joi, 29 mai 2025

Día de la Ascensión, que se celebra el 29 de mayo: Qué no hacer el Día de la Ascensión

Los cristianos ortodoxos celebran hoy la Ascensión del Señor, una de las festividades más importantes del calendario cristiano, que se celebra 40 días después de la Pascua. También conocido popularmente como Ispas, este día conmemora el momento en que Jesucristo ascendió al cielo ante sus discípulos. En todas las iglesias ortodoxas se celebra la Santa Liturgia, un servicio relacionado tanto con la Resurrección del Señor como con la Venida del Espíritu Santo, que se celebrará dentro de diez días.


La tradición dice que en este día, la gente se saluda con „¡Cristo ha resucitado!”, y la respuesta es „¡Verdaderamente ha resucitado!”

El Día de Ispas está acompañado de numerosas costumbres populares. En algunas regiones, se organizan servicios funerarios en los cementerios y se donan limosnas de tortas de Pascua, cozonac y huevos rojos para las almas de los difuntos. Se cree que en este día, los cielos permanecen abiertos y quienes mueren a causa de la Ascensión van directamente al Reino de los Cielos.


En algunas zonas del país, se dice que el Jueves Santo es la Pascua de los Caballos, y estos son liberados. Las amas de casa tiñen los huevos de rojo y los parten, siguiendo la tradición pascual.

También en este día se santifican plantas medicinales como el levístico, el avellano o el sicómoro. En algunos pueblos, la gente lucha simbólicamente con levístico para protegerse de enfermedades y problemas.

Al ser una festividad con la cruz roja, los creyentes no lavan la ropa ni realizan las tareas del hogar. Se dice que quienes infrinjan estas reglas traerán mala suerte.

Como en muchas otras festividades importantes, la gente mira al cielo y a los campos. Se dice que, como el clima es el Jueves Santo, así será todo el verano. También en esta época, las amas de casa comienzan a recoger hojas de parra para el sarmale, y la gente sale a los campos para ver cómo van las cosechas. Si el cuervo ya no se ve entre el trigo, se anuncia una cosecha abundante. 

Ascension Day, celebrated on May 29: What not to do on Ascension Day

Orthodox Christians celebrate the Ascension of the Lord today, one of the most important holidays in the Christian calendar, marked 40 days after Easter. Also known to the people as Ispas, this day commemorates the moment when Jesus Christ ascended to heaven, in front of His disciples. In all Orthodox churches, the Holy Liturgy is celebrated, and the service is connected with both the Resurrection of the Lord and the Descent of the Holy Spirit, which will be celebrated in ten days.



Tradition says that on this day, people greet each other with „Christ is Risen!”, and the response is „Truly He is Risen!”

The Day of Ispas is accompanied by numerous folk customs. In some regions, funeral services are organized at cemeteries and alms are given of Easter cakes, cozonac and red eggs for the souls of the deceased. It is believed that on this day, the heavens remain open, and those who die of the Ascension go directly to the Kingdom of Heaven.

In some areas of the country, it is said that Maundy Thursday is the Easter of the Horses, and the horses are set free. Housewives dye eggs red and crack them, similar to the Easter tradition.

Also on this day, medicinal plants such as lovage, hazel or sycamore are sanctified. In some villages, people symbolically fight with lovage, to be protected from diseases and troubles.

Being a holiday with a red cross, believers do not wash clothes or do household chores. It is said that those who violate these rules will be followed by bad luck.


As on many other important holidays, people look to the sky and the fields. It is said that as the weather is on Maundy Thursday, so will it be all summer. Also at this time, housewives start picking grape leaves for sarmale, and people go out into the fields to see how the crops are doing. If the crow is no longer visible from the wheat, a rich harvest is announced.

marți, 27 mai 2025

Unirea Basarabiei cu România

Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie/9 aprilie 1918 unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie.



Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului Ribbentrop-Molotov a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un mod haotic, la vest de râul Prut.

EVENIMENTELE PREMERGĂTOARE

Prin Tratatul de la București din 1812, partea situată la răsărit de Prut a principatului Moldovei a intrat în componența imperiului Rusiei. Din acel moment, au intrat în concurență, pentru locuitorii acestui ținut formând gubernia Basarabiei, două concepții identitare potrivnice : « românismul » care promova unirea politică și culturală a tuturor vorbitorilor graiurilor est-romanice indiferent de împărățiile ale căror supuși erau (Imperiul Habsburgic, Imperiul Rus sau Imperiul Otoman), și « moldovenismul » susținut de autoritățile rusești, care promova deosebirea și despărțirea culturală și politică a vorbitorilor graiurilor est-romanice supuși ai « Țarului tuturor Rusiilor », de ceilalți. Unirea Basarabiei cu România votată la data de 27 martie (9 aprilie) 1918 de către Sfatul Țării, (parlamentul Republicii Democratice Moldovenești) reprezintă concretizarea și biruința mișcării « româniste » din acest ținut.

În detaliu, după Revoluția din Februarie și încetarea ostilităților dintre Rusia și Puterile Centrale, în Basarabia au fost convocate numeroase adunări și congrese ale reprezentanților diferitelor clase sociale sau organizații profesionale pentru discutarea viitorului țării. În perioada 6 – 7 februarie 1917, a fost convocat un congres al reprezentanților locuitorilor de la sate, care a votat o moțiune care a cerut autonomia și formarea unei adunări legislative. Au urmat alte congrese: ale clerului, învățătorilor și ale soldaților, cu toate cerând autonomia pentru fosta gubernie. La 3/16 martie 1918, Adunarea generală a zemstvei din Bălți cerea "unirea Basarabiei cu regatul României". „Zemstva din Bălți face apel la toate adunările din întreaga Basarabie, de la Hotin până la Ismail, să se unească prin votul lor la moțiunea noastră..." O moțiune asemănătoare a votat la 13/26 martie și zemstva din Soroca. Pe de altă parte, în Sfatul Țării, deputații minoritari au cerut la 16/29 martie arestarea celor din zemstve care au votat moțiunea pentru unire, ceea ce a obligat Consiliul Director să interzică zemstvelor adoptarea unor astfel de moțiuni, care ar cădea numai în competența Sfatului Țării.

În martie 1917, soldații și ofițerii originari din Basarabia au organizat câteva adunări care au condus la constituirea la Odesa a Partidului Progresist Moldovenesc în fruntea căruia a fost ales ștabs-căpitanul (căpitanul de stat major) Emanoil Catelly.

În 5/18 aprilie 1917, a fost creat Partidul Național Moldovenesc, având ca președine de onoare pe Vasile Stroescu, printre membrii de frunte aflându-se Paul Gore (președinte), Vladimir Herța vicepreședinte, Pantelimon Halippa, secretar general, Onisifor Ghibu secretar și Daniel Ciugureanu. Partidul, care milita la începuturile sale pentru autonomia Basarabiei, avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc, la apariția căruia a avut o importantă contribuție un număr de refugiați din Transilvania și Bucovina. În programul Partidului Moldovenesc, votat la 5/18 aprilie 1917, articolul fundamental prevedea următoarele: "Recunoscând necesitatea ca Basarabia să rămână legată de Rusia numai în limitele unor chestiuni de interes ale întregului stat, Partidul Național Moldovenesc consideră necesar de a introduce autonomia Basarabiei, respectând concomitent și dreptul la autodeterminare națională ale altor etnii care locuiesc în gubernia Basarabia." Programul Partidului Național Moldovenesc a fost publicat în ziarul „Cuvânt Moldovenesc” la 9 aprilie 1917 , iar gazeta Bessarabskaia jizn (Viața Basarabiei) din 15 aprilie l-a publicat în limba rusă.

La 12-15 (25-28) mai 1917, Congresul învățătorilor moldoveni din Basarabia a adoptat hotărârile pentru introducerea alfabetului latin în școlile provinciei, începând cu anul școlar 1917-1918. (Ștefan Purici, op. cit. p. 155).

Pe 16 iulie 1917, comitetul central ostășesc din Chișinău a hotărât crearea unui consiliu al provinciei (după modelul sovietelor), care avea să emită o Propunere de lege pentru autonomie națională și teritorială. Pe 4 septembrie, acest comitet publica propriul său ziar, Soldatul român, avându-l ca director pe Iorgu Tudor.

În același timp, Adunarea Națională Ucraineană decreta că Basarabia este parte a Ucrainei, ceea ce a dus la solicitarea de către moldoveni a protecției Guvernului provizoriu rus de la Petrograd. În detaliu, într-o notă din 16/29 martie 1918 a autorităților ucrainene se arăta că în partea de nord a teritoriului Basarabiei locuiesc ucraineni, iar în cea de sud (între gurile Dunării și Nistrului și litoralul Mării Negre) ei au o majoritate relativă.

În perioada 23–27 octombrie 1917, consiliul ostășesc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ. Au fost aleși 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale. Din totalul de 156 deputați, 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 14 evrei, 7 ruși, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean și 1 grec.

Prima ședință a Sfatului Țării a avut loc la data de 21 noiembrie/4 decembrie 1917 și a fost ales ca președinte Ion Inculeț. Deputații moldoveni majoritari în Sfatul Țării au proclamat înființarea unei Republici Democratice Federative Moldovene,între Prut și Nistru. În decursul existenței sale, Sfatul Țării s-a întrunit în două sesiuni (cu 83 de ședințe plenare și două ședințe particulare). Prima sesiune a fost pregătită de Biroul de organizare al Sfatului Țării și s-a desfășurat în perioada 21 noiembrie 1917 - 28 mai 1918.

În contextul prăbușirii Imperiului Rus, anarhia și violența trupelor rusești în debandadă a determinat Sfatul Țării să cheme, în 13 ianuarie 1918 armata română în Basarabia, pentru a pune capăt jafului. Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia. La 24 ianuarie/6 februarie 1918, Sfatul Țării, reînființat, a declarat independența Republicii Moldova, iar la 27 martie/9 aprilie, majoritatea moldovenească din Sfatul Țării a votat unirea cu România, în anumite condiții.

La începutul lunii martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu- președintele Consiliului de Miniștri a venit la Iași, având o discuție cu noul prim-ministru Alexandru Marghiloman. În întrevederea cu delegația de la Chișinău, Marghiloman le-a cerut reprezentanților Sfatului Țării să se pronunțe asupra unirii, subliniind faptul incapacității Basarabiei de a subzista singură. Halippa și Ciugureanu au fost pentru unirea necondiționată a Basarabiei cu România , dar Inculeț a cerut un răgaz de reflecție de 24 de ore, după care a propus„unirea cu autonomie deplină”. În acest timp, Marghiloman s-a întâlnit cu miniștrii țărilor aliate, aflați la Iași. Ministrul italian baron Carlo Fasciotti a fost evaziv, Sir George Barclay, ministrul britanic, a declarat că Marea Britanie nu se va opune unirii, Charles Vopiĉka, ministrul american, a fost și el de acord cu actul unirii, iar Contele de Saint-Aulaire, ministru la Legația franceză a cerut ca unirea să se realizeze cât mai repede. Marghiloman a discutat problema unirii și cu diplomații Puterilor Centrale. La 12/25 martie 1918, el notează: "Conversație cu [Richard von] Kühlmann. Tratez chestiunea Basarabiei; el promite mână liberă, dar să nu-i facem dificultăți cu Ucraina". (Alexandru Marghiloman, Note politice, vol. III, 1995, p. 114). La 22 martie/4 aprilie a avut loc ședința guvernului în care s-a luat în dezbatere și problema Basarabiei. "Aduc la cunoștință, scrie Marghiloman, că o depeșă a lui Horstmann îmi confirmă mâna liberă din partea lui Kühlmann. Entuziasm din partea generalului Constantin Hârjeu, Mehedinți, Săulescu" (Marghiloman, Note politice, 1995, p. 120). Richard von Kühlmann era în acel timp Ministrul de Externe german.

UNIREA

În 26 martie/8 aprilie 1918, premierul Marghiloman s-a deplasat la Chișinău, însoțit de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, și de alți demnitari, unde a fost primit cu onoruri de autorități.

Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Astfel, la 13/26 martie 1918 „Adunarea Generală a zemstvei din districtul Soroca” a votat în unanimitate unirea Basarabiei. În favoarea unirii cu România s-a pronunțat și Adunarea Generală din 25 martie a Zemstvei județului Orhei, prezidată de Bejbeuc-Melicov, reprezentantul etniei armene din Sfatul Țării.

La ședința solemnă a Sfatului Țării din 26 martie a fost prezent și Marghiloman care a rostit un discurs în care a reliefat necesitatea unirii. Totodată, Alexandru Marghiloman a subliniat dorința guvernului român de a respecta drepturile și libertățile câștigate, urmând ca Sfatul Țării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului.” După discurs, Marghiloman a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român.

În numele Blocului Moldovenesc, deputatul Ion Buzdugan a dat citire, în limba română, declarației prin care se propunea unirea, documentul fiind citit și în rusește de deputatul Vasile Cijevski.

Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”. Declarația de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”. Pentru Unirea Basarabiei cu România au votat 86 membri ai Sfatului Țării, au fost 3 voturi contra și 36 abțineri. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării. Imaginea Actul Unirii de la partea de Introducere a acestui articol este reprodusă după revista Albina/martie 1928.

Condițiile unirii, puse de majoritatea românească, menționate în declarația specifică a Sfatului Țării, au fost următoarele:

- Sfatul Țării urma să ducă la bun sfârșit o reformă agrară, după nevoile și cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaște de guvernul român;

- Basarabia avea să-și păstreze autonomia provincială, având să aibă propriul său organ legislativ, Sfatul Țării, ales prin vot universal, egal, direct și secret;

- Sfatul Țării avea să voteze bugetul local, urma să controleze consiliile zemstvelor și orașelor și avea să numească funcționarii administrației locale;

- Recrutarea armatei se va face în principiu pe baze teritoriale;

- Legile locale și forma de administrare puteau fi schimbate de parlamentul român numai cu acordul reprezentanților locali;

- Drepturile minorităților din Basarabia urmau să fie garantate prin lege și respectate în statul român;

- Doi reprezentanți ai Basarabiei aveau să facă parte din guvernul central român, acum desemnați de actualul Sfat al Țării;

- Basarabia urma să trimită în Parlamentul României un număr de reprezentanți proporțional cu populația regiunii;

- Toate alegerile din Basarabia aveau să fie organizate pe baze democratice, urmând să se bazeze pe votul direct, egal, secret și universal;

- Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinței, a adunărilor și toate libertățile obștești vor fi garantate prin constituție;

- Toate călcările de legi făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă sunt amnistiate.

Aceste cerințe/condiții însemnau o respingere a sistemului politic țarist și a politicii culturale de rusificare, precum și o hotărâre de așezare a provinciei pe un curs nou, democratic, de dezvoltare. Este de menționat că unirea Basarabiei cu România nu a fost recunoscută de Rusia. Unirea Basarabiei cu România a generat nemulțumirea Ucrainei. La 30 martie/12 aprilie Kievul a transmis o notă prin care protesta pe lângă guvernul român față de hotărârea de unire pe care o considera un act de „anexiune” pe care nu-l recunoștea. La 7/20 aprilie 1918, guvernul român, sub semnătura ministrului de externe Constantin C. Arion, a răspuns printr-o notă în care argumenta caracterul românesc al Basarabiei și respingea susținerile Radei ucrainene.

Din cei 135 de deputați prezenți, 86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abținut, în special în rândurile deputaților germani, bulgari și ucraineni, 13 deputați fiind absenți (lista și opțiunile la votare). La voturile deputaților Blocului Moldovenesc, facțiune majoritară și pro-română, s-au adăugat cinci membri ai Fracțiunii Țărănești, în frunte cu Vasile Bârcă, și reprezentantul comunității poloneze, deputatul Felix Dudkevici. Citirea rezultatului a fost însoțită de aplauze furtunoase și strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”. După votare și citirea rezultatului au fost invitați în clădire prim-ministrul Alexandru Marghiloman și suita sa, cărora li s-a comunicat hotărârea adoptată. Prim-ministrul a luat cuvântul și a declarat că „În numele poporului român și al regelui său, Majestatea sa Ferdinand I, iau act de unirea Basarabiei cu România, de aci înainte și în veci.” Președintele Sfatului Țării I. Inculeț la orele 19 și 20' declară închisă ședința Sfatului Țării.

La 30 martie/12 aprilie 1918, după întoarcerea premierului român la Iași, s-a sărbătorit Unirea Basarabiei cu România. Decretul regal de promulgare a actului Unirii Basarabiei cu România a fost datat 9/22 aprilie 1918.

După ce la data de 2 aprilie 1918, Ion Inculeț și-a dat demisia din conducerea Sfatului Țării, fiind numit ca ministru fără portofoliu pentru Basarabia în guvernul Marghiloman, a fost numit ca președinte al Sfatului Țării omul politic Constantin Stere (2 aprilie 1918 - 25 noiembrie 1918) și apoi Pantelimon Halippa (25-27 noiembrie 1918). Cea de-a doua sesiune a Sfatului Țării și-a ținut lucrările între 25-27 noiembrie 1918. După aprobarea reformei agrare pentru Basarabia în noiembrie 1918, Sfatul Țării a votat o moțiune prin care aproba unirea fără condiții cu România, așadar renunțând la condițiile solicitate anterior și exprimându-și încrederea în viitorul democratic al noului stat, în care nu mai era nevoie de o protecție specială pentru Basarabia. Textul moțiunii Sfatului Țării, de renunțare la condiții, adoptate la 27 noiembrie 1918 este următorul: „În urma Unirii cu România-Mamă a Bucovinei, Ardealului, Banatului și a ținuturilor ungurești, locuite de Români, în hotarele Dunării și Tisei, Sfatul Țării declară că Basarabia renunță la condițiunile de unire, stipulate în actul de la 27 martie, fiind încredințată că în România tuturor Românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor. Sfatul Țării, în preziua Constituantei române care se va alege după votul universal, și rezolvând chestia agrară după nevoile și cererile poporului, anulează celelalte condițiuni din actul Unirii din 27 martie și declară Unirea necondiționată a Basarabiei cu România-Mamă.”

La data de 27 noiembrie 1918, Sfatul Țării s-a autodizolvat.

RECUNOAȘTEREA INTERNAȚIONALĂ A UNIRII BASARABIEI CU ROMÂNIA

În ianuarie 1918 congresul Statele Unitelor ale Americii își afirmă „dorințele” geopolitice la nivel mondial, prin cele 14 puncte, suportul pentru libertatea comerțului, tratatele deschise nu secrete, democrația și autodeterminarea, acestea favorizau viitoarea mare putere în defavoarea fostelor imperii coloniale, inclusiv Imperiul Rus. Influența economică/militară/politică a SUA, mai ales față de învingători (Antanta) cărora le-a furnizat, pe datorie, echipament militar, hrană si alte produse în valoare de zece miliarde dolari aur (de 20 ori bugetul militar al Imperiului German în 1913), a favorizat țările mici, inclusiv România. Lloyd George, președintele Consiliului Suprem al Conferinței de Pace de la Paris (Consiliu Suprem format din Clémenceau, Wilson, Lloyd George și Vittorio Emanuele Orlando) îi comunică la 3 martie 1920 lui Alexandru Vaida-Voevod, președintele Consiliului de Miniștri român, că întrucât guvernul român a făcut dovada dorinței sale de a rezolva chestiunile în suspensie în interesul României și al Europei în general, guvernele aliate consideră că chestia basarabeană nu mai trebuie să rămână în suspensie. Nota Consiliului Suprem arată că „după ce a luat în considerație aspirațiile de ansamblu ale populației basarabene, caracterul moldovenesc al acelei provincii din punct de vedere geografic și etnografic, precum și argumentele economice și istorice, principalele puteri aliate se pronunță pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată de către reprezentanții Basarabiei...”

Tratatul pentru recunoașterea unirii Basarabiei cu România s-a semnat la 28 octombrie 1920, la Paris, de Consiliul ambasadorilor Imperiului britanic, Franței, Italiei și Japoniei, pe de o parte și ai României, pe de altă parte. Acest tratat recunoaște României suveranitatea asupra teritoriului basarabean, cuprins între Prut, Nistru, vechea graniță a Bucovinei și Marea Neagră. Articolul 9 al Tratatului anunță că părțile contractante vor invita Rusia să adere la acest Tratat, de îndată ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Așadar, detaliile acordului de recunoaștere a unirii Basarabiei urmau să fie stabilite prin negocieri directe între România și Rusia.

Tratatul a fost ratificat de principalii semnatari: Regatul Unit, Franța, Italia și România. Japonia nu a ratificat Tratatul, ghidându-se după propriile interese expansioniste și preferând să încheie un pact de recunoaștere și de neagresiune cu URSS în 1925, în care cele două puteri și-au împărțit tacit sferele de influență în Extremul Orient. Rusia s-a menținut în atitudinea de nerecunoaștere a actului unirii. Nici tratativele directe cu Rusia de la acea vreme n-au dat vreun rezultat. În 1925, pentru întâia dată, o delegație română compusă din Langa-Rășcanu, Drăghicescu, M. Djuvara ș.a. s-a întâlnit la Viena cu delegația sovietică condusă de Krestinski. De la primul contact, rușii au pus chestiunea Basarabiei în așa fel încât delegația română s-a văzut nevoită să refuze discuția și conferința s-a dizolvat, fără nici un rezultat. (Kirițescu, 1989, op. cit.).

URMĂRI

În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia. Au fost aleși 90 de deputați și 35 de senatori.

Pe 20 decembrie 1919, aceștia au votat, alături de reprezentanții altor regiuni românești, ratificarea Actelor Unirii aprobate de Sfatul Țării, de Congresul Național din Transilvania și de Congresul Național din Bucovina. La 29 decembrie 1919, Parlamentul României întregite a votat legile de ratificare ale Unirii celei mari. Legile au fost depuse de bucovineanul Ion Nistor, de basarabeanul Ion Inculeț și de ardeleanul Ștefan Cicio Pop, miniștri în cabinetul României Mari.

Timp de 22 de ani, Unirea cu România a ferit Basarabia de războiul civil rus, de tragediile colectivizării, ale Holodomorului, ale « terorii roșii » dezlănțuită de Ceka-GPU-NKVD și ale deportărilor către Gulag. Acesta era întocmai scopul Sfatului Țării, inclusiv al delegaților ruși sau ucraineni care au votat Unirea. În acest răstimp Basarabia a primit, conform datelor « Oficiului internațional pentru refugiați al Societății Națiunilor » întemeiat de Fridtjof Nansen, zeci de mii de refugiați din Rusia și Ucraina, majoritatea simpli civili (printre care meșteșugari sau mici prăvălieri evrei, credincioși pravoslavnici, simpli țărani ucraineni) care-și riscau viața trecând Nistrul înot sau pe gheață sub gloanțele grănicerilor ruși (uneori și români). Dintre acești refugiați, socotiți nediferențiat « reacționari » sau « contra-revoluționari » de autoritățile sovietice, toți cei care se mai aflau în Basarabia în vara anului 1940, când Armata Roșie a ocupat țara, au fost deportați în Siberia.

O minoritate dintre locuitorii Basarabiei, îndeosebi printre cei mai săraci și printre evreii de tendință radicală (desprinși din partidul socialist evreiesc « Bund » sau Всеобщий еврейский рабочий союз), era favorabilă regimului bolșevic și, prin urmare, ostilă Unirii, căreia i s-a opus și pe care Uniunea Sovietică s-a bazat pentru a lupta politic împotriva României. Dintre toate teritoriile pierdute de Imperiul Rus, Basarabia a fost singurul a cărui cedare nu a fost recunoscută de URSS, nefiind confirmată de niciun tratat semnat de guvernul bolșevic. Prin urmare, acesta a reacționat împotriva Unirii pe de-o parte suscitând în Basarabia însăși răscoala de la Tatarbunar, pe de altă parte înființând în Ucraina sovietică, pe malul stâng al Nistrului, Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, în care a dezvoltat « Moldovenismul ». La procesul răsculaților de la Tatarbunar, au venit, ca apărători ai acuzaților, mulți intelectuali comuniști din Europa occidentală precum Henri Barbusse, care au contribuit, spre satisfacția Uniunii Sovietice, să popularizeze în străinătate imaginea unei Românii represive care ar fi « ocupat în mod nedrept un teritoriu profund doritor de a fi sovietic ».

FILATELIE

Serviciile poștale ale României au pus în circulație, în anul 1928, cu ocazia împlinirii unui deceniu de la Unirea Basarabiei cu România, o marcă poștală aniversară, cu valoarea nominală de 2 lei. Marca poștală reprezintă în centru o imagine a clădirii din Chișinău, unde Sfatul Țării a votat Unirea, precum și stema Moldovei, reprezentând capul de bour.

Serviciile poștale ale Republicii Moldova au emis, în 1998, o marcă poștală, având o valoare nominală de 90 de bani moldovenești, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la realizarea Unirii Basarabiei cu România. Marca poștală reproduce în centru o fotografie cu deputații din Sfatul Țării care au votat Unirea.

NUMISMATICĂ

Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor, la 26 martie 2018, o emisiune numismatică dedicată împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Emisiunea monetară este formată din 200 de seturi de câte trei monede, de aur, de argint și de tombac cuprat, precum și din 5.000 de monede de alamă pentru colecționare. Întreaga emisiune este formată din monede de calitate proof.


Sursa: pagina de Facebook: România - țara mea de glorii, țara mea de dor

vineri, 23 mai 2025

Descoperă Rezervația Naturală „Prutul de Jos” – o comoară a biodiversității Republicii Moldova

În sudul Moldovei, acolo unde râul Prut îmbrățișează pajiștile și pădurile, se întinde Rezervaţia Biosferei Prutul de Jos, un loc fascinant pentru iubitorii de natură.

Site-ul oficial al rezervației: accesați aici

Agenția Moldsilva: despre rezervație.

Urnăriți paginile de Facebook:

Rezervația Naturale  „Prutul de Jos”;

- GAL Lunca Prutului de Jos

Lunca Prutului.

Lacul Beleu, bijuteria rezervației, adăpostește o diversitate impresionantă de viețuitoare. Aici trăiesc peste 240 de specii de păsări, dintre care 51 sunt incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Printre acestea se numără egretele, pelicanii, stârcii și lebedele. Punctele de belvedere și turnul de observație al păsărilor oferă ocazia de a admira peisaje spectaculoase – un adevărat paradis pentru iubitorii de natură și pasionații de fotografie.

Dacă vrei să descoperi un loc unde natura sălbatică își dezvăluie frumusețea autentică, unde te poți bucura de liniște și peisaje impresionante, Rezervația „Prutul de Jos” este locul perfect.

Lacul Beleu ocupă aproximativ 628 de hectare, adică o treime din suprafața rezervației, și reprezintă un relict al Dunării, având o vechime de peste 5-6 mii de ani.



În apropierea satelor Slobozia Mare și Văleni, raionul Cahul se află una dintre cele mai frumoase comori naturale ale Moldovei – Lacul Beleu, parte a rezervației naturale Prutul de Jos, inclusă în rețeaua mondială a UNESCO în anul 2018.

Acest colț de rai găzduiește o diversitate impresionantă de păsări de baltă, pești, animale și plante, multe dintre ele fiind protejate în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Pentru a vedea mai multe poze din rezervație, accesați aici pozele fotografului Roman Friptuleac.

Sursa pozei: pagina de Facebook, Vladimir Cernous.

Nocturne Night Run Ediția 3 – o alergare de seară, pe distanțe de 10 și 20 km

Nocturne Night Run Ediția 3 – o alergare de seară, pe distanțe de 10 și 20 km, cu multă distracție, vin și bucate preparate sub cerul liber.

📅 Toți amatorii de alergări, muzică și vin se vor întâlni pe 21 iunie 2025, la Château Purcari.


🌙 Aici va avea loc startul unei curse de seară, prin podgoriile Château Purcari și prin una dintre cele mai pitorești zone ale Nistrului.
🏃Participanții vor avea de ales între traseele de 10 și 20 km, amenajate cu puncte de alimentare și hidratare la fiecare 5 km.
🕔 Oaspeții sunt așteptați la Château Purcari începând cu ora 17:00, iar startul va fi dat la 19:00.
🔦 Pentru propria siguranță, fiecare participant va fi admis la start doar dacă deține o sursă sigură de lumină (lampă frontală, lanternă clasică sau telefon mobil) și dacă este într-o formă fizică care îi permite să participe la această competiție.
🏅 La finiș, alergătorii vor fi întâmpinați cu medalii și un pahar de vin Nocturne Orange. Seara va continua cu muzică, bucate gătite sub cerul liber și alte surprize din partea gazdei.
✅ Prețul standard de participare este de 700 lei pentru ambele distanțe, 10 și 20 km.
✅ Cu toate acestea, cei mai rapizi cumpărători vor beneficia de o reducere. Primele 50 de bilete vor avea un preț special de 575 lei. Grăbiți-vă să prindeți oferta.
✅ La eveniment sunt invitați și suporterii alergătorilor, care vor achita o taxă de intrare de 300 lei (bilet vizitator).
✅ Pentru distracție maximă, participanții pot beneficia de transport organizat, care poate fi procurat separat. Prețul tur-retur pentru o persoană este de 200 lei. Locul și ora plecării vor fi anunțate ulterior.
👧 Copiii cu vârsta de până la 12 ani au acces gratuit la eveniment. În cazul în care vor opta pentru transportul organizat, acesta va fi contra cost.
👕 Kitul alergătorului va include un tricou, o medalie și mici surprize din partea organizatorilor.
🍷 Toți participanții la eveniment vor avea acces la bucate gătite în zona picnicului și la degustarea vinurilor Nocturne.
📍Vă așteptăm cu drag pe 21 iunie la Nocturne Night Run!

Mai multe detalii - accesați pagina de Facebook a evenimentului.

joi, 22 mai 2025

Sfârșitul primăverii anului 2025 se anunță unul plin de culoare, gust și inspirație. Vino și tu la cel mai dulce festival din Estul Europei

 Sfârșitul primăverii anului 2025 se anunță unul plin de culoare, gust și inspirație! 



Agenda culturală e generoasă și ne provoacă să ieșim din rutină și să ne conectăm cu tot ce înseamnă artă, tradiție și voie bună. 

Duminică, ne vedem la Mai Dulce – cel mai dulce festival din Estul Europei. Iar dacă ai chef de ritm și emoție autentică, nu rata concertul aniversar al ansamblului JOC sau spectacolele de la Teatrul „Luceafărul”.

În plus, poți experimenta pictura cu vin, o combinație inedită între artă și degustare.

Programul evenimentului poate fi văzut aici.

Urmărește evenimentul de Facebook și află detaliile care te interesează.

duminică, 18 mai 2025

Maria Cebotari Street in Chisinau

 Maria Cebotari Street (between 1834-1918 – Buiukanskaia Street (Buiucani); in 1918-1924 – Haruzin Street; in 1924-1944 – Cuza-Vodă Street; in 1944-1990 – Gorkii Street), colloquially also called Maria Cibotari Street, is a street in the historical center of Chisinau.



Along the street there are a number of architectural and historical monuments (individual houses, as well as administrative buildings (Chamber of Commerce and Industry, CIVIS Center, "Spiru Haret" Theoretical High School, the Palace of the Republic, as well as the "Ștefan cel Mare și Sfânt" Public Garden and others).

The street starts at the intersection with Alexei Mateevici Street, intersecting 8 other streets and ending at the intersection with Alexandru cel Bun Street.

But who was Maria Cebotari?

Maria Cebotari (alternatively Cibotari, born February 10, 1910, Chişinău - died June 9, 1949, Vienna), was one of the greatest sopranos, opera soloists and Romanian actress.

She studied at the Florica Niţă Normal School for Girls and at the Metropolitan Chapel in Chişinău led by Mihail Berezovschi, followed by the "Unirea" Conservatory in Chişinău (1924-1929) with Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu and Anastasia Dicescu (singing), Mihail Berezovschi (harmony), Clara Fainstein (piano) and Grigore Gâdei (theory).

After completing her studies at the conservatory in her hometown, she was hired as an actress at the Moscow Art Theater. In 1929 she went to Berlin, where she took singing lessons. She made her debut in 1931 in the role of Mimi in Giacomo Puccini's opera La Bohème at the Dresden Opera. She remained there as a soloist until 1943; between 1935 and 1943 she also performed on the stage of the Berlin State Opera. She was later hired as a permanent soloist at the Vienna State Opera, where she remained until her death in 1949.

At only 24 years old, Maria Cebotari was awarded the highest honorary title existing in Germany and Austria at the time – Kammersängerin.

She played in eight films, film adaptations in Germany or Austria, alongside cinema stars of the time, including her husband, Gustav Diessl.

It is a central-latitudinal artery with a length of approximately 1.3 kilometers. Previously it had several names: Buiukanskaya (19th century), Haruzino (early 20th century), Cuza-Vodă (1924-1944), Gor’kogo (1944-1990).

It was one of the quietest streets in the city, as it is today. Here were located houses with elevated architecture, with courtyards and well-kept gardens, this street is home to buildings of important official institutions, cultural centers and public purposes: the Parliament and the Presidency of the Republic, the National Opera, the Palace of the Republic, the German Embassy, ​​the “Jolly Alen” Hotel, the “Codru” Hotel, the “Stefan cel Mare” Public Garden.

The street name evokes the name of the distinguished opera singer Măria Cebotari (10.11. 1910, Chişinău – 9.VI. 1949, Vienna), lyric-dramatic soprano.

As a child, M. Cebotari sang in the choir of the Chişinău Cathedral, led by M. Berezovski. In 1924-1929 she studied at the "Unirea" Conservatory in Chişinău (with professor G. Afanasiu), then at the Higher School of Music in Berlin (with O. Daniel), in 1929 she performed in Chişinău, Bucharest and Paris. Since 1931 she has been a soloist of the Opera Theaters in Dresden, Berlin and Vienna. She has toured in England, France, Italy, Sweden, Denmark, Belgium, Switzerland.

M. Cebotari had a beautifully timbred voice, full of warmth and emotion. She performed about 60 roles in operas, including: Mimi from La Boheme, Cio-Cio-san from the homonymous opera Tatiana from Eugene Onegin, Liza from The Queen of Spades, Suzana from The Marriage of Figaro, Ţerlina from Don Juan, Gilda from Rigoletto, Margaret from Faust, Juliet from Romeo and Juliet, etc. She sang in operetta performances, performed main roles in the films: Girls in White, Lullaby, Love Songs, etc.


Nemerenco, Valeriu. Buiucani: Files from the village and sector history. – Ch. : Prut International, 2002. – 200 p.

Maria Cebotari street en Chișinău

Maria Cebotari Street (between 1834-1918 – Buiukanskaia Street (Buiucani); in 1918-1924 – Haruzin Street; in 1924-1944 – Cuza-Vodă Street; in 1944-1990 – Gorkii Street), colloquially also called Maria Cibotari Street, is a street in the historical center of Chisinau.



Along the street there are a number of architectural and historical monuments (individual houses, as well as administrative buildings (Chamber of Commerce and Industry, CIVIS Center, "Spiru Haret" Theoretical High School, the Palace of the Republic, as well as the "Ștefan cel Mare și Sfânt" Public Garden and others).

The street starts at the intersection with Alexei Mateevici Street, intersecting 8 other streets and ending at the intersection with Alexandru cel Bun Street.

But who was Maria Cebotari?

Maria Cebotari (alternatively Cibotari, born February 10, 1910, Chişinău - died June 9, 1949, Vienna), was one of the greatest sopranos, opera soloists and Romanian actress.

She studied at the Florica Niţă Normal School for Girls and at the Metropolitan Chapel in Chişinău led by Mihail Berezovschi, followed by the "Unirea" Conservatory in Chişinău (1924-1929) with Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu and Anastasia Dicescu (singing), Mihail Berezovschi (harmony), Clara Fainstein (piano) and Grigore Gâdei (theory).

After completing her studies at the conservatory in her hometown, she was hired as an actress at the Moscow Art Theater. In 1929 she went to Berlin, where she took singing lessons. She made her debut in 1931 in the role of Mimi in Giacomo Puccini's opera La Bohème at the Dresden Opera. She remained there as a soloist until 1943; between 1935 and 1943 she also performed on the stage of the Berlin State Opera. She was later hired as a permanent soloist at the Vienna State Opera, where she remained until her death in 1949.

At only 24 years old, Maria Cebotari was awarded the highest honorary title existing in Germany and Austria at the time – Kammersängerin.

She played in eight films, film adaptations in Germany or Austria, alongside cinema stars of the time, including her husband, Gustav Diessl.

La calle Maria Cebotari en Chișinău

La calle Maria Cebotari (entre 1834-1918 – calle Buiukanskaia (Buiucani); en 1918-1924 – calle Haruzin; en 1924-1944 – calle Cuza-Vodă; en 1944-1990 – calle Gorkii), coloquialmente también llamada calle Maria Cibotari, es una calle en el centro histórico de Chisinau.



A lo largo de la calle se encuentran una serie de monumentos arquitectónicos e históricos (casas individuales, así como edificios administrativos (Cámara de Comercio e Industria, Centro CIVIS, Escuela Secundaria Teórica "Spiru Haret", el Palacio de la República, así como el Jardín Público "Ștefan cel Mare și Sfânt" y otros).

La calle comienza en la intersección con la calle. Alexei Mateevici, intersectando otras 8 arterias y terminando en la intersección con la calle. Alejandro el Bueno.

¿Pero quién era María Cebotari?

Maria Cebotari (alternativamente Cibotari, nacida el 10 de febrero de 1910 en Chişinău — fallecida el 9 de junio de 1949 en Viena) fue una de las más grandes sopranos y actrices de ópera rumanas.

Estudió en la Escuela Normal para Niñas Florica Niţă y en la Capilla Metropolitana de Chişinău dirigida por Mihail Berezovschi, seguida por el Conservatorio "Unirea" de Chişinău (1924-1929) con Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu y Anastasia Dicescu (canto), Mihail Berezovschi (armonía), Clara Fainstein (piano) y Grigore. Gâdei (teoría).

Después de completar sus estudios en el conservatorio de su ciudad natal, fue contratada como actriz en el Teatro de Arte de Moscú. En 1929 viajó a Berlín, donde recibió clases de canto. Debutó en 1931 en el papel de Mimi en la ópera La Boheme de Giacomo Puccini en la Ópera de Dresde. Aquí permaneció como solista hasta 1943; Entre 1935 y 1943 actuó también en el escenario de la Ópera Estatal de Berlín. Más tarde fue contratada como solista permanente en la Ópera Estatal de Viena, donde permaneció hasta su muerte en 1949.

Con tan solo 24 años, Maria Cebotari recibió el título honorífico más alto que existía en Alemania y Austria en aquel momento: Kammersängerin.

Protagonizó ocho películas, rodadas en Alemania o Austria, junto a estrellas del cine de la época, incluido su marido, Gustav Diessl.


Es una arteria centro-latitudinal con una longitud aproximada de 1,3 kilómetros. Anteriormente tuvo varios nombres: Buiukanskaya (siglo XIX), Haruzino (principios del siglo XX), Cuza-Vodă (1924-1944), Gor’kogo (1944-1990).

Era una de las calles más tranquilas de la ciudad, tal como lo es hoy. Aquí se ubicaban casas de arquitectura elevada, con patios con cuidados jardines, esta calle alberga edificios de importantes instituciones oficiales, centros culturales y destinos públicos: el Parlamento y la Presidencia de la República, la Ópera Nacional, el Palacio de la República, la Embajada de Alemania, el Hotel "Jolly Alen", el Hotel "Codru", el Jardín Público "Stefan cel Mare".

El nombre de la calle evoca el nombre de la distinguida cantante de ópera Măria Cebotari (10.11. 1910, Chişinău – 9.6. 1949, Viena), soprano lírico-dramática.

Cuando era niño, M. Cebotari cantaba en el coro de la Catedral de Chisinau, dirigido por M. Berezovski. En los años 1924-1929 estudió en el Conservatorio "Unirea" de Chisinau (con el profesor G. Afanasiu), luego en la Escuela Superior de Música de Berlín (con O. Daniel), en 1929 actuó en Chisinau, Bucarest y París. Desde 1931 fue solista en las óperas de Dresde, Berlín y Viena. Realizó giras por Inglaterra, Francia, Italia, Suecia, Dinamarca, Bélgica y Suiza.

El señor Cebotari tenía una voz de timbre hermoso, llena de calidez y emoción. Interpretó alrededor de 60 papeles en óperas, entre ellos: Mimi de La Bohème, Cio-Cio-san de la ópera homónima, Tatiana de Eugene Onegin, Liza de La dama de picas, Susanna de Las bodas de Fígaro, Ţerlina de Don Juan, Gilda de Rigoletto, Margareta de Fausto, Julieta de Romeo y Julieta, etc. Cantó en espectáculos de operetas, interpretó papeles principales en las películas: Girls in White, Lullaby, Love Songs, etc.


Nemerenko, Valeriu. Buiucani: Páginas de la historia del pueblo y del distrito. – Cap. : Prut Internacional, 2002. – 200 pág.

duminică, 11 mai 2025

The "Ion Creangă" City Public Library in Florești, 1945

The library was initiated in 1912, following a decision of the Zemstva Assembly of Soroca County. The official date of the founding of the Florești Library is May 10, 1945. The "Ion Creangă" City Public Library (BPO) is located in the premises of the House of Culture in the city of Florești, on an area of ​​454 m2.



The first director and the one who laid the foundation of the BPO was Nadejda Postolache, succeeded by: Ludmila Tiuşkevici, Tamara Bulgac, Galina Sorochina, Dora Tentiuc, Eudochia Lavric, Eugenia Guţan, Elena Belschi, Mariana Antoci (currently).

In 1948, the Children's Library Branch was opened, and in 1996, with the support of colleagues from the "O. Goga” in Cluj-Napoca, the Romanian Book Branch was inaugurated, with about 8 thousand material units.

In the years 1972-1989, its employees implemented new practices for serving the libraries in the network. The centralized library system in Florești district consisted of: the district library, a children's library, three city libraries and 57 village libraries. Their complete collections numbered over half a million copies, with purchases being made centrally according to the editorial plan. The number of readers served by the library system in Florești had reached, in 1977, 53% of the district's population.

Since 2016, the BPO has been part of the “Novateca” Project – a five-year program, which aimed to equip libraries with modern information technologies, to consolidate

the system of professional development of librarians, to provide modern services to community members.

Thanks to this program, BPO was technically equipped, which gave it the opportunity to implement a number of innovative services: "Step by step in the world of computers", "Cinemateca", "Public electronic services for individuals and legal entities", "Health for all", "Animation workshop", "Opportunities and perspectives for young people and women", etc.

Other services:

"Cultural education", "Electe - MIHAI EMINESCU YEAR 196

Mayors from A to Z", "Young hearts", "Fantasy" Club for participants of all ages, "Dewdrops" puppet theater. The children's branch invites preschoolers to the "Friendship camp" summer camp, also open to beneficiaries from Ukraine, Romania, Italy. In 2016, within the framework of the “Novateca” program, the Professional Training Center for Floreşti Librarians was established, where dozens of trainings are organized annually for librarians from the 55 libraries in the network.

The Center’s facilities are provided for both librarians and residents of the district, who participate in professional workshops: “Digital Education”, “Electoral Education”, “Media Education”, “Electronic Governance or e-Government”, etc.

Since 2022, in accordance with the “Regulation on Methodological Activity within the National Library System”, BPO “Ion Creangă” has the status of the Floreşti Territorial Library and Economic Center and guides the activity of 55 libraries.

BPO "Ion Creangă" involves librarians in several national projects: the National Program "Central Reading", the National Reading Campaign "Let's Read Together", "Library Nocturne", the Reading Contest "At the Sources of Wisdom", etc.

In 2022, BPO "Ion Creangă" participated in the Grant Program for Youth Councils, financed by the General Directorate of Education, Youth and Sports of the Florești District Council.

Funds were attracted for the implementation of the "Digital Education" skills development service, with the aim of supporting the education of students from socially vulnerable families, developing computer skills, and promoting learning through IT.

In 2023, the library together with its branches owned a collection of about 71 thousand books and periodicals, of which 46% are publications in Romanian.

Annually, over 3 thousand users benefit from the services of the library and its branches, who borrow about 50 thousand titles. All processes and activities of the library are ensured by 13 librarians, with professional qualification categories, who, through access to information and relations with the community, are involved in the development of society.

The continuous dissemination of information in the media regarding the library's activity ensures the positive image of the institution and keeps the Florești community informed about the news and events organized by the library. In 2020-2022, librarians published more than 50 articles about the collections, services and products offered and developed the current Bibliographic Index "Florești District. Echoes in the Press", which capitalizes on information from the newspapers "Actualități Floreștene" and "Ziarul nostru".

The library collaborates with the General Directorate of Social Assistance and Family Protection of Florești, with the Youth Friendly Center "Trust", with institutions involved in educational activity.

Biblioteca pública de la ciudad "Ion Creangă" en Florești, 1945

La biblioteca fue inaugurada en 1912, por decisión de la Asamblea Zemstva del condado Soroca. La fecha oficial de fundación de la Biblioteca Florești es el 10 de mayo de 1945. La Biblioteca Pública Municipal “Ion Creangă” (BPO) está ubicada en las instalaciones de la Casa de Cultura de la Ciudad. Florești, en una superficie de 454 m2.



La primera directora y quien sentó las bases de BPO fue Nadejda Postolache, sucedida por: Ludmila Tiuşkevici, Tamara Bulgac, Galina Sorochina, Dora Tentiuc, Eudochia Lavric, Eugenia Guţan, Elena Belschi, Mariana Antoci (actualmente).

En 1948 se inauguró la Sucursal de la Biblioteca Infantil y en 1996, con el apoyo de los colegas de la Biblioteca del Condado "O. Goga" de Cluj-Napoca, se inauguró la Sucursal del Libro Rumano, con alrededor de 8 mil unidades materiales.

En los años 1972-1989, sus empleados implementaron nuevas prácticas para atender a las bibliotecas de la red. El sistema bibliotecario centralizado en la RN. Florești estaba formado por: la biblioteca del distrito, una biblioteca infantil, tres bibliotecas municipales y 57 bibliotecas de pueblo. Sus colecciones completas sumaban más de medio millón de ejemplares y las adquisiciones se hacían de forma centralizada según el plan editorial. El número de lectores atendidos por el sistema de bibliotecas de Florești alcanzó, en 1977, el 53% de la población del distrito.

Desde 2016, BPO forma parte del Proyecto "Novateca", un programa quinquenal destinado a equipar las bibliotecas con modernas tecnologías de la información, fortalecer

el sistema de desarrollo profesional de los bibliotecarios, para brindar servicios modernos a los miembros de la comunidad.

Gracias a este programa, BPO se equipó técnicamente, lo que le dio la oportunidad de implementar una serie de servicios innovadores: "Paso a paso en el mundo informático", "Cinemateca", "Servicios electrónicos públicos para personas físicas y jurídicas", "Salud para todos", "Taller de animación", "Oportunidades y perspectivas para jóvenes y mujeres", etc.

Otros servicios:

"Educación Cultural", "Elegir - MIHAI EMINESCU AÑO 196"

Alcaldes de la A a la Z", "Corazones Jóvenes", Club "Fantasía" para participantes de todas las edades,

Teatro de marionetas "Gotas de rocío". La rama infantil invita a los niños en edad preescolar a un campamento.

Campamento de verano “Campamento de la amistad”, abierto también a beneficiarios de Ucrania, Rumania e Italia. En 2016, dentro del programa “Novateca”, se creó el Centro de Formación Profesional para Bibliotecarios de Floreşti, donde se organizan anualmente decenas de capacitaciones para bibliotecarios de las 55 bibliotecas de la red.

Las instalaciones del Centro están a disposición tanto de los bibliotecarios como de los residentes.

del distrito, quienes participan en talleres profesionales: “Educación Digital”, “Educación Electoral”, “Educación en Medios”, “Gobernanza Electrónica o e-Gobierno”, etc.

Desde 2022, de acuerdo con el "Reglamento sobre la actividad metodológica en el Sistema Nacional de Bibliotecas", BPO "Ion Creangă" tiene el estatus de Centro Bibliotecario Territorial de Floreşti y orienta la actividad de 55 bibliotecas. 

BPO "Ion Creangă" involucra a los bibliotecarios en varios proyectos nacionales: el Programa Nacional "Lectura Central", la Campaña Nacional de Lectura "Leamos Juntos", "Nocturno de Biblioteca", el Concurso de Lectura "En las Fuentes de la Sabiduría", etc.

En 2022, BPO "Ion Creangă" participó en el Programa de Subvenciones para Consejos de Juventud, financiado por la Dirección General de Educación, Juventud y Deportes del Consejo del Distrito de Florești.

Se captaron fondos para la implementación del servicio de desarrollo de habilidades “Educación Digital”, con el objetivo de apoyar la educación de estudiantes de familias socialmente vulnerables, desarrollar habilidades informáticas y promover el aprendizaje a través de las TI.

En 2023, la biblioteca junto con sus sucursales tenía una colección de aproximadamente 71 mil libros y publicaciones periódicas, de los cuales el 46% son publicaciones en rumano.

Anualmente, más de 3 mil usuarios se benefician de los servicios de la biblioteca y sus sucursales, quienes toman prestados alrededor de 50 mil títulos. Todos los procesos y actividades de la biblioteca son brindados por 13 bibliotecarios, con categorías de calificación profesional, quienes, a través del acceso a la información y la relación con la comunidad, se involucran en el desarrollo de la sociedad.

La difusión continua de información en los medios de comunicación sobre la actividad de la biblioteca asegura la imagen positiva de la institución y mantiene a la comunidad de Floreș informada sobre las noticias y eventos organizados por la biblioteca. En 2020-2022, los bibliotecarios publicaron más de 50 artículos sobre las colecciones, servicios y productos ofrecidos y desarrollaron el índice bibliográfico actual "Distrito de Florești. Ecos en la prensa", que utiliza información de los periódicos "Actualități Floreștene" y "Ziarul nostru".


La biblioteca colabora con la Dirección General de Asistencia Social y Protección Familiar de Florești, con el Centro Amigo de la Juventud “Trust”, con instituciones involucradas en la actividad educativa.

sâmbătă, 10 mai 2025

Un festival cât o zi de neuitat! În raionul Cahul, la sudul Republicii Moldova, se va desfășura cea de a doua ediție a unui eveniment cultural, Toba Feste Văleni

În raionul Cahul, la sudul Republicii Moldova, se va desfășura cea de a doua ediție a unui eveniment cultural, Toba Feste Văleni.



Evenimentul va avea loc pe data de 11 mai 2025, cu începere de la ora 10:00 în satul Văleni, raionul Cahul.

Organizatorii propun un program cultural de amploare cu participarea meșterilor și producătorilor locai, o paradă a toboșarilor, ateliere culinare și târguri tradiționale, până la dialoguri culturale și concert ZDOB ȘI ZDUB! 

Fiecare moment din program e creat cu grijă pentru a celebra tradiția, comunitatea și bucuria de a fi împreună.

𝐆𝐚𝐬𝐭𝐫𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐋𝐮𝐧𝐜𝐚 𝐏𝐫𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐉𝐨𝐬 𝐛𝐲 𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮

La Festivalul ”Toba Fest” din s. Văleni, 11 mai 2025 de la orele 16.00 Clusterul turistic VIA Cahul dă start unei călătorii prin bucătăria tradițională a regiunii. Bucătarul Daniel Ghidu împreună cu faimoase bucătărese de la pensiuni și locații turistice vor pregăti și prezenta bucate savuroase din Lunca Prutului. 



Cine este Daniel Ghidu?

-  originar din sudul Republicii Moldova 

 - studii finalizate în arte culinare în Portugalia

- peste 10 ani de experiență în restaurante de Fine Dining din Portugalia și Danemarca

- extrem de pasionat de gusturile autentice de la Sud

Bucatele tradiționale din produse locale, sănătoase și gustoase ne vor ademeni toate simțurile. Prin îmbinarea tradițiilor autentice cu variate influențe culturale vom putea înțelege de ce bucătăria noastră e cea mai deosebită.

Țin să menționez că satul Văleni din raionul Cahul a fost desemnat unul dintre cele mai frumoase locuri turistice din lume

Recunoaşterea internaţională vine din partea World Tourism Organization, care a ales localitatea din sudul Republicii Moldova din alte 260 de aplicaţii din 60 de state. Sătenii spun că sunt onoraţi că din atâtea locuri frumoase din lume anume Văleni a câştigăt admiraţia juriului.


Satul Văleni, din raionul Cahul a fost desemnat destinația anului 2024, în cadrul unui concurs din România. Emisiunea „La Pas prin Țară”, realizată de colegul nostru Ion Railean, a ajuns la 200 de kilometri de Chișinău, în satul de vacanță Văleni, din raionul Cahul, unde sunt multe de văzut și de admirat.


Despre obiectivele turistice din satul Văleni, puteți vedea aici, aici și aici.

🧡 Intrarea liberă! Ne vedem la Văleni!

vineri, 9 mai 2025

Expoziția „Muzeul Casa Părintească – un sfert de veac în beneficiul comunității”

Noaptea Europeană a Muzeelor: Expoziția „Muzeul Casa Părintească – un sfert de veac în beneficiul comunității”

„Viitorul muzeelor în comunități în continuă schimbare

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează expoziția „Muzeul Casa Părintească – un sfert de veac în beneficiul comunității” în contextul Nopții Europene a Muzeelor, sâmbătă, 17 mai 2025, ora 17:00. Expoziția marchează 25 de ani de activitate ai Muzeului Casa Părintească din s. Palanca, r. Călărași, fondat de meșterița populară Tatiana Popa – o instituție născută din dragoste pentru tradiție, educație și comunitate.



Situată într-o pitorească zonă rurală din apropierea Hârjaucăi, casa care găzduiește muzeul a fost locuința buneilor Vasile și Leustina Bucică – casa în care a crescut și a copilărit mama Tatianei Popa, Agripina Bucică (1912–2003). După căsătoria cu Andrei Popa (1910–1974), aici s-au născut și au copilărit fetele Tatiana (1942) și Valentina (1945). Casa a fost naționalizată în 1945, după ce tatăl lui Andrei a fost deportat în lagăr, în Siberia (1945–1955). Abia în anul 1999 casa a fost reîntoarsă familiei, în baza Legii nr. 1225 din 08.12.1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. În scurt timp, casa a devenit un centru de meșteșuguri și un loc de instruire pentru copiii și tinerii din medii social-vulnerabile. Prin eforturi susținute și o viziune profund umanistă, locul s-a transformat într-un veritabil spațiu cultural viu, devenind un punct de atracție pentru vizitatori, meșteri populari și artiști.

Fiecare colț al casei respiră autenticitate: de la interioarele amenajate în stil tradițional, până la grădina „țărănească”, cu flori parfumate – vâzdoage, tufănele, busuioc, mentă creață și mușcate la ferestre – toate contribuind la farmecul acestui spațiu în care natura și tradiția conviețuiesc armonios.

Expoziția documentează povestea muzeului de la începuturi până în prezent, cu momente de referință din activitatea sa cultural-educativă, proiecte de revitalizare a meșteșugurilor, precum și rolul său la completarea dosarelor Republicii Moldova și României în Lista Reprezentativă UNESCO.

În cadrul expoziției sunt prezentate obiecte indispensabile unei case tradiționale: diferite tipuri de covoare, oale de lut, coveți, căușe, lăzi de zestre, costume de sărbătoare pentru femei. Fotografiile vechi (unele de până la Primul Război Mondial și din perioada interbelică) ilustrează aspecte importante din viața familiilor și a satelor basarabene.

Muzeul „Casa Părintească” nu este doar o casă cu trecut, ci un laborator de creație pentru viitor, un spațiu de refugiu spiritual, de cunoaștere și redescoperire a identității prin artă, natură și meșteșug. Un loc aparte, în cadrul expoziției, îl ocupă lucrările meșteriței Tatiana Popa – covorul în bumbi, devenit o raritate, horboțele croșetate ș.a.

Tatiana Popa este un veritabil meșter popular, deținătoare a Titlului Onorific de Purtător al Tezaurului Uman Viu, directoare a muzeului privat AO „Casa Părintească”, s. Palanca, r-nul Călărași, conducătoare a Centrului de artizanat Meșter Faur (tapiserie, broderie, macrame, croșetă). De-a lungul activității sale în cadrul Sanatoriului „Codru” și la muzeu, ea a organizat numeroase evenimente de salvgardare a tradițiilor: Malanca de la Palanca, Sânzienele, jocuri tradiționale pentru copii – zăboveli de la bunici, revitalizarea covorului în bumbi, a tradițiilor culinare vechi etc. Este autoarea mai multor articole, broșuri și monografii, precum: Nodișori la băsmăluță, Covorul în bumbi (album, ghid practic), Casa florilor și aromelor (broșură), Despre ce vorbesc zidurile mănăstirii Hârjauca (documente din arhive), și Zăboveli de la bunici.

De la fondarea Muzeului „Casa Părintească”, Tatiana Popa a creat o punte de legătură cu Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, organizând și participând la activități cultural-artistice dedicate atât meșterilor populari, cât și publicului de toate vârstele și etniile.

Vă așteptăm cu drag să fiți parte din această poveste vie, să retrăiți copilăria la casa bunicilor și să vă conectați cu rădăcinile profunde ale culturii tradiționale.

Expoziția poate fi vizitată până la data de 10 septembrie 2025.

mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu 82

joi, 8 mai 2025

Ce trebuie să știm despre râul Prut

Prutul este un râu având lungimea de 953 km, ce izvorăște în apropiere de muntele Hoverla din Carpații Păduroși din Ucraina, de unde curge spre est, mare parte din curs fiind apoi pe direcția sud-est. Se varsă în Dunăre, unde este insula Ostrovul Prut, lângă Reni, la est de orașul Galați. Formează granița României cu Republica Moldova și parțial cu Ucraina. În perioada interbelică, râul era navigabil până la Ungheni, însă în perioada comunistă navigația pe râu a fost treptat abandonată, cursul nemaifiind întreținut. 



Principalii afluenți pe partea dreaptă sunt Ceremuș, Bașeu și Jijia (cu afluentul principal Bahlui). Pe râul Prut există o amenajare hidroenergetică (barajul de la Stânca-Costești) realizată împreună cu Uniunea Sovietică (actualmente Republica Moldova).


ETIMOLOGIE
Documentar, hidronimul apare menționat cu forme diferite: Pyretos (Herodot, 484–425 î.Hr.), Porat (Constantin Porphyrogenetul, 905–959 d.Hr.). Versiunile etimologice cunoscute până acum rămân, deocamdată, controversate. La baza acestui hidronim ar putea sta un radical geto-dacic: *proth („pârâu”, „râu”) sau preindo-european: *p(r)t- (*p(l)t-) („(râu) plin, larg”). Rămân controversate alte versiuni ale provenienței denumirii: scită port („vad”), greacă pyretos („zbuciumat”), iraniană prtu („loc de trecere”). Primele mențiuni documentare ale Prutului apar în acte moldave care datează de la începutul sec. al XV-lea (1409, 1424, etc.).

AFLUENȚI
•Afluenți de stânga:
În Ucraina: Foreșaika, Parodcik, Pruteț, Iablonițki, Janka, Kamenka, Peremîska, Liubijnia, Krasnîi, Тlumacik (Tolmacik), Kolamîika (Kosacev), Тurka, Ciorniava, Oreleț, Okno, Sovița, Sovița II, Șubraneț, Gukis, Rekitneanka (Răchitna) (Staraia Granița), Rîngaci, Dinauțî, Cerlena,

În Republica Moldova: Râul Lopatinca, Racovăț, Medvenka (Medvedca), Larga, Vilia, Dradiște, Ciuhur, Camenca, Gârlișoara, Gârla Mare, Delia, Bratulianca, Nârnova, Lăpușna, Sârma, Sărata, Tigheci, Larga, Valea Halmagei,

•Afluenți de dreapta:
În Ucraina: Ovirnî, Pihî, Pruteț Cemegovski, Oslava, Kobîlița, Șibeika Velikaia, Sopovka, Pistînka, Rîbnîția, Ceremuș, Brusnița, Derelui, Vița, Molnița, Herța;

În România: Poiana, Cornești, Isnovăț, Rădăuți, Ghireni, Volovăț, Badu, Bașeu, Corogea, Berza Veche, Râioasa, Soloneț, Cerchezoaia, Jijia, Cozmești, Bohotin, Moșna, Pruteț, Sărata, Râul Ruginos, Gârla Boul Bătrân, Elan, Horincea, Oancea, Stoeneasa, Chineja.

LOCALITĂȚI
Cel mai mare oraș din calea sa este Cernăuți, în Ucraina. Alte orașe apropiate de cursul său sunt: Darabani și Huși, în România, și Ungheni și Cahul, în Republica Moldova.

Pe teritoriul României râul are o lungime de 742 km, un bazin hidrografic de 10.990 km² și un debit mediu multianual de 450 m³/sec. Pe o porțiune de 39,4 km marchează frontiera româno-ucraineană, pe o porțiune de 681,3 km (din care 73,9 km sunt alcătuiți din lacul Stânca-Costești) marchează frontiera dintre România și Republica Moldova.

În cursul său superior este un râu tipic montan, valea lui e îngustă cu versanți înalți și abrupți, curgerea rapidă, iar în albie se întâlnesc multe praguri. În cursul de mijloc Prutul formează meandre. În lunca sa, are viteza 1,5 m/s iar pe un sector mic, unde întretaie șirul de recife, valea Prutului se îngustează până la câteva sute de metri căpătând formă de chei.

Mai spre sud valea râului se lărgește până la 5-6 km, cursul devine liniștit, malurile nu sunt înalte, capătă formă simetrică pe versanți și sunt bine exprimate terasele. În cursul său inferior valea râului Prut se lărgește considerabil până la 8-10 km, râul formează meandre, se ramifică în brațe, versanții devin mai domoli, pe alocuri fragmentați de ravene, lățimea albiei variază între 100 și 440 m, adâncimea maximă e de 6-8 m, iar viteza se micșorează până la 0,7 m/s.

Odată cu creșterea nivelului apelor Dunării, Prutul își încetează scurgerea, se revarsă, inundând suprafața vastă a luncii sale. Lunca râului este parțial înmlăștinită. Încă în prima jumătate a secolului XX, o parte a luncii Prutului era ocupată de bălți, mlaștini, lacuri în care viețuia o lume animală acvatică foarte bogată (pești, păsări, mamifere). Acest sector al luncii Prutului reprezenta un minunat și miraculos paradis al naturii.

Mihail Sadoveanu, vizitând Basarabia, a lăsat următoarea descriere: „Apele acelea nesfârșite care domneau pretutindeni într-un ținut întreg alcătuiau o stăpânire a necunoscutului și a tainei. De la mistrețul ce dormitează pe plavii, de la lebedele și pelicanii care înspumează noaptea înegrul ghiolurilor până la popoarele de păsărele, până la puzderia de pești, până la nesfârșitele miliarde de gângănii – toate trăiesc din apele acestea care au întins o bogată împărăție, care aduc nămolul plin de hrană din munții și câmpiile depărtării…”

În ultimele decenii cea mai mare parte din bălțile, lacurile și mlaștinile Prutului au fost desecate. Fostele mlaștini au devenit terenuri agricole. În 1976 lângă localitățile Stânca și Costești, URSS împreună cu România au construit un baraj, un lac de acumulare și o hidrocentrală. Odată cu acestea au încetat viiturile și inundațiile periodice ale luncii Prutului. Dacă anterior terenurile de luncă erau alimentate de mâlul mănos adus de apele râului în timpul inundațiilor și viiturilor, fostele soluri fertile ale luncii s-au degradat și au devenit salinizate. Nivelul apei în Prut a scăzut considerabil în scopuri economice. Acesta a limitat aprovizionarea cu apă a lacurilor, bălților, mlaștinilor care au rămas, dar a căror suprafață continuă să se micșoreze. Scurgerea anuală a Prutului de la izvor până la vărsare este de 2,9 km cubi de apă.

Iată ce scria despre apa Prutului Dimitrie Cantemir: „Apa Prutului, dintre cele cunoscute nouă este cea mai sprintenă și cea mai sănătoasă, deși apare tulbure din cauza nisipului pe care îl târâie cu sine. Observată totuși într-un vas de sticlă se precipită, rămânând lichid foarte limpede…”.

În prezent calitatea apei Prutului nu se mai aseamănă cu cea a râului de pe timpul lui Dimitrie Cantemir. Ea este poluată de diferite substanțe chimice și organice. Însă după epurare apa Prutului se folosește ca apă potabilă în localitățile riverane. Ea se întrebuințează de asemenea pentru irigare în industrie și în alte domenii ale economiei naționale. Prutul este navigabil numai în cursul său inferior. Apa râurilor mici este foarte poluată din cauza evacuării în ele a apelor reziduale, deșeurile de la diferite întreprinderi industriale și a apelor murdare din canalizările localităților urbane și rurale. Unele dintre aceste râuri s-au transformat în simple canale de scurgere.

FAUNA IHTIOLOGICĂ
În râul Prut au fost identificate 44 de specii de pești:

- Abramis brama danubii (L) = Plătică
- Abramis sapa (Pallas) = Cosac cu bot turtit
- Acipenser ruthenus (L) = Cegă
- Alburnus alburnus (L) = Obleț
- Alosa caspia nordmanni (Ant.) = Rizeafcă
- Aristichthys nobilis (Rich.) = Novac
- Aspius aspius (L) = Avat
- Barbus barbus (L.) = Mreană
- Blicca bjoerkna (L) = Batcă
- Carassius auratus gibelio (Bloch) = Caras argintiu
- Carassius carassius (L) = Caracudă
- Chondrostoma nasus (L) = Scobar
- Cobitis taenia (L) = Zvârluga
- Ctenopharyngodon idella (Vall.) = Cosaș
- Cyprinus carpio (L) = Crap
- Esox lucius (L) = Știuca
- Gobio albipinnatus belingi (Fang) = Porcușor de șes
- Gobio gobio (L) = Porcușor
- Gobio kessleri (Dybow) = Porcușor de nisip
- Gymnocephalus cernuus (L) = Ghiborț
- Hypophthalmichthys molitrix (Vall.) = Sânger
- Lepomis gibbosus (L) = Biban-soare
- Leucaspius delineatus (Heck) = Fufă
- Leuciscus cephalus (L) = Clean
- Leuciscus idus (L) = Văduviță
- Leuciscus leuciscus (L) = Clean mic
- Misgurnus fossilis (L) = Țipar
- Neogobius fluviatilis (Pall) = Ciobănaș
- Neogobius kessleri (Guen) = Guvid de baltă
- Noemacheilus barbatulus (L) = Grindel
- Pelecus cultratus (L) = Sabiță
- Perca fluviatilis (L) = Biban
- Proterorhinus marmoratus (Pall) = Moacă de bradiș
- Pseudorasbora parva = Murgoi bălțat chinezesc
- Pungitius platygaster (L) = Osar
- Rhodeus sericeus amarus (Bloch) = Boarță
- Rutilus rutilus heckeli (Nord) = Ocheană, Tarancă
- Rutilus rutilus (L) = Babușcă
- Scardinius erythrophthalmus (L) = Roșioară
- Silurus glanis (L) = Somn
- Stizostedion lucioperca (L.) = Șalău
- Vimba vimba vimba (Lin) = Morunaș
- Zingel streber (Sieb) = Fusar
- Zingel zingel (L) = Pietrar

MENȚIUNI LITERARE
În romanul Nicoară Potcoavă (1952) al lui Mihail Sadoveanu, grupul lui Nicoară Potcoavă trece apa Prutului în vara anului 1576 pe un pod din dubasuri la un vad din amonte de Ștefănești, înspre prutețul lui Axinte. Scriitorul descrie astfel acest râu: „Apa acelui râu mare și larg se umflase de ploile din sus și măturase ca pe nimic podul umblător. Podarii fugeau cu căruțele la vale, în lungul malului, ca să prindă șăicile oprite prin scruntare și grinzile risipite de pe unde le aruncaseră talazurile.”