Pe baza surselor istorice inedite, a presei, a surselor iconografice, a literaturii de specialitate se prezintă o panoramă complexă a situației structurilor militare din capitala Basarabiei, cel de-al doilea oraș al României întregite după numărul populației. În contextul activizării forțelor bolșevice ilegaliste în regiune, de declanșare a stării de asediu în Basarabia, încartiruirea Armatei Române în Chișinău a fost necesară pentru asigurarea orașului cu măsuri de securitate militară. Între Primăria mun. Chișinău și Ministerul de Război / Apărării Naționale au existat litigii ce țineau de sfera economică, imobiliară. În premieră istoriografică s-a abordat subiectul proprietățile imobile ale Corpului III Armată din Chișinău, cazărmile militare. Alte linii de subiect cercetate vizează: Cercul Militar Chișinău, societățile militare, presa militară, luminarea ostașilor.
Mișcarea națională din Basarabia din anii 1917–1918 este nemijlocit legată de activizarea militarilor din ținut . Teritoriul cuprins între Nistru și Prut era amenințat de anarhia și haosul ostașilor ruşi bolşevizaţi, creând astfel o situație nesigură din perspectivă politică și militară. Pe acest fundal, sublocotenentul Gherman Pântea, care preluase de la Teodosie Petru Cojocaru funcția de director general pentru Treburile Militare în Guvernul Republicii Democratice Moldovenești a emis, la 15 decembrie 1917, Ordinul nr. 1 către militarii basarabeni, specificând: „Trebuie să întrebuințăm forțe supraomenești în lupta cu dezastrul și dezordinea ce bântuiesc în Republica Rusească și amenință să ajungă cu valurile în țara noastră Moldova” [2, p. 129]. Ca urmare a solicitărilor din 26 decembrie 1917 ale Consiliului Directorilor Generali ai Basarabiei generate de necesitatea asigurării securităţii, generalul rus Dmitrii G. Şcerbaciov, comandantul armatelor ruseşti de pe frontul românesc, a făcut apel la ajutorul oferit de Guvernul României. La 1 ianuarie 1918 la Chişinău, forțe turbulente, cunoscute sub genericul de „Front-otdel” (o parte din front), s-au amplasat cu sediul în localul Liceului de Fete „Principesa N. Dadiani”. Această forţă armată amenința însăși existenţa Republicii Democratice Moldoveneşti [3, p. 185]. Cu acțiuni distructive amenința și forțele militare basarabene. Elena Alistar, membră a primului legislativ din Basarabia, nota: „Soldaţii moldoveni, pe care îi trimiteam contra devastatorilor, fiind şi ei, în mare parte, molipsiţi de ideile bolşeviste, deseori treceau de partea acestora” [4, p. 112]. Pe fundalul acestei situații tensionate, având acordul Aliaților, forțele militare române conduse de generalul Ernest Broşteanu, la 9 ianuarie 1918 au intrat în Basarabia [5, p.192; 6, p.156- 187; 7, p.117; 8, p.267-280; 9, p. 38-43; 10]. Anterior intrării trupelor române la Chișinău, la 12 ianuarie 1918, Duma orășenească s-a convocat într-o ședință extraordinară și l-a împuternicit pe edilul Alexandr K. Schmidt să întâmpine trupele române la intrarea în urbă. Armata Română a intrat în capitala Basarabiei din direcția Barierei Sculeni la 13 ianuarie, ora 18:30 [11, p. 79].
Ca urmare a discuției avute cu șeful Diviziei XI a Armatei Române, Al.K. Schmidt a specificat faptul că „ei nu se interesează de treburile locale și chiar fuseseră într-un fel surprinși de sosirea” primarului la intrarea în oraș. Edilul a notat în ședința Consiliului comunal: „Să sperăm că fricțiunile neplăcute dintre Armata Română și orășeni vor fi rapid depășite și să sperăm că în oraș va domni o liniște și ordine generală” [12, p. 24]. Cu ocazia intrării oștirilor românești în Chișinău ziarul Ardealul (Transilvania), a cărui director era dr. Onisifor Ghibu, a titrat pe prima pagină „Bine-ați venit! Oștirile românești au intrat în Chișinău. În ziua de 13 ianuarie 1918 s-a petrecut un fapt mare și drept: oștirile românești au intrat biruitoare în capitala Basarabiei, aducând cu ele rânduială și pace” [13, p. 1]. România a fost apreciată ca „mântuitoare de anarhia bolșevistă”. În același ziar, din 21 ianuarie 1918, se făcea un bilanț săptămânal al prezenței Armatei Române în Basarabia: „A trecut mai bine de o săptămână de când sunteți în această țară, care v-a chemat să o apărați de primejdie și s-o scăpați de la moarte” [14, p. 1]. La 16 ianuarie 1918, generalul Ernest Broșteanu a emis o Proclamație către chișinăuieni mulțumindu-le pentru încrederea acestora manifestată față de armata română și îi sfătuia: „Să ascultați și să urmați cu voie bună măsurile ce Comandamentul meu vă va adresa, căci pornesc din nevoia apărării voastre de anarhie” [15, p. 145-146]. Odată cu venirea Armatei Române în oraș au fost întreprinse o serie de acțiuni. La 21 ianuarie 1918, colonelul N. Opran, comandantul militar al orașului Chișinău, și P. Boerescu, comandantul Pieții, au emis Ordonanța nr. 2 în care se menționa faptul că pentru a menține ordinea în oraș s-au întreprins o serie de măsuri:
„1. Oricine se va dovedi că are la sine, acasă ori împărtășește în orice fel strigături păgubitoare pentru rânduiala ostășească, contra armatei, țării și stăpânirii românești, va fi numaidecât arestat și judecat de Curtea Marțială a Diviziei XI-a; 2. Cine se va dovedi că a batjocorit ofițerii și soldații români cu vorba sau în scris, s-au au încercat să-i omoare pe ei ca și pe locuitorii pașnici, vor fi numaidecât arestați și judecați” [16, p. 2]. În context, menționăm faptul că au fost atestate cazuri de omorâre a militarilor români la Chișinău. Astfel, în vara anului 1926, maiorul Alexandru Gheorghiu, de la Ministerul de Război a fost asasinat pe str. Bertholet cu un foc de revolver de către o doamnă. Cauzele nu au fost elucidate [17, p. 3].
Articolul a fost scris de istoricul și cercetătorul Ion Senofontov și poate fi citit integral aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu