miercuri, 19 februarie 2025

Istoria Universității Populare din Chișinău

Universitatea Populară, societate culturală, inaugurată la 18 febr. 1918, la Chişinău, din iniţiativa unui grup de intelectuali basarabeni: Pan Halippa, Ştefan Ciobanu, Ion Pelivan, Nicolae Alexandri etc, cu puţin timp înaintea Unirii. Şi-a încetat activitatea după 28 iunie 1940.




Grupul de iniţiativă în frunte cu Pan Halippa a fost format în cadrul redacţiei Cuvânt Moldovenesc. Tot acolo fondatorii şi-au ţinut primele şedinţe de lucru. Sediul instituţiei a fost în renumita Casă Eparhială. Cu ocazia inaugurării, preşedintele Universităţii Pan Halippa menţiona: „Universitatea Populară din Chişinău va fi o instituţie culturală pentru redeşteptatrea şi luminarea minţii norodului…”

Universitatea urmărea cele mai nobile scopuri: promovarea valorilor culturale româneşti şi a cunoştinţelor din diferite domenii ale ştiinţei în rândurile populaţiei basarabene, care pe parcursul îndelungatei perioade de dominaţie ţaristă a fost văduvită de istoria şi cultura naţională. A devenit chiar din momentul deschiderii un adevărat centru de propagandă culturală, a contribuit enorm, pe parcursul celor 22 de ani, perioadă cât Basarabia a fost în componenţa României Mari, la ridicarea culturii poporului şi întărirea dragostei de Ţară şi de Neam. La crearea acestei instituţii a contribuit nemijlocit marele cărturar Onisifor Ghibu, dându-şi foarte bine seama că la acel moment Basarabia avea stringentă nevoie de un asemenea aşezământ cultural.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu