Portul și tradițiile noastre populare trebuie promovate în Europa, afirmă organizatorii unei expoziții de costume naționale inaugurate amarți în incinta Parlamentului de la Chișinău. Evenimentul „IE pentru (IE) Integrare Europeană” a fost organizat de către Platforma doamnelor deputate, în parteneriat cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din capitală. Vizitatorii pot admira și mâine cele douăzeci de costume naționale și alte elemente ale portului popular, expuse la Parlament cu prilejul Zilei Universale a Iei.
Potrivit oficialilor prezenți la eveniment, popularizarea simbolurilor naționale, în special a iei tradiționale, este un pas important în integrarea țării noastre în Uniunea Europeană.
„Acesta este elementul cu care suntem convinși că vom putea și vom merge în marea familie europeană și vom arăta cât de profund este patrimoniul nostru, tradițiile. Eu zic să facem cât mai multe evenimente, nu doar o dată în an”, a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu.
„Pentru că Uniunea Europeană este despre unitate prin diversitate și eu tare mult mă bucur că noi am putut combina această sărbătoare IE pentru IE, IE pentru Integrare Europeană, or Uniunea Europeană, marea familie ne așteaptă cu tradițiile noastre”, a spus vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman.
„Noi am adus aici la Parlament numai 20 de file din această carte, 20 de costume integrare, toate cu informații relevante, succinte despre fiecare costum din zona meșterului pe care l-a creat”, a explicat directorul Muzeului de Etnografie, Petru Vicol.
Organizatorii spun că a devenit o tradiție, ca an de an Ziua Universală a Iei să fie sărbătorită prin inaugurarea unei expoziții a portului popular în incinta Parlamentului. Iar tradițiile poporului nostru trebuie promovate în Europa.
„Pentru că suntem în proces de integrare europeană, este imperios să ducem tradițiile și obiceiurile noastre în Europa, suntem bogați în tradiții, iar Ia este de fapt cartea de vizită a noastră”, susține deputata Marina Morozova.
„Este ceea ce vorbesc moșii și strămoșii noștri, despre tradițiile noastre care sunt apreciate inclusiv de UNESCO și care ne poartă cumva numele brandului de țară, departe de Moldova. Mi se pare o idee extraordinară ca noi, deputații, să promovăm aceste lucruri”, a adăugat deputata Angela Munteanu-Pojoga.
Expoziția costumelor populare din incinta Parlamentului va fi deschisă publicului larg și miercuri. Ziua Universală a Iei este sărbătorită anual în data de 24 iunie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu