Fii turist la tine în țară: obiective turistice în raionul Orhei

Regiunea Orheiului cuprinde un străvechi ținut, străjuit altădată de cetatea Orheiului, puternica fundație a lui Ștefan cel Mare. Marele domn ținea să răsplătească din belșug vitejia orheienilor, cunoscuți ca cei mai buni arcași ai săi. În istoria politică și militară a Moldovei, orheienii au jucat un rol de seamă, răsculându-se uneori împotriva domniei, sau sprijinind pe anumiți domni, în rivalitatea pentru scaunul Moldovei.

Unitățile teritorial-administrative ale Moldovei în Evul Mediu erau ținuturile (divizate în ocoale) și corespundeau județelor din Țara Românească. Ținuturile Moldovei, conform „Descrierii Moldovei” (Descriptio Molaviae) de Dimitrie Cantemir pot fi reprezentate în felul următor:

Județul/ţinutul (Uezd) Orhei.

În perioada 1812-1917, Moldova de la est de Prut a fost anexată de Imperiul Rus, actualul teritoriu al Republicii Moldova s-a aflat, astfel, sub administrare țaristă. Sub Imperiul Rus, Basarabia a fost inițial oblast – regiune autonomă – (până în anul 1873), iar după aceea o gubernie (provincie) (1873-1917) divizată în opt judeţe.

Este oportun să precizăm că, un timp, instituţiile autocraţiei ţariste din Basarabia au întrebuinţat în actele emise, redactate în ruseşte, cuvântul românesc ţinut, paralel cu termenul rusesc uezd. Bunăoară, Regulamentul privind administrarea Basarabiei din 1828 conţine în această ordine de idei următoarea stipulaţie: ,,Administraţia regiunii Basarabia se împarte în cea regională, judeţeană (uzdnoe) sau ţinutală şi orăşenească”. Oficialităţile imperiale ruse au făcut uz de cuvântul ţinut, deoarece ele, în faza iniţială ce a urmat după anexare, au păstrat în provincia românească dintre Prut şi Nistru structurile administrativ-teritoriale caracteristice Principatului Moldovei, iar ulterior le-au introdus pe cele ruseşti. Prin urmare, atunci când ne referim la unităţile administrative ale Basarabiei de până în anii ’30 ai secolului al XIX-lea, folosim termenul ţinut, iar în cazul celor existente după 1828 vom întrebuinţa termenul judeţ (traducând din ruseşte cuvântul uezd).

Județul (Uezd) Orhei a fost o unitate administrativ-teritorială din Gubernia Basarabia, constituită în 1818. Centrul administrativ al ținutului a fost municipiul Orhei. Populația ținutului era de 213.478 locuitori (în 1896). Unitate administrativ-teritorială ocupa o suprafață de 4.133 km².

Oraşul Orhei este o localitate cu valori şi tradiţii culturale bogate. Urba dispune de 63 monumente istorico-memoriale, de artă şi arhitectură, dintre care 14 sunt de importanţă naţională, iar 49 de importanţă locală, 1 casă de cultură, 7 biblioteci şi 2 instituţii de învăţământ artistic (pictură şi muzică). În oraş activează colective artistice de amatori. În raionul Orhei, de asemenea, pot fi vizitate mai multe obiective turistice.

Monumentul lui Vasile Lupu din Orhei (1937). 

Vasile Lupu a fost Domnitor al Moldovei în anii 1634-1653. Domnitorul  care, vrăjit de frumusețea locurilor, își avea aici reședința de vacanță. Pe timpul domniei lui Orheiul a înflorit, de exemplu, doar aici și la Iași (capitala) străzile erau pavate cu lemn. Autorul sculpturii de bronz este celebrul sculptor român Oscar Han, iar arhitectul Robert Kurţ.

La 11 noiembrie 1937, în prezenţa reprezentanţilor Guvernului României, prefectului Constantin Roşca, Cavaler al Ordinului Steaua României şi a primarului de Orhei Constantin Plăcintă, Cavaler al Ordinului Steaua României, preotul-paroh Piescu de la Catedrala Sf. Dumitru, a fost sfinţit şi inaugurat Monumentul din bronz al domnitorului Moldovei Vasile Lupu.

Statuia din bronz îl reprezintă pe Vasile Lupu, în straie de voievod, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Postamentul este executat din piatră de Cosăuţi. Statuia a înregistrat un record în ceea ce privește amplasarea sa, fiind strămutată de 8 ori. Monumentul constituie răsplata şi recunoştinţa orheienilor faţă de marile realizări ai voievodului moldovean.

Inaugurarea monumentului lui Vasile Lupu la Orhei, 5 noiembrie 1937. În luna iunie 1940, înainte de venirea ocupanţilor sovietici, statuia a fost evacuată la Iaşi şi instalată pe locul unde puţin mai devreme a stat statuia lui George G. Mârzescu. 

Statuia la Iaşi, 1941. În timpul războiului, după fugărirea sovieticilor din Basarabia de către trupele germano-române, statuia a fost adusă înapoi la Orhei şi instalată în anul 1942 pe un soclu scurt. În anul 1944 sovieticii revin în Basarabia. Statuia domnitorului Vasile Lupu este dusă la Craiova, în parcul Nicolae Romanescu, însă la 24 ianuarie 1945 a fost preluată de armata sovietică şi transportată în U.R.S.S.

Readus din nou la Orhei în timpul ocupaţiei ruse şi instalat într-un scuar lângă locul iniţial, mai târziu mutat în curtea bisericii Sf. Dumitru.

În prezent statuia e la câţiva metri mai într-o parte de locul iniţial, soclul fiind absolut diferit. La 5 noiembrie 1937, în prezenţa reprezentanţilor Guvernului României, prefectului Constantin Roşca, Cavaler al Ordinului Steaua României şi a primarului de Orhei Constantin Plăcintă, Cavaler al Ordinului Steaua României, preotul-paroh Piescu de la Catedrala Sf. Dumitru, a fost sfinţit şi inaugurat monumentul din bronz al domnitorului Moldovei Vasile Lupu, opera de artă a vestitului sculptor Oscar Han. Autorul sculpturii fiind celebrul sculpror român Oscar Han, iar arhitectul Robert Kurţ.

Statuia din bronz îl reprezintă pe Vasile Lupu, în odăjdii voievodale, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Statuia este redată în mişcare. Imagini de arhivă, vedeți aici, dar și aici. 

Catedrala „Sfântul Dumitru”. Zece curiozități despre catedrală

Cel mai vechi lăcaș religios din Orhei și unul dintre cele mai vechi din țară, catedrala Sfântul Dumitru a fost construită între anii 1632 și 1636 și sfințită cu ocazia sosirii domnitorului la Orhei în 1637.

Ctitorul Catedralei a fost domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653). Biserica face parte din Patrimoniul național, fiind una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice păstrate până în prezent.Patrimoniul arheologic și cel construit, se îmbină armonios cu mediul înconjurător, constituind repere pentru, activizarea industriilor creative, dar și celor legate de sporirea atractivității turistice.

Imaginea bisericii este tipărită pe verso-ul bancnotei de 5 lei moldovenești.

În mijlocul Orheiului, pe un deal, se înălță vechea și frumoasa Catedrală domnească „Sfîntul Dumitru”. Este simbolul cultural și spiritual al orheienilor. În profilul stilului moldovenesc de epocă, biserica este constituită din altar (formînd un semicerc în partea de răsărit a bisericii), naos și pronaos, pridvor, inițial deschis, pe segmentul sudic fiind suprapus de un turn-clopotniță.

În mentalul colectiv, construcția Bisericii „Sfîntul Dumitru” a fost atribuită lui Ștefan cel Mare (1457–1504). În realitate, biserica a fost construită de Vasile Lupu (1634–1653) pe locul unei biserici de lemn.

Biserica „Sfîntul Dumitru” a fost înălțată între anii 1632 și 1636, iar în 1637, cu prilejul sosirii domnitorului Vasile Lupu la Orhei, a fost sfințită. Lăcașul sfînt nu a fost edificat întîmplător în tîrgul Orhei, unul dintre cele mai importante din partea de est a Țării Moldovei. Însuși voievodul „se ocupa personal” de această localitate.

Vasile Lupu a mai zidit între 7 mai 1645 și 7 mai 1646 o biserică cu hramul „Sfîntul Dumitru” în orașul Chilia. Anterior pe acel loc se afla o biserică edificată de Ștefan cel Mare, după planurile arhitectului italian Ioan Provana, care a fost arsă de tătari. Ca și în biserica din Orhei și în cea din Chilia, la intrare, se află stema Moldovei, săpată în piatră. Edificiile de cult creștin din spațiile aflate sub administrație otomană, cum era și biserica din Chilia, erau adîncite parțial în pămînt.

Pisania Catedralei „Sfîntul Dumitru”, izvor istoric autentic, are cioplit în piatră, în slavonă, următorul text: „Prin îngăduirea Tatălui și prin grăbirea Fiului și desăvîrșirea Sfîntului Duh începută și clădită această biserică întru numele Sfîntului, slăvitului, marelui mucenic, izvorul de mir, Dimitrie, făcătorul de minuni, Io Vasile Voevod cu mila lui Dumnezeu, Domn al pămîntului Moldovei și doamna lui Tudosia și copilul lor Ioan Voevod”.

Biserica are 24 m lungime și 9 m lățime.

Lăcașul sfînt are trăsături comune cu tipologia bisericilor „Sfinții Arhangheli” (județul Iași, 1666), „Sfîntul Gheorghe” din Șerbești (județul Neamț, 1637), cu biserica-cetate de la Cotnari, ctitoria lui Ștefan cel Mare ș.a.

Într-un hrisov din 15 februarie 1667, semnat de Iliaș Alexandru Voievod, se vorbește despre Nidelcu Sîrbu, proprietarul unei bălți de pe apa Răutului, între Mitoc și Cișmea, care aproviziona „masa bisericii” cu pește proaspăt.

În letopisețul bisericii alcătuit în 1886/87 se consemnează faptul că autoritățile tîrgului au instalat în pridvor o baniță din piatră, denumită „domnească”. Banița avea forma unui stup făcut din trunchi de copac, fiind gravate stema Moldovei cu capul de bour, anul 1781 și cuvintele „s-a făcut să se știe”, „măsura”, „a zecea parte mie dă-mi-o”. Ultima frază solicita a zecea parte din „toată pîinea” pe care localnicii urmau să o ofere bisericii.

În locul statuii lui Vasile Lupu din incinta Bisericii „Sfîntul Dumitru” (transferată în centrul orașului Orhei) a fost înălțată o cruce, pe al cărei postament este fixată următoarea pisanie: „Pe mîndre plaiuri orheiene /Cinstirea noastră se așterne/ Pentru acei cu spada în mînă/ Și preoțimea cea bătrînă/ Pentru fruntașii neamului/ Și pentru gospodarii lui/ Ce viața și-o sacrificară/ sfințînd prin sînge această țară. Ctitori: Valeriu Muravschi, prim-ministru, a. 1991–1992; Sergiu Muravschi, director general, Direcția Agricolă, județul Orhei, a. 1990–2003”. 

La 21 octombrie 2016, odată cu numirea arhimandritului Siluan (Șalari) în ierarhia bisericească de episcop de Orhei și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, Biserica „Sfîntul Dumitru” a obținut statutul de catedrală.

(Articol scris de Ion Valer XENOFONTOV, doctor în istorie pt Moldova Suverană). 

Sediul Upravei Zemstvei Orhei. Monument de istorie şi arhitectură din sec. XIX. 

Sediul Zemstvei Orhei (Upravei Guberniei Basarabia, începutul construcției în 1882), responsabil tehnic, arhitectorul-inginer A. Ţiganko, fiind cunoscut şi prin construcţia sediului Liceului Real din Chişinău (în prezent blocul Facultăţii de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova), a fost construită la îndemnul fostului preşedinte al Zemstvei Orhei, Alexandru Cotruță.

Sediul reprezintă o clădire de unicat în construcţia arhitecturală urbană din Basarabia. Clădirea era în doua etaje, cu mai multe coloane atît în afara sediului, cît şi în interiorul acesteia. La Primul nivel se situau birourile  specialiştilor Zemstvei.  La nivelul doi se găsea obiectul principal – Sala de şedinţe cu Coloane şi Policandru aurit. Aici se afla şi Biroul Preşedintelui Zemstvei judeţului Orhei. Clădirea era iluminată prin cele 20 ferestre impunătoare masive. În subsolul  clădirii se păstra arhiva Zemstvei.

În acest edificiu la 25 martie 1918 deputaţii din Orhei au votat Moţiunea de Unire a Basarabiei.

Sediul Upravei Zemstvei Orhei. Monument de istorie şi arhitectură din sec. XIX. A fost construită la îndemnul fostului preşedinte al Zemstvei Orhei, Alexandru Cotruță. În acest edificiu la 25 martie 1918 deputaţii Orheiului au votat Moţiunea de Unire a Basarabiei cu România. După 1 ianuarie 1919 în acest sediu a fost Prefectura şi Tribunalul judeţului Orhei. Сlădirea a fost utilizată de Liceul Teoretic „Ioan Luca Caragiale”.

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Orhei

Muzeul de Istorie și Etnografie Orhei se află în incinta unei case de locuit cu poartă ornamentată, fostă vilă care a aparținut arhitectorului român Mircea Bengulescu. Clădirea reprezintă o moștenire istorică de o valoare incontestabilă pentru întreg neamul românesc, construită în stil neoromânesc (1928-1929), fiind monument de arhitectură de importanță națională, inclus în Registrul de Stat al monumentelor din Republica Moldova ocrotit de stat cu nr.984, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.1531-XII din 22 iunie 1993 (Monitorul Oficial al RM, 2010, 2 februarie, nr.15-17, art.24, p.10-109).

Colecţia muzeului conține mai mult de 20 mii de exponate, cele mai valoroase fiind colecţiile de monede și carte veche. Expoziția permanentă a muzeului este consacrată cercetărilor istorice și arheologice de pe teritoriul raionului Orhei.

Muzeul de Istorie și Etnografie Orhei este unica instituție de cultură de acest fel din Orhei, unul din puținele orașe din Basarabia în care centrul istoric a rezistat războaielor mondiale, monumentele de arhitectură și clădirile vechi fiind aproape intacte.

Sediul Judecătoriei Orhei. 

Monument de istorie şi arhitectură din sec. XX, construită prin anii 30 - Casă a doctorului şi avocatului Mihai Coteanu, fost  primar şi prefect al Judeţului Orhei și soţia sa, Ecaterina Pelivan, medic-şef al judeţului Orhei,  fiica lui Ion Pelivan.

Familia Coteanu a găzduit drept oaspeţi în casa sa aşa personalităţi ca Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu. Mihai Coteanu a fost și directorul săptămânalului „Frăția Românească” din Orhei (publicația periodică, 1919-1940).

După cel de-al doilea război mondial în edificiul a fost ocupat de Comitetul executiv orăşenesc Orhei de deputaţi ai poporului.  În anii 90 aici a fost transferată Judecătoria raionului Orhei.

Unicul muzeu evreiesc de istorie din țară se află în orașul Orhei. Care este programul de vizite.

Până în anul 2016, clădirea era fosta reședință a unei sinagogi. Din cauza unei vandalizări, multe dintre obiectele păstrate au fost arse, iar o parte – deteriorate. Cele care au reușit să fie recuperate au devenit exponate.

Piese vestimentare, obiecte donate sau păstrate cu sfințenie – toate pot fi admirate în cadrul muzeului evreiesc de istorie din orașul Orhei. Acesta, ca localizare, ar fi avut o mare însemnătate pentru comunitatea evreiască de odinioară. În perioada interbelică, în zona respectivă a orașului activau cele mai multe sinagogi. Chiar și după genocidul care s-a înfăptuit și pe teritoriul țării noastre, în interiorul vechii sinagogi au rămas să fie păstrate cărți și suluri de tora (biblia ebraică), expuse și atinse doar de reprezentanții acestei religii. În cadrul muzeului, vizitatorii au posibilitate să citească informația cu referire la istoria comunității evreiești din Moldova, aceasta fiind prezentată în două limbi: română și rusă. Conform datelor statistice din anul 2021, în Republica Moldova locuiau circa 15 000 de evrei. În perioada interbelică, orașele Chișinău, Orhei și Soroca găzduiau cel mai mare număr al comunității. Referitor la orașul Orhei, circa 65 % o reprezenta populația iudaică din întreg numărul de locuitori. Tot acolo activau în jur de 30 de sinagogi.

Biserica romano-catolică din Orhei

În 1895, în oraşul Orhei locuiau 125 de catolici (60 bărbaţi, 65 femei). Numărul catolicilor nefiind mare, aceştia, pentru a participa la sfânta Liturghie, mergeau fie la Chişinău, fie la Râbniţa. În anul 1904 catolicii din localitate, s-au adresat guvernatorului Basarabiei cu cererea să li se acorde permisiunea pentru construirea unei biserici romano-catolice.

Un reportaj video urmăriți aici.

Biserica a început să fie construită în 1911, iar lucrările au fost finisate în 1914. În anul 1921, după unirea Basarabiei cu România, Papa Benedict al XV-lea a transferat cele cinci parohii basarabene existente la acea dată (Chişinău, Tighina, Bălţi, Hotin şi Crasna) de sub jurisdicţia Episcopiei de Tiraspol sub jurisdicţia Episcopiei de Iaşi 

Lăcaşul de cult, construit în stil neogotic (specific țărilor din nord-vestul Europei), a fost zidit pe terenul achiziționat de la Biserica Ortodoxă „Sf. Nicolae”. În anul 1926, în Basarabia activau 9 parohii, păstorite de 8 preoţi, care slujeau în 6 biserici şi 8 capele. Întrucât în decretul papal din 1921 nu este menţionată parohia Orhei, dar existând deja în 1926, se presupune că ea a fost înfiinţată în perioada 1921-1926, data cea mai probabilă fiind 1922, anul în care părintele Nicolae Szczurek a fost transferat ca paroh la Tighina, acesta din 1916 îngrijindu-se de catolicii din Orhei.

Ctitorii de bază ai edificiului de cult au fost membrii familiei Doliwa-Dobrowolski, proprietari funciari, în mod special Cesarina Doliwa-Dobrowolski (1841–1924), înmormîntată în cavoul bisericii. Ambii erau creştini cu suflet mare şi fiecare a ctitorit câte un lăcaş de cult în Orhei. Ea – unul catolic, iar el – biserica ortodoxă din comuna Brăviceni. Descendenții acesteia stabiliți în Elveția și Canada au vizitat de mai multe ori lăcașul sfânt. Ca mai toate lăcaşurile de cult din Basarabia, nici acesta nu a scăpat, de-a lungul perioadei bolşevice, de pângărire. În 1946 a fost transformat în sală de sport, trecând apoi „de la un stăpân la altul”.  

În 1990 s-a încercat o restaurare a ei, dar cu multe greşeli, pentru că nu se ştia cum arăta initial. Biserica a fost reanimată grație părintelui Klaus Kniffki, din Congregaţia Cuvîntului Divin, care în 1998 i-a îndemnat pe enoriaşi să renască comunitatea catolică din Orhei. Iar în 2001, după retrocedarea bisericii comunităţii catolice din Orhei, Episcopia Romano-Catolică de Chişinău a început restaurarea clădirii, Evgheni Smolin a fost arhitect-şef al proiectului de restaurare. Biserica a fost construită din piatră, din carierele din raionul Orhei. Este înfrumusețată cu frescă, vitralii și flori. La 15 august 2008, de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, PS Anton Coşa a sfinţit biserica nou restaurată. Potrivit recensămîntului din anul 2004, în raionul Orhei locuiau 88 de catolici.

Totodată, mai citiți aici și aici la temă.

Sinagoga din Orhei este un lăcaș de cult evreiesc din orașul Orhei.

Singura sinagogă din Orhei, încă în funcțiune, se află pe strada Vasile Lupu nr.62. Aici se adună acum o mică comunitate a orașului de sărbători.

Edificiul cu un etaj și o suprafață  totală de aproximativ 100 m² a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1989, a fost returnată comunității evreiești locale. Este situată lângă locul unde sinagoga a fost distrusă.

Cimitirul Evreiesc din Orhei.

Este unul dintre cel mai vechi și mai mare cimitir evreiesc din Moldova (peste 400 de ani, 9 ha). Acesta se află în top trei cele mai străvechi cimitire active din Europa de Est, alături de cimitirele din Praga și din Mainz, Germania.

Cu aproximativ patru veacuri în urmă, evreii și-au adus aici morții, cimitirul numărându-se acum printre cele mai vechi din Europa. Este un loc plin de istorie unde și-au găsit ulterior somnul de veci atât evreii împușcați de fasciști și înhumați într-o groapă comună, cât și elita evreiască din acele timpuri.

Cimitirele evreiești de la noi găzduiesc multe personalități din elita evreiască: Ancel Sadîcov (un evreu care a scris cărți de aritmetică pentru elevi), Aron Ravici (fostul ambasador al României în Chile, care vorbea 26 de limbi), Grigore Gorviț (tanchist polonez, îngropat în cimitirul din Orhei în 1987), Arcadi Grimberg (fostul director al parcului de autobuze, are chipul sculptat în bronz și încorporat în piatra de mormânt), ș.a.

Vechiul cimitir ne demonstrează că fițele nu lipseau nici în urmă cu decenii. Acesta are o „alee VIP”, unde stau în rând mormintele a zeci de persoane care au făcut parte din elita evreiască: un fost bancher, un proprietar de moară, un latifundiar care oferea pământuri țăranilor, medici renumiți și un bogătaș care a finanțat un azil de bătrâni. Toți au monumente impunătoare, aduse pe atunci din Italia, care s-au păstrat foarte bine.

Actualmente, cimitirul este împărțit pe sectoare, iar numele morților identificați au fost înșirate într-o carte, în ordine alfabetică. Orice persoană care-și caută rudele înmormântate aici poate să le găsească mormintele. Ghidul a fost realizat de președintele Asociației de cultură evreiască Orhei, care a lucrat vreo cinci ani la această carte.

Clădirea Colegiului „Vasile Lupu”

Clădirea Colegiului „Vasile Lupu” (fondat în 1923) construită în 1919 la inițiativa primarului de atunci Vasile Mahu, în stil neo-românesc, cu pereţi groşi de mai bine de un metru, ridicaţi după tehnologiile utilizate la construcţia bisericilor.

Conform datelor din arhivă, pregătirea cadrelor didactice la Orhei se realizează din anul 1923, în Școala Normală „Alexandru Ioan Cuza”, care pregătea învățători și care în 1940 a fost reorganizată în Școala Pedagogică „Alexandru Ioan Cuza”.

Prin Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr. 245 din 08 mai 1991 și a ordinului Ministerului Științei și Învățămîntului nr.105 din 21 mai 1991 instituția de învățământ s-a reorganizat în Școala Normală „Vasile Lupu”, cu durata studiilor de 5 ani.

Chateau Vartely (vinărie, restaurant, hotel).

Originea numelui Vartely se regăsește în numele Orhei, cuvânt care în maghiară înseamnă „loc al cetăţii”, (vár + hely sau cetate + loc).

Brandul Château Vartely a fost elaborat și lansat în anul 2004. Sloganul acestui brand e ,,Vin cu dragoste pentru tine’’, pentru că fiecare licoare produsă la Château Vartely are o parte din sufletul și dăruirea celor care muncesc aici. 

Pagina de Facebook - aici.

Site oficial - varterly.md și visit-varterly.md

După standardele vinificatorilor din lumea veche și lumea nouă, Château Vartely este o companie care îmbină tehnologiile de ultimă generație în creșterea viței-de-vie și prelucrarea strugurilor cu pasiunea pentru producerea vinului de calitate.

Compania Château Vartely a fost fondată în anul 2004, dar vinurile sub acest brand au apărut încă în anul 1996 devenind o influență majoră pe piața vinurilor din țară și peste hotarele ei, care deja are un renume internațional, iar în 2008 a apărut Complexul Turistic, dotat cu toate necesitățile pentru oaspeți.

Acest întreg spațiu se află la o distanță de doar 50 de kilometri de Chișinău. Château Vartely dispune și de o suprafață totală de vii de 550 de hectare, situate în zona Codrului și cea Bugeacului, iar roadele strugurilor crescuți în aceste spații sunt împărțite în peste 4,5 milioane de sticle anual.

Calitatea vinurilor Château Vartely este remarcată prin medalii și distincții, câștigate la cele mai renumite concursuri internaționale: Mondial de Bruxelles, Mundus Vini, Vinalies Internationales, Decanter, International Wine & Spirits Competition, Sakura, Citta del Vino, International Wine Challenge și multe altele.

Monument Istoric şi Arheologic ”Orheiul Vechi”. 

Este amplasat în aer liber (pe o suprafață de 220 ha), în albia pitorească a rîului Răut (care curge de-a lungul întregului raion Orhei), pe teritoriul din apropierea satelor Trebujeni şi Butuceni.

Se află nu prea departe de Chișinău, aproximativ la 43-45 km depărtare, ceea e un stimul în plus pentru organizarea numeroaselor excursii prin aceste locuri. Pe teritoriul complexului se află două muzee, o mănăstire în stîncă deschisă pentru vizitatori, dar şi cîteva hoteluri particulare.

Mănăstirea Curchi

Monumentul are o importanţă deosebită deoarece aici s-au păstrat urme de viaţă umană din cele mai vechi timpuri şi până în evul mediu târziu. Straturile de cultură ale acestui monument oglindesc toată istoria neamului şi al meleagului, ilustrând-o cu vestigii arheologice de o mare valoare muzeistică. Este un monument de arhitectură de tip orăşenesc, unde s-au păstrat multe construcţii, care prezintă un interes mare pentru istorici, arheologi, arhitecţi, dar şi turişti.

Aspecte privind activitatea arhimandritului Chiril şi ridicarea la rangul de mănăstire a schitului Curchi din anul 1813.

După anexarea spaţiului pruto-nistrean la Rusia, la 16/28 mai 1812, organizarea administraţiei ecleziastice din această regiune a avut de suferit unele schimbări esenţiale. Deja în lunile august-septembrie 1812 mitropolitul şi exarhul Gavriil Bănulescu-Bodoni a iniţiat un proces de transformări, care într-un final se va solda cu fondarea unei eparhii noi, ce a cuprins teritoriile fostelor instituţii administrative bisericeşti precum Mitropolia Moldovei, Episcopia de Huşi şi Mitropolia Proilaviei.

Schimbările produse în plan administrativ în noua achiziţie a imperiului ţarist au atins şi unele lăcaşuri ecleziastice, inclusiv mănăstirea Curchi. Ctitorită de fraţii Iordache şi Mihail Curchi, conform unor date, pe la 1773, şi de căpitanul de margine Teodor Sabău, care a înzestrat mănăstirea cu o serie de bunuri 1, aceasta până în anul 1813 a avut rangul de schit, iar începând cu data de 22 septembrie 1813, prin dispoziţia mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni, a fost ridicată la rangul de mănăstire, în fruntea acestui lăcaş fiind desemnat, la cererea ctitorului, fostul conducător al mănăstirii Galata, Chiril, care a condus acest aşezământ până la începutul anului 1825 martie 23, momentul trecerii întru Domnul.

Regele Mihai ar fi vizitat mănăstirea Curchi. Articolul complet - aici.

Site-ul mănăstirii Curchi poate fi accesat aici.

Mănăstirea Curchi este o mănăstire de călugări din Republica Moldova, unul din cele mai însemnate monumente ale arhitecturii basarabene. Este situată în Codrii Orheiului, pe teritoriul satului Curchi, raionul Orhei. Ca ansamblu arhitectural s-a constituit în secolele XVIII - XIX. Este compusă din cinci biserici, două clădiri cu chilii, stăreție, mai multe încăperi auxiliare, o livadă, un schit cu arhondaric aflat la 500 m de Mănăstire și un bazin de piatră. Biserica „Nașterea Maicii Domnului”, construită în 1775 de către Iordache Curchi, este un exemplu de stil neobizantin, iar biserica "Sfântul Nicolae" (1808 - 1810) este construită în stilul clasicismului cu elemente de baroc. Tot ansamblul e înconjurat de un zid înalt de piatră. În perioada sovietică mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie.

Blogul amfostacolo.ro o să vă ajute să citiți recenzii despre traseele turistice din Orhei.