APARIŢIA CĂRŢII POŞTALE CA FENOMEN ARTISTIC ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În anul 1777, în Almanach de la petite poşte de Paris se menţiona despre o experienţă interesantă - „expedierea prin poştă a unor felicitări gravate asemeni cărţilor de vizită cu un text deschis”. Însă iniţiativa, adică accesul la mesajul deschis, a provocat nemulţumiri în mediul claselor înalte, iar ca urmare noul gen de corespondenţă nu a fost acceptat. La 30 noiembrie 1865, la Conferinţa de la Karlsruhe (Germania), dr. Heinrich von Stephan (1831-1897) propune introducerea unui nou tip de corespondenţă, Postblatt, cu marcă fixă, dar cu un nominal redus, ce trebuia să corespundă facilităţilor obţinute de la circulaţia poştală a unui asemenea imprimat, deoarece în acest caz comunicarea urma să se racă în formă deschisă. însă ideea unei scrisori deschise nu a fost acceptată nici de această dată, în primul rând, de către reprezentanţii râturilor înstărite, care, de fapt, în acele timpuri şi erau utilizatorii serviciilor poştale.

La 26 ianuarie 1869 Emmanuel Hermann, profesor de economie la Academia militară din Viena, publică în ziarul Neue Freie Presse articolul „Un nou procedeu de corespondenţă poştală”, în care înaintează administraţiei poştale propunerea de a mplementa un tip de produs nou, cunoscut astăzi drept carte poştală. Serviciul poştal austriac, care cunoştea propunerea lui Heinrich von Stephan din Germania, având la îndemână calculele efectuate de Emmanuel Hermann, se dovedeşte receptiv la ideea enunţată, şi ca urmare lansează la 1 octombrie 1869 un carton denumit Korrespondenz-Karte, acesta fiind, de fapt, prima carte poştală din lume. Piesa era din hârtie de culoare gălbuie, mărimea 123x83 mm, cu inscripţia Korrespondenz-Karte, cu marcă fixă imprimată, la preţul de doi creiţari, ceea constituia o jumătate din taxa expedierii unei scrisori. Spre uimirea tuturor, noul gen de corespondenţă a înregistrat giun succes imediat, chiar în primul an fiind comercializate peste 9 milioane de exemplare. Inovaţia a fost observată, urmând reacţiile altor administraţii poştale. Astfel deja în 1870 cartea poştală a fost introdusă în Finlanda, Elveţia, Marea Britanie, Wiirtemberg, în 1871 - în Belgia, Olanda, Danemarca şi Canada, iar în anul următor -în Rusia, Suedia, Norvegia, Ceylon şi Chile, în anul 1873 este acceptată în România, Franţa, Germania, Spania, Serbia şi S.U.A., iar către anul 1880 noul instrument poştal se utiliza în toate ţărilc-membre ale Uniunii Poştale Universale (Uniunea Poştală Universală (U.P.U.) – organizaţie internaţională la nivel guvernamental, înfiinţată la 9.X.1874, cu sediul la Berna. De la 1 .VII. 1948 instituţie specializată a O.N.U. Scopul U.P.U. constă în promovarea colaborării între statele membre în domeniul serviciilor poştale). Cartea poştală, pentru care se plătea un tarif mai mic decât pentru o scrisoare, căpătase o popularitate atât de mare, încât în anul 1880 în lume s-au expediat un miliard de bucăţi. Odată cu fondarea U.P.U. ca organism internaţional s-au elaborat anumite reglementări, inclusiv şi cele cu privire la emiterea cărţilor poştale de diferite tipuri, fiind recomandate ca instrumente pentru prestarea unei variate game de servicii. în cadrul lor şi-au găsit locul cărţile poştale simple, cărţile poştale militare, cărţile poştale semiilustrate şi cărţile poştale ilustrate. Reglementările elaborate se refereau la format, dimensiunile şi aspectul general al cărţilor poştale. Se recomanda forma dreptunghiulară cu dimensiuni cuprinse între maxim 105x148 mm şi minim 90x140 mm, cu o toleranţă de 2 mm. Faţa cărţilor poştale era rezervată pentru adresă şi francatură – fie prin marcă fixă, fie prin marcă aplicată (din punct de vedere poştal faţa piesei este considerată partea destinată adresei, deoarece, ca regulă, aici se aplica francatură). Majoritatea administraţiilor poştale au admis tară careva rezerve expedierea oricărei piese similare cărţii poştale – fotografii, vederi, cartoane desenate, felicitări, indiferent de realizator sau editor, dacă piesa respectivă corespundea dimensiunii aprobate şi era rrancată conform tarifului poştal respectiv. Ca urmare, toate ilustratele, indiferent de editor, au fost asimilate ca fiind cărţi poştale. Şi administraţia poştală rusă s-a : nlormat regulamentelor şi precizărilor U.P.U. şi a trecut la folosirea acestora. Marca poştală urma să fie aplicată pe locul marcat, ce regulă, printr-un cadru (chenar), în care, uneori, erau tipărite indicaţii referitoare la valoarea de francare. Pe verso puteau fi reproduse texte sau ilustraţii de diverse tipuri. La început acest gen de cărţi poştale era cestinat numai transmiterii de imagini. însă unii expeditori ţineau cu tot dinadinsul să noteze şi scurte mesaje pe care, în lipsa unui spațiu destinat, le scriau pe faţa ilustrată, astfel deteriorând destul de semnificativ aspectul luetic al piesei. Şi acest lucru se întâmpla, practic, în toată lumea. Din acest motiv, în anul 1903, administraţia poştală franceză intervine la U.P.U., propunând ca una din iţele cărţii poştale să fie împărţită în două: jumătatea dreaptă să fie destinată adresei și francaturii, iar cea stângă să fie rezervată unor scurte mesaje, iar pe verso să se imprime imaginea respectivă. Propunerea a fost adoptată şi această formă a cărţilor poştale ilustrate s-a păstrat până în zilele noastre. La Congresul Internaţional al Poştelor, la Roma la 1 octombrie 1907, s-a hotărât ca pe faţa cărţilor poştale, în special al celor destinate pentru corespondenţa externă, să fie imprimat în una sau mai multe limbi indicativul Uniunea Poştală Universală, iar pe verso puteau fi reproduse orice fel de ilustrații. Ca urmare, cărţile poştale ilustrate, editate după 1907, în special cele destinate corespondenței externe, aveau imprimate pe față în una sau mai multe limbi titulatura „Uniunea Poştală Universală”. Cu timpul efecte poştale au devenit adevărate imagini-document ale epocii respective. Cartea poştală a revoluţionat posibilitatea de transmitere a unor informaţii prin corespondenţa expediată. Ea prezenta avantajul că nu mai existau pentru închidere, iar taxele circulaţie erau foarte reduse, ei, bineînţeles, a fost acea din statului respectiv, evoluând până la formula cunoscută astăzi carte poştală. Trei sunt elementele principale ce definesc o carte poştală ilustrată, cunoscută, de altfel, şi sub denumirea simplă ilustrată: imaginea, spaţiul destinat serviciului poştal – pentru scrierea adresei şi francare, şi locul pentru corespondenţă. Cărţile poştale, şi în special cele ilustrate, sunt o sursă de informaţii istorice, geografice, etnografice, culturale etc, cu condiţia ca respectivele documente să fi fost redactate corect. Începuturile cartofiliei au găsit Basarabia în componenţa Rusiei, situaţie care necesită o scurtă trecere în revistă a evoluţiei cărţii poştale în această ţară. Se afirmă, că lansarea primei cărţi poştale ilustrate ruse a avut loc la 12 iunie 1871, odată cu imprimarea pe o carte poştală a unui desen, ce reprezenta sigiliul imperial – vulturul bicefal. În Rusia dreptul de a edita cărţi poştale la început îl avea doar statul. Aşa se face că timp de două decenii în Rusia au existat doar cărţile poştale editate de administraţia poştală de stat. Şi abia la 19 octombrie 1894 printr-un decret imperial s-a autorizat înfiinţarea editurilor particulare, care au obţinut şi dreptul de a tipări şi comercializa cărţi poştale ilustrate. Ca urmare, de acum în 1895 în Rusia au apărut primele litografii, însă toate au fost imprimate în străinătate – în Germania, Austria, Suedia şi Franţa. Aceste litografii, executate foarte reuşit, reproduceau imagini din oraşele Moscova şi Sankt-Petersburg, în special monumente şi aspecte de străzi. Interesul mare pentru cărţile poştale ilustrate, deoarece utilizarea lor a luat o imensă amploare, a dus la crearea unei adevărate industrii, care a pus pe picior larg : citarea de piese, ce familiarizau publicul imagini dintre cele mai atrăgătoare. În acest domeniu se remarcă diverse edituri și depozite de distribuţie autohtone. Ca urmare, unele firme din străinătate au început să se specializeze la producerea cărţilor poştale ilustrate pentru importatorii în Rusia. A avut loc chiar o specializare sau eparare a zonelor de activitate, pentru a se evita concurenţa neloială, editorii axându-şi activitatea pe anumite oraşe, atât din centrul țării, cât şi de la periferia imperiului. Astfel, poșta, pe lângă menirea principală - de a transmite veştile în orice colţ al lumii, şi-a asumat concomitent şi rolul de a răspândi (fără a suplimenta tariful) imagini prin intermediul cărţilor poştale. Timpul a transformat cartea poştală ilustrată într-un veritabil document de epocă, ce relatează într-o formă concisă despre evenimente, oameni, localităţi, fenomene şi activităţi umane, constituind o sursă istorică suplimentară pentru cunoaşterea realităţii.

La începuturile producerii cărţilor poştale ilustrate cu tematică basarabeană au stat personalităţi, care, prin eforturile proprii – financiare, intelectuale, manageriale – au pus temelia cartofiliei din spaţiul geografic dintre Prut şi Nistru, astfel lăsând urmaşilor an bogat material ilustrativ, ce vorbeşte iespre viaţa reală a populaţiei basarabene ce la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX. Una dintre aceste personalităţi, care, de fapt, este considerată fondator al domeniului dat în Basarabia, este Alexander-Wilhelm Wolkenberg, care a editat un imens număr de cărţi poştale cu imagini în diferite localităţi basarabene (Chişinău, Bender, Hotin, Akkerman etc). După numărul de piese tipărite anume Alexander-Wilhelm Wolkenberg este considerat cel mai prolific editor de cărţi poştale cu tematică basarabeană. Date ceva mai ample despre A. Wolkenberg figurează în ediţia Lista librăriilor, atelierelor fotografice, litografiilor şi tipografiilor, editată în anul 1911, unde la poziţia 12 este menţionat Magazinul de articole de papetărie a lui A. Wolkenber. Magazinul respectiv se afla la parterul hotelului „Suisse”, situat pe str. Alexandrovskaia, colţ cu str. N. Gogol, şi se numea „A. Boлкенберг. Paмы. Картины.. Actualmente în această clădire, situată pe bul. Ştefan cel Mare şi Sfânt, se află Biblioteca Municipală „B. P. Haşdeu”. Cartea poştală respectivă, ce reproduce hotelul „Suisse”, prezintă – în prim plan – chiar magazinul editorului. Probabil acest tip de ilustrată constituia cartea de vizită a magzinului și chair a editorului. Alexander-Wilhelm Wolkenberg de confesiune luterană, căsătorit cu Ludmila-ilghelina Chindelari, de religie romano--ctolică, locuia permanent la Chişinău, pe str. Gospitalinaia. „Magazinul de artă şi papetărie al iui A. Wolkenberg care se afla pe strada Alexandrovskaia, în hotelul „Suisse”, avea permanent în vânzare artă decorativă, portrete ale oficialităţilor ruse pentru instituţiile publice, carte poştală şi o varietate are de rame pentru fotografii, albume”, – constată Elena Ploşniţă. Iar Ana Griţco, orferindu-se la activitatea editorială a lui Wolkenberg, menţionează: „Remarcăm că în genere cărţile poştale ilustrate, editate de A. Wolkenberg, au cunoscut o mare diversitate în ceea ce priveşte cronologia, imprimarea legendei, aspectul poligrafic (alb-negru şi lor). Cele mai vechi cărţi poştale ilustrate aparţin perioadei de pionierat, circulate poştal în anul 1900, dar editate, evident, mai devreme”. În cazul dat autoarea avea la dispoziţie pentru cercetare un număr limitat de piese, doar cele existente în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei, de aceea, probabil, nu a avut posibilitate stabilească mai exact momentul editării acestora. Noi putem afirma cu certitudine, că A. Wolkenberg şi-a început activitatea editorială cu mult înainte, deoarece există cărţi poştale ilustrate cu tematica Chişinău, care în căsuţa de date îl indică ca editor, iar piesele respective au circulat poştal în anul 1899. De asemenea, o serie de ilustrate din seria Souvenir de Bessarabie au fost tipărite a editura Graphische Gesellschaft din Berlin în câteva tranşe, cu mult mai înainte – posibil chiar începând cu anul 1895. Însă menţionăm că deocamdată lipsesc careva date, ce ar permite stabilirea exactă a apariţiei primelor cărţi poştale ilustrate, editate de către A. Wolkenberg. sursa: Cartea Alexander-Wilhelm Wolkenberg, primul editor cartofil din Basarabia de Aureliu Ciobanu și Constantin Gh. Ciobanu