miercuri, 22 mai 2024

La București au fost anunțați cine sunt câștigătorii „Destinația Anului în Republica Moldova”, unul din cele mai importante evenimente din domeniul turismului

Ieri, 21 mai, la București, a avut loc unul din cele mai importante evenimente din domeniul turismului: „Gala Destinatia Anului 2024”.



Anul acesta, pentru prima dată, reprezentanți ai Republicii Moldova au avut oportunitatea de a participa și de a concura în cadrul competiției alături de destinațiile din România. 

În urma celei de-a doua etape de jurizare, satul Valeni, r. Cahul a fost desemnat marele câștigător al distincției speciale „Destinația Anului în Republica Moldova”, iar Lunca Prutului de Jos fiind distinsă la categoria „Cea mai bună promovare”, locul II.



Totodată, a fost organizată Conferința Internațională „Destinații Vizionare”, dedicată marketingului de destinație, în cadrul căreia, reprezentații Ministerului Culturii și Oficiul Național al Turismului al Republicii, au discutat despre misiunea, structura și finanțarea IP ONT, care reprezintă un instrument de marketing și promovare a țării.



Participarea la cele două evenimente de astăzi contribuie substanțial la creșterea vizibilității Republicii Moldova ca destinația turistică, la promovarea obiectivelor și a produselor turistice pe piața din România, care este una din piețele țintă în atragerea turiștilor.

Evenimentul „Gala Destinatia Anului 2024” a avut loc la Ateneul Român din București. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu