the house, but they didn't mess me up, and that's good. Everyone deals with his art. We were different, as if there were no inter-influences”, emphasizes Lică Sainciuc.

Over time, numerous guests entered the artists' house, for whom Glebus Sainciuc drew portraits. No one left the house without a portrait.

The artist with verticality

Several members of Valentina Rusu-Ciobanu's family drew, such as uncle Pavel and older brother Victor. The artist studied drawing in the class of Alexandru Plămădeala.

In 1942, Valentina Rusu-Ciobanu became a student at the Academy of Fine Arts in Iasi (study class of Professor Cosmovici). But after two years he returns to Chisinau due to historical circumstances, he resumes his studies at the School of Arts "I. Repin”, the current College of Fine Arts „Alexandru Plămădeala”.

Although the times were difficult, the painter was very faithful to her vocation. „She hasn't changed her style. There were so many plastic artists who went through the ordeal of ideology, changed their visions, adapted to the times, gave in, but Valentina is the only one who did not deviate from her vocation”, Vladimir Beșleăgă tells us.

House and Museum

„Girl in red”, „Quotations from the history of art”, „Breakfast”, „The rapture of Europe”, but also portraits of prominent personalities in the field of culture.

„It would be good if, when the painter turns 101, we have her complete work in all libraries in the Republic of Moldova, but also in the world”, mentions the art critic, Tudor Braga, who also believes that the location of the house where she lives the artist allows a museum to be built, which will delight all visitors with the work of the most famous couple of plastic artists - Glebus Sainciuc and Valentina Rusu-Ciobanu.

Although the article was written in November 2016 for November 2016 for Ziarul Național, it has value thanks to the two masters in the culture of the Republic of Moldova.

Persistencia // La casa donde vive Valentina Rusu-Ciobanu permite construir un museo que deleitará a todos los visitantes con la obra de la pareja de artistas plásticos más famosa

Valentina Rusu-Ciobanu formó una pareja formidable con el artista plástico Glebus Sainciuc, fallecido hace tres años. Juntos criaron a su único hijo, Lică Sainciuc, quien también se convirtió en un destacado pintor.

„Siempre lo veo venir”

Los dos artistas, Glebus Sainciuc, nacido en 1919, y Valentina Rusu-Ciobanu, nacida dos años después, se conocieron en una escuela de pintura y después de 5 o 6 años se casaron.

„Lo principal es que somos muy diferentes y por eso nos complementamos”, dijo el artista hace tres años en la última entrevista concedida a los pintores tras 64 años juntos.

„Si las personas han convivido lo suficiente, se conocen desde diferentes puntos de vista”, dijo también la pintora, cuando todavía estaba con el entusiasta creador de máscaras.

Con una sonrisa en el rostro, pero con ojos tristes, Valentina Rusu-Ciobanu examina a cada visitante de la exposición, como si intentara reconocerlo. "Mi señora”, solía llamarla tiernamente su marido. La pintora admite que lo extraña todos los días.

„Antes del 28 de octubre, cuando era mi cumpleaños, era una época tan hermosa y era como si siempre viera a Glebus venir aquí”, dice emocionado el artista.

Contrapeso

Glebus Sainciuc valoraba enormemente a su esposa. Cada vez dice que, aunque es más famosa, Valentina Rusu-Ciobanu es una artista más grande y con más talento. "Era un contrapeso a Glebus Sainciuc, que siempre estaba presente en la sociedad, activa, pero se sentaba en su soledad, en su aislamiento, y allí se comunicaba con los dioses", cree el escritor Vladimir Beșleăgă, presente en el evento.

Con su modestia característica, Lică Sainciuc dice que el trabajo de su madre lo inspiró. "Había tres artistas en la casa, pero no me arruinaron, y eso es bueno. Cada uno se ocupa de su arte. Éramos diferentes, como si no hubiera influencias mutuas", subraya Lică Sainciuc.

Con el tiempo, numerosos invitados entraron en la casa del artista, para quien Glebus Sainciuc dibujó retratos. Nadie salió de casa sin un retrato.

El artista de la verticalidad

Varios miembros de la familia de Valentina Rusu-Ciobanu dibujaron, como el tío Pavel y el hermano mayor Victor. El artista estudió dibujo en la clase de Alexandru Plămădeala.

En 1942, Valentina Rusu-Ciobanu se convirtió en estudiante de la Academia de Bellas Artes de Iasi (clase de estudio del profesor Cosmovici). Pero después de dos años regresa a Chisinau por circunstancias históricas, retoma sus estudios en la Escuela de Artes "I. Repin", la actual Facultad de Bellas Artes "Alexandru Plămădeala".

Aunque los tiempos eran difíciles, la pintora fue muy fiel a su vocación. “Ella no ha cambiado su estilo. Fueron tantos los artistas plásticos que pasaron por el calvario de la ideología, cambiaron sus visiones, se adaptaron a los tiempos, cedieron, pero Valentina es la única que no se desvió de su vocación", nos cuenta Vladimir Beșleăgă.

Casa y Museo

„La chica de rojo”, „Citas de la historia del arte”, „Desayuno", „El arrebato de Europa”, pero también retratos de personalidades destacadas del ámbito de la cultura.

„Sería bueno que, cuando la pintora cumpla 101 años, tuviéramos su obra completa en todas las bibliotecas de la República de Moldavia, pero también del mundo”, comenta el crítico de arte Tudor Braga, que también considera que la ubicación de la La casa donde vive la artista permite construir un museo que deleitará a todos los visitantes con las obras de la pareja de artistas plásticos más famosa: Glebus Sainciuc y Valentina Rusu-Ciobanu.

„Sería bueno que, cuando la pintora cumpla 101 años, tuviéramos su obra completa en todas las bibliotecas de la República de Moldavia, pero también del mundo”, comenta el crítico de arte Tudor Braga, que también considera que la ubicación de la La casa donde vive la artista permite construir un museo que deleitará a todos los visitantes con las obras de la pareja de artistas plásticos más famosa: Glebus Sainciuc y Valentina Rusu-Ciobanu.

Aunque el artículo fue escrito en noviembre de 2016 para Ziarul Național, tiene valor gracias a los dos maestros de la cultura de la República de Moldavia.

¿Quién fue Glebus Sainciuc? Biografia corta

Glebus Sainciuc (n. 19 de julio de 1919, Chisinau, Rumania - m. 16 de octubre de 2012, Hîncești, distrito de Hîncești, República de Moldavia) fue un artista plástico y retratista de Besarabia, conocido especialmente por su colección de máscaras de papel maché, que los presentó él mismo. 

Autor de numerosas obras pictóricas y gráficas, muy apreciadas por la crítica y personalidad destacada por su actitud cívica, el artista Glebus Sainciuc se distinguió por su originalidad de estilo, un innegable talento interpretativo y un humor sutil. Tenía numerosos álbumes ("Literatura y arte de Moldavia": enciclopedia en dos volúmenes, Chisinau, 1989, etc.).

Estudios, educación

1931-1940 escuela general, Chisinau

1944-1947 Escuela Republicana de Bellas Artes

1942-1944 Facultad de Arquitectura del Politécnico de Bucarest

Exposiciones individuales

1962, 1969 - Chisináu

1964, 1970 - Moscú

1965 - Bakú

1966 - Odesa

1973 - Leópolis

1987 - Uzbekistán

1992 - Cluj

1994 - Piatra-Neamt

1996 - Francia, Bélgica

1998 - Iasi

1998 - Chisináu

1999 - Jubileo "80 años", Chisinau

Exposiciones colectivas

1957 - Exposición de la Unión de Bellas Artes en Moscú

1961 - Primera participación en una exposición en el extranjero (Sofía)

1960-2000 - Exposiciones "Salones de Moldavia", exposiciones de otoño y primavera, Chisinau.

1964 - Laureado del concurso de retrato republicano.

1968 - Participa en la Exposición Mundial de Montreal.

1980 - París

1982 - Moscú

1983 - Moscú

1999 - Festival Internacional "un teatro de actores"

2002 - Nuestra lengua rumana, Centro de Exposiciones “C. Brâncuși", Chisinau

Premios, títulos, otras distinciones

1967 Diploma de Honor del Presidium del Soviético Supremo de la URSS

1971 Medalla de Plata EREN, por una serie de retratos y gráficas.

1973 Laureado del Consejo Republicano de Retratos.

1975 se convierte en miembro de la Unión de Artistas Plásticos de Moldavia.

1991 El título de artista plástico del pueblo

Orden de 1998 de la República de Moldavia

1999 Premio a la toda la actividad y prosperidad de las bellas artes.

2009 Doctor Honoris Causa (Academia de Ciencias de Moldavia).

Álbumes

Sainciuc G., Máscaras, cómics: álbum, Chisinau, Editorial Literatura Artistică, 1983

Sainciuc G., Literatura y arte de Moldavia: enciclopedia. En dos volúmenes, Chisinau, 1986.

Cuciuc S., Livsit M., Gleb Sainciuc: monografía, Chisinau, Editorial Lumina, 1975

Gleb Sainciuc, Toma L. Retrato contra moldavskoi jivopisi, Chisinau, 1983,

Rusu-Ciobanu V., Retrato del artista Glebus S., Chisinau, 1979

Who was Glebus Sainciuc? Short biography

Glebus Sainciuc (b. July 19, 1919, Chisinau, Romania - d. October 16, 2012, Hîncești, Hîncești district, Republic of Moldova) was a Bessarabian plastic artist, portraitist, known especially for his collection of papier mâché masks, which he presented them himself. 

Author of several painting and graphic works, highly appreciated by critics, and outstanding personality for his civic attitude, the artist Glebus Sainciuc distinguished himself by his originality of style, an undeniable acting talent and subtle humor. He had many albums ("Literature and art of Moldova": encyclopedia in two volumes, Chisinau, 1989, etc.).

Studies, education

1931-1940 general school, Chisinau

1944-1947 Republican School of Fine Arts

1942-1944 Faculty of Architecture of the Polytechnic of Bucharest

Solo exhibitions

1962, 1969 - Chisinau

1964, 1970 - Moscow

1965 - Baku

1966 - Odessa

1973 - Lviv

1987 - Uzbekistan

1992 - Cluj

1994 - Piatra-Neamt

1996 - France, Belgium

1998 - Iasi

1998 - Chisinau

1999 - Jubilee "80 years", Chisinau

Group exhibitions

1957 Union Fine Arts Exhibition in Moscow

1961 First participation in an exhibition abroad (Sofia)

1960-2000 Exhibitions "Moldova salons", autumn and spring exhibitions, Chisinau

1964 Laureate of the republican portrait competition

1968 Participates in the World Exhibition in Montreal

1980 Paris

1982 Moscow

1983 Moscow

1999 International Festival "an actor's theater"

2002 Our language Romanian, Exhibition Center "C. Brâncuși", Chisinau

Awards, titles, other distinctions

1967 Diploma of Honor of the Presidium of the Supreme Soviet of the USSR

1971 EREN Silver Medal, for a series of portraits and graphics

1973 Laureate of the republican council of portraits

1975 becomes a member of the Union of Plastic Artists from Moldova

1991 The title of plastic artist of the people

1998 Order of the Republic of Moldova

1999 Award for the entire activity and prosperity of the fine arts.

2009 Doctor Honoris Causa (Academy of Sciences of Moldova).

Albums

Sainciuc G., Masks, comics: album, Chisinau, Literatura Artistică Publishing House, 1983

Sainciuc G., Literature and art of Moldova: encyclopedia. In two volumes, Chisinau, 1986

Cuciuc S., Livsit M., Gleb Sainciuc: monograph, Chisinau, Lumina Publishing House, 1975

Gleb Sainciuc, Toma L. Portrait v moldavskoi jivopisi, Chisinau, 1983,

Rusu-Ciobanu V., Portrait of the artist Glebus S., Chisinau, 1979

Recomandare de carte // ROCKul, „NOROC”-ul & NOI: (1966-1970) de Mihai Ştefan Poiată

În seria de recomandare de carte de pe blogul „Locuri de văzut în Moldova”, voi recomanda cărți despre formații muzicale, interpreți și oameni de cultură din Republica Moldova.

Cartea ROCKul, „NOROC”-ul & NOI: (1966-1970) de Mihai Ştefan Poiată a apărut la editura ARC din Chișinău în anul 2013 și are 272 de pagini plus fotografii alb-negru ale interpreților formației rock „NOROC”.

Despre celebra formație „NOROC”- s-a scris mult, sporadic și nu întotdeauna convingător. Autorul reconstituie pas cu pas istoricul apariției grupului, periaoda sade glorie și momentul dezmembrării ansamblului. Mihai Ștefan Poiată proiectează evoluția „NOROC”-ului pe un amplu fundal social-politic și cultural-artistic al Chișinăului de altădattă, prezentând, în mod sincron, eterogena estradă sovietică țo doversitatea efervescentă a rockului mondial. 

Partea cea mai vibrantă a cărții o constituie, cu siguranță, amintirile interpreților care alcătuiau nucleul formației: Mihai Dolgan, Lidia Botezatu, Alexandru Cazacu, Ștefan Petrache, Ion Suruceanu, Valentin Goga ș. a. Fiecare dintre ei are un fel aparte de a inspira și expira muzică și de a exista prin ea.

Celebra melodie De ce plâng chitarele - Formatia Contemporanul (NOROC)

Nu poți reconstitui istoria anilor '70 fără a aminti de grupul „NOROC”, dar nici de grupul „NOROC” nu poți scrie fără a te referi la contextul, fie și anonim, în care a apărut și a activat acest grup. 

De ce autorul s-a referit doar la „NOROC”-ul din anii 1966-1970? Pentru a răspunde la această întrebare, autorul ar trebui să mai scrie o carte sau poate chiar mai multe, despre fiecare membru al grupului „NOROC” și despre toți muzicienii și cântăreții pe care i-a lansat Mihai Dolgan pe parcursul a patru decenii, dar „aici și acum” s-ar putea mărturisi doar atât: după anul 1970 au urmat alte vremuri, în care a activat un alt Mihai Dolgan, care a scris o altă muzică, cântată și dansată de alte generații... 

„NOROC”-ul din anii 1966-1970 a trezit la viață o generație care, două decenii mai târziu, avea să devină o forță de temut... 

CONTEXT

 Vlad Ioviță a scris scenariul Se caută un paznic, inspirat de povestea lui Ion Creangă Ivan Turbincă, apoi a încercat Gheorghe Vodă, care și-a asuamt regia, iar împreună cu el au mai „încercat” operatorul Pavel Balan, pictorul-scenograf Vasile Covrig, compozitorul Eugen Doga și actorul Mihai Volontir - toi debutanțți și toți reveniți acasă cu premii de la festivalul cinematografic de la Riga.

Filmul Se caută un paznic este lansat pe ecrane un an mai târziu, dar Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță reușesc să-și înscrie în biografia de creație și anul 1966. Primul toartă, împreună cu Aureliu Busuioc (scenariul), Pavel Balan (imaginea) și Dumitru Fusu (comentariul), filmul documentar De-ale toamnei, iar Vlad Ioviță și Serafim Saka (scenariul) reușeșsc o bijuterie cinematografică ce va intra în antologia filmografiei naționale: documentarul Fântâna. 

În anul 1966, studioul „Moldova-film” anticipează succesul de la Riga cu alte două lungmetraje de ficțiune remarcabile: Emil Loteanu, după proba profesională din Așteptați-ne în zori, ne surprinde și ne înduioșează cu poemul cinematografic Poienile roșii, iar Valeriu Gagiu, după ce este remarcat cu scenariul Omul merge după soare, își face debutul regizoral cu Gustul pâinii, un film curajos, de o tensiune dramatică surprinzătoare, în care anii colectivizării își găsesc o expresie cinematografică viguroasă și emoționantă. 

Melodia Cântă un artist - Alexandru & Anatol Cazacu

În anii 1966-1970, cât a activat, în formula lui legendară, „NOROC”-ul a editat doar două discuri. Primul, apărut în 1968, cuprindea două piese: De ce plâng ghitarele și Cântă un artist. Cel de al doilea, apărut în 1969, a fost completat cu alte două piese: Copiii soarelui și Dor, dorule.

Din cuprinsul cărții:

• Un monument pentru „NOROC”. Cuvânt-înainte de Eugen Lungu
• De ce „și noi”?
• Dacă anul 1966 ar fi durat... 20 de ani

Capitolul 1. Atunci și acolo;

Capitolul 2. Destine imposibile, dar... inevitabile;

Capitolul 3. Așa s-a aprins fitilul bombei...

Capitolul 4. „NOROC”-ul în constelația Rockului.

The death of Stephen the Great, after 47 years on the Moldavian throne

The death of Stephen the Great took place on July 2, 1504, at the age of 71. Around him were the boyars and close governors, his family and descendants, but also the doctors who had tried in vain to save his life. The news of the death of the Moldavian voivode made the rounds of Europe and was presented in numerous chronicles. What remains shrouded in mystery is the true cause of his death. The doctors sent to treat the voivode, as well as historians, developed several hypotheses.

Stephen the Great is the most brilliant representative of the Musatin dynasty. He was the son of ruler Bogdan II, who ascended the throne of his father, Alexander the Good, in 1449, being killed two years later, in 1451, in Reuseni. The killer was precisely his half-brother, Petru Aron.

Stephen the Great managed to save his life through an exile in Transylvania, where he befriended another wandering nobleman's son, Vlad Țepeș. The chances of Stephen the Great to reach the throne of Moldavia seemed small, however, in 1457, with the help of an army sent by Vlad Țepeș, who had become ruler of Wallachia, and with that of the Moldavians from the Low Countries, who revolted against Petru Aron , he succeeded in defeating his enemy and crowning himself.

He managed to restore the economy of Moldova and create a significant army. He fought, in turn, with all his neighbors: Poles, mountaineers, Hungarians, Tatars and Turks. He achieved significant victories, being defeated only twice.

The battle for the fortress of Chilia, the possible cause of death

Stephen the Great conquered the fortress of Chilia, which had been under the control of the Hungarians since the time of Iancu de Hunedoara. In 1484, the Moldavians lost Chilia and the White Citadel to the Ottoman Empire, which ruled them until 1812. But these losses were compensated in Transylvania, where Stephen the Great's suzerain, King Matia Corvin, gave him the fiefs of Ciceul and Baltă Citadel, and in Poland, where Stephen the Great took possession of Pocutia, an old fief of the Moldavian rulers.

In 1504, Moldova was larger, stronger and more respected than ever. Stephen the Great ruled the country with an iron fist, having control over the boyars and stable relations with the neighbors, despite the constant danger coming from the south. But the long wars shook his health.

It is said that the ruler of Moldavia had an unhealed wound from the battle of Chilia, from the year 1462. It is not known how a wound could not heal for 42 years. It is also possible that the ruler suffered from gout. Stephen the Great was tormented by the diseases that Venetian, Polish, Hungarian and Genoese doctors had tried, without success, to cure him.

„The wound that Stefan received on his leg during the first siege of Chilia in 1462 did not prevent him from fighting so many wars and ruling his country for over four decades. Not being taken care of, however, as it should be, she did not close until the end of her life”, wrote the historian Constantin C. Giurăscu, in his work „History of Romanians”.

In 1504, three doctors, an Italian, a Hungarian and a Jew tried to save the ruler's life. In desperation, the wounds on his legs were cauterized, but as a result of this treatment, his condition worsened. Some historians claim that, before his death, Stephen the Great would have become a monk, after he decided to cede the reign to his son, Bogdan.

The death of Stephen the Great

Stephen the Great died, surrounded by his family and subjects, on July 2, 1504. He was 71 years old. The ruler's death was recorded by chroniclers from all over Europe, as he was one of the well-known monarchs of the time.

The Polish historian Maciej Miechowita stated that the Moldavian voivode suffered from gout or gout. This was considered the disease of rich people, because it was aggravated by the consumption of game meat, in particular, wine and other such foods. Without the necessary medical knowledge, the voivode was not cared for as it should be, without an adequate regime and treatment. What made him unable to move his hands and feet at all in the last year of his life.

"In the year 1504, on July 2, Tuesday, 1 o'clock, after sunrise, as fate would have it, Stefan, the voivode of Moldavia, died, burdened by battles, old age and gout. Nature had made him lucky, clever and brave. He had driven the Hungarian king Matia from Moldavia, beaten him in the city of Baia and himself hit him in three places in the back. He also - a wonderful deed - defeated with a handful of men and shamefully drove out Sultan Mohammed, who had 120,000 soldiers. He too, with a gun in his hand, had chased the Polish king Ioan Albert across the borders of Moldavia, violating the covenant by which his free exit from the country had been ensured before. He also crushed, more than once, and repulsed the Tatars beyond the Volga and those from Crâm", wrote the Polish chronicler Miechowita upon the death of the Romanian ruler.

The great voivode was buried at the Putna Monastery, along with his wives and children. Stephen the Great was loved by the people and respected by foreigners. The fame enjoyed by the Moldavian voivode was so great that his name entered ballads, legends and popular songs passed down from generation to generation, until today.

La muerte de Esteban el Grande, tras 47 años en el trono de Moldavia

La muerte de Esteban el Grande tuvo lugar el 2 de julio de 1504, a la edad de 71 años. A su alrededor estaban los boyardos y gobernadores cercanos, su familia y sus descendientes, pero también los médicos que habían intentado en vano salvarle la vida. La noticia de la muerte del voivoda moldavo recorrió Europa y fue presentada en numerosas crónicas. Lo que permanece envuelto en un velo de misterio es la verdadera causa de su muerte. Los médicos enviados a tratar al voivoda, así como los historiadores, desarrollaron varias hipótesis.

Esteban el Grande es el representante más brillante de la dinastía Musatin. Era hijo del gobernante Bogdan II, que ascendió al trono de su padre, Alejandro el Bueno, en 1449, siendo asesinado dos años después, en 1451, en Reuseni. El asesino fue precisamente su medio hermano, Petru Aron.

Esteban el Grande logró salvar su vida mediante un exilio en Transilvania, donde se hizo amigo del hijo de otro noble errante, Vlad Țepeș. Las posibilidades de Esteban el Grande de alcanzar el trono de Moldavia parecían pequeñas, sin embargo, en 1457, con la ayuda de un ejército enviado por Vlad Țepeș, que se había convertido en gobernante de Valaquia, y con el de los moldavos de los Países Bajos, que se rebeló contra Petru Aron, logró derrotar a su enemigo y coronarse.

Logró restaurar la economía de Moldavia y crear un ejército importante. Luchó, a su vez, con todos sus vecinos: polacos, montañeses, húngaros, tártaros y turcos. Logró importantes victorias, siendo derrotado sólo dos veces.

La batalla por la fortaleza de Chilia, la posible causa de la muerte

Esteban el Grande conquistó la fortaleza de Chilia, que había estado bajo control de los húngaros desde la época de Iancu de Hunedoara. En 1484, los moldavos perdieron Chilia y la Ciudadela Blanca ante el Imperio Otomano, que los gobernó hasta 1812. Pero estas pérdidas fueron compensadas en Transilvania, donde el soberano de Esteban el Grande, el rey Matia Corvin, le entregó los feudos de Ciceul y la Ciudadela de Baltă. y en Polonia, donde Esteban el Grande tomó posesión de Pocutia, un antiguo feudo de los gobernantes moldavos.

En 1504, Moldavia era más grande, más fuerte y más respetada que nunca. Esteban el Grande gobernó el país con mano de hierro, teniendo control sobre los boyardos y relaciones estables con los vecinos, a pesar del peligro constante que venía del sur. Pero las largas guerras sacudieron su salud.

Se dice que el gobernante de Moldavia tenía una herida sin cicatrizar de la batalla de Chilia, del año 1462. No se sabe cómo una herida no pudo sanar durante 42 años. También es posible que el gobernante padeciera gota. Esteban el Grande estaba atormentado por las enfermedades que médicos venecianos, polacos, húngaros y genoveses habían intentado, sin éxito, curarle.

„La herida que Stefan recibió en su pierna durante el primer asedio de Chilia en 1462 no le impidió librar tantas guerras y gobernar su país durante más de cuatro décadas. Sin embargo, al no ser atendida como debía, no cerró hasta el final de su vida", escribe el historiador Constantin C. Giurăscu, en su obra "Historia de los rumanos”.

En el año 1504, tres médicos, un italiano, un húngaro y un judío, intentaron salvar la vida del gobernante. Desesperados, le quemaron las heridas de las piernas, pero a raíz de este tratamiento su estado empeoró. Algunos historiadores afirman que, antes de su muerte, Esteban el Grande se habría convertido en monje, después de que decidiera ceder el reinado a su hijo, Bogdan.

La muerte de Esteban el Grande

Esteban el Grande murió, rodeado de su familia y súbditos, el 2 de julio de 1504. Tenía 71 años. La muerte del gobernante fue registrada por cronistas de toda Europa, ya que era uno de los monarcas más conocidos de la época.

El historiador polaco Maciej Miechowita afirmó que el voivoda de Moldavia padecía gota o gota. Esta se consideraba una enfermedad de los ricos, porque se agravaba con el consumo de carne de caza, en particular, vino y otros alimentos similares. Sin los conocimientos médicos necesarios, el voivoda no fue atendido adecuadamente, sin un régimen y tratamiento adecuados. Lo que le hizo incapaz de mover las manos y los pies en absoluto durante el último año de su vida.

„En el año 1504, el 2 de julio, martes, a la una de la tarde, después del amanecer, según quiso el destino, Stefan, voivoda de Moldavia, murió agobiado por las batallas, la vejez y la gota. La naturaleza le había hecho afortunado, inteligente y valiente. Expulsó de Moldavia al rey húngaro Matia, lo golpeó en la ciudad de Baia y él mismo lo golpeó en tres lugares en la espalda. También - una hazaña maravillosa- derrotó con un puñado de hombres y expulsó vergonzosamente al sultán Mohammed, que tenía 120.000 soldados. También él, con una pistola en la mano, había perseguido al rey polaco Ioan Albert a través de las fronteras de Moldavia, violando el pacto por el que antes se garantizaba su libre salida del país. También aplastó y rechazó, más de una vez, a los tártaros más allá del Volga y a los de Crâm", escribió el cronista polaco Miechowita tras la muerte del gobernante rumano.

El gran voivoda fue enterrado en el monasterio de Putna, junto con sus esposas e hijos. Esteban el Grande era amado por el pueblo y respetado por los extranjeros. La fama del voivoda moldavo fue tan grande que su nombre entró en baladas, leyendas y canciones populares transmitidas de generación en generación, hasta nuestros días.

Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova dă start înscrierilor la Gala Excelenței în Turism 2024

Ministerul Culturii și Instituția Publică Oficiul Național al Turismului anunță despre organizarea Galei Excelenței în Turism 2024 „Ziua Mondială a Turismului”, ce se va desfășura la data de 27 septembrie curent, în incinta Palatului Republicii, Strada Maria Cebotari 16. 

Concursul reprezintă un proces de implicare publică activă, în cadrul căruia membrii societății civile și agenții economici sunt încurajați să depună și să propună nominalizări. Aceste nominalizări trebuie să se încadreze în următoarele categorii:

Categorii generale:

✔️Cea mai bună campanie de promovare a Destinației și/sau Atracției Turistice;

✔️Cea mai bună structură de cazare a anului;

✔️Cea mai bună structură de servire a mesei a anului.

 Categorii specifice:

✔️Atracții cultural-educative; 

✔️Atracții eco-turistice;

✔️Experiența Rurală a Anului. 

Categorii de nișă:

✔️Atracții de turism de aventură; 

✔️Atracții de oenoturism;

✔️Atracții gastronomice. 

Categorii de servicii:

✔️Ghidul de Turism; 

✔️Agenția de Turism a Anului;

✔️Surse media//influenceri/blogheri. 

Categorii speciale:

✔️Inovația Turistică a Anului; 

✔️Cel mai remarcabil proiect de dezvoltare durabilă în domeniul industriei turismului;

✔️Lansarea Anului 2023-2024. 

⏰ Perioada de înscriere este 09 iulie - 16 august 2024.

🔗 Linkul de înregistrare  - https://shorturl.at/Fq1Vd. 

✅ Dacă vă regăsiți în una dintre categoriile menționate anterior, vă încurajăm să vă înscrieți, iar în cazul în cazul în care întâmpinați dificultăți sau aveți nevoie de suport, nu ezitați să ne contactați pentru asistență la e-mailul: office@turism.gov.md 

Sânzienele or Saint John of Summer: traditions and customs. What is good to do on this day?

On June 24, Orthodox, Catholic and Greek-Catholic Christians celebrate the Birth of Saint John the Baptist, the prophet who baptized Jesus in the Jordan River. This celebration is recorded in popular culture as Sânzienele or Drăgaica. In the Republic of Moldova, people celebrate Christian religious holidays in the old style. On the 7th of July is the feast of the Sânzâiens according to the old rite.

Considered the Forerunner of God, Saint John the Baptist is the last prophet of the Old Testament, but also the one who made the connection with the New Testament. Saint John the Baptist was born in the village of Ein-Kerem (near Jerusalem); he is the son of Elizabeth (cousin of Mary, Mother of God) and priest Zacharias.

Saint John the Baptist began his missionary activity in AD 26, the first year of Pontius Pilate's rule. Saint John preached the Kingdom of Heaven and performed the "baptism of repentance" to those who came to him and confessed their sins.

Every year, on June 24, the Christian world celebrates the birth of John the Baptist, a great exception made in the case of him and the Mother of God, as saints and martyrs are commemorated on the day of their death, considered to be the day of their birth for the Kingdom of Heaven .

The Popular Calendar records the celebration of Sânziene or Drăgaica - the biggest and most spectacular pagan celebration of the year

Some researchers claim that the celebration of the Nativity of Saint John the Baptist, on June 24, was instituted to replace the pagan celebrations of the summer solstice (June 22-23).

In the popular calendar, June 24 is known as Sânziene or Dragaica. The Sânzienele have their origin in an ancient solar cult, being considered beautiful women, true priestesses of the sun, nocturnal divinities hidden in the dark forests, untouched by man.

Unlike Pentecost, which are fantasy representations that bring evil, the Sânzienele are good fairies. But they can also become harmful, they can stir up storms and bring hail, leaving the field without fruit and the flowers without a cure.

On the morning of Sânziene, before sunrise, people gathered bouquets of Sânziene, which they braided into wreaths and threw them on the roofs of the houses. It was believed that the man would live long if the crown remained on the house or, on the contrary, that he would die quickly, when the crown slid towards the edge of the roof or fell.

The girls collected Sânziene flowers to put under their pillow, the night before the holiday, in the belief that they would dream of their bear. The Sânzienel festival was also considered the optimal time for gathering medicinal plants.

Sânzienele o San Juan del Verano: tradiciones y costumbres. ¿Qué es bueno hacer en este día?

El 24 de junio, los cristianos ortodoxos, católicos y grecocatólicos celebran el Nacimiento de San Juan Bautista, el profeta que bautizó a Jesús en el río Jordán. Esta celebración está registrada en la cultura popular como Sânzienele o Drăgaica. En la República de Moldavia la gente celebra las fiestas religiosas cristianas al estilo antiguo. El 7 de julio es la fiesta de los Sânzâiens según el antiguo rito.

Considerado el Precursor de Dios, San Juan Bautista es el último profeta del Antiguo Testamento, pero también quien hizo la conexión con el Nuevo Testamento. San Juan Bautista nació en el pueblo de Ein-Kerem (cerca de Jerusalén); es hijo de Isabel (prima de María, Madre de Dios) y del sacerdote Zacarías.

San Juan Bautista inició su actividad misionera en el año 26 d. C., primer año del gobierno de Poncio Pilato. San Juan predicó el Reino de los Cielos y realizó el "bautismo de arrepentimiento" a quienes acudían a él y confesaban sus pecados.

Cada año, el 24 de junio, el mundo cristiano celebra el nacimiento de Juan Bautista, gran excepción en el caso de él y de la Madre de Dios, ya que a los santos y mártires se les conmemora el día de su muerte, considerado el día de su muerte. día de su nacimiento para el Reino de los Cielos.

El Calendario Popular registra la celebración de Sânziene o Drăgaica, la celebración pagana más grande y espectacular del año.

Algunos investigadores afirman que la celebración de la Natividad de San Juan Bautista, el 24 de junio, se instituyó en sustitución de las celebraciones paganas del solsticio de verano (22 y 23 de junio).

En el calendario popular, el 24 de junio se conoce como Sânziene o Dragaica. Las Sânzienele tienen su origen en un antiguo culto solar, siendo consideradas mujeres hermosas, verdaderas sacerdotisas del sol, divinidades nocturnas escondidas en los bosques oscuros, intocadas por el hombre.

A diferencia de Pentecostés, que son representaciones fantásticas que traen el mal, las Sânzienele son hadas buenas. Pero también pueden volverse nocivas, pueden provocar tormentas y traer granizo, dejando el campo sin frutos y las flores sin cura.

En la mañana de Sânziene, antes del amanecer, la gente recogía ramos de Sânziene, los trenzaban formando coronas y los arrojaban sobre los tejados de las casas. Se creía que el hombre viviría mucho tiempo si la corona permanecía en la casa o, por el contrario, que moriría rápidamente, cuando la corona se deslizara hacia el borde del techo o cayera.

Las niñas recogieron flores de Sânziene para ponerlas debajo de la almohada, la noche anterior a la festividad, con la creencia de que soñarían con su osito. La fiesta de Sânzienel también se consideraba el momento óptimo para la recolección de plantas medicinales.

75 years since the second wave of Stalinist deportations in Moldova

Today marks the 75th anniversary of the second and largest wave of Stalinist deportations from Bessarabia. On the night of July 5-6, 1949, the communist Soviet regime deported tens of thousands of Bessarabian peasant families, including women, children, and the elderly. Their fortunes were seized by the Bolshevik regime.

The 1949 operation was conspiratorially named IUG (SUD), being later cataloged as "the largest deportation of the Bessarabian population".

Following the operation, 1,183 families or over 35,000 people were deported, according to official data. The arrests were made at night, with people being taken from their homes by Soviet soldiers and forcibly loaded into cars. Some citizens who tried to escape were shot. Later, the arrested householders together with their families, children, old people, without being allowed to take provisions with them, were forced into cattle wagons and taken away.

All the goods - the houses, the equipment of the deported peasants - were transferred to the collective farms, and some of them were stolen, sold by the management of the respective districts. Many of these edifices were given to officers who were here in the NKVD, the nomenclature, etc. Many of the deported householders could not return home. Many were shot on the road, died of hunger, disease, physical exploitation in inhumane conditions, or even heartache.

There are deeds that are forgiven, deeds that are forgotten, but there are deeds that, even if we should perhaps forgive them, as Christian teaching tells us, we can never forget them. The torture that the Romanians between the Prut and the Dniester went through in the three waves of Stalinist deportations must not be forgotten forever, and we have the obligation to say out loud the names of the executioners who planned these heinous crimes.

The sourse: voceabasarabiei.md

Iurie Ciocan: The criminal Stalin and his general Fyodor Tutushkin, at that time the Minister of the Interior of the USSR, are the ones who thought and engineered this horror campaign, for which more than 4,500 Venetians sent from other Soviet republics were trained, as well as many miserable people our. The deportations broke the backbone of the Romanians between the Dniester and the Prut, sending wealthy peasants, intellectuals, priests, and former members of political parties from interwar Romania to death and terrible torture.

They were picked up and taken without right of appeal in the middle of the night, loaded into wagons and treated like slaves. Among them were my relatives on my mother's side, who were accused of returning secretly after the first wave of deportations. I know firsthand about this whole rollercoaster of pain, I know how my family was deported twice. I grew up with these terrible stories, which deeply marked my character. The descendants of our people still live today in the Kîzâl Orda region, Kazakhstan.

Today marks the 75th anniversary of those sad events. My children know what happened to us, and their children will know.

I cannot get over and I will never be able to get over the torture to which over a hundred thousand Romanians of ours were subjected.

Today, we live in freedom, in relative peace, with a war on the border, but, thank God, in freedom. Go to church, light a candle for those who died then, and pray for the health of those who managed to survive. However, we must be vigilant, because the descendants of the executioners are among us, grinning at the corners and fiercely denying the ordeal experienced by our people. We have an obligation to be vigilant and stamp out any attempt to bring death and pain back to our land.

Source: the Facebook page of the politician Iurie CiocanIurie Ciocan

75 años desde la segunda ola de deportaciones estalinistas

Hoy se cumple el 75º aniversario de la segunda y mayor ola de deportaciones estalinistas de Besarabia. En la noche del 5 al 6 de julio de 1949, el régimen comunista soviético deportó a decenas de miles de familias campesinas de Besarabia, entre ellas mujeres, niños y ancianos. El régimen bolchevique se apoderó de sus fortunas.

La operación de 1949 recibió el nombre conspirativo de IUG (SUD), siendo posteriormente catalogada como "la mayor deportación de la población de Besarabia".

Tras la operación, según datos oficiales, 1.183 familias o más de 35.000 personas fueron deportadas. Las detenciones se realizaron por la noche, y los soldados soviéticos sacaron a las personas de sus casas y las subieron a la fuerza a automóviles. Algunos ciudadanos que intentaron escapar fueron fusilados. Más tarde, los jefes de familia arrestados, junto con sus familias, niños y ancianos, sin poder llevar provisiones, fueron obligados a subir a carros de ganado y se los llevaron.

Todos los bienes (las casas, el equipamiento de los campesinos deportados) fueron transferidos a las granjas colectivas, y algunos de ellos fueron robados y vendidos por la dirección de los respectivos distritos. Muchos de estos edificios fueron entregados a oficiales que estaban aquí en la NKVD, la nomenclatura, etc. Muchos de los jefes de familia deportados no pudieron regresar a sus hogares. Muchos fueron fusilados en la carretera, murieron de hambre, enfermedades, explotación física en condiciones inhumanas o incluso de angustia.

Hay obras que se perdonan, obras que se olvidan, pero hay obras que, aunque quizás debiéramos perdonarlas, como nos dice la enseñanza cristiana, nunca podremos olvidarlas. Las torturas que sufrieron los rumanos entre el Prut y el Dniéster en las tres oleadas de deportaciones estalinistas no deben olvidarse para siempre, y tenemos la obligación de decir en voz alta los nombres de los verdugos que planearon estos crímenes atroces.

La fuente: voceabasarabiei.md

Iurie Ciocan: El criminal Stalin y su general Fyodor Tutushkin, en aquel momento Ministro del Interior de la URSS, son quienes pensaron y diseñaron esta campaña de terror, para la que fueron entrenados más de 4.500 venecianos enviados desde otras repúblicas soviéticas, así como muchos gente miserable nuestra. Las deportaciones rompieron la columna vertebral de los rumanos entre el Dniéster y el Prut, enviando a campesinos ricos, intelectuales, sacerdotes y ex miembros de partidos políticos de la Rumanía de entreguerras a la muerte y a terribles torturas.

Fueron detenidos y llevados sin derecho de apelación en medio de la noche, cargados en carros y tratados como esclavos. Entre ellos se encontraban mis familiares maternos, a quienes se acusó de regresar en secreto después de la primera ola de deportaciones. Conozco de primera mano toda esta montaña rusa de dolor, sé que mi familia fue deportada dos veces. Crecí con estas terribles historias, que marcaron profundamente mi carácter. Los descendientes de nuestro pueblo todavía viven hoy en la región de Kîzâl Orda, Kazajstán.

Hoy se cumple el 75º aniversario de aquellos tristes acontecimientos. Mis hijos saben lo que nos pasó y sus hijos lo sabrán.

No puedo superar y nunca podré superar la tortura a la que fueron sometidos más de cien mil rumanos nuestros.

Hoy vivimos en libertad, en relativa paz, con una guerra en la frontera, pero, gracias a Dios, en libertad. Vaya a la iglesia, encienda una vela por los que murieron entonces y ore por la salud de los que lograron sobrevivir. Sin embargo, debemos estar atentos, porque los descendientes de los verdugos están entre nosotros, sonriendo en las esquinas y negando ferozmente el calvario vivido por nuestro pueblo. Tenemos la obligación de estar alerta y acabar con cualquier intento de devolver la muerte y el dolor a nuestra tierra. 

La segunda fuente: la pagina de Facebook del político Iurie Ciocan.

El famoso postre del norte de la República de Moldavia, llamado „baba neagra”, podría incluirse en el patrimonio de la UNESCO: „El proceso durará al menos dos años, durante los cuales espero que los expertos locales consigan preparar los expedientes necesarios”

El famoso postre del norte de la República de Moldavia, llamado „baba neagra” [abuela/anciana negra], podría incluirse en el patrimonio de la UNESCO: „El proceso durará al menos dos años, durante los cuales espero que los expertos locales consigan preparar los expedientes necesarios” escribe ziarulnational.md.

El desierto específico de la región norte de la República de Moldavia ha llegado a la Unesco. A finales de junio, Marina Luca, pastelera graduada de la escuela „Alain Ducasse” de Francia, presentó el postre en un evento de celebración de la francofonía que reunió a diplomáticos y otros invitados en la sede de la UNESCO.

Marina Luca fue invitada al evento por la Delegación Permanente de la República de Moldavia ante la UNESCO.

„Además de varias especialidades auténticas, como pasteles y vino, la delegación presentó por primera vez el postre del norte de la República de Moldavia, la baba neagră, que fue del agrado de los visitantes. (...) Estamos seguros de que nuestro Estado tiene un rico potencial para avanzar en los expedientes nacionales sobre tradiciones, ocupaciones o elementos culinarios y culturales en la lista representativa del Patrimonio Cultural Inmaterial de la UNESCO", dice un mensaje de la Embajada de la República de Moldavia en París.

„(El proceso) dura al menos dos años, durante los cuales espero que los expertos locales consigan preparar los archivos necesarios”, escribe Marina Luca en Instagram, „con la esperanza de que, algún día, este postre tradicional del norte de Italia Moldavia formará parte del Patrimonio Cultural Inmaterial de la UNESCO”.

Mencionamos que hasta ahora la República de Moldavia ha registrado, junto con Rumania, el martisor y la camiseta con altiță en el Patrimonio Cultural Inmaterial de la UNESCO.

The famous dessert from the north of the Republic of Moldova, called „baba neagra”, could be included in the UNESCO heritage: „The process takes at least two years, during which I hope that the local experts will manage to prepare the necessary files”

The famous dessert from the north of the Republic of Moldova, called „baba neagra” [in English: old woman], could be included in the UNESCO heritage: „The process takes at least two years, during which I hope that the local experts will manage to prepare the necessary files” writes ziarulnațional.md. 

The desert specific to the northern region of the Republic of Moldova has reached UNESCO. At the end of this June, Marina Luca, pastry expert, graduate of the "Alain Ducasse" School in France, presented the dessert at an event celebrating Francophonie, which brought together diplomats and other guests at the UNESCO headquarters.

Marina Luca was invited to the event by the Permanent Delegation of the Republic of Moldova to UNESCO.

„In addition to several authentic specialties, such as pies and wine, the Delegation presented for the first time the dessert from the north of the Republic of Moldova - baba neagră, which was enjoyed and appreciated by the visitors. (...) We are confident that our state has a rich potential to advance national files on traditions, occupations or culinary and cultural elements on the representative list of UNESCO's Intangible Cultural Heritage”, says a message from the Embassy of the Republic of Moldova in Paris.

„(The process) lasts at least two years, during which I hope that the local experts will manage to prepare the necessary files”, wrote Marina Luca on Instagram, „with the hope that, one day, this traditional dessert from the north of Moldova will be part of UNESCO's Intangible Cultural Heritage”.

We mention that the Republic of Moldova has so far registered, together with Romania, the martisor and the shirt with altiță in the Intangible Cultural Heritage of UNESCO.

Celebrul desert din nordul R. Moldova, numit „baba neagră”, ar putea fi inclus în patrimoniul UNESCO: „Procesul durează minimum doi ani, timp în care sper că experții locali vor reuși să pregătească dosarele necesare”

Desertul sprecific regiunii de nord a R. Moldova a ajuns la UNESCO. La finele lunii iunie curent, Marina Luca, expertă în patiserie, absolventă a Școlii „Alain Ducasse” din Franța, a prezentat desertul în cadrul unui eveniment de celebrare a Francofoniei, care a reunit diplomați și alți oaspeți la sediul UNESCO, scrie ziarulnațional.md.

Marina Luca a fost invitată la eveniment de Delegația Permanentă a Republicii Moldova pe lângă UNESCO.

„Pe lângă mai multe specialități autentice, precum plăcinte și vin, Delegația a prezentat în premieră, desertul din nordul R. Moldova - baba neagră, care a fost savurat și apreciat de către vizitatori. (...) Suntem încrezători că statul nostru are un potențial bogat de a avansa dosare naționale privind tradițiile, îndeletnicirile sau elemente culinare și culturale pe lista reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO”, se arată într-un mesaj al Ambasadei R. Moldova la Paris.

„(Procesul) durează minimum doi ani, timp în care sper că experții locali vor reuși să pregătească dosarele necesare”, a scris Marina Luca pe Instagram, „cu speranța ca, într-o zi, acest desert tradițional din nordul R. Moldova să facă parte din Patrimoniul Cultural Imaterial al UNESCO”.

Menționăm că R. Moldova a înregistrat până acum, împreună cu România, mărțișorul și cămașa cu altiță în Patrimoniul Cultural Imaterial al UNESCO.