Au fost deschise formularele de înregistrare la festivalul „Ia Mania Festival”

KLumea a deschise formularele de înregistrare la festivalul „Ia Mania Festival” care se va desfășura în satul Holercani, Dreapta Nistrului. A MANIA revine pe 29 iunie la Holercani, pe malul Nistrului! Anul acesta festivalul împlinește 10 ani, timp în care am unit tradiții, oameni, cultură, gastronomie și dragoste de țară!

Prinde bilete la preț special până pe 1 iunie!

Copiii sub 12 ani și pensionarii intrare gratuită la prezentarea unui act de identitate.

Dragi comercianți, pentru a vă înregistra la festival, vă rugăm să completați formularul de înregistrare până pe 9 iunie:

ZONA GASTRONOMIE: https://shorturl.at/OCb2O

ZONA ARTIZANI ȘI COMERCIANȚI: https://shorturl.at/EYhQl

ZONA ACTIVITĂȚI: https://shorturl.at/AejIQ

Pictorii se pot înregistra la concursul CAI VERZI PE PEREȚI completând acest formular: https://shorturl.at/EFwQv

Iar dacă vreți să ne dați o mână de ajutor la organizarea festivalului atunci puteți deveni voluntar Klumea aici: https://shorturl.at/JNDAD

Pagina de Facebook a evenimentului poate fi accesată și urmărită aiciurmărită aici.

Toate reacţiile:

99

Cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova

Bisericile şi mănăstirile din Republica Moldova au avut enorm de suferit în perioada sovietică: cele mai frumoase mănăstiri şi biserici au fost închise şi transformate în depozite, săli de sport, cluburi sau spitale, scrie adevărul.ro.

Mănăstirea Ciuflea din Chișinău

După dispariţia Uniunii Sovietice multe din aceste lăcaşuri de cult au revenit la destinaţia lor iniţială, fiind redeschise pentru credincioşi. Vă prezentăm în rândurile ce urmează cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova, care merită vizitate de orice turist cu aplecare spre credinţă.

Cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova: Mănăstirea Căpriana

Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova, mănăstirea Căpriana se găseşte la 40 de kilometri de Chişinău, în zona vechilor codri ai Lăpuşnei. Este cea mai veche mănăstire dintre Prut şi Nistru, fiind atestată documentar la începutul secolului al XV-lea, în vremea domniei voievodului Alexandru cel Bun. Biserica mănăstrii Căpriana este singura din Republica Moldova care păstrează planul clasic al bisericilor construite în stilul medieval moldovenesc. În anul 1962 mănăstirea a fost închisă de sovietici: chiliile au fost transformate în sanatoriu pentru tuberculoşi, iar bisericile mănăstirii în depozite. Mănăstirea a fost redeschisă în 1989, fiind restaurată în anul 2003.

Pagina de Facebook a mănăstirii Căpriana - aici.

Mănăstirea Ciuflea

Printre cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova se numără şi mănăstirea Ciuflea, care se găseşte chiar în centrul Chişinăului. Construită la mijlocul secolului al XIX-lea, biserica mănăstirii Ciuflea şi-a păstrat rolul de lăcaş de cult în perioada sovietică, fiind chiar renovată în anul 1972. Începând din anul 2002 pe lângă această biserică a fost înfiinţată o mănăstire de maici.

Pagina de Facebook a Mănăstirii Ciulfea - aici.

Mănăstirea Condriţa

Această mănăstire a fost înfiinţată în anul 1783 ca schit al mănăstirii Căpriana. În anul 1946 mănăstirea a fost desfiinţată, în clădirile ei fiind instalată o şcoală de agricultură care a funcţionat până în anul 1960. Din 1960 până în 1993 la Condriţa a funcţionat o tabără de odihnă care a beneficiat de frumosul peisaj înconjurător.

Pagina de Facebook a Mănăstirii Condrița - aiciaici.

Mănăstirea Curchi

Ridicată în anul 1775 de boierul Iordache Curchi în mijlocul codrilor Orheiului, mănăstirea Curchi a fost transformată în perioada sovietică în spital de psihiatrie. 

Pagina de Facebook a Mănăstirii Curchi - aiciaici.

Mănăstirea Noul Neamţ

Pe lângă faptul că se numără printre cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova, mănăstirea Noul Neamţ are şi una dintre cele mai interesante istorii. Aflată pe malul Nistrului, mănăstirea a fost fondată de mai mulţi călugări de la mănăstirea Neamţ din dreapta Prutului în anul 1861, călugări nemulţumiţi de secularizarea averilor mănăstireşti pusă în practică de Alexandru Ioan Cuza. Călugării fugari s-au aşezat pe una din moşiile mănăstireşti care se găseau în Basarabia ocupată de Rusia, moşia Chiţcani. Mănăstirea Noul Neamţ a fost închisă de sovietici în anul 1962, fiind transformată în sanatoriu pentru tuberculoşi. A fost redeschisă în anul 1991.

Pagina de Facebook a Mănăstirii Noul Neamț - aiciaici.

Expoziția „Valori ale Patrimoniului Spiritual-Cultural al Republicii Moldova. Mănăstirea Noul Neamț la 160 de ani”

✔Din momentul fondării sale mănăstirea „Înălțarea Domnului ” sau Noul Neamț, cunoscută și cu denumirea de Mănăstirea de la Chițcani, a reprezentat un caz solitar pentru întreg spațiu pruto-nistrean, locașul fiind unicul dublet a unui așezământ monahal din dreapta Prutului.

Însuși denumirea Noul Neamț face trimitere la Lavra Neamțului, deci a unui cămin monahal mai nou, dar o continuare a celui existent de aproximativ cinci sute de ani, considerat a fi de unii specialiști cel mai vechi din Țara Moldovei.

▶️Ideea întemeierii unei mănăstiri fiice a Lavrei Neamțului, celei vechi, nu a fost o inițiativă emanată doar din partea lui Teofan Cristea, ardeleanul numit vechil al proprietăților mănăstirilor Neamț și Secu din Basarabia în 1859, ci a fost un produs comun ce a aparținut și conducerii mănăstirilor Neamț și Secu, dar și Mitropolitului Țării Moldovei, Sofronie.

Aceasta a fost o reacție firească a comunității monahale la politica de reforme inițiată de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, îndeosebi cu referire la problema secularizării averilor mănăstirești.

Din punct de vedere al cronologiei evenimentelor.  O serie de autori sunt de părerea că noul locaș monahal a fost constituit fie în 1859, fie în 1861.

Perioada din 1859 și până la începutul anului 1864, a fost una de tatonări, demersuri, argumentări, recunoașteri și acceptări de către oficialități atât a necesității întemeierii mănăstirii Noul Neamț, a transmiterii în stăpânire a moșiilor Chițcani și Copanca, cât și a autoorganizării și a propunerilor de organizare a vieții monahale a comunității.

Și în acest sens în evidență se vor profila personalitățile viitorilor stareți și arhimandriți ai Noului Neamț – Teofan Cristea, Andronic Popovici și Gherman Ierimcioi, iar ca prim rezultat la 13 ianuarie 1864 este emis decretul imperial privind acordul de înființare a mănăstirii Noul Neamț pe moșiile Chițcani și Copanca din Basarabia și a numirii egumenului soborului călugărilor.

La început, călugării au folosit pentru efectuarea serviciilor divine biserica parohiala Sfântul Nicolae. Începând cu  anul 1867, după ce este delimitat terenul mănăstirii, se construiește Catedrala Înălțării Domnului, care a avut rolul de biserică principală a mănăstirii.

În următorii ani, complexul monahal se extinde construindu-se noi clădiri, în primul rând fiind ridicate clădirile de cult și cele de strictă necesitate pentru viața comunității, iar la 10 august 1879 a fost înaintată cererea din partea comunității monahale arhiepiscopului Pavel pentru a interveni financiar la construirea sistemului de canalizare, clopotniței, a sediului bibliotecii și a  gardului. Clădirea pentru bibliotecă a devenit funcțională abia în anul 1885, fiind construită după proiectul arhitectului M. Serotzinski. În anul 1892 au fost terminate lucrările de construcție a magazinului de cărți și icoane.

În 1909 a fost întocmit proiectul şi devizul pentru înălţarea noii clopotniţe pe lângă catedrala mănăstirii Noul-Neamţ, după primirea acceptului din partea autorităților imperiale. Totuși ridicarea clopotniţei a început în anul 1912 fiind definitiv finisată în perioada interbelică.

Paralel dezvoltării infrastructurii mănăstirii se dezvoltă și biblioteca, care devine una din cele mai dotate instituții a timpului, însuși mănăstirea devenind un centru spiritual al ortodoxiei basarabene.

Datele despre numărul cărților din biblioteca așezământului de la Chițcani  arată că în1884, existau 146 manuscrise în limbile română și slavonă și 2272 cărți tipărite în diferite limbi, în primul deceniu al secolului al XX-lea, numărul manuscriselor și tipăriturilor constituia până la 1800 de unități, iar din inventarul mănăstirii din anii 1934–1938 reiese că numărul total de cărți constituia 2408 volume.

În perioada interbelică, mănăstirea Noul Neamț, în urma reformei agrare din Basarabia, cedează o parte din proprietățile sale funciare în vederea împroprietăririi țăranilor. Cu toate acestea, locașul monahal continue să se dezvolte și să prospere, încadrându-se consonant în viața moral-spirituală a României.

A urmat cea mai dezolantă perioadă din istoria mănăstirii Noul Neamț, cea de după 1944, din perioada regimului sovietic. Fiind bine cunoscut pentru spiritul său ateist, evident că nu a putut trece cu vederea nici numitul locaș monahal, care după controale și supravegheri riguroase ca și celelalte cămine călugărești din RSSM, a fost închis în anul 1962, fiind transformat în instituție spitalicească.

O revenire timidă a mănăstirii Noul Neamț începe în anul 1988, când prin decizia Consiliului de Miniștri al RSSM, Nr. 77 din 29 martie, complexul monahal este inclus în lista obiectivelor cu caracter istoric și cultural ce necesitau a fi restaurate.

În 1989 își reîncepe activitatea biserica Adormirii Maicii Domnului, ca biserică de enorie, iar  în 1990 mănăstirea a fost redeschisă.  

La moment complexul monahal Noul Neamț este cel mai mare complex monahal de pe teritoriul țării.

Expoziția poate fi vizualizată integral pe pagina web a Arhiveiweb a Arhivei.

/EXCLUSIV/ „A fost foc și pară”: Carmen de Moldova la Opera din Sao Paulo. Cum a topit Lilia Istratii inimile brazilienilor

 A refuzat de trei ori rolul la care visa, iar atunci când a simțit că e pregătită, s-a întâmplat magia. Mezzosoprana din Moldova, Lilia Istratii, și-a trăit visul pe un alt continent, debutând în rolul de Carmen la unul dintre cele mai mari teatre de operă din Brazilia. De la frica de necunoscut și povara responsabilității, la ovații, ropote de aplauze, autografe și chiar „furată” dintre fani, toate au fost scene parcă desprinse din telenovele. Într-un interviu exclusiv pentru TV8, Lilia ne-a povestit cum a „topit” inimile brazilienilor și cum a cucerit propriul Everest în cea mai „arzătoare” experiență din viața sa.

A fost foc și pară! Să debutez pe o scenă străină și atât de mare, parcă am fost aruncată într-un ocean fără să pot înota. Am simțit cum Carmen a mea s-a născut. A apărut o nouă Carmen! 

La mai bine de o săptămână de când s-a încheiat aventura braziliană, Lilia Istratii încă mai simte euforia clipelor în care și-a deschis sufletul pe scenă, iar publicul l-a inundat cu admirație și recunoștință. Deși, acum jumătate de an, totul părea doar un vis...

„Carmen” - rolul de vis

Ca majoritatea solistelor de operă, mezzosoprana Lilia Istratii își dorea într-o bună zi să fie în rol de Carmen...

„Da, a fost „dream role”, rolul meu de vis. Era pe lista mea de obiective, dar am refuzat de vreo trei ori să cânt și în Moldova și în România. Or, „Carmen” e un fel de șlagăr în operă, e arhicunoscută, practic fiecare arie e cunoscută. Sunt și foarte multe clișee, de aceea, am refuzat. Mă gândeam că e prea devreme să debutezi când încă nu ai ce spune” scrie TV8scrie TV8.

/ EXCLUSIVA / „Había fuego y pera”: Carmen de Moldavia en la Ópera de Sao Paulo. Cómo Lilia Istratii derritió los corazones de los brasileños

Rechazó el papel de sus sueños tres veces y, cuando sintió que estaba lista, ocurrió la magia. La mezzosoprano moldavia Lilia Istratii vivió su sueño en otro continente, debutando en el papel de Carmen en uno de los teatros de ópera más grandes de Brasil. Desde el miedo a lo desconocido y el peso de la responsabilidad, hasta las ovaciones, los aplausos, los autógrafos y hasta los “robos” a los fans, todas fueron escenas como sacadas de telenovelas. En una entrevista exclusiva para TV8, Lilia nos contó cómo "derretió" el corazón de los brasileños y cómo conquistó su propio Everest en la experiencia más "ardiente" de su vidanull.

¡Era fuego y pera! Debutar en un escenario extranjero y tan grande fue como ser arrojado a un océano sin poder nadar. Sentí que nacía mi Carmen. ¡Ha aparecido una nueva Carmen!

A más de una semana de finalizar la aventura brasileña, Lilia Istratii aún siente la euforia de los momentos en los que abrió su alma en el escenario y el público la inundó de admiración y agradecimiento. Aunque hace medio año todo parecía un sueño...

"Carmen" - el papel soñado

Como la mayoría de los solistas de ópera, la mezzosoprano Lilia Istratii quería algún día interpretar el papel de Carmen...

“Sí, era el papel soñado, el papel de mis sueños. Estaba en mi lista de objetivos, pero me negué unas tres veces a cantar en Moldavia y Rumanía. O "Carmen" es una especie de éxito de la ópera, es muy conocida, se conocen prácticamente todas las arias. También hay muchos clichés, por eso me negué. Estaba pensando que es demasiado pronto para debutar cuando todavía no tienes nada que decir".

Admite que todavía no tenía todos los "ingredientes" para este importante papel.

"Carmen es todo amor y cómo puedo contarle al mundo sobre el amor, si no lo hubiera probado yo mismo. ¿Qué debería decirle? ¿Que el amor es un pájaro rebelde y si no lo retienes bien se te escapa (esta es la letra del aria)? ¿Cómo decir lo que no sentiste? Pero estoy orgulloso de haberme negado entonces".

Era consciente de que su sueño podía hacerse realidad, pero aún no había llegado su momento para Carmen. Las cosas dieron un giro repentino en el otoño de 2023.

Cuando el estudiante está listo, el maestro aparece

"En septiembre sentí que estaba preparado y entonces llegó la oportunidad. Como dicen: "Cuando el alumno está listo, aparece el maestro". Se me ocurrió esta idea y la oferta llegó en unas dos semanas".

Luego, el agente de Lilia le informó sobre un contrato con el Teatro Municipal de Sao Paulo, para el papel principal de la ópera Carmen. La novedad la alegró y la asustó al mismo tiempo, considerando la responsabilidad que llevaba. Pero ahora tenía todos los "ingredientes" necesarios.

"La sorpresa fue que la oferta era de otro continente. Fue mágico que me invitaran y llamaran allí porque firmé un contrato con un agente sin siquiera verme actuar en vivo. El teatro también estaba en riesgo, ya que no se trataba de un espectáculo cualquiera, sino de un estreno. La última vez que representaron la ópera "Carmen" fue hace 10 años y ahora la retoman con un nuevo rumbo y llaman a una mujer moldava que nunca ha puesto un pie en ese continente. Al ser un papel bastante complicado tanto moral como vocalmente, debutar en un escenario extranjero y tan grande, fue como si me arrojaran a un océano sin poder nadar. También fue suerte, un desafío y una felicidad".

De un marzo lluvioso, al calor de las telenovelas brasileñas

El 24 de marzo ya aterrizaba en otro continente, en el país que sólo conocía por las telenovelas.

"Soy un niño de los 90, crecí con telenovelas brasileñas. Ahora podía ver con mis propios ojos esas montañas tan especiales, esos paisajes. Estaba asombrado y asustado al mismo tiempo".

Pero el primer encuentro con el equipo de teatro y el director Jorge Takla aclaró la situación. El agente le había advertido que habría un ambiente cálido, pero ella no había imaginado que haría tanto calor.

"Brasil se siente en el aire y hasta en el teatro. No significa que todo sea relajante o que tengas que esforzarte menos. No, los estándares son muy altos, pero no se siente tanto esa relación de autoridad entre director y solista, por ejemplo. Están todos al mismo nivel, hay respeto por todos, desde el vestuarista hasta el solista y el director de teatro, y eso me tranquilizó”.

Y el primer ensayo, donde todos los integrantes del equipo debían presentar lo que habían preparado hasta ese momento, la dejó sin palabras:

“El primer ensayo superó mis expectativas. Después de que terminé de cantar la partitura, no esperaba tales ovaciones y aplausos, había mucha gente, el coro, los artistas, me sentí como en un concierto. Y entonces entendí que el teatro me acogió, es decir, si te aplauden así, significa que el alma del teatro te acogió”.

Ella reaccionó con modestia y agradecimiento, pensó que era una forma de conocer a los artistas, pero luego los miembros del equipo le explicaron que en realidad era un reconocimiento a su talento.

"La coreografía no fue ninguna broma, aunque tuve que cantar al mismo tiempo"

Hasta principios de mayo tuvo una programación repleta de difíciles ensayos, en los que compaginaba canto, coreografía, dramaturgia...

“La coreografía no fue una broma, a pesar de que teníamos que respirar y cantar. Incluso fui al gimnasio para entrenar mi respiración y resistencia. La coreografía fue puesta en escena por dos profesionales, uno de los cuales es el principal coreógrafo de Brasil. Pero mientras el proceso de trabajo fuera también divertido, era menos difícil, era como una celebración, no un ensayo".

Mientras tanto, se confeccionaban los disfraces de cada uno de los 700 participantes del espectáculo.

“Hubo un diseñador muy conocido en España, Pablo Romires, que ideó su nueva colección, especialmente diseñada para esta obra. Todos fueron creados individualmente para cada artista. Y todos los zapatos fueron puestos a disposición por dos creadores de Armenia".

"Considero que mi debut será en el ensayo general"

Como las entradas para los tres espectáculos previstos ya estaban agotadas, a petición de los melómanos se decidió vender también las entradas para el ensayo general. La sala con capacidad para 2.000 personas estaba abarrotada. Por tanto, las emociones también estuvieron a la altura.

"Considero que mi debut fue precisamente en el ensayo general. Probablemente fue el día más bonito de todos los espectáculos. Tengo mucha, mucha suerte y gracias por la oportunidad de debutar en Carmen en un escenario tan grande, tan enorme”.

Admite que fue una doble responsabilidad: su propio debut como Carmen y el estreno para el Teatro de Sao Paulo.

"La sola idea de debutar en Carmen es muy estresante, ya sea en Chisinau, Craiova o en una casa cultural, sigue siendo estresante, pero mientras estés en un teatro muy grande que tienes que llenar con sonido sin micrófono ..."

Sentí que nacía mi Carmen... ¡Apareció una nueva Carmen! Desnudé mi alma delante del público y vine con mi propio mensaje, lo que probablemente sea la razón por la que me recibieron con tanto cariño. Los sentimientos puros y el vivir verdadero se entienden en cualquier continente, si se llega al alma humana, ya no importa el continente ni la lengua”.

Y la reacción del público superó las expectativas.

"Para mí fue fatal. En el show hubo una ovación de la que nunca antes había oído hablar, también estaban zapateando, pensé que venía una onda sísmica. Tenía la sensación de haber conquistado el Everest".

"Me miraron como a una deidad"

En el teatro de Sao Paulo existe la tradición de que después de cada representación, los solistas salen a la sala para encontrarse con el público.

"Salí al pasillo, conocía la tradición. Salí, todos fueron amables, educados, aplaudieron y me miraron como un dios, lo cual me asustó, yo también soy humano”.

Pero lo que siguió fue como una escena interrumpida de una película.

"Empezó la locura, alguien del público quería una foto y un autógrafo, le sonreí, le dije que sí, y de repente se formó una fila enorme de gente y empezaron a discutir entre ellos quién era el primero. En un momento me rodearon, me apretujaron, me sentí como en un trolebús de Chisinau. Me estaban tirando de la mano, de mi abrigo, rompieron un poco la cola de mi vestido. Era como el comportamiento de un fan del pop, pero no operístico. Y cuando vieron que me quería ir, empezó una especie de pánico y en ese momento hasta sentí un poco de miedo”.

Alguien del personal del teatro intentó sacarla de la multitud, pero fracasó y los guardias de seguridad tuvieron que intervenir para "robársela" a los fanáticos.

No puedo jugar, tengo que vivir.

Después del ensayo general, que causó sensación, siguió el estreno y dos funciones más que llenaron la sala del Teatro Municipal de Sao Paulo.

“Cada espectáculo fue diferente. Tuve que reiniciar nuevas emociones y estados, porque los demás estaban caducados y yo tampoco los creía. No puedo jugar, tengo que vivir. Es un inconveniente profesional, pero un plus para el público. Tuve que pasar una maratón de cuatro shows, sin darle espacio y tiempo a mi voz, por eso fue un desafío”.

Pero cada emoción valió la pena, porque lo que vivió en el escenario de Brasil fue "caliente".

"Era fuego y pera. Probablemente todavía no he encontrado las palabras adecuadas. Todavía estoy en el vacío, tengo que analizar muy bien, pero puedo afirmar con certeza que es una de las experiencias más intensas de mi vida y la más bonita. Además es un nuevo paso para mí, para mi carrera. Con este proyecto también di un paso a otro nivel, en muy poco tiempo”.

Carmen de la tierra del vino y la polenta

El estreno de "Carmen" en el Teatro Municipal de São Paulo, con una mujer moldava en el papel principal, tuvo una amplia cobertura en la prensa especializada. Las críticas fueron en su mayoría positivas y superiores a las expectativas, pero también hubo algunas más especiales.

"Uno de los críticos estaba bien documentado y además de los comentarios profesionales, mencionó que era de Moldavia, escribió sobre vinos y polenta que serían famosos en nuestro país, de una manera divertida".

La semana pasada, Lilia regresó a Rumanía, donde vive desde hace casi dos años. Admite que necesita tiempo para procesar la experiencia brasileña, pero al mismo tiempo ya tiene que volver a las notas y partituras, porque pronto le espera un nuevo estreno en la Ópera de Bucarest, así como un nuevo proyecto en Italia. De hecho, dice que tiene firmados contratos hasta 2025.

La mezzosoprano Lilia Istratii estudió en la Academia de Música, Teatro y Bellas Artes de Chisinau, entre 2013 y 2019, donde obtuvo una maestría con especialización en bel canto. Debutó en el Teatr Wielki Opera Narodowa (Polonia) en 2019 como Olga en "Eugene Onegin". Trabajó en el Teatro Nacional de Ópera y Ballet "Maria Bieșu" de Chisinau hasta 2022, tras lo cual fue solista en la Ópera de Craiova. Ahora está establecido en Bucarest.

*"Carmen" es una ópera, compuesta por Georges Bizet, basada en la novela anónima de Prosper Merimee. La acción se desarrolla en la antigua fábrica de tabacos de Sevilla, donde el suboficial don José Lizarrabengoa se enamoró de la bella gitana Carmen.

/EXCLUSIVE/ "There was fire and pear": Carmen de Moldova at the Sao Paulo Opera. How Lilia Istratii melted the hearts of Brazilians

She turned down her dream role three times, and when she felt she was ready, magic happened. The mezzo-soprano from Moldova, Lilia Istratii, lived her dream on another continent, debuting in the role of Carmen at one of the biggest opera houses in Brazil. From the fear of the unknown and the burden of responsibility, to the ovations, roars of applause, autographs and even "stealing" from the fans, all were scenes as if taken from soap operas. In an exclusive interview for TV8, Lilia told us how she "melted" the hearts of Brazilians and how she conquered her own Everest in the most "burning" experience of her lifeexperience of her life.

It was fire and pear! To debut on a foreign and such a big stage, it was like being thrown into an ocean without being able to swim. I felt like my Carmen was born. A new Carmen has appeared!

More than a week after the Brazilian adventure ended, Lilia Istratii still feels the euphoria of the moments when she opened her soul on stage, and the audience flooded her with admiration and gratitude. Although half a year ago, everything seemed like a dream...

"Carmen" - the dream role

Like most opera soloists, mezzo-soprano Lilia Istratii wanted one day to be in the role of Carmen...

“Yes, it was the dream role, my dream role. It was on my list of goals, but I refused about three times to sing in Moldova and Romania. Or, "Carmen" is a kind of hit in the opera, it is well-known, practically every aria is known. There are also a lot of clichés, that's why I refused. I was thinking that it is too early to debut when you still have nothing to say".

He admits that he did not yet have all the "ingredients" for this important role.

"Carmen is all love and how can I tell the world about love, if I hadn't tasted it myself. What should I tell him? That love is a rebellious bird and if you don't hold it well it escapes you (these are lyrics from the aria)? How to say what you didn't feel? But I'm proud that I refused then".

She was aware that her dream could come true, but her time for Carmen had not yet come. Things took a sudden turn in the fall of 2023.

When the student is ready, the teacher appears

"In September, I felt I was ready, then the opportunity came. As they say: "When the student is ready, then the teacher appears." I baked this idea in my mind and the offer came in about two weeks".

Then, Lilia's agent informed her about a contract with the Municipal Theater of Sao Paulo, for the main role in the opera Carmen. The novelty pleased and frightened her at the same time, considering the responsibility she carried. But now he had all the necessary "ingredients".

"The surprise was that the offer was from another continent. It was magic that I was invited and called there because I signed a contract with an agent without ever seeing me perform live. The theater was also at risk, as it was not an ordinary show, but a premiere. The last time they performed the opera "Carmen" was 10 years ago and now, they have resumed it in a new direction and they call a Moldovan woman who has never set foot on that continent. Being a rather complicated role both morally and vocally, to debut on a foreign and such a big stage, it was as if I was thrown into an ocean without being able to swim. It was also luck and a challenge and happiness."

From a rainy March, in the heat of Brazilian telenovelas

On March 24, he was already landing on another continent, in the country he knew only from telenovelas.

"I'm a child of the 90s, I grew up with Brazilian soap operas. Now I could see with my own eyes those special mountains, those landscapes. I was amazed and scared at the same time."

But the first meeting with the theater team and the director Jorge Takla cleared the situation. The agent had warned her that there would be a warm atmosphere, but she hadn't imagined that it would be this hot.

"Brazil is felt in the air and even in the theater. It doesn't mean everything is relaxing or you have to put in less effort. No, the standards are very high, but you don't feel so much this authoritative relationship between conductor and soloist, for example. They are all on the same level, there is respect for everyone from the costume designer to the soloist and theater director, and that made me calm down".

And the first rehearsal, where all the team members were to present what they had prepared up to that moment, left her speechless:

“The first rehearsal was beyond my expectations. After I finished singing the score, I didn't expect such ovations and roars of applause, there being a lot of people, the choir, the artists, I felt like I was at a concert. And then I understood that the theater welcomed me, that is, if you are applauded like this, it means that the soul of the theater welcomed you".

She reacted modestly and gratefully, she thought it was a way to meet the artists, but later, the team members explained to her that it was actually a recognition of her talent.

"The choreography was no joke, even though I had to sing at the same time"

Until the beginning of May, he had a program full of difficult rehearsals, in which he combined singing, choreography, dramaturgy...

“The choreography was no joke, regardless of the fact that we had to breathe and sing. I even went to the gym to train my breathing and endurance. The choreography was staged by two professionals, one of whom is the main choreographer of Brazil. But as long as the work process was also fun, it was less difficult, it was like a celebration not a rehearsal".

Meanwhile, the costumes were being made for each of the 700 participants in the show.

"There was a well-known designer in Spain, Pablo Romires, who came up with his new collection, specially designed for this work. All were created individually for each artist. And all the shoes were made available by two creators from Armenia".

"I consider my debut to be at the dress rehearsal"

Since the tickets for the three planned shows were already sold out, at the request of music lovers, it was decided to sell tickets for the dress rehearsal as well. The hall with a capacity of 2000 people was packed. Therefore, the emotions were also up to par.

"I consider that my debut was precisely at the dress rehearsal. It was probably the most beautiful day of all the shows. I am very, very lucky and thank you for the opportunity to debut in Carmen on such a big, huge stage".

She admits that it was a double responsibility: her own debut as Carmen and the premiere for the Teatro de Sao Paulo.

"The very idea of ​​debuting in Carmen is very stressful, whether in Chisinau, Craiova or in a cultural house, it's still stressful, but as long as you're in a very big theater that you have to fill with sound without microphone..."

I felt like my Carmen was born... A new Carmen appeared! I bared my soul in front of the audience and came with my own message, which is probably why I was received so warmly. Pure feelings and true living are understood on any continent, if you reach the human soul, the continent or the language no longer matter".

And the public reaction was beyond expectations.

"It was fatal for me. At the show there was an ovation that I have never heard of before, they were also stomping their feet, I thought an earthquake wave was coming. I had the feeling that I had conquered Everest".

"They looked at me like a deity"

In the theater of Sao Paulo there is a tradition that after each performance, the soloists go out into the hall to meet the audience.

"I went out into the hall, I knew the tradition. I came out, everyone was kind, polite, they applauded and looked at me like a god, which scared me, I'm human too".

But what followed was like a broken scene from a movie.

"The craziness started, someone from the audience wanted a picture and an autograph, I smiled at him, I said yes, and suddenly a huge line of people formed and they started arguing among themselves who was first. At one point, they surrounded me, crowded me, I felt like I was in a trolleybus from Chisinau. They were pulling my hand, my coat, they broke the train of my dress a little. It was like pop fan behavior, but not operatic. And when they saw that I wanted to leave, a kind of panic started and at that moment I even felt a little scared".

Someone from the theater staff tried to pull her out of the crowd, but failed and the security guards had to intervene to actually "steal" her from the fans.

I can't play, I have to live

After the dress rehearsal, which created a sensation, followed the premiere and two more performances that filled the hall of the Municipal Theater of Sao Paolo to capacity.

“Every show was different. I had to restart new emotions and states, because the others were expired and I didn't believe them either. I can't play, I have to live. It's a professional minus, but it's a plus for the public. I had to go through a marathon of four shows, without giving space and time to my voice, that's why it was a challenge".

But it was worth every emotion, because what he experienced on the stage in Brazil was "hot".

"It was fire and pear. I probably haven't found the right words yet. I am still in a vacuum, I have to analyze very well, but I can declare with certainty that it is one of the most intense experiences of my life and the most beautiful. Plus it's a new step for me, for my career. With this project, I also stepped to another level, in a very short time".

Carmen from the land of wine and polenta

The premiere of "Carmen" at the Theatro Municipal de São Paulo, with a Moldovan woman in the lead role, was widely covered in the specialized press. The reviews were mostly positive and above expectations, but there were also some more special ones.

"One of the critics was well documented and in addition to the professional comments, he mentioned that he was from Moldova, he wrote about wine and polenta that would be famous in our country, in a funny way."

Last week, Lilia returned to Romania, where she has been living for almost two years. She admits that she needs time to process the Brazilian experience, but at the same time she already has to return to notes and scores, because soon a new premiere awaits her at the Opera in Bucharest, as well as a new project in Italy. In fact, he says he has signed contracts until 2025.

Mezzo-soprano Lilia Istratii studied at the Academy of Music, Theater and Fine Arts in Chisinau, between 2013 and 2019, graduating with a master's degree, majoring in bel canto. She made her debut at Teatr Wielki Opera Narodowa (Poland) in 2019 as Olga in "Eugene Onegin". She was employed by the "Maria Bieșu" National Theater of Opera and Ballet in Chisinau until 2022, after which she was a soloist at the Craiova Opera. Now it is established in Bucharest.

*"Carmen" is an opera, composed by Georges Bizet, based on the anonymous novel by Prosper Merimee. The action takes place in the former tobacco factory in Seville, where the non-commissioned officer Don Jose Lizarrabengoa fell in love with the beautiful gypsy Carmen.

La 19 aprilie 1818, Bălți devenea orașul pe stil vechi

La 19 aprilie 1818, Bălți devenea orașul pe stil vechi.

Împăratul Alexandru I, călătorind prin Basarabia, în drum de la Hotin spre Chișinău, a fost obligat să rămână peste noapte la Bălți din cauza drumului. Aici a primit vestea nașterii unui nepot - viitorul împărat Alexandru al II-lea În onoarea unei conduceri pline de bucurie pentru el, a ordonat ca Belts să fie oraș de acum înainte, scrie I. V. Roșcovan.

De unde începe istoria orașului Chișinău, capitala Republicii Moldova

 ... de aici a început istoria Chișinăului, vatra orașului, evoluție urbană ...

- 17 iulie 1436 - prima mențiune documentară, - ...şi la Băc, de cealaltă parte , pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii.

- A doua menţiune documentară despre Chişinău datează din 1466. Cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare, prin care voievodul i-a dat unchiului său Vlaicul o selişte la Chişinău, la Fântâna Albişoarei, moşie cumpărată de la Toader feciorul lui Fedor, cu 120 de arginţi tătărăşti. Aşezarea număra 5-10 gospodării ţărăneşti, cu oameni care se îndeletniceau cu agricultura şi măcinau grâul la moara din partea locului. Mai bine de 100 de ani moşia a fost stăpânită de urmaşii lui Vlaicu Pârcălab.

- În 1576 o strănepoată de-a lui Vlaicu Pârcălab vinde moşia cu 500 de galbeni tătăreşti, ceea ce denotă că satul Chişinău a crescut şi s-a dezvoltat cu mult, i-a crescut preţul având şi mai multe mori pe Bâc.

În 1641 Chişinăul devine moşie mănăstirească, când Vasile Lupu, domnul Ţării Moldovei, trece moşia Chişinău în stăpânirea Mănăstirii Sfânta Vineri din Iaşi. Chişinăul a rămas în proprietatea acestei mănăstiri până în secolul 19.

În secolul XVII - Chişinăul devine un important centru comercial, în care se consolidează comerţul permanet, de iarmaroc, cârciumele şi dughenele, creşte şi se diversifică asortimentul mărfurilor negustorilor locali.

- În urma răboiului ruso-turc din 1812, când spaţiul dintre Prut şi Nistru este anexat la Imperiul rus, centrul regiunii Basarabiei e stabilit la Chişinău.

- În secolul XIX, Chişinăul se extinde teritorial spre actualul bd. Ştefan cel Mare, numit pe atunci strada Moskovskaia. În 1830-36 este înălţată Catedrala cu clopotniţa şi pusă baza unei grădini publice. Creşterea oraşului a făcut ca satele Buiucani, Schinoasa, Tăbăcăria, Mălina să devină suburbii ale Chişinăului în anii 1830-40. Chişinăul şi-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai sceolului al XIX-lea, când l-a avut ca arhitect al oraşului pe Alexandr Bernardazzi.

- Oraşul capătă un aspect românesc după proclamarea Unirii cu România în 1918. Aici sunt deschise mai multe şcoli, tipografii, biblioteci, teatre.

1941-1945 - distrus în proporție de 70%.

În perioada postbelică, reconstruit și amenajat, dezvoltat după planurile cincinale fixate prin Planurile Urbanistice din acea perioadă. 

Anul 2020, Chișinăul nostru la vârsta de 584 de ani de la prima atestare

Sursa: Ion ȘtefănițăȘtefăniță, grupul de Facebook, Наш КишинёвНаш Кишинёв ❤ Chişinăul Nostru.