marți, 9 aprilie 2024

Vasilcău - plai de dor (schiță documentară realizată de jurnalistul Vadim Șterbate)

Pe malul bătrânului Nistru, mai jos de vechea cetate a Sorocii, se află Vasilcăul, sat cu o istorie de câteva secole. Așezat la hotarul istoric al Țării, la poalele Dealului Mic și a Dealului Mare, localitatea rămâne a fi cel mai scump loc din lume pentru cei care au crescut și trăit aici, chiar și atunci când au plecat peste mări și țări.



Cu toată că Vasilcăul are o istorie de câteva secole, pe moșia de odinioară a satului, s-au descoperit urme ale activității umane încă de acum 5-6 mii de ani. Cea mai veche atestare documentară cunoscută a satului este de la 1610, când domnul Moldovei, Constantin Movilă, dăruieşte lui Dumitrache Chiriţă Paleologul și jupânesei lui, Marica, “Vasâlcăuţii pe Nistru, din ţinutul Sorocii”, care până atunci se afla în domeniul domnesc.






Și dacă veșnicia s-a născut la sat, se prea poate că ea, veșnicia, a văzut lumina zilei anume aici, la Vasilcău, într-o zi geroasă de iarnă. Iar natura din preajmă și oamenii sunt elementele esențiale ale acestei veșnicii, care deși este tot mai presată de civilizație, păstrează ici-colo crâmpeie din ce-a fost odinioară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu