La începutul anului 1918, după 106 ani de stăpânire rusească, pe teritoriul Basarabiei numărul de școli era foarte mic, iar nivelul analfabetismului, mai ales în rândul populației băștinașe, era unul înalt. Acest lucru era cauzat, în mare parte, de lipsa cadrelor didactice, a școlilor dar și a politicilor de deznaționalizare și rusificare promovate de autoritățile țariste. În articolul de astăzi, vom analiza cum a reușit România, în cei 22 de ani ai perioadei interbelice, să construiască aproape 2.000 de școli în toată Basarabia, dar și ce lecții pot trage actualii guvernanți din acest succes major al istoriei noastre.
Cum luna educației este pe final la AGORA, vă propunem o călătorie, în timp, pe vremea când străbunicii sau chiar bunicii noștri erau elevi și studenți, fiind probabil printre primii din familia lor care ajungeau să poată citi și scrie grație eforturilor constante ale noilor autorități de la București.
A fi unul dintre cei care știau a scrie și a citi, în Basarabia de la începutul sec. XX, însemna a face parte dintr-o minoritate. Cel puțin asta arată datele unui recensământ făcut, ce-i drept, în 1897, unde găsim că în gubernia rusă Basarabia, autoritățile țariste constatau că doar 19,4% din cei 1,9 milioane de locuitori ai regiunii cunoșteau a scrie și a citi. Situația arată însă mult mai grav dacă ne cufundăm un pic în cifre, unde vom constata că de fapt doar 10,3% din numărul total al moldovenilor erau cărturari.
Am putea spune că era o situație tipică, în condițiile în care peste 55% din moldoveni trăiau în mediul rural, lipsit în multe cazuri de școli sau biblioteci. Chiar și acolo unde ele existau, predarea se făcea în limba rusă, româna fiind exclusă definitiv, fapt pentru care puțini copii de țărani frecventau școlile, acolo unde aveau posibilitatea. Surprinzător sau nu, acest factor, de rând cu accentul pus de autoritățile țariste pe rusificarea și instruirea nobilimii, a și permis păstrarea caracterului românesc al populației în cei 106 ani de ocupație.
România interbelică - o țară a extremelor?
Unirea Basarabiei cu România, începută la 27 martie 1918 prin votarea de către Sfatul Țării de la Chișinău a unei declarații în acest sens, a permis autorităților române să inițieze probabil una din cele mai vaste și mai de succes reforme în provincie, fiind vorba de creșterea gradului de alfabetizare a populației și a numărului de școli în localitățile rurale. Chiar și așa, nu trebuie să uităm că situația din Basarabia era diferită de cea din Vechiul Regat spre exemplu, unde în ciuda reformelor lui Cuza și Spiru Haret, știutorii de carte nu reprezentau mai mult de circa 38% din populație.
Articolul complet poate fi citit aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu