marți, 30 aprilie 2024

Evenimente de amploare la Fetești pe data de 21-24 iunie 2024

 Ecomaraton la Feteși pe 21-24 iunie 2024. Vi s-a părut și vouă că la ultimele ediții a competiției de la Fetești nu reușiți să gustați din plin cea mai nedescoperită regiune a nordului țării? Și nouă tot!

Și din această cauză ne-am gândit să facem evenimentul din anul 2024 cu totul și cu totul deosebit! 



Am decis să organizăm competiția în aceeași zi cu Hramul Satului Fetești, pentru ca să oferim fiecărui oaspete tot ce avem cel mai bun!

Astfel, invităm, toți iubitorii vieții active să petreacă un weekend întreg într-unul dintre cele mai neexplorate și frumoase locuri din nordul țării și întreaga regiune.

Vă puteți instala în camping de vineri sau sâmbătă și să vă bucurați de drumeții, plimbări cu bicicletele și distracții pentru cei mici. Experimentați delicii gastronomice la târgul de bucate tradiționale de pe teritoriul campingului sau gătiți-vă propriile preparate la para grătarelor. Serile vor fi animate cu muzică și dansuri pentru a vă pregăti în forță pentru a doua zi.

Duminică, în prima zi a Hramului Satului Fetești, ne așteaptă o competiție memorabilă pe trei distanțe: 12 km, 24 km și 42 km, cu priveliști uimitoare ale Rezervațiilor Fetești și La Castel. Vom admira pădurile, stâncile, peșterile și urmele civilizațiilor care au locuit în aceste părți. Cei mai mici și invitații care au o relație mai rece cu maratoanele, vor putea participa la cursa copiilor într-o locație iconică pentru Fetești.

Seara, cei mai puternici oaspeți pot participa la hora satului pentru a descoperi noi aspecte ale hramului la țară într-unul dintre cele mai pitorești sate din nordul țării.

Nu ratați acest eveniment unic! Abonați-vă pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de această minunată aventură a verii din 2024.

Alături de coorganizatorii acestei sărbători, Primăria Satului Fetești și GAL Vasile Stroescu, precum și mulți oameni minunați din fetești și satele vecine, vă așteptăm cu brațele deschise la Ecomaraton La Fetești! 


Biletele pot fi cumpărate și online pe iticket.md

Detalii și întrebări pe pagina de eveniment Ecomaraton la Fetești 2024

joi, 25 aprilie 2024

Imagine a orașului vechi Chișinău cu Biserica „Naşterea Maicii Domnului”

Chișinău (anul 1880). Imagine a orașului vechi cu Biserica „Naşterea Maicii Domnului” (Biserica Mazarache) care datează din anul 1752. Al doilea oraş ca mărime din spaţiul etnic românesc este aşezat în mijlocul Basarabiei, la întretăierea drumului longitudinal cu drumul transversal Iaşi-Chişinău-Tighina-Odesa şi în apropierea contactului între zona păduroasă a Codrilor Bâcului” cu zona de stepă cu ierburi înalte dinspre sud.



Este aşadar un oraş de răspântie şi de contact între regiuni având caractere geografice deosebite. Vatra lui se întinde la altitudinea de circa 85 m pe povârnişul domol de pe dreapta văii râului Bâc (oraşul nou) cât şi de o parte a luncii sale inundabile (oraşul vechi). Pe povârnişurile dealurilor care înconjoară în semicerc prispa pe care a fost clădit oraşul nou, se întinde o zonă de podgorii prin care sunt risipite vile, crame şi gospodării de ţară; acestea formează împreună un fel de zonă periferică a Chişinăului. Cadrul său este format de dealurile podişului Bâcului, acoperite cu păduri masive în nord-vest, despădurite şi prinse cu vii în sud-est. Basarabia era principala zonă viticolă şi pomicolă a României, suprafaţa de viţă de vie în judeţele Lăpuşna şi Tighina fiind clasată, în perioada interbelică, pe primul loc în ţară. Impresionante panorame asupra oraşului ne oferă înălţimile Petricani şi Râşcani.

Prima menţiune despre Chişinău ca localitate din valea râului Bâc datează din 17 iulie 1436, când domnitorii Ţării Moldovei, Ilie şi Ştefan “au dat şi i-au întărit lui Oancea-logofăt pentru credincioasă slujbă” mai multe sate de pe râul Răut, între care: Procopinţi, Măcicăuţi, Cozărăuţi ş.a. Stabilind hotarele satelor de mai sus, în documentul menţionat descoperim însă această informaţie: “... şi la Bâc, de cealaltă parte, pe valea ce cade în dreptul Cheşenăului lui Acbaş, la Fântâna unde este Seliştea Tătărească în dreptul păduricii”. O altă veche menţiune documentară datează din 1466. Este vorba de un document de proprietate ieşit din cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare, prin care strălucitul voievod “i-a dat şi i-a întărit unchiului său Vlaicul ... o selişte la Chişinău, la Fântâna Albişoara, ce s-au cumpărat de la Toader, ficiorul lui Fedor şi de la fratele lui, de la ... şi de la Fedorel, drept 120 arginţi tătăreşti”. Spre partea finală a acestui document mai aflăm că Chişinăul, cu întreaga sa moşie şi cu moara, este dăruit lui Vlaicul precum şi tuturor urmaşilor săi, care vor veni după el, pentru slujbă dreaptă şi credincioasă. Boierul Vlaicul, care a intrat în stăpânirea Chişinăului pe la 1466, este fratele mamei lui Ştefan cel Mare – Oltea, venit în Ţara Moldovei din Valahia şi care era pe vremea aceea pârcălab de Cetatea Albă. Multă vreme un târguşor fără însemnătate, Chişinăul şi-a luat probabil numele de la o cascadă pe care o făcea în acest loc apa ce îl străbate. Celebrul istoric şi filolog român B. P. Haşdeu afirma totuşi că numele oraşului provine de la termenul cuman cheşene, însemnând mausoleu, cavou, cupolă şi că a apărut pe locul unei “selişti tătăreşti”.

Chişinăul, încă de la prima sa atestare cronologică în calitate de localitate, aşezată pe malurile Bâcului, a avut un caracter etnic românesc. Românii moldoveni, în ciuda tuturor vitregiilor (războaie şi incendieri, încorporări forţate în componenţa Imperiului Rus, deportări, foamete organizată etc.), întotdeauna au fost majoritari prin număr faţă de oricare alt grup de populaţie străină, aşezată aici cu mult mai târziu. În a doua jumătate a sec. XVIII în Chişinău, în timpul războaielor ruso-turce care aveau loc pe teritoriul Basarabiei, încep a se stabili reprezentanţii unor grupuri alogene, migrate încoace de pe alte meleaguri, în mod special sârbi, bulgari, greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Împeriului Rus. În anul 1772 din cele 114 gospodării, pe lângă românii moldoveni băştinaşi, în Chişinău mai erau aşezate deja 10 familii de armeni, 3 de “sârbi şi jidovi”, 3 de ţigani cât şi o familie a unui grec; nici un rus şi nici un ucrainean. Odată cu includerea forţată în componenţa Imperiului Rus între 1791-1806, iar de jure în anul 1812, a pământurilor Moldovei feudale situate la est de râul Prut, populaţia Chişinăului, oraş devenit centru al noii regiuni Basarabia din 1818 şi reşedinţă de gubernie a Rusiei ţariste din 1873, creşte vertiginos în urma sporirii mecanice a numărului de locuitori (locul 5 ca mărime din fostul imperiu), în mare parte admigranţi din diferite colţuri ale Rusiei, încă din anul 1834 Chişinăul fiind refăcut după un plan de sistematizare cu străzi drepte, largi şi perpendiculare.
Teritoriul municipiului şi al periferiilor lui este împărţit în două zone: de vest şi de sud, care aparţin de zona Colinei Codrilor, reprezentate de cumpene înguste ale apelor şi de pante de teren alunecător, de asemenea, de sectoarele de est şi de nord care se mărginesc cu Câmpia Nistrului. O componentă importantă a reliefului oraşului Chişinău o constituie valea Bâcului şi pantele ei dezmembrate. Partea cea mai mare, de pe malul drept al Bâcului, ocupă trei terase străbătute de câteva vâlcele. Zona de nord-vest şi parţial cea din vest sunt despărţite la centru de valea îngustă a râuleţului Durleşti. Nu departe de Str. Grenoble îşi începe cursul un râuleţ ce curge prin vâlceaua de la Mălina Mică. Paralel se află vâlceaua Mălina Mare, iar în partea de sud a oraşului se află vâlceaua întinsă Munceşti. Partea din stânga a oraşului ocupă două terase: prima coboară spre râu, altitudinea celei de a doua fiind de 60-90 m. Aici a fost construit cartierul Răşcani. Panta din stânga a văii râului Bâc, pe alocuri pietroasă, este întretăiată de mai multe văi şi vâlcele, orientate mai ales de la nord spre sud.

Prin Chişinău curge râul Bâc, iar la periferia de sud-vest a acestuia, râul Işnovăţ, afluent de dreapta al Bâcului. În zona suburbană a municipiului au fost amenajate rezervoarele de apă de la Ghidighici şi Ialoveni, ca locuri de recreere şi agrement. La începutul anilor ‘50, în partea de sud-vest a oraşului a fost amenajat Lacul Valea Morilor. În parcurile din cartierele Râşcani şi Botanica, la Bariera Sculeni s-au construit cascade cu mici lacuri.

Oraşul aparţine ţinutului Lăpuşnei, cu viaţă atât de veche şi puternic românească, dând Moldovei pe voievodul Alexandru Lăpuşneanu (Petre Stolnicul), pe mândrul boier Hâncu, rivalul Ducăi Vodă, pe poetul Donici (care plecând la Petersburg, va plânge mereu amintirile copilăriei), pe Mitr. Gurie al Basarabiei şi Episcopul Dionisie de Cetatea Albă-Ismail, pe Pantelimon Halipa (născut la Cubolta, Bălţi), preşedintele şedinţei Sfatului Ţării care la data de 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România, for în care activau P. Erhan, Elena Alistar-Romanescu, I. Inculeţ, Onisifor Ghibu, prof. Al. Ouatu, Sergiu Cujbă, I. Pelivan, Simion şi Andrei Murafa, Iustin Fraţiman, Gh. Druţă, I. Buzdugan, P. Gore, şi alţii care au avut mult de suferit pentru credinţa lor de buni români.
Ţinutul şi-a luat numele de la târgul Lăpuşna care este constatat documentar încă din anul 1470. El cuprindea vestiţii codrii de stejar ai Lăpuşnei. Prin acest ţinut trecea drumul de comerţ spre Tighina, iar în târgul Lăpuşna se dădea vamă. În cursul istoriei sale moldoveneşti, ţinutul a format o autonomie locală, cu organizaţie militară care avea îndatorirea de a păzi vadul râului Nistru contra hoardelor cotropitoare. Judeţul Lăpuşna din perioada interbelică, cuprindea aproape în întregime vechiul ţinut de răzeşi şi mazili purtând acelaşi nume, din mijlocul căruia porneau vestiţii codrii ai Bâcului. Înşirate pe văi sau pe coaste de dealuri, se întind vechile sate răzăşeşti cu începutul încă din vremurile de glorie ale voievodului Ştefan cel Mare, când locuitorii aceştia dârzi dar şi mândri de independenţa lor, stăteau de strajă în calea năvălitorilor din stepă. Vechile tradiţii şi organizaţii ale mazililor care îşi aveau căpitanii lor şi cele ale răzeşilor au înlesnit păstrarea caracterului românesc al ţinutului. Obiective turistice: Biserica Mazarachi, construită în sec. XVIII şi Biserica Râşcanu din acelaşi secol, Primăria, Muzeul Naţional de Istorie, “Casa lui Hertza”, actualul edificiu al Muzeului Naţional de Arte Plastice care ocupă şi fostul liceu de fete “Principesa N. Dadiani”, Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Aleea Clasicilor din Grădina Publică, Catedrala “Naşterea Domnului”, Arcul de Triumf, dar şi Catedrala “Schimbarea la Faţă”, Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, clădirea “Sfatului Ţării”, clădirea Sălii cu Orgă, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul Memoriei Neamului, fostul Seminar Teologic, parcul Valea Morilor (cu lacul).

În jurul Chişinăului şi în judeţul Lăpuşna sunt foarte interesante obiective turistice: Rezervaţia silvică Roşcani (134 ha) din ocolul silvic Ghidighici, stejarii seculari de la Cojuşna, parcul din faţa Şcolii de Viticultură şi Vinificaţie din Stăuceni. Ieşirea din oraşul Chişinău, din preajma comunei Stăuceni până la bifurcaţia Cricova, reprezintă o alee formată din castani şi arbuşti decorativi. O frumoasă alee de nucari, cam de vreo 3 km lungime, care întretaie plantaţii de vii, se întinde de la bifurcaţia rutieră amintită până la Combinatul de Vinuri „Cricova” S.A. La 12 km nord-vest de Chişinău se află principala zonă de odihnă a locuitorilor oraşului, Ghidighici, fondată la începutul anilor ‘60 ai sec. XX, pe o suprafaţă de aproape 1.000 ha, formată din lacul de acumulare cu acelaşi nume de pe râul Bâc (800 ha) şi zona verde (124 ha). Aici este o plajă. Pe partea dreaptă a uneia dintre cele mai mari şi mai pitoreşti curburi nistrene (Criuleni-Doroţcaia), întâlnim baza de recreaţie de la Vadul lui Vodă cu complexul hotelier turistic “Nistru”, amplasată la 25 km de Chişinău, ce deţine o suprafaţă de peste 250 ha. Aproape întreg spaţiul este ocupat de un parc, unde pe malul râului este o plajă amenajată, terenuri sportive, un camping, un debarcader de unde se pot face călătorii cu nave fluviale pe Nistru etc. În zonă se află şi Casa de odihnă “Codru” (vile). La 3 km de Vadul lui Vodă este o fântână arteziană cu apă minerală având calităţi curative (boli digestive, biliare etc), iar lângă Chişinău izvoarele minerale ale Burcutului cu ape sulfurate.
În Lăpuşna au rămas încă şi cele mai întinse păduri de stejari din toată Basarabia, imense rezervaţii forestiere, peste întreg judeţul întinzându-se masivul înalt cunoscut fiind chiar sub numele de Codrul Bâcului, format dintr-o culme de peste 400 m altitudine, paralelă cu râul Prut şi foarte aproape de el. Din această culme se desprind alte numeroase dealuri alungite ce se lasă atât către Prut cât şi către Nistru, pornind divergent, cele mai însemnate din vârful cel mai înalt (430 m) situat în nord-vestul judeţului.

În regiunea Codrilor Bâcului, un interes cu totul deosebit îl prezintă rezervaţia ştiinţifică “Codrii” din judeţul Lăpuşna, cu o suprafaţă de 5.177 ha (inclusiv 96,7% păduri), la care se mai adaugă o zonă de protecţie măsurând aproximativ 12.300 ha (deocamdată neprotejate). Este situată în partea de nord-vest a masivului silvic Căpriana – între satele Lozova, Micleuşeni, Bursuc şi Drăguşeni, şi la circa 50 km de Chişinău. A doua rezervaţie ştiinţifică este “Plaiul Fagului” (5.642 ha, inclusiv 94% ocupate de păduri), aflată în partea de nord-vest a Codrilor, creată cu scopul de a ocroti făgetele preţioase de unicat şi alte specii de copaci. De aici izvorăşte râul Bâc şi multe alte pârâiaşe. Între rezervaţiile peisagistice ocupate de judeţul Lăpuşna în zona Codrilor se distinge Căpriana-Scoreni (1.762 ha, între satele Lozova, Pănăşeşti, Truşeni şi Cojuşna), având în centru comuna Căpriana cu vestita sa mănăstire (unii arbori din pădurea mănăstirii ar avea vârsta de peste 400 ani). Este o parte din pădurea declarată monument al naturii încă din anul 1937. Predomină gorunetele şi stejăretele în amestec cu carpen. Aici cresc şi sute de specii de plante superioare, printre care unele rare: laleaua, degetul lânos, pintenul cocoşului, dalacul etc. În rezervaţia Pădurea Hânceşti (4.499 ha, între satele Lăpuşna şi Mereşeni din marginea de sud-vest a codrilor) cresc gorunete cu mici sectoare de stejar pufos şi stejar pedunculat. Dintre plantele mai rare se evidenţiază ceapa bulgărească, dediţelul, coroniţa elegantă, sadina etc. Alte rezervaţii peisagistice sunt Temeleuţi (209 ha, pe malul stâng al Bâcului, între satele Temeleuţi şi Vălcineţ – pădure de gorun, în amestec cu tei, frasin, carpen şi sorb), Dolna (389 ha, situată la sud de satul cu acelaşi nume – pădure de gorun cu carpen şi tei), Căbăieşti-Pârjolteni (1.213 ha, între satele cu acelaşi nume şi Seliştea Nouă). Apa minerală curativă de la Hârjeuca se foloseşte pentru tratamentul multor maladii. Aici se află cunoscuta staţiune balneologică “Codru”. Pădurea de făget-cărpinet cu stejari (cel mai bătrân făget din Basarabia, unii arbori având vârsta de 200-250 ani), viile şi livezile, păşunile de pe povârnişurile satului Hârjeuca, vecinătatea mănăstirilor Răciula şi Hâncu şi a celor din jud. Orhei – Hârbovăţ şi Frumoasa, formează un ansamblu foarte pitoresc ce contribuie la o adevărată terapie sub cerul liber. De fapt, în rezervaţii naturale din regiunea Codrilor Bâcului se află complexele monastice ale judeţului: Vărzăreşti (cel mai vechi din Basarabia, pomenit şi în hrisovul lui Alexandru cel Bun din 1430), Căpriana (prima jumătate a sec. XIV, fiind conform tradiţiei, ctitorie a lui Ştefan cel Mare), Hâncu (ctitorie din anul 1678 a stolnicului Mihail Hâncu), Suruceni (fondat în 1785 de pitarul Casian Suruceanul), Condriţa din Scoreni (1783), Hârjeuca (1740), Răciula (1797). În judeţul Lăpuşna prezintă deosebit interes şi bisericile de lemn “Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Vorniceni (1839), “Sf. Nicolae” din Horodişte (sec. XVIII), cea din Bălăureşti (1809), “Sf. Dumitru” din Mândra (1827), “Sf. Tiron” din Cotul Morii (1812), iar dintre cele din piatră “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” din Lăpuşna (1818), cea din Vărzăreşti (1794), “Sf. Cuvioasă Parascheva” din Străşeni cu catapeteasma de o rară frumuseţe, biserica din Vadul lui Vodă (1805), în regiunea Nistrului Inferior.

În partea de sud a judeţului se remarcă rezervaţia silvică Moleşti-Răzeni (2.507 ha, din ocolul silvic Răzeni).
Dintre obiectivele de arhitectură civilă pot fi menţionate conacul boierului Zamfirache Ralli din satul Dolna (începutul sec. XIX), complexul arhitectural “Conacul Manuc-Bey” din oraşul Hânceşti, construit în anul 1881 în stilul vilelor franceze, după proiectul lui Al. Bernardazzi (adăposteşte muzeul de istorie şi etnografie), casa-conac a familiei Russo de la Micăuţi, al cărei descendent principal a fost Alecu Russo.
Adevărate muzee sub cerul liber pot fi considerate rămăşiţele cetăţilor geto-dacice din sec. IV-III î.e.n. găsite la Chirianca şi Codreanca, Horodişte, Selişte, Lăpuşna, Stolniceni şi lângă satul Hansca (Ialoveni).
Prezintă interes fortificaţia geto-dacică din sec. IV-III î.e.n., situată la 17 km spre răsărit de comuna Stolniceni în locul numit “La cetate”. Ea are forma unei potcoave cu diametrul de circa 350 m. Valurile de pământ, înalte de 3-4 m şi şanţul s-au păstrat până astăzi într-o stare foarte bună. Această cetate este cea mai impresionantă şi cea mai valoroasă construcţie, cu cel mai evoluat sistem defensiv dintre cetăţile antice de pe teritoriul Basarabiei.

Satele Vorniceni, Căpriana, Lozova, Horodişte, Sadova, Iurceni, Bozieni, Lăpuşna din zona Codrilor, păstrează arhitectura populară caracteristică centrului Basarabiei. S-au păstrat meserii de artizanat la Bardar, Niculăuieuca, Suruceni, Bălăureşti (crestătura în lemn), şi la Hogineşti, Horodişte, Iurceni, Ciorăşti, Nisporeni (olărit). În satul Vărzăreşti se ţes covoare. Sunt faimoase subsolurile de vinuri de la Cricova, Cojuşna, Mileştii Mici, Ialoveni. Alte centre vinicole sunt Hânceşti, Răzeni (cu beciuri de calcar), Călăraşi, Bardar, Mereni, Iurceni, Nisporeni, Bucovăţ.

Sursa: pagina de Facebook a lui Daniel Siegfriedsohn - Arhive istorice.

marți, 23 aprilie 2024

Rândunica este „Pasărea anului 2024” în Republica Moldova

Rândunica a fost desemnată „Pasărea anului 2024 în Republica Moldova”, în urma votului realizat pe pagina de Facebook a Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN). 



Oamenii au ales rândunica deoarece este mai cunoscută decât alte specii de păsări și are un farmec aparte. Este o pasăre care deseori trăiește în vecinătatea oamenilor, uneori chiar sub acoperișul caselor lor, spun organizatorii concursului.

„Am desfășurat un concurs pe pagina Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, i-am invitat pe oameni să aleagă pasărea lor preferată dintre 5 specii. Rândunica a acumulat cele mai multe voturi și am decis să o declarăm pasărea anului 2024”, a precizat Silvia Ursul, vicepreședinta SPPN, pentru Ecopresa.

La concurs au mai participat următoarele specii: Pănțărușul, Șorecarul comun, Sfrânciocul roșiatic și Cucuveaua. 

Știați că? 

  • Rândunicile migrează anual pe distanțe lungi, de la 10.000 până la 20.000 de km, din Africa de Sud și Centrală în Europa și Asia.
  • Rândunicile își construiesc cuiburile din noroi sub streșini, pe balcoane sau pe pereții exteriori ai clădirilor.
  • Rândunicile pot avea 2-3 generații de pui pe an, cu 4-5 pui în fiecare cuib.
  • Cuiburile de rândunică sunt construite din noroi amestecat cu salivă, paie, pene sau păr de animale. Pot avea un diametru de 10-15 cm și o înălțime de 5-7 cm.
  • Rândunicile se reîntorc la același cuib an de an, după migrația de iarnă.
  • Rândunicile consumă cantități mari de insecte, contribuind la controlul dăunătorilor.
  • Rândunicile sunt considerate un simbol al prosperității și al norocului în multe culturi.
  • Populațiile de rândunici sunt în declin din cauza distrugerii habitatelor, utilizării pesticidelor și schimbărilor climatice.
  • Rândunicile pot atinge viteza de până la 70 km/h în timpul zborului.
  • Rândunicile pot dormi în timp ce zboară.
  • Rândunicile pot trăi până la 10 ani în sălbăticie.

Rândunica este adesea confundată cu lăstunul de casă. Cum le deosebim?

Rândunica și lăstunul de casă sunt două specii foarte comune, pe care oamenii le confundă frecvent. „Confuzia apare din cauza faptului că păsările se aseamănă destul de bine între ele. Au doar câteva diferențe de aspect, care scapă unui ochi neantrenat. În plus, cele două specii frecventează aceleași habitate și ambele cuibăresc în preajma zonelor populate de oameni”, explică Silvia Ursul într-un articol publicat pe pagina SPPN. 

Cu toate acestea, există deosebiri între aceste două păsări. Vă oferim mai jos informații utile în procesul de recunoaștere a rândunicii și a lăstunului.

miercuri, 17 aprilie 2024

S-a dat start primei etape din procesul de jurizare al competiției de mare notorietate ,,Destinatia Anului 2024”

 Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova anunță că s-a dat start primei etape din procesul de jurizare al competiției de mare notorietate ,,Destinatia Anului 2024”. 



Competiția de cea mai mare notorietate ,,Destinatia Anului 2024” a intrat în etapa de vot a destinațiilor ce au trecut de prima etapă din procesul de jurizare al competiției.
7️⃣ destinații şi atracții turistice din Republica Moldova🇲🇩 din peste 𝟏𝟐𝟎 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐭𝐞 au fost nominalizate în această etapă.
📍 Anul acesta, în premieră, competiția s-a extins și în Republica Moldova 🇲🇩. Astfel, destinații din țara noastră concurează alături de destinațiile din România și pot câștiga oricare dintre categoriile competiției, dacă acumulează cel mai mare punctaj. De asemenea, în cadrul Galei de pe 21 mai 2024, se va acorda și premiul special „Destinația Anului în Republica Moldova”, pentru destinația cu cel mai mare punctaj.


✅Vă invităm să votați destinațiile din Republica Moldova🇲🇩 pe site-ul https://destinatiaanului.ro/destinatii/voteaza.
❗Votul presupune: 1) alegerea unei singure destinații din fiecare categorie, apoi la final introduceți o adresă de email la care aveți acces. 2) conectarea pe adresa de email introdusă și faceți click pe butonul de confirmare.
⏰ Puteți vota în perioada 15 aprilie – 08 mai la următoarele categorii:
✅ Regiuni Eco-turistice: Rezervatia Naturala Plaiul Fagului, r. Ungheni;
✅ Sat de poveste: Satul Valeni, raionul Cahul;
✅ Orașe care inspiră: Chișinău - capitala turistică a Moldovei;
✅ Cazări epice – boutique: Pensiunea „La Tudora”, r. Ștefan Vodă
✅ Tărâmuri cu tradiție și istorie: Soroca.
🇲🇩 ÎMPREUNĂ ALEGEM CELE MAI FRUMOASE DESTINAȚII DIN ȚARĂ!

marți, 16 aprilie 2024

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căușeni, inclusă pentru vizitare în rețeaua turistică națională

După un proces îndelungat de restaurare, în condiții de etalare optimă, conform standardelor internaționale de conservare și protejare a monumentelor istorice, edificiul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căușeni a fost redeschis publicului larg cu includere pentru vizitare în rețeaua turistică națională, scrie moldopress.md.



Proiectul de conservare și restaurare a Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căușeni, aflată în custodia Muzeului Național de Artă al Moldovei, a fost coordonat de A.O. Centrul de Cercetări Arheologice din Republica Moldova, acesta fiind realizat cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Republica Moldova, acordat din Fondul Ambasadorilor SUA pentru Salvgardarea Culturală. Totodată, lucrările de infrastructură, sistematizare și amenajare a terenului aferent, precum și cele de reconstrucție a spațiilor auxiliare și instalare a sistemelor inginerești au fost coordonate de Muzeul Național de Artă al Moldovei, din mijloace financiare din bugetul de stat.


Pictură murală a bisericii a fost restaurată pe parcursul a șapte ani (2017-2023) de către o echipă de restauratori din România. Lucrările de conservare/restaurare a picturii, la fel ca și cercetările arheologice din preajma bisericii, precum și unele categorii de reabilitare/reconstrucție a monumentului istoric (pardoseli, acoperiș și canalul de aerare de la fundații) au fost finanțate din grantul de 1.068.000 de dolari americani. Totodată, lucrările de sistematizare și amenajare a terenului aferent, precum și reconstrucția spațiilor auxiliare, instalarea sistemelor inginerești au fost executate în perioada 2020-2022 de echipe de constructori din Republica Moldova, costul total fiind de 6.335.409 de lei.


Biserica Adormirea Maicii Domnului din Căușeni, cu o Pictură de unicat pentru întreg teritoriul Republicii Moldova, este strâns legată de cea a localității Căușeni. Începuturile bisericii de la Căușeni datează din secolele XV-XVI. O primă mențiune scrisă a existenței unei biserici pe malurile Botnei apare într-o gramotă de danie a lui Petru Aron, emisă la Suceava la 6 iunie 1455.



Pe locul edificiului actual a existat o biserică mai veche din lemn, care s-a ruinat complet, conform inscripției votive românești din interior. Reconstrucția din temelie a bisericii s-a produs în timpul mitropolitului Proilaviei Daniel de Side și a Domnului Țării Moldova Grigore Callimachi (1763-1767). Biserica este formată din trei compartimente: pronaos, naos și altar. Naosul este separat de pronaos printr-un perete susținut de două coloane și doi pilaștri laterali. Spațiul interior este adăpostit de o boltă în formă de corabie. Acoperișul are patru versanți și un tambur mic surmontat de o cruce deasupra naosului. În același timp, două reliefuri cu lei flanchează ușa de la intrare.


Interiorul Bisericii Adormirea Maicii Domnului de la Căușeni este pictat în frescă, de zugravii Stanciul, Radu și Voicul, menționați în inscripțiile votive grecești de la intrarea în biserică și din proscomidia altarului. Din punct de vedere stilistic, frescele aparțin școlii de pictură de la Hurezi, demonstrând răspândirea picturii post-brâncovenești până în această regiune îndepărtată a Basarabiei. Plafonul pronaosului prezinta scene din Imnul Acatist, iar pereții laterali – două tablouri votive. Peretele dinspre sud îi prezintă pe domnitorii Nicolae și Constantin Mavrocordat, Grigore Alexandru Ghica, și Grigore Callimachi, ultimul fiind în compania Mitropolitului Daniel al Proilaviei, care ține în mâini o mică biserică. Iconografia picturii de la Căușeni reflectă tradițiile artei post-bizantine, cu excepția repetării câtorva imagini (arhidiaconul Ștefan) și a fuziunii în cazul unor compoziții (Comuniunea apostolilor și Liturghia divină). Atât frizele decorative care delimitează scenele religioase, cât și medalioanele cu Sfinții Martiri amintesc de pictura Valahiei din timpul Mitropolitului Daniel (anii 50-70 ai secolului XVIII).


 „Nu vom trăi noi cât va trăi biserica aceasta”

Istoricul român Nicolae Iorga a vizitat biserica la începutul sec. XX și menționa că i „s-a părut să fie o veche moscheie prefăcută”. Planul edificiului bisericesc, elementele de arhitectură, tehnica de construcție sunt de sorginte balcanică. Este cel mai bine păstrat edificiu bisericesc medieval (în format original) din sudul Basarabiei.



Potrivit doctorului în istorie, Ion Xenofontov, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni este caracterizată prin mai multe curiozităţi:


Construcția adâncită în pământ este direcționată pe axa est–vest, fiind acoperită cu o boltă în leagăn divizată de un arc dublu plasat în interiorul naosului. Biserica are șapte ferestre dreptunghiulare și este compartimentată după modelul unui lăcaș sfânt: pronaos, naos și altar. Acoperișul din olane este în patru ape.


După înlăturarea definitivă a administrației musulmane din sudul Basarabiei (1807), deasupra naosului a fost ridicat un turn din piatră, încununat de o cruce.


Lungimea bisericii în exterior este de 19,75 m, iar lățimea – 8,60 m. În interior lungimea lăcașului constituie 18 m, iar lățimea – 6,9 m. Înălțimea interioară este de 5,55 m la trecerea dintre pronaos și naos.


Se deosebește de alte construcții ecleziastice de epocă prin plasarea bazei sale mai jos de nivelul pământului (semiadâncită). Astfel de monumente de cult erau specifice pașalâcurilor turcești din Europa de Sud-Est.


Un mitropolit afirma despre acest lăcaș: „Nu vom trăi noi cât va trăi biserica aceasta”.


Finalmente, se poate de afirmat că refacerea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, la fel ca și amenajarea unor locuri precum Cetatea Sorocii, Hanul lui Manuc-Bey, refăcute prin proiecte transfrontaliere europene, înseamnă un aflux de turiști, care vin să ne viziteze, să ne cunoască și să investească în economia țării.


Corespondent: Lilia Grubîi 

Fotoreporter: Mihai Vengher

duminică, 14 aprilie 2024

Istoria turnului de apă din Chișinău

Turnul de apă (denumit și Castelul de apă) este un monument de arhitectură și artă de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Edificiul a fost zidit la sfârșitul secolului al XIX-lea după un proiect întocmit de Alexander Bernardazzi, pe cel mai înalt punct al orașului de la acea perioadă. Muzeul este cunoscut ca Turnul de apă, deoarece aici la început își avea sediul instituția furnizoare de apă potabilă din orașul gubernial.



În prezent muzeul orașului Chișinău, turnul găzduiește expoziția „Istoria orașului”, exponatele căreia datează din intervalul sec. XV-XX. De asemenea, pe ultimul nivel al castelului de apă se organizează deseori expoziții de picturi, fotografii, vernisaje, și chiar concerte.


Istoric

Odată cu construcția turnului a apărut și prima rețea de canalizare din Chișinău, elaborată pe timpurile primarului Carol Schmidt. Acesta alimenta cu apă zona centrală a orașului, cu o capacitate de 200 mii de căldări de apă pe zi.


Din 1892 până în 1940, clădirea a servit drept turn de apă, iar din 1940 a fost folosită ca turnul pompierilor (în foișorul de foc de la nivelul superior se afla cisterna cu apă), alături localizându-se unitatea de pompieri. Ca un muzeu al orașului Chișinău, turnul a început să lucreze în anul 1971.

Mai multe detalii citiți pe wikipedia.org.



Turnul de apă (numit și Castelul de apă) este un monument de arhitectură și artă de însemnătate națională, introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură a municipiului Chișinău. Edificiul a fost zidit la sfârșitul secolului al XIX-lea după un proiect întocmit de Alexander Bernardazzi, pe cel mai înalt punct al orașului de la acea perioadă. Muzeul este cunoscut ca Turnul de apă, deoarece aici la început își avea sediul instituția furnizoare de apă potabilă din orașul gubernial.



Odată cu construcția turnului a apărut și prima rețea de canalizare din Chișinău, elaborată pe timpurile primarului Carol Schmidt. Acesta alimenta cu apă zona centrală a orașului, cu o capacitate de 200 mii de căldări de apă pe zi.


Ca un muzeu al orașului Chișinău, turnul a început să lucreze în anul 1971. Înălțimea turnului până la cornișă este de 22 m. Pereții sunt construiți din piatră locală, cu câteva rânduri de cărămidă. Grosimea lor variază de la 60 cm la nivelul superior, până la 2 m la fundament.


Într-o nouă ediție a proiectului „Chișinăul Turistic”, ghidul turistic Ion Ștefăniță ne invită să aflăm despre istoria Turnului de Apă, o adevărată bijuterie a orașului Chișinău.


În continuare, vă invităm să vizionați interviul integral aici


Pagina de Facebook a Turnului de Apă sau Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău - Chisinau City History Museum poate fi accesată aici. Totodată, veți fi la curent cu toate evenimentele culturale care au loc aici

Cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova

Bisericile şi mănăstirile din Republica Moldova au avut enorm de suferit în perioada sovietică: cele mai frumoase mănăstiri şi biserici au fost închise şi transformate în depozite, săli de sport, cluburi sau spitale, scrie adevarul.ro.



După dispariţia Uniunii Sovietice multe din aceste lăcaşuri de cult au revenit la destinaţia lor iniţială, fiind redeschise pentru credincioşi. Vă prezentăm în rândurile ce urmează cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova, care merită vizitate de orice turist cu aplecare spre credinţă.


Cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova: Mănăstirea Căpriana

Una dintre cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova, mănăstirea Căpriana se găseşte la 40 de kilometri de Chişinău, în zona vechilor codri ai Lăpuşnei. Este cea mai veche mănăstire dintre Prut şi Nistru, fiind atestată documentar la începutul secolului al XV-lea, în vremea domniei voievodului Alexandru cel Bun. Biserica mănăstrii Căpriana este singura din Republica Moldova care păstrează planul clasic al bisericilor construite în stilul medieval moldovenesc. În anul 1962 mănăstirea a fost închisă de sovietici: chiliile au fost transformate în sanatoriu pentru tuberculoşi, iar bisericile mănăstirii în depozite. Mănăstirea a fost redeschisă în 1989, fiind restaurată în anul 2003.



Mănăstirea Ciuflea

Printre cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova se numără şi mănăstirea Ciuflea, care se găseşte chiar în centrul Chişinăului. Construită la mijlocul secolului al XIX-lea, biserica mănăstirii Ciuflea şi-a păstrat rolul de lăcaş de cult în perioada sovietică, fiind chiar renovată în anul 1972. Începând din anul 2002 pe lângă această biserică a fost înfiinţată o mănăstire de maici.



Cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova: Mănăstirea Condriţa

Această mănăstire a fost înfiinţată în anul 1783 ca schit al mănăstirii Căpriana. În anul 1946 mănăstirea a fost desfiinţată, în clădirile ei fiind instalată o şcoală de agricultură care a funcţionat până în anul 1960. Din 1960 până în 1993 la Condriţa a funcţionat o tabără de odihnă care a beneficiat de frumosul peisaj înconjurător.



Mănăstirea Curchi

Ridicată în anul 1775 de boierul Iordache Curchi în mijlocul codrilor Orheiului, mănăstirea Curchi a fost transformată în perioada sovietică în spital de psihiatrie. 



Mănăstirea Noul Neamţ

Pe lângă faptul că se numără printre cele mai frumoase mănăstiri din Republica Moldova, mănăstirea Noul Neamţ are şi una dintre cele mai interesante istorii. Aflată pe malul Nistrului, mănăstirea a fost fondată de mai mulţi călugări de la mănăstirea Neamţ din dreapta Prutului în anul 1861, călugări nemulţumiţi de secularizarea averilor mănăstireşti pusă în practică de Alexandru Ioan Cuza. Călugării fugari s-au aşezat pe una din moşiile mănăstireşti care se găseau în Basarabia ocupată de Rusia, moşia Chiţcani. Mănăstirea Noul Neamţ a fost închisă de sovietici în anul 1962, fiind transformată în sanatoriu pentru tuberculoşi. 



Mănăstirea a fost redeschisă în anul 1991.

5 destinaţii din Moldova ferite de ochiul omului

Recomand atenției dvs un articol ce face referință la 5 destinaţii din Moldova ferite de ochiul omului, scris de bloggerul și Web developer, Dmitri Gorobîc. Deși articolul a fost scris în anul 2012, recomandările merită toată atenția. 



Republica Moldova nu-i atât de mică cum pare. Eu credeam că pot vedea toată ţara în 2 zile, dar de fapt nouă o săptămână nu ne-a ajuns nici macar pentru jumătate din locurile planificate. Am fost membrul echipei Peugeot Partner şi timp de 7 zile, în cadrul proiectului Redescoperă Moldova, am vizitat mai mult de 100 de destinaţii turistice, sau care în viitor ar putea să devină turistice.


În Moldova există locuri arhicunoscute, preferatele turiştilor, cum ar fi: Cramele de la Cricova, Mileştii Mici, Purcari, Cetatea Soroca, Orheiul Vechi, Zimbrii din Pădurea Domnească, Mănăstirile Curchi, Hâncu, Saharna şi Ţîpova. Toate acestea sunt destinaţii bine mediatizate şi obligatorii pentru orice străin.

1. Satul Cernoleuca din raionul Donduşeni

Drumul de pietriş, lung şi accidentat, ne-a dus direct spre cimitir, s-ar părea că satul nu-i deloc ospitalier. Trecând pe lângă, am mers în inima satului. În Cernoleuca am descoperit două destinaţii. Despre prima n-am aflat multe, era casa pictorului Igor Vieru. Poarta mare, de lemn şi ornamentată, din start ne-a trezit curiozitatea, nu putea fi poarta unui simplu om. Am oprit lângă gard să căutăm vreo placă pe care să fie scris macar ceva, nimic, oamenii din sat spuneau că „e casa lu Igor Vieru, a fost poet”, dar noi ştiam că-i pictor, probabil că-l confundau cu Grigorie Vieru.

Mai departe-n sat, în curtea şcolii se află o clădire veche, este Conacul lui Constantin Cazemir. Cândva în clădire a fost bancă şi acum în clădire este orfelinat. Nu aveam de unde să ştim această informaţie dacă nu ne apropiam de nişte persoane care să ne povestească, erau Directorul Adjunct şi contabilul orfelinatului. Ei ne-au povestit că statul îi închide, ne-au mai spus că în spatele liceului a fost casa lui Cazemir de la care au rămas doar ruinile, cândva mai era o alee de plopi şi un dendrariu de care îngrijeau elevii din şcoală, dar n-a mai rămas nimic. Tragica istorie a satului a fost completată cu o răsuflare grea – liceul tot se închide din anul acesta, va fi gimnaziu.

Pentru mine anume Cernoleuca e satul care merită văzut din nou, pentru a vorbi cu localnicii, pentru a retrăi alături de ei. Mai multă informaţie puteţi găsi în articolul „Conacul lui Constantin Cazemir din Cernoleuca„.

Conacul lui Constantin Cazemir, Cernoleuca

2. Complexul de izvoare Trifeşti

Aici am ajuns din întâmplare: pe drumul R20, care leagă Ţîpova de Rezina şi Saharna, am văzut un indicator şi n-am ezitat să mergem în Trifeşti. Eram singura echipă care a fost acolo şi nu regret deloc. Un mic sătuc unde locuiesc în jur de 800 de locuitori, pe stradă copii cu bicicleta, cu mingea, care se căţărau pe gardurile vechi, de piatră. Această localitate mi-a trezit nostalgia, amintindu-mi de copilăria mea.

De fapt noi am venit să vedem nu satul ci izvoarele. Şi de data asta am fost plăcut surprins: un mic părculeţ amenajat, cu bănci vopsite în culoarea verde, o salcie mare care îşi lasă crengile până la pământ, sub care te ascunzi de problemele cotidiene, câteva izvoare  murmură din toate părţile, murmură plăcut şi dulce.

Ce-aş mai sta acolo 3 zile şi 3 nopţi… Puţini oameni care m-ar înţelege, dar cui îi va reuşi – va fi fericit. Trăirile şi dorinţile mele le-am relatat la mine pe blog, într-o postare despre „Complexul de izvoare la Trifeşti„.

Izvorul de la Trifesti

3. Vadul Raşcov din raionul Şoldăneşti

Prima zi a călătoriei noastre a fost prea încărcată şi am avut de parcurs un drum prea lung aşa că nici o echipă n-a oprit în raionul Şoldăneşti. Am fost o dată în Vadul Raşcov şi am spus că neapărat mă voi întoarce acolo, am vrut să mergem cu echipa însă nu aveam timp şi eram obligaţi să trecem sărim această destinaţie.

Nu mi-e frică să repet că Vadul Raşcov este „Un mic paradis al Moldovei„. Am avut norocul să simt ospitalitatea localnicilor şi să admir peisajul de pe stânca din deal. Prea plăcute au fost clipele petrecute pe marginea stâncii simţind adierea vântului, acestea nu le pot reda prin cuvinte, ele trebuie doar trăite. Dacă v-aţi hotărât să mergeţi în Vadul Raşcov, merită să mai vizitaţi câteva locuri:

Merită să ieşi spre Nistru şi să vezi vechiul Cimitir Evreiesc, pură istorie. Pe malul stâng al râului, în satul Raşcov, se înalţă o Catedrală Catolică, dacă ai norocul prinzi barca care transportă oamenii peste nistru pentru câţiva lei, te poate duce pe partea celalată.

În Vadul Raşcov merită să o găseşti pe sora lui Dumitru Matcovschi, ea are cheia de la „Casa Muzeu Dumitru Matcovshi” şi tot ea este ghid. Intrarea e cu taxă care este nesemnificativă dacă preţuieşti istoria ţării.

Urcând în sus pe Nistru ajungem în satul vecin Climăuţi, de pe dealul din Vadul Raşcov despre care am vorbit mai devreme se văd 5 insule care sunt în drept cu satul Climăuţi. De fapt satele sunt foarte aproape unul de altul aşa că noţiunea de „sate vecine” poate fi neglijată. Departe în pădure putem găsi un lanţ de pietre care se numeşte „Stânca mieresei”, cine va merge să vadă – va înţelege.

Vadul Rascov, Climautii de Jos, Panorama

 4. Parcul şi Conacul din satul Ţaul

O imagine îngrozitoare, nişte ruine a unei clădiri frumoase, alături nişte cuşti abandonate, acest loc mi-a amintit de Cernobîl. În satul Ţaul din raionul Donduşeni, conacul boieresc construit în secolul IXX – începutul secolului XX a fost abandonat, iar pe timpurile sovietice aici a fost un sanatoriu unde veneau oameni din diferite regiuni pentru a se odihni.

Când în conac era viaţă, parcul era frumos amenajat, au fost aduse din diferite părţi ale lumii peste 150 de specii de arbori şi arbuşti dintre care doar puţine s-au păstrat până în ziua de azi. În perioada sovietică, când era sanatoriu, pe teritoriul parcului au fost aduse animale exotice ca de exemplu păuni, urşi ş.a. Clădirea a fost abandonată în 1991, n-a mai rămas nici parc, nici suflet de animal iar când priveşti la cuştile abandonate de urşi – te trec fiori.

Conacul Ţaul

5. Oraşul Bender

Trebuie să menţionez că doar echipa Peugeot Partner a vizitat regiunea Transnistreană şi a fost pe malul stâng al râului Nistru. Eu sunt originar din oraşul Bender şi mi-am petrecut copilăria în aceste locuri, am insistat ca echipa mea să vadă şi să simtă atmosfera total diferită de aici pentru ca în viitor, cu propriile cuvinte, să le aducă la cunoştinşă cititorilor despre au văzut şi ce au trăit aici. Chiar dacă am trecut în lung şi în lat oraşul, chiar şi pe jos, de fiecare dată când am un „turist” care a venit în vizită, merg cu plăcere să-i arăt cele mai ascunse locuri din Bender.

Mi-am făcut propriul tur, care-a plăcut multor oameni şi care nimeni n-a mai încercat să-l repete: începând cu satul Varniţa, pe jos, pe la vamă şi spre Cetatea Bender, intrarea de pe lângă Nistru, că e mai exotic. În jos pe Nistru, pe sub podurile feroviar şi cel auto ajungem la aleea de lângă Nistru, urcând spre centru vom vedea mai multe monumente arhitecturale, clădiri, cinematograful realizat într-un stil clasic care a fost restaurat în anul 2009, bustul lui Puşkin, Gara Feroviară, şi spre final, vom merge la Cimitirul Memorial Istorico-Militar în memoria ostaşilor şi oamenilor civili decedaţi pe teritoriul oraşului în diferite războaie, acolo sunt morminte chiar şi a ostaşilor Români.

Despre Bender am scris foarte scurt deoarece am mai scris un articol despre „Traseul turistic prin oraşul Bender”  şi nu vreau să mă repet.

Cetatea Bender

Mai sus am scris doar despre 5 destinaţii mai mult sau mai puţin turistice, în ţara noastră există mult mai multe locuri pe lângă care am trecut dar nici prin gând să-mi treacă că merită văzute. Scrieţi despre localitatea voastră, scrieţi despre cele mai frumoase locuri pe care le-aţi descoperit cândva în Moldova că vreau să le văd şi eu.