luni, 12 decembrie 2022

Vadul Rașcov – un târg basarabean obișnuit, cu o populație evreiască proeminentă

Vadul-Raşcov – post fortificat de sprijin şi control, cu vameşi şi ostaşi de pază pe Nistru, a fost atestat pentru prima data la 14 ianuarie 1447, ca târg de negustori și călători.  Moşia localităţii aparţinea mănăstirii Golia din Iaşi.

În secolul al XVIII-lea era considerat un important vad comercial, fapt atestat şi de prezenţa pe hărţile timpului.



Zamfir Arbore în Dicţionarul geografic al Basarabiei, alcătuit în 1904, scrie: „Vad-Rașcu este un târguşor, centrul volostei cu acelaşi nume. Are 492 case, cu o populaţie de 5244 suflete, din cari aproape 3 mii evrei; există poştă şi telegraf. Centrul daraverilor comerciale peste Nistru cu Podolia.”


Articolul complet poate fi citit aici

Sursa fotografiei: Roman Friptuleac.

luni, 5 decembrie 2022

Pohrebea – satul care a ieșit din anonimat în doar 3 ani

Un sat mic din stânga Nistrului are aspirații mărețe. În doar câțiva ani își propune să concureze cu Orheiul Vechi și să atragă mii de turiști din țară și de peste hotare. Este vorba despre Pohrebea, com. Coșnița, r. Dubăsari. Localitatea cu mai puțin de 700 de persoane, în ultimii ani s-a transformat într-o adevărată atracție turistică, situată la doar 37 km de Chișinău. 



Satul, care în urmă cu trei ani avea doar un magazin alimentar, o biserică plină de gloanțe adunate în al doilea război mondial și un drum central cât de cât asfaltat, acum se laudă cu șapte pensiuni turistice proaspăt deschise, două restaurante, un oraș al caprelor (da, da, ai citit bine!), o locație pentru activități de teambuilding și o comunitate de oameni care contribuie la dezvoltarea localității. 

Articolul complet poate fi citit pe moldova.org.

Crama Mircești: Cum strugurii de pe cea mai înaltă colină cu viță-de-vie din Moldova au ajuns vin îndrăgit în diasporă și ce secrete ascunde un simplu butoi (FOTO)

La distanță de 80 de km de Chișinău, pe câteva coline se întinde Crama Mircești. Un conac boieresc restaurat în 2011 și peste 17 hectare de viță-de-vie sunt locul unde se produc vinuri îndrăgite de cunoscătorii locali, dar mai cu seamă, de cei din diasporă. Locurile pitorești sunt deschise vizitatorilor din 2020, iar în cramă sunt amenajate spații cu atmosferă de-a dreptul boierească.


Zona în care este amplasată Crama Mircești împletește două clime - cea a bazinului râului Răut, de unde pleacă apele în râu și marginea Codrilor. Tot din unul dintre dealuri pornesc trei râulețe: Cula - care se revarsă în râul Răut, Ichelul - care se revarsă în Nistru și un mic afluent al râului Bîc. Iar peste un deal se află un alt afluent, Delia, care se revarsă în râul Prut.



Articolul complet poate fi citit pe agora.md.

PORȚIA de istorie | Evreii din Basarabia: Minoritatea care a ajuns de la 11% din populație la doar 0,1% în ultimele două secole

 Deși ar părea greu de crezut, în urmă cu aproape 200 de ani, evreii au ajuns la un moment dat să reprezinte aproape jumătate din populația Chișinăului, la acea vreme, capitală a guberniei Basarabia, reprezentând totodată și o importantă parte a populației din regiune. Fabricanți, negustori, cămătari, prăvăliași, intelectuali sau simpli muncitori, influența acestora asupra istoriei țării noastre este una semnificativă, reprezentând în special o parte dureroasă când vine vorba de anii 1940.

Pentru a înțelege mai bine cum au apărut și care a fost aportul evreilor la dezvoltarea actualei regiuni dintre Prut și Nistru, am decis să facem o scurtă incursiune în istoria prezenței acestora în zonă.



Când au apărut evreii în Basarabia

Un răspuns clar la această întrebare nu există, or primele mărturii documentare despre evreii din spațiul nostru pot fi găsite în jurnalele unor călători arabi din sec. IX - X. Cu toate acestea, având în vedere descoperirile arheologice, se presupune că apariția acestora ar data încă din perioada Daciei Romane, or chiar din sec. al II-lea, ei venind cel mai probabil, urmare a valului de coloniști aduși aici de împăratul Traian.

Articolul compelt poate fi citit pe agora.md.