Pe teritoriul Republicii Moldova până în prezent s-au păstrat un șir de parcuri deondrologice, create pe la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX de boieri întreprinzători, autohtoni și străini. Ele prezintă o mare valoare, un patrimoniu cultural, material, de arhitectură peisajistică de neprețuit pentru că în ele s-a concentrat o colecție mare de specii și forme de plante lemnoase, în mare măsură, arborescente atât autohtone, cât și de proveniență străină care s-au naturalizat în condițiile climaterice ale Moldovei, devenind rezistente la secetă, arșiță, ger etc.
Pe teritoriul Moldovei dintre Prut și Nistru, pe la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, au fost fondate cca 50 grădini și parcuri boierești, la crearea lor au participat specialiști din domeniile arhitecturii, ingineriei, dendrologiei, geografiei plantelor etc. De ex., parcul de agrement „Ștefan cel Mare” din centrul Chișinăului, fondat în anul 1818, din lipsă de plante exotice decorative, era predominat de specii de plante lemnoase din flora autohtonă puțin decorative.
Pe lângă Colegiul de horticultură decorativă din sectorul Botanica din Chișinău, a fost fondată Grădina botanică engleză și o pepinieră dendrologică în care se cerceta rezistența plantelor exotice. În rezultatul cercetărilor, multe specii de plante lemnoase decorative, de proveniență stărină, au fost recomandate pentru implementarea în practica creării grădinilor și parcurilor deondrologice.
Astfel, spre sfîrșitul sex. XIX și începutul celui de al XX-lea secol, pe teritoriul Moldovei apar un șir de parcuri peisagiste de stil landșaft cu folosirea celor mai decorative specii exotice de plante lemnoase, rezistente la condițiile naturale ale zonei de nord a Moldovei.
Până la ocuparea Basarabiei de către armata roșie, în anul 1940, parcurile boierești, fondate de boieri, erau îngrijite de stăpânii lor, ca în toată Europa. Odată cu ocupația sovietică, conacele și parcurile moșierești, devenite element „burghez”, au avut mult de suferit.
Astăzi starea acestor parcuri lasă mult de dorit, deși ele mai prezintă un tezaur național excelent de cultură.
Primul și cel mai vechi parc boieresc de arhitectură peisajistică din Rep. Moldova se consideră parcul din satul Miclești, raionul Criuleni, fondat în anul 1805 de boierul Andronache Donici, și parcul de lângă satul Drochia, raionul Drochia, creat de polonezul Demianovici în 1812. Apoi urmează parcul de agrement „Ștefan cel Mare și Sfânt” din centrul Chișinăului.
Odată cu emigrarea stăpânilor, legată de ocuparea Basarabiei de către imperiul sovietic în 1940 și, mai ales, după a doua ocupare, în 1944, parcurile boierești nefiind protejate și îngrijite de noul regim nou instalat, au avut mult de suferit. Studierea și inventarea florei dendrologice din parcurile boierești de pe teritoriul Republicii Moldova, cu excepția cercetărilor lui Iu. Gusev, a început abia în anul 1955, după 10 ani de la sf. celui de al Doilea Război Mondial.
Prin anii 1981-1986 unele dintre aceste parcuri au fost cercetate în calitate de obiecte de arhitectură peisagistică de pe teritoriul zonei de nord a Republicii Moldova în vederea restaurării lor. Aici au fost înregistrate 26 de complexe peisagistice, din cele 40-50 de parcuri boierești. 12 parcuri din complexele respective au fost luate sub ocrotirea statului, în calitate de monumente ale naturii.
La 28 februarie 1998 a fost adoptată Legea „Privind fondul ariilor naturale protejate de stat”, în care, au fost recunoscute ca monumente de arhitectură peisagistică 15 parcuri vechi boierești de pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fiind luate sub protecția statului.
Majoritatea parcurilor vechi au fost fondate la vremea lor de către moșieri/boieri, străini (polonezi, ruși, armeni, nemți-austrieci ș. a.), dar și de autohtoni (Stroescu, Kazimir, Dumbrovschi, Leonard etc.)
Sursa: Parcurile vechi boierești din Republica Moldova de Petru Tarhon, Chișinău: Pontos, 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu