Anexată la Imperiul Rus în urma tratatului de la București din mai 1812, Basarabia a devenit în scurt timp teritoriul unde au început a fi aplicate „politicile standard” ale țarilor de la Petersburg. Aceasta a însemnat nu doar integrarea provinciei în structurile Imperiului ci și rusificarea acesteia, în special prin intermediul politicilor de colonizare a teritoriilor.
Motivația din spatele acestui proces nu a fost atât reprezentată doar de politica de rusificare derulată de Moscova, cât și de necesitatea de a exploata multe dintre pământurile rămase libere, în vederea creării unei baze social de sprijin a regimului. Acest lucru era valabil în special pentru sudul regiunii, cunoscut o lungă perioadă sub numele de Bugeac și locuit anterior de tătari, care după anexare, au fugit fie în Imperiul Otoman, fie au fost strămutați forțat în Crimeea și alte regiuni ale Imperiului.
Pământuri libere?
Odată cu emigrarea în masă a tătarilor din sudul Basarabiei, autoritățile ruse au estimat că pământurile libere reprezentau circa 500.000 de ha, care urmau să fie ocupate de coloniștii ademeniți de promisiunile guvernului țarist. Asta deși, la anexare Basarabia avea, conform art. IV al Tratatului de Pace de la București, o suprafață de 45.630 km2 și o populație de 51.121 de familii sau 482.630 de locuitori, după cum afirmă istoricul I. Nistor în „Istoria Basarabiei”.
În acest context, unul din comandanții trupelor ruse, M. Kutuzov, urmat de amiralul P. Ciceagov a asigurat strămutarea chiar la scurt timp după anexare, a 482 de familii bulgare și găgăuze, de rând cu alte 38 de familii de moldoveni, după cum afirmă Mihail Ciachiar în „Originea găgăuzilor” din revista Viața Basarabiei din 1933. Totodată, au fost făcute și o serie de „rugăminți” pe lângă primul guvernator al Basarabiei, Scarlat Sturza, să mai înlesnească așezarea în regiune a coloniștilor străini.
Accesați și acest link pentru a citi soarta evreilor din Chișinău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu