PIAȚA DIN CHIȘINĂU PE TIMPUL FOAMETEI POSTBELICE, 1946-1947: o strategie de supraviețuire a oamenilor care au trecut prin foametea anilor 1946-7 era aceea de a vinde ce se mai găsea pe lângă casă – covoare, haine, ceasuri etc. – pentru a putea cumpăra ceva de-ale gurii, mai ales cereale.
Cei care aveau vite, le vindeau și ei pentru a putea cumpăra pâine, grâul fiind un fel de echivalent în aur. Unii vindeau legume, fructe, harbuji (pepeni verzi), iar alții, vindeau chiar produse din ... carne de om, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, chiar în piața centrală din Chișinău (a se vedea documentul de arhivă atașat, cu indicarea exactă a sursei, deci poate fi verificat de oricine). P.S.: În general, situația în capitala era mai bună ca la sate, pentru că la oraș rezidenții cu viză aveau acces la hrană prin cartele, în timp ce țăranii erau excluși de la sistemul de cartele. Dar, cum se vede și din acest document, cele mai groaznice momente ale foametei s-au întâmplat și în Chișinău.
1. Poze 1-5 piața centrală din Chișinău, 1947. Sursa: ANA, fond personal Lev Raskin. 2. Document prin care se atestă vinderea pârjoalelor din carne de om la piața din Chișinău. Sursa: ANA, F. 51, inv. 5, d. 69, f. 200.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu